“Anarhismul este o filosofie a libertății”. Așa începe o cărticică de 14 pagini despre anarhism pe care am luat-o „La Terenuri”. O citesc pentru a treia oară și, cu gustu-i proaspăt în minte, mă întind pe iarbă. E duminică, ne adăpostim de soare în botul unor oale uriașe de mâncare și la umbra unei scene improvizate pentru seri de socializare în cartier. Pe platoul ăsta de iarbă, între grădini de legume, pădurea Făgetului și ultimele blocuri din Mănăștur, se sfidează principiile pieței. Marfă este din plin, de la cărți, puzzle-uri, la pantaloni, șosetuțe, fuste, veste și creioane, la orice altceva s-a găsit pe acasă de adus la PAC (Piața Autonomă Cluj). Dar nu sunt nici cumpărători, nici negustori, pentru că banii nu sunt bineveniți aici. Este un eveniment marca „oameni faini și atât, nu-și revendică nimeni titlul de organizator” și e autonom pentru că tot ce se întâmplă aici se explică prin autoorganizare.
de Oana Moisil
Duminica anarhistă
E a 7-a ediție în care „ne întâlnim pentru a crea un spaţiu liber de bani şi diviziuni sociale.” Așa scrie pe pagina Facebook a evenimentului. Tot acolo scrie că, „prin oferirea de servicii şi lucruri la liber căutăm o alternativă la sistemul economic actual. Vrem să oferim astfel o oportunitate pentru membrii comunităţii de a împărţi bunurile pe care le au în abundenţă. Prin bunuri ne referim la haine, electrocasnice, cărţi, plante, etc dar şi la diverse îndeletniciri sau informaţii care ar putea îmbunătăţi viaţa comunităţii.”
Din afară, PAC este văzut ca un eveniment special, la care oamenii vin din curiozitate și de drag să-mpartă, să învețe și să schimbe idei. Din mijlocul acestei mici insule de liniște (în gânduri, pentru că muzica nu tace), întinși pe spate, între copii și părinții lor, între căței și pisici, în miros de legume gătite cu o noapte nedormită înainte, înțelegi că PAC este normalitatea în care oamenii ar trebui să se trezească în fiecare zi. Aici se dăruiește, nu se vinde. Aici se dau mâini de ajutor și se face troc de idei. Se confecționează lămpi din materiale reciclabile, se pictează, se citește, se văd filme, se discută politică și visuri, se împrietenesc căței și se mănâncă doar mâncare vegană. „De ce mâncare vegană? Pentru că animalele sunt şi ele victime ale exploatării şi cruzimii în numele profitului.”
„Lipește aici! Ține de asta, bă! Dă-mi foarfeca! Uite, doamna, e bine?” Trei copii entuziasmați de ceea ce va fi prima lor lampă din materiale reciclabile îi arată Andrei ce au făcut. Andra zâmbește și aprobă, e perfect, la fel cum sunt și sucul de morcovi cu caise, energia locului și orele astea rupte de oraș. Câțiva sunt aici încă de azi-dimineață, alții abia au sosit, dar nimeni nu vrea să plece. Rămânem până se întunecă, atunci când se va fi strigat și ultimul „s-au făcut cartooofiiiiii!”.
Dincolo de privirile calde, luminoase și agere ale oamenilor de aici, sunt mentalitățile care justifică nevoia unui astfel de eveniment. I-am întrebat, pe rând, pe relaxații din iarbă, ce-i razna, nașpa, rău la societatea asta. Mi-au răspuns așa:
Alex: Ce întrebare grea. Ce e razna? Hai să facem invers. Îți zic ce nu e. Locul ăsta nu e razna.
Zsofia: Ce e razna? Tot.
Andra: Poliția. Polițiaaaa!
Crina: Multă lume se lasă manipulată. Nu vor să își dea seama că sunt manipulați de media, religie, politică… pe mine asta mă enervează.
Rik: Tot ce e înregistrat. Reportofonul tău.
Ana-Maria: Cred că una din chestii este că nu ne oferim timp ca să ne cunoaștem.
Cosmin: Legile. Sistemele ierarhice de mentalitate. Sunt prea mult stratificați mental, nu social.
Cristian: Multe-s razna. Nu știu. Dar un aspect bun ar fi să nu existe legi.
Antonia: Transporturile, infrastructura.
Anca: Foarte multă mizerie. Ar trebui să facem mai multe campanii de strângere de deșeuri.
Raluca: Discriminarea, ignoranța, sărăcia, lupta dintre clase, politica. Nu m-am mai gândit demult la chestiile astea, din păcate îmi par normale.
Emil: Că nu se legalizează iarba.
Vlad (12 ani): Sistemul școlar. Prea multă materie inutilă. De exemplu, am auzit că la facultatea de dentiști trebuie să înveți nu știu ce muzică. De ce? Să le cânți dinților?
Jonas & Mathieu: Ce e razna cu lumea noastră? Sistemul economic. Capitalismul. E simplu.
Oana: E greșit că aceste lucruri, ca PAC, sunt considerate speciale și nu normale. E greșit faptul că, dacă umblu cu aceleași haine până se rup, oamenii mă vor privi ciudat. E razna faptul că nu putem călători unde vrem fără vize și o grămadă de acte. E razna faptul că unii oameni vor bani și bani și cam atât.
Ioan: Eu cred că rău este comfortul în care au ajuns să trăiască oamenii. Dându-li-se tv, apartament, net… Sunt sedați de sistem. Sedații sunt ca niște paraziți, știi? Sug din pământul ăsta. De exemplu, când le zici că nu e ok să lași lumina aprinsă, pentru că se creează un efect negativ în afara casei lor, asupra casei numite Pământ, o văd ca pe o glumă.
Dan: E rău faptul că oamenii nu cresc destule legume. Întrebarea e foarte complicată, așa că aleg doar răspunsul ăsta, simplu, pentru mine.
Adela: Individualismul. Consumul. Exploatarea animalelor. Dominarea și războiul cu natura. Pe locul 1, individualismul.
E târziu, țânțarii ne gustă, luminile apartamentelor din Mănăștur aduc a Crăciun. Nu e Crăciun, dar s-au primit și s-au dat cadouri, s-au crescut speranțe și s-au legat idei. Ediția a 7-a PAC se termină și oamenii ăștia se vor reîntâlni la următoarea, în ultima duminică a lunii august. Ce-ar fi, însă, dac-am trăi propriul nostru PAC, în fiecare zi? Ce-ar fi dacă nu ne-am mai schimba bluzele, pantofii, rafturile și telefoanele cu fiecare trend? Ce-ar fi dacă ne-am uita un pic și în ochii oamenilor, nu doar la prețurile hainelor pe care le îmbracă? Ce-ar fi dacă n-am arunca resturile de mâncare încă bună și am dărui-o unui necunoscut? Ce-ar fi dacă n-am fi atât de prinși în uraganul ăsta de cumpărare-vânzare-cumpărare-vânzare-cumpărare cu tona, cu bani de care oricum spunem că nu ajung? Ce-ar fi dacă am încerca să fim, cu adevărat, de carne și suflet, nu de plastic, ca niște umerașe fără viață și sens?
