Drumul Taberei, cartierul evitat de prieteni

17

Ștefan Iancu a crescut în Drumul Taberei, eu am ajuns aici în 2003. Ștefan stă pe Cetatea Histria, pe lângă Valea Ialomiței, și face cinci minute pe jos până la mine. Eu stau pe Râul Doamnei, aproape de Prelungirea Ghencea, și fac cinci minute pe jos până la primul magazin. Strada pe care locuiește Ștefan nu e afectată de lucrările pentru tronsonul de metrou Drumul Taberei-Eroilor, care au început acum doi ani; vecinul meu se lovește de șantier doar când dă în bulevardul mare. A mea a dispărut pe trei sferturi. Nu vreau să par eu victima, amândoi facem o oră până-n centru, amândoi ne-am simțit la fel de captivi aici și amândoi am fugit de plictiseala de acasă.

 

de Ștefan Iancu și Ionuț Dulămiță

 

De când ne cunoaștem, ne-am văzut doar de două ori ca vecini, la două chefuri, de obicei vorbim pe Facebook. Mai jos, vă prezentăm impresiile care ne dor din cartierul evitat de prieteni.

 

– Ștefan Iancu

Dacă Drumul Taberei e dormitorul capitalei, atunci e un dormitor conjugal din care prospețimea și pasiunea și-au cam luat zborul și au lăsat în urmă un sentiment confortabil de falsă siguranță, plictis domestic și ennui. Deși am crescut aici, iar în ultimii ani m-am întos  în casa părinților mei, cu propriile ei dormitoare din care libidoul a fost evacuat de mult, și nu am cum să nu fiu atașat de zonă, ce i-aș reproșa înainte de toate cartierului ăstuia e că nu e sexy. Acum, răscolit de șantiere de construcții pentru metrou și de proiectul de reamenajare a parcului din cartier ca de o oribilă boală intestină care a erupt la suprafață, e mai puțin sexy decât oricând, dar asta o să treacă și nu mă refer în primul rând la cum arată.

Șirurile de blocuri gri, de curând reabilitate parțial si vopsite sporadic în verzui și ocru, și străduțele labirintice pe care le regăsești în tot Bucureștiul construit de comuniști sunt poate ceva mai aranjate și atmosfera mai respirabilă aici ca în alte părți (băștinașilor le place să se laude cu cel mai verde cartier), dar o uniformitate demografică care dublează monotonia urbanistică face ca atmosfera din cartier să fie la fel de opresivă ca cea a unui mic oraș de provincie. Cu toate că fluxul de populație e considerabil, ca în tot orașul, iar celor emigrați – cei mai înzestrați și cei mai amărâți din comunitate pleacă de regulă primii – le-au luat locul provinciali get-beget veniți la muncă în capitală, care reîmprospătează permanent mentalitatea de parveniți cuminți cu care au venit în oraș și părinții mei, populația a rămas la fel de bovină, de ierbivoră și a îmbătrânit pe deasupra.

Se spune că Drumul Taberei e un cartier mic-burghez, echivalentul comunist al suburbiilor americane, dar asta n-are sens și aș căuta middle class-ul mai degrabă în noul Vitan sau Floreasca. Majoritatea prietenilor mei din copilărie erau copii de muncitori și în bloc nu erau mai mult de zece familii de oameni cu facultate. Drumul Taberei e doar un cartier conformist și cuminte, fără magazine etnobotanice în plină epidemie de droguri legale, fără cluburi de striptease și cu puține cazinouri, fără nicio instituție culturală și fără cluburi și baruri (nici din terase n-a mai rămas mare lucru după distrugerea vadului de la Favorit, care începuse să aducă în cartier, la finalul anilor ’90, în sezonul estival, o adiere ca de stațiune de pe litoral). Aici drogații și bețivii se ascund în apartamente, pe autobuze e mereu liniște, iar muzica și mirosurile sunt atent controlate. Ăsta e teritoriul familiilor liniștite, al profesorilor de liceu, al mamelor cu cărucioare (noii veniți au grijă să ridice natalitatea în plin picaj înainte) și al pensionarelor care fac piața ca acum 20 de ani la Moghioroș sau Valea Ialomiței, în ciuda supermarketurilor și a mallurilor de cartier.

Până și gherțoiul Militari, cocalara Rahova și golănescul Pantelimon sunt mai colorate decât plictiseala de Drumul Taberei, ca să nu zic de bogata Băneasă, aristocratul Cotroceni sau dinamicul Tineretului. Deși în cartier avem băieți, băieții de catier ne cam lipsesc, iar tinerii care în copilăria mea erau pretutineni, la intrările în scările de bloc și pe lângă bătătoare, de când cu calculatoarele, stau numai în casă și au lăsat străzile liniștite și goale.

Probabil că impresia de lipsă totală de sexappeal se datorează frustrărilor mele din adolescență, când sexualitatea clandestină mă făcea să mă simt alienat de pulsul erotic al vecinătății, cu toate că nu o dată i-am simțit intens bătaia. Curtea densă de vegetație a grădiniței din spatele blocului, iarba din parcul Moghioroș seara târziu, aleile dinspre Frigocom pe care hălăduiam zile în șir încercând să ghicesc blocul în care stătea fata de care mă auto-sugestionam că m-am îndrăgostit la 12 ani și apoi, pe aceleași străzi, blocul puștiului pe care l-am agățat pe la 19 ani pe ștrandul “trei ligheane” de la Moghioroș, liceul Moisil în fața căruia același puști m-a lăsat să-l aștept odată după ce mi-a cerut niște bani și apoi a ieșit prin altă parte, sala de sport de la liceul PTTR unde asudam la karate trăgând cu ochiul la vestiar, unul din părculețele cu leagăne, unde la 16 ani m-am îmbătat cu un prieten și a început să mă sărute, chiar scările de blocuri și acoperișurile sunt spații încărcate afectiv pentru mine.

Apoi, la scurt timp după ce am înțeles că lumea nu e toată chiar la fel ca mușuroiul disciplinat de furnici din Drumul Taberei, mi-am dorit să evadez și, cu toate că nu mi-a priit nici pe continentul american și m-am întors în țară, timp de mai mulți ani am preferat centrul Bucureștiului, care prin comparație pare diversificat și dinamic, un loc care în copilărie era și mai dărâmat și mai deprimant ca periferiile, dar unde acum tinerii se pot simți boemi în case vechi cu tavan înalt, iar homeleșii pot spera că cineva le aruncă câte o monedă.

Chiar și acum mă pot duce la distracție în orice alt cartier, pot întoarce privirea după țigani șmecherași pe străzile din Ferentari sau după puștii de bani gata din Dorobanți, în timp ce la întoarcerea în cartier, de la Răzoare deja, orice sentiment al oportunității și libertății dispare. Mă întorc să dorm și să vegetez în fortăreața din care fac o oră până în centru cu transportul în comun și uneori chiar cu taxiul, așa că știu că nu o voi mai părăsi curând fără motive serioase. Măcar e safe, dacă știi să ocolești haitele de câini și nu te întorci prea târziu seara.

 

 

– Ionuț Dulămiță

Am coborât din bloc să cumpăr Whiskas pentru motan. Era pustiu și liniște, ca de obicei, și un ochi de soare, până când a început să se cutremure pământul și să vibreze gardul șantierului. Am simțit-o pentru prima oară pe Varvara săpând sub mine, la metrou. Așa-mi imaginez bătăile unui făt în pântecul mamei. Am vrut să-mi lipesc urechea de zăpadă, s-o aud, dar am preferat să privesc într-un punct nedeslușit al dimineții, printre zăbrelele gardului, zâmbind spre momentul în care noi, cei din Drumul Taberei, vom fi din nou liberi…

Mint, n-am auzit-o pe Varvara, dar mi-aș fi dorit. Eu stau pe Râul Doamnei, Varvara e la Orizont, departe de mine, așa cum e și metroul de oamenii din Drumul Taberei. De fapt, n-am mai auzit larmă pe strada mea de un secol. Dimineața se aude cum pârâie lemnul copacilor, seara cum se fut greierii. Atât de liniște e. Mai demult, liniștea asta te lăsa să respiri și dădea un plus de voluptate nopților pasionale. Dar asta și pentru că era mai vie strada pe care stau, deși mi s-a părut tot timpul moartă.

Era trecut de 11 noaptea când am coborât din troleu, peste drum de Râul Doamnei. Băusem câteva beri în centru și era să fac pe mine de frică când am intrat pe stradă. Nu mai era nicio mașină parcată lângă trotuar în afară de-a mea. Din parbriz, un bilețel mă soma să-mi mut mașina în 48 de ore, să nu fie săltată. În câteva zile, trei sferturi din strada odinioară plină de mașini era împrejmuită cu un gard subțire din fier. A dispărut jumate de trotuar. N-au tăiat copacii, dar nici nu i-au lăsat pe partea noastră de alee, i-au lăsat să înghită praful șantierului. Apoi i-au tăiat. Au lăsat și băncuțele; acum, oamenii se opresc în dreptul lor să dea prioritate altor trecători, ca și cum ar face loc în supermarket cuiva care trece cu căruciorul. Înainte, coboram din bloc și traversam strada să-mi cumpăr pâine. Acum trebuie să ocolesc jumate de șantier pentru asta.

Când m-am mutat aici din Petroșani, în 2003, la începutul facultății, n-am simțit o mare schimbare față de orașul în care-am crescut. Drumul Taberei e un “cartier civilizat și anost”, vorba lui Ștefan Iancu, cu blocuri-dormitoare întinse în linie pe un bulevard mare a cărui singură surpriză e că face la un moment dat o buclă. Dacă faci o explorare urbană, te pierzi pe alei și printre blocuri care arată la fel. În tot cartierul ies în evidență câteva baruri și restaurante mai mari, dar nu sunt genul de locuri în care să-ți vină prietenii cool și comozi care stau în centru, sunt simple localuri de cartier ca peste tot. Când chem pe cineva la mine, aud chestii de genul hai frate, că stai la morții mă-sii, vino tu la mine. (Dar tu nu stai tot la morții mă-sii?) Asta deși prietenii îmi spun că sunt “vibe-uri bune” la mine acasă și că se doarme bine.

Așa era, acum mai puțin, și pentru mine: un loc de tihnă în care să mă retrag după o noapte sălbatică în centru. Am fugit cât am putut de Drumul Taberei, în centru, în Pantelimon, în Dristor, în Aviației, chiar și când trebuia să schimb trei mijloace de transport în comun. Nu-mi cunosc deloc vecinii, sunt ca o fantomă în bloc. Asta și pentru că vreo 70% din ei sunt pensionari. Dar și cu băiatul care stă lângă mine și care e de vârsta mea am avut doar două contacte: m-a ajutat să car un dulap pe scări până la etajul 6 când m-am mutat în bloc și m-a chemat o dată la el să jucăm rummy. Acum doar ne salutăm. Ștefan Iancu stă la cinci minute de mine, dar nu ne-am văzut decât de două ori în cartier, o dată la un prieten comun și o dată la mine, într-una din rarele vizite ale oamenilor care vor vibe-uri bune. La fel de rare sunt și zilele în care nu părăsesc cartierul.

În mai bine de zece ani de când stau aici, am fost părtaș la patru evenimente palpitante:

1) Mi-a fost povestită o bătaie din fața scării mele, de care mi-a fost frică. L-am avut coleg de apartament pe un ultras pe care-l știu de la șapte ani și care mi-a arătat că există și o lume a băieților răi pe la Râul Doamnei, greu de imaginat într-un cartier cu pensionari, familiști și străzi cu panseluțe. Într-o zi, vreo șapte ultrași rivali l-au făcut sânge în fața scării, parcă i-au dat și cu lanțul, și l-au filmat cu telefonul. Apoi unii “neutri”, din aceeași galerie cu atacatorii, pe care i-am cunoscut și eu, i-au arătat filmarea. I-am întrebat: “Dacă eram cu el, mi-o luam și eu?” Eram mai voluminos atunci și aveam cercei în urechi. “Da”, mi-a zis unul din ei. “De ce?” “Pentru că ești mare și ai cercei.” Puteam să-mi pun atunci pe Facebook un status cu feeling dangerous in Drumul Taberei, dar cred c-ar fi râs toți.

2) Mi-a fost furată bicicleta din uscătoria etajului la care stau și am văzut polițiști în acțiune; au mers 500 de metri cu mașina, de la secție până în fața scării mele, pentru a căra o trusă din care au scos pămătuf și spray pentru amprente.

3) S-a dat la mine Alberto, personajul lui Adi Schiop din Soldații, pe terasa barului Pardon; mi-a spus că sunt cel mai frumos băiat pe care l-a văzut.

4) Acum două săptămâni, la o altă adunare vibrantă de la mine, a venit poliția, pentru prima oară de când stau aici, să-mi bată la ușă și să-mi spună să dau muzica mai încet.

Dar e normal să nu ți se întâmple lucruri când nu prea stai într-un loc.

Cu toate astea, abia după ce-au început lucrările de la metrou mi-am dat seama ce viu era totul înainte și cât de multe s-au schimbat în jurul meu în ultima vreme, fizic și la nivel de percepție. Au dispărut ultrasul din casa mea și, odată cu el, băieții răi de pe stradă; stau mai ascunși decât băiețașii din alte cartiere, la fel și drogații. Au dispărut țigările Lucky Strike fără filtru pe care le luam pe sub mână de la tarabele din Piața Moghioroș. Apoi multe din tarabele și chioșcurile din piață. Apoi șaormeria nonstop de vizavi de blocul meu, care-mi îmbăta strada cu miros de mujdei și la care mă opream când mă întorceam din club. Apoi trei sferturi din stradă și jumătate din aleea pietonală de jur împrejurul ei. Alee pe care-mi dau seama acum că-mi plăcea să mă plimb primăvara, când salcâmii își scutură sperma și poți face aluzii sexuale înainte să ți se spună “Simt că mă îndrăgostesc de tine.” Nu credeam că poate exista ceva poetic la Râul Doamnei.

Odată cu șantierul a dispărut tipul care deșira pepeni pe trotuar vara. Au dispărut oamenii care tăiau porcul iarna într-un părculeț vânturat de gardul de la metrou. A dispărut magazinul de electrice de unde-mi luam becuri. A dispărut farmacia de unde-mi luam prezervative. A dispărut vocea vânzătoarei de la minimarketul de unde-mi luam pâine, care mă întreba ce mai face mama, și vocea unei bătrâne simpatice de la un chioșc, care-mi spunea că i-a plăcut mai mult de prietena mea de dinainte decât de aia de-atunci; au dispărut pentru că acum sunt departe, de partea cealaltă a gardului, și au apărut între timp magazine mai la îndemână. Au dispărut viața și familiaritatea de pe stradă. A rămas un sfert de drum pe care se îngrămădesc mașini și câini. Înainte era plin de taxiuri lângă stația de autobuz de la Râul Doamnei, acum sunt zile în care nu găsești niciunul. La fel cum nu mai găsești bătrâni pe băncile din fața blocului.

Acum e o liniște care mă doboară și o senzație claustrantă. Nu mai vorbesc cu nimeni de pe stradă. Singurul lucru interactiv sunt promoțiile cu tacâmuri dintr-un Mega Image deschis în spatele gardului. Nu mai țin minte ultima oară când s-a lucrat în șantierul de pe Râul Doamnei. Cârtițele Sfânta Filofteia și Sfânta Varvara, cum au fost botezate utilajele care sapă galeriile, au ajuns abia pe la jumătatea drumului. De ce nu m-am mutat până acum de-aici? Pentru că e apartamentul meu, cumpărat de mama la un preț mic înainte de boom-ul imobiliar. De ce nu l-am dat în chirie/vândut și nu m-am mutat în altă parte? Pentru că încă se doarme bine aici, chiar dacă tihna capătă uneori forme angoasante, și mă simt cel mai în siguranță și acasă. Și pentru că la un moment dat o să fie metrou și o să fac 10 minute până în centru. Așa că n-ar trebui să mă plâng. O să fiu și mai burghez. Împinge, Filofteia! Dă-o mai apăsat, Varvara! Redați-ne libertatea, ridicați prețurile imobiliare și umpleți din nou cartierul de viață, să ne vină vizitatori din centru!


17 comentarii

  1. Salut. Articolul e superb si reflecta foarte bine ce se intampla acum in Drumul Taberei. Daca aveai de unde sa afli, in cartier inainte erau mai multe “gasti” care s-au risipit la ultima schimbare majora de generatii. Cartierul nu e chiar inca foarte linistit, scandaluri mai sunt, dar putine si nu in vazul lumii ( cel mai des din cate aud pe la Orizont si pe Sibiu la intersectia cu Bd. Timisoara ). Ca distractie chiar nu prea mai ai ce sa faci, adica inafara de terasele de la Drumul Taberei 34 nu mai ai altceva. Aici o sa ramana pe veci cartier de familisti si pensionari vorba ta ( dumneavoastra .. avand in vedere varsta mai bine incerc sa ma exprim in al doilea mod ) dar asta e un mod mai placut parerea mea. Eu as prefera sa-l vad pe fi-miu la un momentdat iesind la joaca fara ca cineva sa incerce sa-i vanda droguri, sa ies din casa fara sa ma trezesc ca in doua minute nu mai am portofelul sau un telefon. Acum cine a copilarit aici si se gandeste la viitor nu cred ca doreste sa schimbe cartierul

    • mersi pentru info si pentru apreciere. unii au fost dezamagiti ca nu au citit aici mai degraba laude la adresa cartierului, mai ales din partea unui bastinas. insa pentru mine a locui aici nu e tocmai o alegere facuta in absenta constrangerilor si nu am nevoie sa cred ca locul in care stau e cel mai cel din bucurestiul comunist, opinie care sa sustina alegerea facuta si o anumita imagine despre mine insumi. abordarea e dintr-un unghi asumat subiectiv, din perspectiva frustrarilor noastre. exista locuri mai bune si locuri mai rele in bucuresti, dar si multe exact la fel ca asta, din balta alba pana in aviatiei. cat priveste atasamentul, cred ca cine ciuleste atent urechea gaseste si asta. apropos de gasti si smecheri, daca stau sa ma gandesc am auzit si eu mai demult de diverse gasti si personaje precum Faraonul, prin anii 90 cand incepuse sa existe o economie neagra in cartier cu toate acele chioscuri. nici de restaurantele de manele de acum n-am mai zis nimic. dar una peste alta, chiar daca siguranta e un lucru bune, trebuie sa recunoastem ca e un loc plictisitor, fara niciun fel de alta arhitectura sau utilitati publice, doar blocuri. singurele repere sunt parcul cu patinoarul de langa el si noile malluri. iar asta spune ceva. din fericire, odata cu metroul va fi mult mai usor sa intri si sa iesi din cartier. hai cu metroul ala.

  2. de ce nu va duceti voi in colentina sau berceni sau pantelimon daca nu va place atat de mult cartierul asta. pacat ca la varsta asta nu doar ca suntem rautaciosi pt atentie dar nici macar nu putem fi sinceri cu ce se intampla in dr taberei. dar e ok.. directia in care gandesti aia primesti. se numeste legea atractiei! o seara buna in continuare si va anunt ca nu o sa mai postez alt comm la acest ce vreti voi sa fie 🙂
    la revedere, marian.

  3. Am citit cele doua perspective asupra situatiei actuale din Drumul Taberei pentru ca acest cartier a devenit si cartierul meu, cu acte in regula, dupa ce, timp de 5 ani, am locuit cu chirie aici, timp suficient sa imi dau seama ca este cartierul unde merita sa ma stabilesc. Nu stiu cum a fost pana in anii 2007 – 2008, insa ma bucur sa constat ca acest cartier este considerat monoton, plictisitor, fara viata de noapte, fara gasti si baieti de cartier. Nu vi se pare ca toata descrierea facuta acestui cartier in acest articol suna a normalitate? Nu vi se pare ca am inceput prea des si prea vehement sa ne miram de normalitate? Toata descrierea facuta acestui cartier foloseste adjective gen: plictisitor, monoton, linistit, mort etc. intr-o tonalitate mai mult sau mai putin peiorativa! Articolul este bun, scris cu indemanare, plastic si un strop de afect. Tocmai de aceea, am considerat ca merita un comentariu venit dintr-o alta perspectiva, a unei femei si mame care din toate cartierele bucurestene a ales sa locuiasca in acest cartier, alegere pe care a facut-o in plina spintecare chirugicala a acestuia, moment cand putea sa fuga rupand pamantul si sa isi instaleze familia, in mod comod si snob, intr-un cartier rezidential de ultima generatie. Si totusi, am ales Drumul Taberei, cartierul din care faci o ora pana in centru, cartierul plin de pensionari si de familisti, cartierul-dormitor unde libidoul sufera atrofieri iremediabile, cartierul macelarit de un santier care nu stim exact cand se va inchide sau, mai bine zis, cand isi va atinge marile obiective. L-am ales pentru ca am vrut un camin. Daca vreau sa ma distrez prefer sa nu o fac dupa coltul blocului, ci in centru. In felul acesta cunosc mai bine orasul, ma deplasez, fac miscare, caut altceva decat locul unde stau. Drumul Taberei trebuie sa ramana cartierul-camin, cartierul unde copilul meu cand va creste mare si va pleca in lume sa revina si sa simta ca a venit ACASA unde mancarea este ca la mama si de la mama, unde lumina soarelui este altfel, unde lumea isi zice ~buna ziua~, unde nu se tipa, nu se injura, unde mai poate gasi un strop de NORMALITATE intr-o lume din ce in ce mai nebuna, mai modelata dupa modul de viata al unor pesudovedete promovate de televiziuni care locuiesc in cartiere moderne si mondene, insa lipsite de patina aceea a vremii care insufleteste locul. Cu toata arhitectura lui comunista, cu tot labirinul lui de stradute, cu toti mosii si babele lui, cu toata izolarea impusa fortat de un santier care ma rog sa nu se finalizeze in doua mii o suta si ceva, Drumul Taberei este ACASA, unde este ~cald si bine~.

  4. daca Drumu’ Taberei e linistit eu ma fac popa. pai ce batai intre gasti de cartier, ce la familia sa auda tot cartieru’,
    drumu’ taberei le are pe toate, doar ca nu unde stati voi, poate atunci cand voi veniti din centru’ vechi nu ii mai vedeti pe oamenii aia, da’ drumu’ taberei pe care il stiu e periculos si sinistru.
    singuru’ loc unde am fost jefuita de 2 ori intr-un singur an cu un cutit.

  5. Drumul Taberei este cartierul unde m-am nascut si am copilarit. Am locuit pana in 90 la capatul troleului 90, 91, 93, unde acum este un mare santier dupa cum bine stiti, in blocul cu 10 etaje care a suferit putin mai mult in urma santierului. Imi aduc aminte de campul de allele de unde furam mereu si prindeam si soparle cu tovarasii de breasla. Acum este marele cartier de ANL-uri si verdeata a disparut. In 90 ne-am mutat in zona Romancierilor vis-à-vis de cofetaria Indiana (acum Shop&Go :(( ) Crescand incepuse sa-mi fie frica de golanii si derbedeii care erau ppe strazi. Am asistat nu de putine ori la adevarate lupte de strada intre gasti. Totul a disparut cu trecerea timpului si cei care erau scandalagii si galagiosi ori au plecat ori au fost arestati ori s-au linistit. Usor usor cartoierul a devenit unul linistit, exceptand unele conflicte care mai apar. In schimb cainii si-au gasit un refugiu in oaza de liniste si intradevar daca ajungi dupa ora 22:30-23:00 in cartier risti sa ajuni la spital muscat de caini.

    Au reusit sa “distruga” si singurul loc cu verdeata din cartier si anume parcul Moghioros, spun ei pentru renovare, una care se pare ca va dura mai mult decat va asteptati sau ni s-a spus. Cel mai naplacut lucru este intradevar acest santier al metroului care a paralizat si mai mult cartierul. La birintul pe stradute este in orice zona unde se lucraeza la magistrala. Ca sa ajung in statie de tramvai Romancierilor, trebuie sa merg pe jos aproape o statie, daca nu chiar una. Daca vreau sa evadez placut din zona, aleg ori centru vechi ori terasele din cartier.

    Au aparut intradevar magazine noi, dar nu foarte multe si am suferit atunci cand au disparut buticurile din statiile de troleu. Gasesti farmacii si cazinouri, macelarii si magazine de telefonie. In continuare fac piata din cele doua zone, Valea ialomitei si Moghiros, desi stau intre ele.

    Aceasta oaza de liniste este tulburata de utilajele noii magistrale, dar si de haosul creat cu devierea circulatiei.

    In speranta ca se va face ceva cu Cinematograful Favorit, ca o sa fac 10 minute pana in centru si ca mai devreme sau mai tarziu o sa avem din nou parc la Moghioros nu voi parasi cartierul, care din punctual meu de vedere este linistit nu cum era candva in tineretea mea.

    Aici m-am nascut si am copilarit.

  6. ?! Nu-i chiar asa! E unul dintre cele mai interesante cartiere din Bucuresti. Farmecul este tocmai linistea. Iar de “evenimente”, mai bine fara, sincer nu duc dorul perioadei cand juca Steaua sau nationala pe Ghencea, apareau batai intre suporteri si bulevarde blocate de politie. Daca nu-ti place atmosfera de aici, plimba-te prin vecinul Militari sa-ti iei doza de adrenalina… Si nu numai :))
    Cred de asemenea ca numarul de intelectuali era mai mare decat in alte zone, la mine in bloc cam 50-60% din familii erau intelectuali, chiar si sefi/directori comunisti.
    M-am nascut, am crescut si traiesc si acum la 40 de ani in Drumul Taberei.

  7. Eu stau in Titan baieti si tin sa va spun dragilor Stefan si Ionut,ca desi aici este terminat demult metroul,multi baieti se intalnesc in parc intr-o zona retrocedata si lasata in parasire de ADP,plina de boscheti si alte locuri ascunse. Sunt sigur ca au si ei multe amintiri de prin toate cartierele Bucurestiului sau de aiurea. Te inteleg ca suferi draga Stefan pentru ca ti s-a-nfundat cartierul care era desfundat cand erai pusti,imi pare sincer rau. Nu dispera insa,uite ce zice Ionut,ca Varvara si Filofteia imping tare si apasat,vin tare din urma,ca sa zic asa,cu chestia aia mare care penetreaza dedesupt..(de ce dracu’ au minerii patroane si nu vreun sfant mai baiat,Maximus sau Optimus?)
    Si eu am crescut in Drumul Taberei draga Stefan,si-mi amintesc cu placere cate fete foarte dragute erau in cartier,citite,destupate,totb deci,mergeam in parc unde erau bancile rupte si tineam fetele in brate,la cinema Favorit -unde erau sobolani si trebuia iarasi sa iei o fata in brate tooot filmul – la strand unde era apa rece si trebuia,da ai ghicit,sa incalzesti cate o fata. Plin de fete DrTab! Frumos cartier!

  8. Drumul Taberei..locul minunat. M-am nascut, am crescut si in continuare traiesc, de 28 de ani, in cartierul asta. Il iubesc, e acasa. Da, depinde unde stai, cu cine te stii, pe unde ajungi. Scandaluri sunt, adrenalina o poti gasi (acum cativa ani a fost razie in Dr. Taberei si Militari de unde s-au saltat in total peste 36 de dealeri de droguri). Asta apropos de ce nu erau magazine de etnobotanice in cartier. Desi erau,insa nu foarte “la vedere”. In fine.

    Te poti relaxa la Pardon, poti manca pizza la Hard Rock, poti sa te plimbi pe timp de vara prin racoarea stradutelor cu umbra din cartier dar si din imprejurimi (ex Cotroceni).

    Traiesc de atata timp aici in cartier incat urasc metroul care va fi la un moment dat si care a stricat momentan jumatate din cartier. Stiu ca pot face fie 20 de minute, fie 45, pana in centru. Depinde de ora. Asa este, nu stau chiar in capatul cartierului, stau pe langa Pardon.

    E adevarat, erau mai multe gasti, era un vest mai salbatic acolo acum mai bine de 10 ani. Am simtit-o pe propria-mi piele. In momentul de fata cele mai multe scandaluri sunt cu cainii. Poate vom scapa si de ei,iar legat de faptul ca nu se sta afara pe la scari si asa…ma bucur ca nu mai vad covoare de coji de seminte peste tot, insa o sa vina vara si o sa se stea din nou. Cu siguranta.

  9. Locuiesc in Berceni, si soparle prindeam si noi pe camp, asa ca toti copiii de la marginea tuturor cartierelor bucurestene.

    Gasesc Drumul Taberei dezamagitor (multa vreme credeam ca e cel mai frumos cartier “muncitoresc” pentru ca asa mi se spusese). De fapt e anost si intr-adevar toate blocurile si strazile arata la fel. Blocurile sunt destul de inghesuite, fatada unuia da in ghena de gunoi altuia, si locurile de joaca sunt mici, prafuite, cu jucariile deteriorate.

    E cartierul in care fiecare masina are bilet in geam cu “scuza-ma daca ti-am ocupat locul” (si urmeaza un numar de telefon). Pana se termina metroul, asa are sa ramana.

