Duminica în familie în Hunedoara: Protest mut împotriva exploatării de la Roșia Montană

0

Ținându-se de mână, doi bătrâni trec prin față, se uită cu admirație către grupul format și spun zâmbind:”De când vă așteptam!” La acea oră, se aflau 10 oameni care protestau, o mașină de poliție și 4 jandarmi. ”Sper că ăsta e începutul. E doar ora 17. Sper să mai vină”, îmi spune Oana, prima persoană cu care am vorbit în fața Casei de Cultură, locul protestului din Hunedoara, în această duminică.

 

hunedoara1

de Andrada Lăutaru

 

Aflu că Oana susține cauza încă din 2002. Pe parcursul protestului, mai aflu că mâna ei nu obosește nici după 2 ore în care flutură neîncetat steagul cu Roșia Montană. Chiar dacă buzele îi rămân lipite, ochii ei transcriu o parte din protestul ce urlă în mintea ei. E prima dată când iese în stradă: ”e primul meu protest, dar l-am așteptat atât de mult”, îmi mărturisește.

Ceea ce se întâmplă aici poate fi numit un ”protest spontan”. E prima duminică în care orașul Hunedoara se alătură orașelor ce protestează deja de două săptămâni în ceea ce a devenit ”revoluția generației noastre”. Majoritatea celor de aici sunt la primul protest. O parte au vizitat Roșia Montană. Asta le-a întărit hotărârea de a lupta împotriva distrugerii ei.  Nu există niciun lider, nimeni nu are o portavoce, se protestează prin tăcere, prezență și hotărârea de a rămâne nemișcați chiar și în fața privirilor dezaprobatoare aruncate de la cei care au ieșit ”la aer”. Ei știu de ce a ieșit și asta îi ține acolo. Își cunosc foarte bine și drepturile.

 

hunedoara2

 

Unul dintre cei prezenți este Bogdan, care spune ”Vrem să avem și noi viitorul nostru”. El are 19 ani și acum este în vacanță. Lucrează în Italia. Vrea ca într-o zi să aibă un loc unde să se întoarcă. Acasă. De aceea se află azi în fața Casei de Cultură din Hunedoara, orașul în care s-a născut: ”de ce trebuie să plecăm de la noi din țară?”, pune o întrebare ce pare mai mult pentru el, în timp ce strânge cu hotărâre bannerul ce a devenit vocea sa de azi: ”Hunedoara spune NU cianurii”. În stânga sa se află Ioan. Cu părul cărunt, un tricou gri și el, își poartă cei 54 de ani cu un spate drept și o privire ce transmite un calm matur. La acest protest s-a înarmat cu două foi, pe care a scris ,,Salvați Roșia Montană”. Le ține cu mâna stângă sus, în fața sa. În același timp, ochii săi par să caute ceva pe asfaltul în care, la ora asta, se sparg ultimele raze de soare: ,,Am mai fost la un protest”, îmi răspunde evaziv. ,,În 1989, am mers la București la Revoluție. Acum, nu știu ce să cred, sunt interese prea mari.” Totuși, conștiința l-a scos astăzi din casă. (încă) Speră.

 

hunedoara3

 

Până la 17:10, s-au adunat 14 oameni. Alte 10 persoane stau pe scările din spate, citind flyerele care au fost împărțite: ,,Cu cât un stat este mai corupt, cu atât legile sunt mai numeroase – Tacitus”. Ăsta e capul de pagină al foii volante ce continuă cu ,,NU în numele meu!” Băncile din fața Casei de Cultură unde se protestează sunt toate ocupate. Oamenii stau și privesc. Pentru ei e (doar) o altă zi de dumincă. M-am apropiat pentru a vorbi cu câțiva dintre aceștia. ,,Nici nu mă interesează ce faceți voi acolo. Vreți iarbă verde, nu? Vouă nu vă pasă de locuri de muncă. Normal, nici nu vreți să munciți”, se răstește o tanti care mă privește pe deasupra ochelarilor pe care îi poartă, iar apoi îmi întoarce spatele. Încerc să mai vorbesc cu ea, însă îmi răspunde doar printr-un gest cu mâna ce sună a mustrare. ,,Am văzut noi la televizor”, îmi spun cele două femei cu care împarte banca. Niciuna nu dorește să-mi mai vorbească apoi. Pentru că ,,sunt tânără și nu știu ce vreau”. Și pentru că m-au văzut ele acolo, lângă cei cu bannere. Pe o altă bancă, sunt niște liceeni. Ei îmi spun că înțeleg natura protestului și sunt de acord cu el. Totuși, nu se alătură mișcării pentru că au văzut ei ,,cum stau lucrurile în țara asta”.

Mă întorc pe ”scena” unde se protestează. Oamenii care au ieșit astăzi pentru Roșia Montană se află pe acel loc în care diverse formații cântă sau dansează la puținele festivaluri ce animă acest oraș. Hunedoara este privit de mulți ca un loc ce a intrat într-un sevraj economic odată cu închiderea Combinatului Siderurgic. Mulți stau și acum și privesc ca la un spectacol.

