Duminica, toate reţetele sunt verzi

0

S-a făcut anul de când vă invitam să descoperiţi verdele crud cu care ne hrăneşte natura, dacă ştim să plecăm ochii în jur. Măcrişul, spanacul, untişorul, păpădia, urzica, leurda, ştevia, patlagina – sunt eroii fiecărei primăveri, potriviţi pentru orice tip de dietă, orice regim alimentar, orice grupă de sânge. În ciuda faptului că primăvara s-a lăsat cam mult aşteptată anul acesta, verdeţurile de sezon au avut curaj să apară. Leurda, ingredientul principal al reţetelor verzi de astăzi, nu s-a speriat de vremea potrivnică şi a invadat pădurile. Avem cam o lună la dispoziţie pentru a ne bucura de beneficiile pe care le aduce organismului nostru.

 

 

de Camelia Jula

 

Suntem obişnuiţi ca, odată cu primăvara, să fim copleşiţi de sfaturi privind consumul de verdeţuri proaspăt apărute – sfaturi venite de la medici, din reviste de specialitate, de la bunici, din toate părţile. Însă aceste îndemnuri nu vin pentru că aşa e moda, ci au motive întemeiate. De ce este bine să mâncăm verde, cât mai mult verde, în această perioadă? În primul rând, pentru că ne ajută să mai scăpăm de toxinele acumulate în sânge pe perioada iernii, când mâncarea este destul de grea şi mişcarea în aer liber, mai puţină. În al doilea rând, pentru că vitaminele şi mineralele conţinute de aceste verdeţuri ne trec cu bine peste orice tip de astenie de primăvară ne-ar da târcoale şi ne ajută să facem tranziţia de la iarnă înspre anotimpul cald. Dacă suferim de anumite afecţiuni, plantele primăverii ajută la tratarea lor (o listă mai detaliată, mai jos). Şi, nu în ultimul rând, pentru culoarea pe care o adaugă meniului nostru zilnic: când este atât de mult verde în farfurie, cum să nu ţi se facă poftă de mâncare?

Cunoscută şi sub numele popular de usturoiul ursului, leurda (Allinum Ursinum) a fost prezentă în alimentaţia europeană de mii de ani. Popoarele nordice au remarcat că urşii, după ce ieşeau din perioada de hibernare, căutau leurda şi, odată apărută, o mâncau cu poftă, pentru că acţiona ca un purificator pentru organismul lor, după lunile lungi de somn. Acelaşi lucru este consemnat şi de istoria noastră populară: toţi bătrânii şi toţi copiii de prin sate ştiu că, dacă te duci să culegi leurdă prin locuri mai îndepărtate şi unde, de regulă, sunt urşi, ai şanse mari să dai nas în nas cu Moş Martin, pornit şi el la cules. Beneficiile leurdei asupra sănătăţii erau cunoscute de vechii daci (planta se folosea, printre altele, pentru tratarea bolilor de rinichi şi ca depurativ); iar, în Imperiul Roman, leurda era utilizată în detoxifierile de primăvară, deoarece curăţă sângele, plămânii şi tractul digestiv. În popor, i se mai spune şi aiurda (de la „ai” – usturoi), usturoi sălbatic (o denumire improprie, pentru că usturoiul sălbatic este altă plantă), usturoi de pădure sau ceapa vrăjitoarelor.

 

Leurdă cu brânză dulce de vacă

 

Există cercetări care arată că leurda este mai puternică, din punct de vedere terapeutic, decât usturoiul (cel mai bun antibiotic natural cunoscut în lume); nici nu ar fi de mirare, dacă stăm să ne gândim că leurda creşte departe de aşezări umane, nu a fost suferit de pe urma influenţei omului şi, astfel, şi-a păstrat nealterate toate proprietăţile pentru care a devenit atât de faimoasă şi căutată. Leurda conţine vitaminele A, C, complexul de vitamine B, calciu, fier, fosfor, sodiu, alicina (substanţă cu proprietăţi antivirale), cupru, ulei eteric, adenozină (substanţă care reduce colesterolul) şi alte substanţe cu beneficii pentru organismul uman. Mirosul destul de puternic, asemănător celui al usturoiul, ar putea fi o problemă pentru unele persoane, dar atât acesta, cât şi gustul iute al frunzelor pot fi „temperate” cu un mic truc: lămâie şi ulei de măsline. În plus, sistemul nostru digestiv tolerează mai bine leurda decât usturoiul, dacă vorbim de sensibilităţi; singurele afecţiuni în cazul cărora este indicată atenţie când vine vorba de consumul de leurdă sunt bolile de stomac sau cele de colon.