  10. Si noi am ales sa stam in Drumul Taberei, acum un an, dupa ce am stat un an cu chirie, chiar in bucla. Suntem veniti de curand in Bucuresti si familisti. Am prins santierul inca de la inceput, stiu ce inseamna sa faci o ora pana in centru, in fiecare zi, in condtiile in care in orasul nostru stateam in centru si faceam maxim 20 minute ca sa-l strabatem din cap in cap, desi e unul din cele mai mari dupa Bucuresti. Cu toate astea, am venit o data la patru dimineata singura si nu mi-a fost teama sa intru in bloc (prin spate, nu pe bulevard). Cred ca aici sunt cele mai multe locuri de joaca si nu mi se par deloc a fi invechite, cei mai multi pomi care fac vara o umbra binevenita, e cel mai linistit si normal dintre cartierele pe care le-am vizat atunci cand am avut de ales. Copii mi se par normali, nu cu “fite” ca in Cartierul Francez si inca mai ies sa se joace in fata blocului, asa cum nu cred ca am mai vazut din copilaria mea. Ador faptul ca nu am vazut golani sau drogati ca in Crangasi (in tramvaiul 41). Mi se pare normal ca lumea sa cumpere legume din piata, nu de la mall si sa faca de mancare acasa, nu sa manance mereu in oras si sa se laude cu open-space-ul unde nu poti praji un ou, ca in toate cartierele noi. Imi plac mosii de pe banci si vecinii care inca mai gradinaresc in fata blocului. Puteti sa spuneti ca sunt nostalgica, dar am ales acest cartier pentru liniste si pentru normalitate, pentru copilul meu.

  11. Am stat 9 ani in Bucuresti si nu am fost niciodata în Drumul Taberei. Nici nu am cunoscut pe nimeni care sa locuiasca acolo, in afara de un singur flacau care, după o seara cutremurata de chefuri prin carciumi localizate in centru vechi, prefera sa doarma in masina parcată pe langa carciuma decat sa conduca pana la el acasa. Am vizitat recent capitala si micuta garosniera pe care o am lângă statia de metrou Costin Georgian, dupa 3 ani de absenta din orasul care mi-a fost si inca imi este drag. Acum locuiesc in Constanța, intr-o zona linistita, dar inima mi-a ramas in Bucuresti. Ce descriu baietii ca este acum Drumul Taberei, cam asa e viata la mine in Constanța ( cu mici diferente). Aici, nu sunt batrani in fata blocului, nu sunt tineri in fata blocului, nici macar excavatoare in fata blocului, seara pe strada nu vezi nici pe dracu in afara de taximetristii care stau in intersectie si pandesc manelistii linistiti care ies clatinandu-se din clubul lor. In Bucuresti, la mine in cartier, am vazut mosi si tineri intainzând împreună table sau sah, roakeri stand pe banca si impărtind o bere la pet, pustoaice impartind chicote si priviri dracesti, doamne amabile si vorbarete vanzand rosii sau ness la pliculete in statia de troleu, familii tinere plimband copii in carucior,persoane intre 2 varste, oprindu-se la terasa din cartier dupa o zi grea de muncă pentru o bere si aurolaci iesind din canale, ametiti si blazati de viata grea pe care o duc ….cartierul meu din Bucuresti plin de viata si diversitate…cartierul meu din Constanța, linistit si verde ca un cimitir…

  12. Se vede că sunteţi nou-veniţi în Drumul Taberei. E numit cartier verde fiindcă e plin de verdeaţă, comparativ cu alte cartiere. La început, blocurile din buclă nici nu existau, cartierul se termina cu Moghioroşul şi toţi cei care locuiesc acum în buclă erau muncitori, era o zonă muncitorească. La Orizont, Favorit şi Dr. Taberei 34 locuiau doar scriitori, scenarişti, oameni de televiziune şi de litere, era un cartier aparte. Abia apoi, când s-a dezvoltat bucla şi Ghencea au venit tot felul de oameni. Aşa că da, era un cartier special, da, era un cartier liniştit, cu oameni deosebiţi, asta până la dezvoltarea blocurilor din buclă şi a cartierului Ghencea. Acum e doar o biată amestecătură, în care mai regăseşti ceva din vechiul cartier doar în zona Favorit, Dr. Taberei 34. Păcat…

Reply To DinuX Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger