Dress code: marca distincţiei sau chinurile etichetei?

1

 

Există oare o zicală mai des folosită decât “Nu haina face pe om?” Şi a existat oare un adevăr mai puţin adevărat de-a lungul vremii decât acesta? Mai tot timpul întâlnim situaţii în care contează foarte mult ce purtăm, în care cu o pereche de pantaloni sau cu o cămaşă prost aleasă ne stricăm definitiv imaginea în ochii celuilalt.

Dress code-ul constă, de obicei, în reguli de vestimentaţie strict definite, care trebuie îndeplinite în circumstanţe la fel de strict definite. Dacă am crede că răspunsul la întrebarea “cum trebuie să ne îmbrăcăm pentru o cină de afaceri/un bal/un loc de muncă unde dress code-ul e obligatoriu” este “elegant”, putem s-o dăm în bară foarte uşor. Nu toate ţinutele elegante sunt la fel de elegante şi nu e totuna dacă pentru un eveniment se cere business smart sau business casual. Ţinuta obligatorie poate să incomodeze purtătorul; costumul, fracul sau rochia de seară nu sunt purtate cu plăcere de toată lumea. Trebuie să ştim să purtăm astfel de accesorii vestimentare. Femeia care se împiedică tot timpul în pantofii cu toc şi în rochia lungă sau bărbatul înţepenit din cauza costumului elegant se fac de râs, chiar dacă ţinuta lor se potriveşte ocaziei.

Modul în care ne îmbrăcăm comunică ceva despre noi, e adevărat. Însă dacă purtăm ţinută business în timp ce ne simţim cel mai bine în tricou şi blugi, fustă lungă sau bocanci, cât de mult reflectă ţinutele obligatorii adevărata noastră personalitate? Ce se poate afla despre capacităţile noastre profesionale din faptul că ne-am îmbrăcat conform dress code-ului potrivit? Desigur, se poate şi invers: cineva se simte cel mai bine în costum sau cămaşă şi pantaloni de stofă, dar în unele locuri este „prea elegant îmbrăcat” în astfel de haine. În situaţii de genul acesta de ce şi-ar însuşi cineva un stil mai lejer dacă nu i se potriveşte?

Susţinătorii dress code-ului îmbină câteodată lipsa respectării regulilor cu lipsa de igienă sau ţinutele de prost gust, însă după dress code-ul strict şi hainele cele mai curate şi mai conservatoare pot fi neadecvate. Dar de ce ar trebui să ştim toate regulile, de ce e important să creăm o primă impresie bună (şi) prin modul în care ne îmbrăcăm? De ce trebuie să respecte dress code-ul şi cei care nu se întâlnesc niciodată cu un client la locul de muncă? La rubrica Pro şi Contra de această săptămână încercăm să găsim răspunsul la aceste întrebări cu ajutorul comentatorilor noştri.

[coloana]

Ne comportăm diferit în haine diferite

Ibolya Görög, specialistă în protocol

Expresia dress code în sine înseamnă că pe o invitaţie este menţionată ţinuta aşteptată la un eveniment anume. Este foarte des folosită şi de multe ori, greşit. Am fost întrebată la telefon de mai multe ori: “ce dress code trebuie să port”?

Vorbind mai concret, dress code-ul constă din îmbrăcăminte tipică. White tie înseamnă frac şi rochie lungă de seară cu mănuşi lungi. Acest tip de vestimentaţie poate fi cerut în orice oră a zilei, însă numai pentru ceremonii. Black tie constă din smoking, respectiv rochie lungă de seară, însă fără mănuşi obligatorii. Această ţinută este recomandată după ora 6, şi este cea tipică pentru baluri. Semi-formal înseamnă costum închis la culoare, cămaşă albă cu mânecă lungă şi cravată, iar pentru femei tot un costum închis cu bluză sau cămaşă albastră. Dacă această expresie apare pe invitaţii la evenimente de seară, femeile trebuie să poarte rochie de cocktail, care poate fi de orice lungime.

Vorbim aici de întrebarea: ce trebuie să port? Pe scurt: trebuie să port ceea ce vreau ca lumea să creadă despre mine. Halat alb şi stetoscop: medic. Fără stetoscop: brutar sau măcelar. De aceea trebuie să ştiu foarte bine rolul meu de moment. Dacă vreau să iasă în evidenţă cunoştinţele mele, trebuie să îndrept atenţia spre frunte. Ca să reuşesc, o fustă până la genunchi, un top şi un cardigan, repsectiv pantaloni şi cămaşă, eventual cravată este cea mai bună alegere. Iar pentru petreceri orice merge, fustă mini, top cu decolteu mare, depinde de gustul fiecăruia.