 

hunedoara6

 

Pe acestă scenă ce azi susține pași revoltați, mă întâlnesc cu Vlăduț. El are 12 ani și energia specifică lor. E cu bicicleta. ,,Împart eu flyere, că sunt cu bicicleta”,  îmi spune și se pierde grăbit printre oamenii care nu înțeleg de ce un grup de tineri stau fermi cu câteva steaguri în mână, cu spatele la soare, nespunând nimic. Printre ei, o femeie îmbrăcată în roșu vorbește la telefon: ,,Haideți la miting, aici, în față la teatru. No, câți suntem?! Ce contează?”. Polițiștii și jandarmii de pe margine vorbesc și ei la telefon. Nu prea știu cum să procedeze.

Mă apropii și vorbesc cu unul dintre jandarmi. Îl întreb care este părerea lui față de proiectul de la Roșia Montană. Mai întâi privește în jos, apoi la propria uniformă: ,,dacă eram acolo pe bancă, fără uniformă, îți spuneam ce cred despre acest proiect. Așa nu pot.” Are 23 de ani și a devenit jandarm în urmă cu un an și jumătate, pentru că ,,în ziua de azi, la noi în țară, ce alt serviciu stabil să îți găsești?”

 

hunedoara7

 

Jumătate de oră mai târziu, numărul oamenilor crește – văd aproximativ 30. Încă este un protest mut. Un protest ce răsună totuși prin faptul că oamenii au ieșit în stradă. Cei mai mulți au venit singuri, neștiind dacă va mai fi cineva la protest. Au avut totuși curajul de a vopsi un banner sau a printa o foaie și de a protesta cu ele în mână, hotărârea în privire și sufletul un pic mai împăcat. Alături de tinerii prezenți, se află si Ana. Ea a lucrat la o firmă de utilaje grele la Roșia Montană până în 2003. Acum e pensionară. A ieșit la protest pentru că e conștientă de dezastrul ce s-ar produce în urma exloatării cu cianură. ,,Noi am lucrat ca firmă la Roșia Montană. Numai din foraj și-au luat o groază de aur.” Are doi nepoți- ”ecologiști convinși și ei”, unul student la Timișoara și celălalt la București.

Cei care locuiesc în zona Casei de Cultură se uită de la balcoane. În cap îmi răsună vorbele strigate la protestul de acum două săptămâni din București: ”Ieșiți din casă, dacă vă pasă!” În parcarea din apropiere, de lângă mașinile cu numere de Anglia omniprezente în oraș, ”interlopii” aruncă priviri de sus. Cu mâinile în sân sau în buzunare, păstrează distanța. Unul dintre ei îmi spune că se bucură că a ieșit lumea aici. Nu se aștepta să vadă asta aici în oraș. De ce nu se alătură? Îmi răspunde doar printr-un râs. Între cei din parcare și protestatari, își face apariția ”Fetița”, un fost maidanez în vârstă de 4 ani.  Ea fost adoptată după aproximativ un an în care și-a dus traiul pe străzi hunedorene. Fetița este primul câine care se alătură protestului.

 

hunedoara5

 

Imediat, liniștea e întreruptă de un fluierat lung. Mai trec alte câteva minute și lume începe să scandeze: ,,Uniți, salvăm Roșia Montană!” Imediat apare și un ritm bătut la tobă. Poliția se apropie. (Doar) pentru a legitima, ”,în cazul în care se întâmplă vreun incident, să știm de unde să vă luăm”, spune reprezentantul forțelor de ordine, care a uitat să se legitimeze. Felicia a fost prima care și-a scos buletinul. I-a oferit polițistului chiar și o foaie și un pix, pentru a întocmi ,,lista”. Ea a ieșit în stradă astăzi pentru că se gândește la mâine; ,,cianura=otravă”, spune ea. După ce mai primește încă două buletine, agentul se întoarce pe margine, satisfăcut că și-a făcut treaba.

Numărul celor adunați crește până la aproximativ 50 de suflete hotărâte. Toba răsună în continuare, însă voicile tac. Mâinile afișează bannere și flutură steaguri. Cei de la balcoane s-au instalat mai bine, și-au adus și sucuri la geam. Ca la spectacol.

 

hunedoara4

 

Gigi Stănescu este cel care ”a împrăștiat vorba” despre acest protest. Un prieten al său din Cluj a creat evenimentul de pe Facebook. Totul a început vineri seara. Nu știa nici el la ce să se aștepte de la o primă acțiune de acest tip în oraș. Acum a văzut că orașul nu e indiferent. Pentru săptămâna viitoare, pregătește o acțiune mai mare. Cu (porta)voce. Deocamdată, continuă protestul mut. Două ore mai târziu, au mai rămas 20 de protestatari și 9 jandarmi. Este ora la care copiii sunt aduși în această parte a orașului, pentru plimbarea de seară. Astfel, se alătură protestului cel mai tânăr suflet, în vârstă de 8 luni. Mama sa spune că și-ar dori ca protestul de data viitoare să înceapă un pic mai târziu. Ora 17 este ora de somn a micuțului. Oricum, vrea să fie alături. Pentru viitorul său – unul fără cianură.

Lumea începe să plece. Adunarea se sparge, dar nu înainte de a se scanda din și cu suflet: ,,Uniți, salvăm Roșia Montană” și ,,Nu corporația face legislația.” Cei prezenți promit ca săptămâna viitoare să iasă iar. Mai hotărâți. Mai mulți. Mai organizați. Mai cu ritm. Tot (la ei) acasă.

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger