Drumeţie peste vreme la cota 1486. Târgul (de fete) de pe muntele Găina

“Ţine, moţ, de hastă straiţă, / Să mă hiţ cu hastă moaţă; / Până mă hiţai cu moaţa, / Se duse moţul cu straiţa!”; “Măi, crişene, lapte-n teoc, / Adă fata să ţi-o joc. / De nu ţi-oi juca-o bine, / Intre smeri-n ea şi-n tine!”; “Auzit-am, auzit, / Auzit-am o poveste, / C-acuma-i târg de neveste, / Pintre ele sunt şi fete; / Merge-oi să-mi iau păreche, / O păreche ochisea, / Care-a fi de seama mea!” (strigături de pe Găina).

 

 

de Camelia Jula

 

“Poţi fi, bade, bucuros / Ţi-ai ales ce-a fost frumos: / Ţi-ai luat floare de crin / Să vă fie traiul lin, / Traiul lin şi cumpătat / Să nu iasă vorbe-n sat!”. “Bine-i stă la cer cu stele / Şi miresei cu mărgele! / Bine-i stă la cer cu lună / Şi miresei cu cunună!”. “Uitaţi-vă, guri căscate, / Că nu-s haine cumpărate, / Că-s de mireasă lucrate. / N-o stat cu ochii-n fereastră / Nici cu coatele pe masă, / Ci-o stat cu ochii-n pământ / Şi la haine tot lucrând”. “Foaie verde ca iarba, / Da de-om deschide lada / Noi altele-om arăta, / Că-i plină cu haine multe / De n-ar încăpea în curte, / Îs frumoase şi brodate / Tot de mireasă lucrate!”.

 

Ecouri ce se sting (Găina, 1973)

„Copilărind cu cerbi şi căprioare sub poala codrului bătrân, m-am răcorit cu apă din izvoare, m-au îmbătat miresmele de fân; uimită am ascultat atât de des un murmur de izvor şi freamătul pădurii, fermecătorul păsărilor viers. De aceea, eu mă simt legată atât de strâns de tot ce mă-nconjoară… „Hai, dii căluţ! Cu cercuri şi ciubară!” e un îndemn ce-şi stinge azi ecoul…”

Recitesc aceste rânduri scrise cu aproape 40 de ani în urmă şi amintirile încep să curgă:

Vara anului 1973. Iulie. Vacanţa studenţească. Doi îndrăgostiţi de mare şi de munte deopotrivă. Întorşi de la Costineşti, iau hotărârea să urce pe muntele Găina, dar nu oricând, ci tocmai la Târgul de Fete. Dacă mai cred sau nu în zâna bună care le dă perechilor de îndrăgostiţi câte un ou de aur – drept zestre pentru a-şi începe căsnicia – nu are importanţă. Urcatul fetelor pe munte, la târg, de către părinţii lor, pentru a le mărita cât mai avantajos din punct de vedere material, era deja un ecou stins, dar căluţii încărcaţi cu ciubere urcau domol spre culmea muntelui. Şi oamenii urcau la pas.

Platoul (păşune alpină) devine loc de popas pentru toţi cei care nu se tem de mânia Sfântului Ilie şi vor să înnopteze acolo. Unii instalează corturi, cei mai mulţi dorm sub cerul liber. Se aprind focuri. Sus se aprind stele. Se aprind discuţii (poate fi de vină şi ţuica de cireşe) între cunoscuţi şi mai-puţin-cunoscuţi. Se aprind inimi… În tăria cerului, rar, Sfântul Ilie pocneşte din biciul aprins. Nu se sperie nimeni. După miezul nopţii, vocile se sting, focurile se sting, numai inimile rămân aprinse. Nu e pericol de incendiu.

Duminică dimineaţa. Un răsărit de soare cum numai de sus se poate vedea şi chemarea tulnicelor tulnicăreselor din Avram Iancu. Înviorarea la izvor. Piatră şi apă. Piciorul pe piatră. Apa în pumni, pe ochi, în gură. Ah, straşnică apă! Mai beau o duşcă! Stomacul mulţumeşte că l-am spălat de dimineaţă şi cere pită, slană, brânză, ceapă. Stăm pe pături şi mâncăm cumpătat. Avem de urcat până la Cruce. Acolo se fac fotografii. Facem şi noi (galerie foto, fotografiile alb-negru). Peisaje superbe. La coborâre, vrem să ne tragem în poză şi cu un cal ce păştea liber şi neştiutor de dorinţele noastre, aşa că ne onorează mai mult cu coada! Bine şi aşa!

Pe la tarabe, obiecte de uz casnic şi de artizanat. Nu foarte multe şi nu foarte scumpe. Cumpărăm câteva suveniruri: un tulnic mic, o ploscă pentru ţuică (mare!), un suport pentru fotografii. Unii se pregătesc de plecare încă de la amiază. Noi mai rămânem. Întâlnim cunoscuţi şi rude. Ne bucurăm. Povestim de toate. Întreabă dacă „ne luăm”. Promitem să-i chemăm la nuntă, doar târgul s-a făcut, nu-i aşa?

La spartul târgului, lumea adună ce-a mai rămas. Locul de popas devine iar păşune alpină. Oricât am întârziat, zâna din adâncuri nu ni s-a arătat, dar noi (Letiţia şi Voicu), după trei ani, „ne-am luat”. (Letiţia, 61 de ani)

 

„Păpuşă, nu vrei să te măriţi cu mine?” (Găina, 2012)

Am urcat cu maşina până aproape de platoul care găzduieşte tradiţionalul târg de fete de la Găina; drumul forestier, plin de pietriş, denivelări şi gropi, a fost o provocare pentru lipsa mea de experienţă în off-road, dar s-a dovedit interesant. Ca să nu rupem de tot tradiţia, am mers puţin şi pe jos, prilej pentru un mic dejun cu afine culese direct din tufe. Maşini cu steaguri tricolore, cu fete în costume de baie sau băieţi la bustul gol, făceau ture în sus, în jos. „Fă-mi şi mie poză, te roog! Păpuşă, nu vrei să te măriţi cu mine?”. Păi da, cândva, asta era esenţa târgului. Dar, totuşi, nu, mulţumesc.

Spectacolul folcloric se aude dinainte să ajungi la scenă. Nu pot estima numărul de spectatori, că e un du-te-vino continuu, unii merg să îşi ia bere, alţii urcă spre cruce, alţii caută locuri perfecte pentru pozat, unii dansează pe manelele care sună din maşini, copiii aleargă de mama-focului, iar printre ei îşi fac loc şi motocicletele de enduro. Pe toate culmile şi văile platoului sunt parcate autoturisme. Puţine corturi, multe maşini. Fiecare a oprit unde a vrut şi cum l-a tăiat capul. La coborâre, va fi o coloană lentă rău, având în vedere panta drumului. Calc în pet-uri. Sunt peste tot. Câteva spaţii amenajate pentru gunoi sunt, dar nu toată lumea catadicseşte să facă efortul de a strânge resturile şi a le duce acolo.

Sfântul Ilie n-a dormit: a trimis nori în zonă (şi nişte tunete serioase în timpul nopţii), dar numai bine, a fost mai răcoare puţin. Ascunşi sub umbrelele branduite de la terase, oamenii bagă bere, mici, balmoş, dar mai mult bere. Nu am găsit ţuică de cireşe, dar am reuşit să gust balmoşul. Nu m-a impresionat, dar telemeaua de oaie a fost excelentă. Am luat masa cu ce ne-am adus de-acasă, în rucsac (straiţă mi-am cumpărat de aici, dar una mică, de amintire). În rest, las pozele să vorbească (galeria foto) despre alăturări de oale, tulnice, ii, mărgele, icoane, mătănii, păpuşi, cu ochelari de soare, baloane colorate, pitici de grădină, morişti de vânt, casete cu muzică, fuste, afine în găleţi şi diverse prostioare din plastic.

Crucea din vârful platoului nu mai este, a mai rămas postamentul ei, dar alături s-a cioplit bustul lui Avram Iancu; locul încă e ţinta pelerinajului. Lumea urcă pe jos, pe motociclete, cu ATV-ul sau cu maşina, dar e musai să se pozeze acolo. La masa de piatră, un baci bătrân, care vorbeşte greu, spune că el este poet şi vine pe Găina de foarte mulţi ani; e îmbrăcat în costum popular şi are fular tricolor, împletit. De fiecare dată, aduce o foaie cu o poezie de-a lui şi o pune sub sticla de pe masa de piatră. În spatele lui, o trupă de motociclişti ridică pietrişul. Fete cochete, cu haine sclipicioase şi sandale şic şi băieţi cu converşi ţintaţi şi tricouri cu guler ridicat se fotografiază de zor lângă chipul Iancului. „Cum, mă, târgul ăsta nu e pentru Iancu? E pentru măritiş? Fugi, frate, că pe mine nu mă combini!”.

Mâncarea în aer de munte are alt gust, asta e sigur. Dacă intri şi în atmosfera ticsită de muzici de toate felurile, strigăte, huruit de motoare, petrecăreţi care dansează pe maşini, jocuri populare care încearcă să scoată aplauze de la un public toropit (nedormit?), neguţători care te-ar păcăli oricum numai să vândă marfa („biznisul e biznis, noi am venit aci să vindem!”) şi, pe ici-colo, câte un meşter popular autentic, modest, retras, care aşteaptă ca oamenii să vină la el, nu îi trage de mânecă. „Nu prea merg vânzările decât când pleacă lumea, acuma, la prânz. Aşa, îşi iau toţi repede câte un suvenir şi fug în jos cu maşinile” (tanti care mi se confesează are de vânzare straiţe făcute din cuverturi vechi de pat, ţesute din lână sau din pături, tot de lână).

N-am forţat plecarea odată cu grosul lumii, că de înghesuială nu duc dor. Am ajuns mai spre seară acasă; din curte, văd chiar muntele Găina (peste multe alte dealuri). Transformarea evenimentului care a consacrat acest munte, dintr-un târg atât de vechi şi de semnificativ, cândva, într-un bâlci la fel ca altele, plat, confiscat de comercial şi derizoriu, îmi lasă puţin loc de îndemn pentru a mai merge şi în alt an. Poate, pentru frumuseţea drumului, dar nu când e bâlci.

 

 

Sursă oraţii de nuntă: Gheorghe Cernea – Oraţii de nuntă România

Sursă strigături de pe Găina şi informaţii despre originile târgului: “Nunta la români” – Studiu istorico-etnografic comparativ, de Simion Florea Marian, Membru al Academiei Române, 1890

Despre programul evenimentului, puteţi citi aici.