Doi bărbați kenyeni au semnat un “acord” prin care se angajează să se căsătorească cu aceeași femeie. Femeie are relații cu ambii bărbați de mai bine de patru ani și refuză să aleagă între ei. Acordul prevede că cei doi vor locui cu soția comună prin rotație și vor ajuta la creșterea copiilor pe care femeia îi va avea.
Sylvester Mwendwa, unul dintre bărbați, a declarat că este îndrăgostit de femeia respectivă și că acordul va stabili limite și va păstra pacea.
Avocații spun că această “căsătorie” va fi recunoscută doar dacă cei implicați pot dovedi că poliandria – o femeie cu mai mulți soți – face parte din tradiția lor. BBC semnalează, însă, că poliandria nu este practicată în nicio comunitate din Kenya, iar oamenii de acolo au fost șocați de “căsătorie” și spun că nu este acceptabilă.
Apărând-și alegerea, Mwendwa spune că deși încalcă legea, a decis să facă un contract cu Elijah Kimani pentru a pune capăt rivalității dintre ei.”Putea fi periculos dacă celălalt bărbat ar fi venit acasă la ea și m-ar fi găsit… Deci acordul nostru este bun pentru că stabilește limite și ne ajută să trăim în pace”, a spus acesta.
Ofițerul de poliție din localitate i-a convins pe cei doi să se căsătorească cu femeia după ce i-a văzut certându-se pentru ea. “Am căzut de acord că nu ne vom mai amenința și nu vom fi geloși din cauza soției noastre, care spune că nu e pregătită să renunțe la niciunul dintre noi”, scrie în contract, care mai prevede că soții vor respecta ziua care le-a fost programată, se vor iubi și vor trăi în pace.
Mwendwa a mai spus că părinții femeii le-au dat binecuvântarea, iar el se pregătește să plătească prețul soției. Soțul a mai spus că nu s-a căsătorit cu aleasa lui pentru a-și satisface dorințele sexuale, ci pentru că o iubește și îi iubește și pe copiii acesteia. Femeia, o văduvă cu doi copii, a vrut să rămână anonimă.
El a mai spus că și-ar dori să aibă copii cu soția lui, dar acest lucru depinde de ea. “Ea e ca arbitrul de centru. Ea decide dacă mă vrea pe mine sau îl vrea pe colegul meu”, a adăugat.
Sursa: BBC