Felul în care ne îmbrăcăm spune deci ceea ce vrem să se creadă despre noi. Dress code-ul în cadrul unei firme – aici putem vorbi mai degrabă de exigenţe privind vestimentaţia – este un lucru bun, deoarece prin respectarea cerinţelor, devenim uşor deja insideri. Putem observa foarte bine că ne comportăm şi vorbim diferit în haine diferite. Un angajat care poartă uniformă sau respectă exigenţele locului său de muncă privind vestimentaţia este de încredere, deoarece se vede că îşi reprezintă firma.

Câteva cuvinte despre modă: cel mai probabil nu putem vorbi despre subiecte mai elevate cu un om care e mai tot timpul la curent cu ultimele trenduri. Regina Elisabeta a spus odată: dacă nu ţinem pasul cu moda, nici nu putem ieşi din ea. Însă există şi cealaltă faţă a medaliei: putem deveni demodaţi într-o secundă şi asta poate cauza situaţii jenante.

Să pomenim şi de hainele de sport. Am stabilit deja că prin îmbrăcăminte tot timpul comunicăm ceva. Şi nu există să fim la evenimente sportive tot timpul. Hainele ca şi pantalonii scurţi, tricouri, jeans etc. trebuie purtate numai în momente lejere.

Să menţionăm şi câteva greşeli frecvente, care ne pot face de râs:

La bărbaţi

– bermude şi sandale cu şosete
– cămaşă sau tricou transpirat
– cămăşi multicolore, în plus purtate în afară (ca şi cum nu şi-ar fi terminat treaba în baie)
– sacou strâmt şi încheiat până jos (ultimul nasture nu trebuie încheiat niciodată)
– bijuterii
– pantaloni prea scurţi, deasupra gleznei sau prea lungi, care se adună peste picior
– şosete de culoare deschisă sau chiar albi (şosetele şi pantofii trebuie să fie mai închişi la culoare decât pantalonii)
– cravată dezordonată (trebuie să fie bine strânse, iar dacă nu purtăm cravată, trebuie desfăcut nasturele de sus şi gulerul lăsat în poziţie stătătoare)

La femei

– fustă scurtă, dacă cineva nu are picioare frumoase sau a trecut de vârsta de 35 de ani
– decolteu mare (în ochii bărbaţilor, faţa femeii se termină la sâni)
– pantaloni mulaţi şi tricou sau bluză foarte strâmtă (fundul pare de două ori mai mare)
– machiaj gros sau stricat
– mai mult de o culoare puternică în toate hainele
– top scurt cu pantaloni sau fustă cu talie joasă – asta arată cumva doar pe fete foarte subţiri, perniţele care astfel ies la vedere nu sunt prea estetice
– papuci de ştrand pe stradă

Şi un exemplu concret pentru interviuri de job: pentru femei fustă până la genunchi sau pantaloni lungi, top şi sacou sau bluză. La fustă, iarna, ciorapi şi pantofi, vara sandale. Doamnele cu părul lung să şi-l prindă şi să fie uşor machiate. Pentru bărbaţi: pantaloni din stofă, şosete şi pantofi închise la culoare. Iarna, cămaşă cu mânecă lungă, sacou şi cravată, vara se poate şi doar o cămaşă cu mânecă scurtă. Pentru toată lumea este recomandată o mapă neagră, de mărimea A4, care ne ţine mâinile ocupate şi ajută şi la menţinerea poziţiei drepte. (traducere de T.R.)

[coloana]

Uniforma înseamnă conformism

Rariţa Zbranca, preşedinte al centrului cultural Fabrica de Pensule din Cluj

E greu de spus dacă haina îl face pe om, ce e sigur: nu-l desface. Ce purtăm spune ceva despre noi, despre gusturi, personalitate, însă nu ne definește. Este doar vârful icebergului, ce se cuvine cu adevărat descoperit despre noi reprezintă mult mai mult decât ce se vede, și începe dincolo de haine.

Situațiile care cer o ținută obligatorie sunt, de cele mai multe ori, acelea în care avem ceva de demonstrat, de cerut, de susținut. Aparent, conformându-ne la ținuta formală, ne creștem șansele de succes. Greșit. Îmbrăcați în haine care nu ne reprezintă, adesea incomode și rigide, tindem să ne uniformizăm și atitudinea. Nu doar că nu mai arătăm ca noi, nu ne mai nici purtăm ca noi înșine. De aici și esența pledoariei mele – cu cât ne asigurăm condițiile confortului psihic de a fi noi înșine, cu atât mai mult ne oferim șansele de a ne comporta natural și de a ne potența la nivel de conținut – fie că e vorba de a ține un discurs, o prezentare sau a da un interviu – în situații sociale excepționale.

În sistemul meu de valori, acest unic argument ar fi suficient. Pentru că am acceptat însă regulile jocului, voi aduce și alte argumente contra ținutei obligatorii: Dress code-ul creează uniforme. Varietatea devine un element de detaliu – culoare, croi, însă în esență, nu e uimitor cât de asemănător arată cea mai mare parte a participanților la o conferință, întâlnire de lucru oficială, sau chiar la nunți, dineuri și baluri?

Un alt risc al acceptării dress-code-ului este conformismul. Ne supunem cuminți unor reguli ale căror justificare nu ne e prea limpede. A ne conforma normelor sociale, în special celor legate de formă, devine ușor un gest automat. De ce am alege să legitimăm reguli sociale care nu îmbunătățesc calitatea și conținutul relațiilor sociale? Conduita socială, și deci și dress-code-ul, sunt determinate cultural și sunt foarte diferite în lumea occidentală, față de lumea arabă sau cea a orientului îndepărtat. Aș spune chiar că refuzul conformisului, în acest caz, e un gest intercultural, de apreciere a diversității.

Mai mult chiar, cred că putem pozitiva experiența corelării unei ținute cu o situație specială, prin aceea că alegem să fim altfel, să comunicăm chiar un mesaj social prin ceea ce purtăm. Hayrettin Karaca, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Turcia, poartă de 15 ani aceleași două pulovere, și asta pentru că la nivel practic nu are nevoie de mai mult, iar la nivel etic, nu dorește să consume resurse inutil. Un alt exemplu care îmi este foarte drag, este acela al unei prietene, acum ambasadoare a Sloveniei în Japonia. La numeroase conferințe dominate de politicieni în costum, ea poartă rochii și fuste din cravate bărbătești reciclate.

Desigur, mai sunt și argumente practice și imediate împotriva formalismului vestimentar. Mulți dinte noi avem o garderobă formală limitată. Avem un costum sau două, pe care îl purtăm la toate nunțile și botezurile din familie, la interviuri și la întâlnirile formale. Sau într-o altă extremă, cumpărăm o rochie nouă pentru fiecare nuntă sau bal, irosind bani pe lucuri scumpe, pe care le vom folosi o dată sau de două ori. Ca orice lucru care nu ne este familiar, a cumpăra haine pentru ocazii formale este un exercițiu care creează în sine stres și îngrijorare și, nu de puține ori, alegerile pe care le facem cu aceste ocazii se dovedesc în timp neinspirate. Hainele formale, pe care nu le purtăm prea des, ne sunt incomode și ne restrâng considerabil libertatea de mișcare. Tot discomfortul de a umbla pe tocuri, de a purta cravată și sacou, în măsura în care prin natura noastră nu avem o afinitate cu ele, poate fi eliminat prin refuzul conformării la dress-code.

Cel mai important aspect însă rămâne acela că ținuta, oricât de atent ar fi aleasă, nu vorbește despre abilitățile noastre, despre capacitățile și calitățile noastre umane. Hainele nu ne atribuie abilități. Nu suntem mai buni vorbitori pentru că purtăm un costum. Și ideea că am putea lăsa impresia că am fi mai buni pentru că suntem în costum este iluzorie. La fel cum ne expunem decepției când la rândul nostru evaluăm calitățile cuiva după ceea ce poartă. De aceea, alegerea optimă pare a fi cea onestă, aceea de a fi noi înșine indiferent de situație, de a purta acele haine care ne reprezintă și care ne îngăduie să ne manifestăm autentic.


Un comentariu

  1. Ma regasesc in cele exprimate de d.-na Rarita Zbranca, si ma raliez pozitiei acesteia, respect si apreciez cele expuse convingator de d.-na Ibolya Gorog cu amendamentul, ca mai toate evenimente tind sa se deformalizeze. Apreciez initiativa dl. Racz Timea, si cu siguranta lecturarea, aduce o multime de repere in domeniu, domeniu rareori abordat profesional.

Leave A Reply