Ce face leurda pentru organismul nostru:

–         purifică sângele;

–         ajută la vindecarea unor boli de piele;

–         ajută la depurarea sistemului digestiv;

–         creşte apetitul (mai ales când apare astenia de primăvară);

–         creşte imunitatea organismului;

–         ajută în tratarea hipertensiunii arteriale;

–         ajută la reducerea colesterolului;

–         pe termen lung, ajută în tratarea bolilor cardiace (se administrează sub formă de tinctură);

–         fluidizează sângele;

–         îmbunătăţeşte memoria;

–         ajută în cazul existenţei insomniilor;

–         îmbunătăţeşte activitatea intestinală;

–         ameliorează problemele respiratorii provocate de tuse;

–         stopează diareea acută sau cronică;

–         ajută în cazul balonărilor şi colicilor;

–         grăbeşte vindecarea rănilor;

–         previne şi tratează guturaiul;

–         accelerează procesul de recuperare după un accident vascular;

–         înlătură efectele nocive ale nicotinei, ale fumatului;

–         este eficientă în tratarea reumatismului;

–         favorizează circulaţia cerebrală;

–         curăţă ficatul, rinichii şi vezica, stomacul şi intestinele, de toxine;

–         compuşii ei au o acţiune antitumorală foarte puternică, motiv pentru care consumul de leurdă se recomandă, mai nou, şi pentru prevenirea şi combaterea cancerului (în special în cazul celui de colon, tiroidian, testicular, genital feminin, bucal, pulmonar şi urinar).

Cu mic, cu mare, toţi specialiştii s-au pus de acord că leurda proaspătă, consumată crudă, este ideală pentru ca organismul să beneficieze de toate proprietăţile ei. Nu este indicată fierberea, dar se pot face, din plantă, suc, vin sau tinctură, care rezistă timp mai îndelungat. Odată uscată, planta îşi mai pierde din puterea de acţiune, dar chiar şi aşa este bună pentru consum (când s-a uscat, se face praf, fie că se mărunţeşte cu cuţitul, fie că se macină cu orice dispozitive aveţi la îndemână – râşniţă, maşina de măcinat cafea etc., iar astfel se poate păstra la fel ca şi alte condimente). Dacă mirosul plantei vi se pare prea puternic sau gustul prea iute, faceţi o salată din frunze proaspete (şi spălate uşor cu apă) în care puneţi lămâie şi ulei de măsline, după gust. Sub această formă, o puteţi mânca alături de orice fel de mâncare aveţi la masă, exact ca o salată din salată verde sau spanac. Dar există şi alte posibilităţi, mai creative:

1. Paste cu leurdă

Dacă nu puteţi scoate pastele din meniu, puteţi încerca o reţetă de primăvară cu leurdă. Este foarte simplă: pastele le fierbeţi ca de obicei, cum vă plac; leurda proaspătă şi spălată o tăiaţi fâşii, o stropiţi cu zeamă de lămâie, o amestecaţi cu ulei de măsline; pastele stoarse le combinaţi cu salata de leurdă astfel obţinută, mai puteţi adăuga brânzeturi (după preferinţe) şi masa e gata. Aceeaşi combinaţie se poate face cu carne de somon (crud sau afumat); somonul se dă foarte puţin prin ulei de măsline, la foc mic, numai cât să fie rumenit şi, în această variantă, brânza ar fi indicat să fie numai pulverizată pe deasupra (parmezanul dă un gust foarte bun la final).

2. Peşte cu leurdă

Indiferent că îl faceţi la tavă sau la grătar, simplu sau cu mălai, peştele merge foarte bine cu leurdă. Tot ca şi salată crudă, cu lămâie şi ulei de măsline. Renunţaţi la orice alt tip de garnitură şi încercaţi peştele cu leurdă. În principiu, merge cu orice fel de peşte, dar păstrăvul cu leurda fac casă foarte bună.

 

Peşte, leurdă, brânză dulce de vacă, lămâie şi doi boţi mici de mămăligă

 

3. Cartofi cu leurdă

Cartofii fierţi (simplu) se combină cu leurdă proaspătă, cu ulei de măsline şi, ca şi condimente, chimen şi puţin piper, leuştean (în loc de sare) sau rozmarin. O variantă a reţetei este cu cartofi copţi în jar (înveliţi în folie şi copţi, sunt gata în 15 minute), care se curăţă de coajă, se taie bucăţi şi se amestecă, după modelul de mai sus, cu leurda şi condimentele.

4. Sandwich-uri cu leurdă

Indiferent de tipul de pâine sau pesmet pe care îl mâncaţi de obicei, puteţi încerca varianta unui sandwich cu leurdă: frunzele se taie mărunt şi se presată pe pâinea prăjită (sau dată cu pastă de brânză ori chiar cu unt), se pot combina cu pătrunjel verde, şi el mărunţit, precum şi cu cimbrişor, boia de ardei sau piper (măcinate).

5. Mic dejun cu brânză şi leurdă

Brânza dulce de vacă sau caşul dulce de vacă merg foarte bine cu leurda – fie că faceţi o pastă de brânză şi leurda o tăiaţi şi o amestecaţi cu pasta, fie că feliaţi brânza (caşul) şi păstraţi frunzele de leurdă întregi ori le faceţi salată; puneţi câteva seminţe de chimen şi tăiaţi câteva ridichi proaspete alături, care să dea culoare combinaţiei. Ori, precum în fotografie (ceva mai sus), asortaţi cu nişte fructe uscate (merişoare, spre exemplu).

6. Pastă de ouă cu leurdă

Ouăle întregi se bat cu foarte puţină sare (se poate adăuga şi puţin lapte crud) şi se pun într-o crăticioară cu puţin ulei de măsline, unde pasta se tot învârte (se lasă foarte puţin pe foc, câteva minute, până când pasta devine mai închegată). Frunzele de leurdă proaspătă tăiate felii sau mărunt se amestecă, apoi, cu pasta luată de pe foc, cu puţin piper, chimen şi, desigur, se poate presăra brânză rasă pe deasupra. Un mic dejun foarte consistent.

Leurda poate fi folosită, însă, în orice combinaţie, de la friptură la chiftele, salate de crudităţi, pireu de verdeţuri, găluşte etc., indiferent de tipul de alimentaţie – vegan, naturist sau clasic. Se poate trece şi în registru dulce, ca salată din frunze făcută cu miere şi lămâie. Dar, dacă preferaţi un desert fără leurdă, iată şi o propunere de prăjitură naturistă: fructe uscate (stafide, smochine, prune, caise – pot fi fructe deshidratate) se dau prin maşina de tocat carne, iar pasta obţinută se amestecă cu făină de secară, puţină sare neiodată şi puţină lămâie (după gust) şi se frământă, exact ca orice aluat, până când prinde consistenţă (nu mai este moale, nu se mai rupe). Aluatul astfel obţinut se poate modela după forma salamului de biscuiţi ori se poate pune pe un platou, întins ca aluatul de prăjitură. Trebuie să stea la rece minim două ore, dacă este modelat ca salamul de biscuiţi, pentru a putea fi tăiat felii. Avantajul său este că, dacă faceţi mai mult, păstraţi bucăţile rulate la rece cât doriţi.

 

Tartă naturistă cu pastă de brânză, roşcove, nucă de cocos, merişoare şi lămâie

 

Odată tăiate feliile, ornarea se face după fantezie şi gust: o pudră amestecată de nucă de cocos şi coajă de lămâie rasă, cu fructe din dulceaţă (mure, alte fructe de pădure, mere) ca şi culoare pe deasupra (sau orice fructe proaspete, de preferinţă nu foarte dulci – feliile mici de kiwi, spre exemplu, arată foarte bine pe aceste mici tarte de fructe uscate şi secară, dar la fel şi merişoarele, care, fiind roşii, umplu platoul de culoare). O altă posibilitate de a orna tartele este cu o pastă de brânză dulce (făcută cu mixerul) cu scorţişoară sau chiar fructe mărunţite, pe deasupra căreia se poate presăra nucă măcinată, iar în vârf vine un fruct, după gust, preferabil colorat, pentru estetică. Poftă bună!

 

 

Foto: Camelia Jula


Leave A Reply