Downshifting. După 365 de zile

16

Downshifting-ul este definit prin alegerea simplităţii: renunţarea la funcţii stresante sau la slujbe devoratoare de timp şi nervi pentru o muncă mai plăcută, fie ea şi nou-descoperită, la un venit consistent în favoarea unuia considerat suficient, la urban în favoarea ruralului. Un refuz al consumerismului şi materialismului excesiv şi alegerea unei căi mai apropiate de natură, de ecologie şi valori precum familia, prietenii, calitatea timpului petrecut cu ceilalţi, dar şi cu tine însuţi.

 

 

de Camelia Jula

 

Downshifting-ul este dezertarea din goana după material (cursa şobolanilor, cum o numesc americanii*) şi regăsirea personală în lucrurile simple, frumoase, care contează mult mai mult decât plasma de pe peretele din sufragerie, maşina scumpă sau canapeaua de lux. În România, însă, nu putem încă vorbi de un fenomen în acest sens, ci abia de o tendinţă timidă, în formare. O tendinţă în care am ales să trăiesc de un an încoace.

Statele Unite ale Americii conduc în topul downshifting-ului, urmate îndeaproape de Marea Britanie, Noua Zeelandă, Australia (dar mişcarea se vede şi în alte câteva ţări ale vestului european). Manageri din corporaţii potente financiar, bancheri de pe Wall Street sau angajaţi ai unui departament de resurse umane ori logistică îşi lasă slujbele (unele bănoase, altele doar plictisitoare) şi aleg o viaţă mai simplă, pe o barcă sau într-o casă la ţară, urmând un vis personal de a sculpta în lemn sau de a ţine un bar mic pe o plajă în Mexic – pe scurt, a-şi câştiga traiul făcând ceva ce să le placă cu adevărat. Probabil aţi auzit despre astfel de poveşti, unele au devenit exemple motivaţionale (în societatea americană, mai ales, unde orice poate deveni motivaţional), altele filme inspirate din realitate. În România, exemplele de downshifting fie vin de la străini care lucrează o vreme, aici, pentru diverse companii şi se pensionează timpuriu, cumpărând o casă cu grădină într-o zonă frumoasă de munte, fie se găsesc pe blogurile celor care, români get-beget, au ales să trăiască altfel decât impunea „trendul”. Oricum, cazurile nu sunt foarte multe, dar în creştere. Principalul tip de downshifting la noi (observat printr-o cercetare personală empirică, pe internet) este cel geografic – mutarea dinspre urban către rural, desprinderea de noxele citadine, dar cu păstrarea unui loc de muncă în urban sau a unei legături cu urbanul care să genereze un venit suficient.

 

Bucurii simple

 

Există cazuri în care downshiftingul este şi profesional: alegerea unei ocupaţii care să aducă mai puţini bani decât o funcţie de management în nu-ştiu-ce multinaţională, dar care să lase timp pentru familie, copii, grădinărit, călătorii sau, pur şi simplu, pentru relaxare. De regulă, cele două tipuri merg mână în mână. Pentru cei care lucrează în domenii susţinute de internet (de la media online la design web sau design de orice tip, diverse forme de consultanţă, traduceri, programare, dezvoltare de aplicaţii etc.), downshiftingul geografic este mult mai la îndemână, deoarece nu sunt legaţi de un birou, de o fabrică sau, în general, un loc fix în care să îşi desfăşoare activitatea. Mai rar, dar există şi cazuri în care downshiftingul este total, adică se renunţă nu doar la a locui în oraş, ci şi la locul de muncă, în favoarea dezvoltării unei afaceri personale în mediul rural (turism, culturi ecologice, meşteşuguri şi altele). În anul acesta, în care am devenit downshifter, am găsit, întâmplător sau intenţionat, diverse poveşti de downshifting pe care voi încerca să vi le împărtăşesc în anul care vine. După cum spuneam, nu sunt atât de multe încât să vorbim, în România, de un fenomen al downshiftingului, dar putem spune că, în ultimii ani, s-a născut o tendinţă în acest sens, chiar dacă, încă, timidă.

 

 

Într-un interviu realizat acum câţiva ani de Eugen Dumbravă cu Aurora Liiceanu, aceasta spunea astfel despre downshifting: „Ideea transmisă prin downshifting este aceea de a învăţa să ştii când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de mai mult ca să poţi să ai satisfacţii nebănuite în viaţă, să nu devii un robot, un om “simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesită o depăşire a ideii de supravieţuire, un om care supravieţuieşte fie nu mai face nimic şi atunci îl târăşte societatea ca stat, fie intră în această cursă pentru că nu mai vede nicio altă alegere. Când ai foarte mulţi bani şi continui să munceşti ca un robot sau când ai mult mai mult decât îţi trebuie, ideea de a reconsidera ce îţi trebuie (cu cele două componente: materială şi spirituală) e vitală. Partea spirituală nu se poate face în supravieţuire”. (articol integral). La momentul respectiv, Aurora Liiceanu argumenta de ce în România downshiftingul este dificil de aplicat, spre deosebire de societatea vestică, unde a devenit „trend”: „Pentru că suntem o societate care am demarat după ‘90 în plin materialism exagerat, în care banul şi acumularea de bunuri materiale constituie o dominantă a vieţii. Toată lumea priveşte cu admiraţie şi invidie desfăşurarea cursei achiziţiilor materiale, lucru care în străinătate a început să fie pus sub semnul întrebării. Din această perspectivă, un om din est (din ţările postcomuniste) o să fie mai bine îmbrăcat decât unul din vest, o să-şi dorească o maşină mai bună, o să fie, cum se spune, victima societăţii într-un mod cu totul necritic, o să ia ce este mai scump şi-o să o facă în mod excesiv. Deci noi, în momentul de faţă, suntem o societate cu valori materialist – excesive, spre deosebire de cealaltă societate, în care oamenii profită de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vieţii, dar şi calitatea ei”. Iar lucrurile nu s-au schimbat între timp, la nivel de masă.

 

Alte bucurii simple…

 

Am văzut interviul cu Aurora Liiceanu preluat pe multe site-uri, bloguri, integral sau parţial şi discuţiile generate de el, în care, deşi de acord cu opiniile exprimate, cu conceptul şi beneficiile sale, mulţi recunoaşteau că le-ar fi dificil să facă o asemenea mişcare. Trebuie să ai o sursă de venit, măcar o vreme, dacă alegi să te muţi la ţară. Trebuie să ştii ce vrei. Trebuie să ai un loc unde să stai sau bani să îţi permiţi să îl cumperi şi să îl aranjezi. Nu te poţi rupe complet de un confort cu care te-ai obişnuit, nu poţi merge înapoi la WC-ul din spatele şoprului când ai stat toată viaţa pe colac de ceramică. Ce faci dacă nu ai habar cum să ţii o grădină? Şi motivele sunt multe, cu logică, pragmatice, obiective sau subiective. Tocmai de aceea downshiftingul este o opţiune personală. Aş îndrăzni să spun „extrem de” personală. Dacă o faci de unul singur (nu ai familie care să depindă de tine), este mai uşoară. Dacă există o familie, doar consensul face lucrurile să se întâmple. Dar tot o alegere personală rămâne, fie ea luată şi în mai mulţi. Idealist vorbind, cine nu şi-ar dori să nu fie sclavul muncii, să nu trăiască pentru a munci, ci să muncească pentru a trăi, cine nu şi-ar dori puţin spaţiu verde alături când îşi bea ceaiul sau cafeaua de dimineaţă, în loc de huruit de tramvaie şi picamere? Sau mai mult timp pentru hobby-uri, pentru prieteni, nu să fie mereu ocupat? Andrei Pleşu remarca acestă boală a societăţii moderne: „Suntem mereu ocupaţi”. „Dar a fi ocupat înseamnă a nu mai fi stăpân pe timpul tău, a nu mai fi stăpân pe tine”, observa scriitorul. Downshiftingul are şi acest sens: cel de a ne recâştiga pe noi înşine, de a învinge într-o luptă inutilă cu timpul care nu ne mai aparţine (ci aparţine companiei, proiectelor, deadline-urilor, cumpărăturilor, ratelor la bancă, asigurării la maşină) prin a ieşi din cursa şobolanilor şi a redeveni stăpânii noştri.

 

Construită de un meşter sobar din tată-n fiu, cu plăci de teracotă făcute acum 60 de ani

 

Sunt, în curând, 365 de zile de când am plecat din Bucureşti (după doi ani de capitală şi 13 ani de Cluj şi încă nişte ani de oraş mai mic), într-un experiment gândit, iniţial, pe durata sezonului rece şi botezat (cum altfel?) „Iarna pe uliţă”. Am pornit în căutarea unei comparaţii, analizate din mai multe puncte de vedere – avantaje, dezavantaje de confort, respectiv financiare, pentru mediu şi personale –, între ce înseamnă şi cât costă să petreci iarna la ţară şi cât costă iarna la oraş. Sătulă de urbanism, de goană, de lipsa unui sens, am ajuns, după cele 3 – 4 luni de sezon rece, când pregăteam straturile de primăvară, să vreau experienţa completă, nu doar cea a unui anotimp. Recunosc, a fost în avantajul meu faptul că am copilărit la bunici, în mediul rural, crescând cu rutina lucrărilor agricole, învăţând diverse lucruri care s-au dovedit utile acum şi fiind obişnuită cu cutumele vieţii la ţară (deşi, de prin şcoala generală, obişnuinţa aceasta s-a rezumat la vacanţe tot mai scurte, ulterior transformate în concedii extrem de scurte, în care abia apucam să mă trezesc cu gândul că nu mai sună ceasul la 6 dimineaţa şi deja trebuia să mă întorc). A fost în avantajul meu faptul că bunicii au lăsat în urma lor o casă trainică, pe care, încet – încet, o adaptăm cerinţelor acelui confort minim dorit de toată lumea, fără a-i ştirbi farmecul rustic (adică nu i-am pus termopane, spre exemplu, dar am făcut baie în casă şi în locul WC-ului din spatele şoprului cresc urzici). Şi a fost în avantajul meu că nu am fost singură aici, ci am avut-o pe mama, şi ea un downshifter, care, după 35 de ani de învăţământ, a ales să nu fie pensionară de oraş, ci agricultor. Mai amintindu-ne ce ne-au învăţat ai noştri bătrâni, mai citind pe internet, mai întrebând pe cei care stau aici de o viaţă şi cunosc legile pământului, am reuşit să avem o grădină cu aproape de toate în vara asta, o recoltă care să ne umple cămara şi pivniţa şi o activitate fizică pe care nu ne-ar fi oferit-o nicio sală de fitness. Ca să nu mai spun de faptul că nu am tratat chimic pământul, seminţele sau plantele, aşa că hrana noastră a fost 100% naturală.

 

 

Mi-a luat un an ca să reînţeleg natura (ca şi trăitor în ea, nu ca şi vizitator ocazional, turist de weekend). Să reînvăţ, să mă (re)deprind cu obiceiuri ale pământului, cu rutina agriculturii, să descopăr noi posibilităţi de a umple traiul la ţară. Să (re)deprind anumite munci, de care urbanul mă înstrăinase complet ori bucuria facerii unui lucru simplu cu mâna ta. Să descopăr că mă pot descurca în mult mai multe situaţii decât aveam impresia că aş putea. Să îi înţeleg (şi nu doar la nivel de empatie) pe cei care spun cum experienţe de acest gen le-au schimbat viaţa, i-au ajutat să îşi găsească drumul şi i-au făcut fericiţi. Să învăţ să renunţ la anumite lucruri, dar să câştig, în schimb, altele. Să realizez că am avut întotdeauna în mine „microbul” downshiftingului, dar a fost nevoie de mult timp pentru a-l conştientiza. Şi să realizez că, într-adevăr, un curent de downshifting se va forma mai greu în România, în condiţiile în care, atâţia ani, lumea a migrat de la ţară înspre oraş, fugind de spălatul în lighean, porc şi găină la apa caldă de la robinet, mezeluri şi ouă de la alimentară. Infrastructura deficitară (nu că pe drumurile naţionale n-ar fi gropi, dar e vorba şi de servicii precum semnalul la telefonul mobil, viteza internetului sau cât de des se ia curentul), costurile recondiţionării unei case existente, dar vechi, teama de prea multă linişte, de izolare, de singurătate – toate (şi altelte) pot fi, singure sau împreună, motive pentru „nu”. Astfel că nu cred că vom vedea curând o mutare în masă înspre rural şi înspre slujbe mai puţin solicitante, mai libere, chiar dacă şi mai puţin plătite, în rândul generaţiilor tinere sau mai coapte. Dar rămân optimistă: sper să se întâmple, într-o bună zi (sigur că mi-ar plăcea să fie în timpul vieţii mele, ca să pot scrie despre „fenomenul de downshifting în România” 🙂 ).

 

Iarnă din nou. Curtea sub asediu 🙂 Înainte de deszăpezirea voioasă cu lopata şi mătura

 

Iarna 2012 m-a scos la lopată, la deszăpezit curtea, maşina, la curăţat streaşina de ţurţuri, m-a adus la repetiţii de colinde, la cărat lemne în fiecare zi din şopru în casă, la sobă (soba mea cea nouă de teracotă, o mică victorie faţă de iarna trecută, când încălzeam camera cu o sobă metalică, mare devoratoare de lemne, dar fără a da căldură constantă), la sesiuni de fotografie printre fulgi şi drumuri zilnice spre pivniţă şi cămară, unde stau cuminţi mere, prune, varza murată, borcanele cu dulceaţă, sticlele cu bulion, morcovii, usturoiul. Recunosc că, în acest an, am mers destul de rar la piaţa de la oraş, aşa că am cam pierdut mersul preţurilor (mai citesc pe internet că au crescut, că iar au fost scumpiri). Până şi valoarea banilor s-a schimbat după un an trăit în alte tipuri de cheltuieli şi nevoi decât cele urbane. În toate „filele de jurnal” pe care le-am scris despre experienţa aceasta, am încercat să pun în balanţă avantajele şi dezavantajele de a fi aici, de a lucra de aici, iar, în final, concluzia este simplă, previzibilă, probabil: libertatea de mişcare a fost mult mai mare, regimul de hrană şi viaţă a fost mult mai sănătos, lipsa poluării şi a stresului a oprit, cel puţin, înmulţirea firelor albe de păr, nu m-am plictisit niciodată, ba chiar am început să mă gândesc ce şi cum aş putea dezvolta aici, la ţară, frumos şi durabil (cum ar fi o livadă, o plantaţie de cătină sau de lavandă ori poate de aluni…). Poate trebuia să mă fac fermier de la bun început :). După 365 de zile, nu vreau să scriu nici motivaţional, nici auto-laudativ, nici idealist: sunt multe lucruri cu care trebuie să te (re)obişnuieşti când alegi să îţi schimbi viaţa şi tabieturile, indiferent de termenul de timp implicat. Dar, de putut, se poate. Şi fiecare poveste a downshifterilor din România pe care o voi aduce aici vă va dezvălui cum se poate găsi fericirea prin simplitate, împlinirea prin muncă în natură, cum devii mai creativ, mai cumpătat, mai atent la ce se întâmplă în jurul tău când nu mai eşti ocupat cu diverse lucruri inutile, cu probleme autocreate sau deversate de alţii pe capul tău. Când eşti stăpân pe timpul tău şi pe alegerile tale.

 

 

Din aceeaşi serie:

Vremea recoltelor. Când roşiile au gust de roşii

Mamă, mai e mult până în vârful dealului?

Sfârşit de iarnă pe uliţă: primăvara, deodată

Iarna pe uliţă: doi pe faţă, doi pe dos

Iarna pe uliţă: grătar în zăpadă

Iarna pe uliţă. Când te trezeşti la 11 grade, faci bilanţuri ca să nu răcească mintea

Iarna pe Jieţ. Poveşti albe de pe stânci

Iarna pe uliţă: “Da’ aveţi farfurie sau vreţi de la noi?”

Iarna pe uliţă: chiar a venit

Iarna pe uliţă: Matematica întreţinerii – încălzirea

Iarna pe uliţă: sărbătorile se pun în cui. Urmează răsadniţele

Experimentul “iarna pe uliţă”

Mai aproape de natură, la ţară sau de confort, la oraş?

 

 

Surse documentare: Wikipedia, Aurora Liiceanu – Fenomenul downshifting – sau “dincolo” de top management

Foto: Camelia Jula

 

* „The trouble with the rat race is, even if you win, you are still a rat” (Lily Tomlin)


16 comentarii

  1. Ai pus in practica lucruri la care alti doar viseaza. Sunt printre visatorii care doresc ca intr-o buna zi sa traiasca intr-o lume in care timpul se scurge mai incet, unde viata este mai molcoma si mai tihnita. Intr-adevar noi orasenii ne-am încărcat călătoria vieţii cu multe bagaje inutile, am devenit obosiţi de atâta informaţie, de atâta zgomot, de atâtea lucruri, de atâta competiţie. Noi persoanele mature, am trăit tranziţia de la viaţa simplă, îngemănată cu pământul, cu ierburile, cu râurile, cu vânturile, cu ciripitul păsărelelor, la viaţa citadină. Această tranziţie s-a făcut brusc şi unii am rămas nostalgici. Putem încă face comparaţia şi apoi să tragem concluzia că totul este vremelnic. Cu diferenţa că viaţa noastră a orăşenilor parcă se trece mai repede, pentru că este mai încărcată cu multe elemente superficiale, neesenţiale.
    http://marianagoron.wordpress.com/2011/05/12/prin-muntii-apuseni-la-valea-verde/

  2. Articol inspirat din texte, dar se simte ca autorul nu cunoste realitatea occidentala.Poate din lipsa de experienta.
    Acesti bogati despre care vorbiti înca nu s au lepadat de bagatie ci doar si au mai cumparat o propietate pe care o întretin altii.Si înca mai joaca golf. Populatia urbana occidentala se refugiaza în locuri mai indepartate din cauza pretului imobiliar.
    La noi lumea nu se retrage la tara pentru ca a facut multi bani si a gasit ca sensul vietii nu e în materialism ci din contra, pentru ca nu face bani si nu face fata cerintelor unui oras mare.
    Ca sa fi bine la tara trebuie sa ai o casa sanatoasa, drum bun, si bani ca sa nu mori de foame si de frig. sa nu vorbim în locul altora………..
    Termopanele nu sunt interzise decât caselor “clasate”.Nu e cazul vostru. Exista mai multe tipuri, unele discrete nici nu se vede ca s ar fi schimbat ceva. Din contra v as recomanda sa le instalati v ar ajuta sa aveti o casa mai izolata. Când vor veni normele EU peste voi, o sa pricepeti ca încercam sa izolam cât mai bine casele pentru a consuma mai putina energie (atât vara cât si iarna)
    Pentru produsele agricole s au folosit întotdeauna îngrasaminte naturale. Deci, puteti avea produse Bio chiar cu ajutorul metodelor ancestrale. Iar restul produselor pot fi tratate usor,nu sunt toate nocive.Ai pu spoze cu mere, marul este cel mai tratt fruc! Sti câte tratamente i se aplica ?????????
    Faza cu Wc ul e jenanta.De ce ne intereseaza cum îti anticipezi “momentele de profunda cogitare”?????Zau! WC sau latrina? Pe cine intereseaza?
    Mai scrieti articole consistente si bine inspirate, nu ai destule cunostiinte !
    Si nu mai slaviti atât America!!!Suntei europeeni cu istorie si caracter!

    • Autoarea cunoaşte, din proprie experienţă, realitatea occidentală din SUA, Franţa, Spania şi Belgia. Mai cunoaşte şi americani care au făcut downshifting în România, renunţând la ce făceau şi aveau în SUA şi trăind modest la ţară, pe aici, prin Apuseni. Sau francezi ori nemţi care au preferat să facă agricultură aici decât multicorporatism în ţările vestice. Este adevărat că există şi cazurile menţionate de dumneavoastră, oameni care îşi mai iau o proprietate retrasă şi îşi văd de golf, dar nu despre ei e vorba în acest material. Am întâlnit şi români care au bani şi preferă să stea la ţară, deci nu toată lumea fuge de oraş pentru că nu mai face faţă acolo. Da, preţurile imobiliarelor pot fi un factor pentru mutarea mai departe de urban (şi sunt), dar am specificat că downshiftingul poate fi de mai multe tipuri şi poate avea mai multe cauze.

      Termopanele nu sunt singura soluţie de izolare a casei la ţară. Există alte soluţii, mult mai ecologice, pe care, cu timpul, am convingerea ca voi reuşi să le pun în practică. Am trăit destul cu termopane la bloc: nu este vorba de aspectul lor, ci de lipsa de “respiraţie” a casei pe care o aduc cu ele.

      Merele din imagine nu sunt şi nu au fost tratate niciodată, de când bunicii mei au pus merii în grădină, adică de mai bine de 60 de ani. Sunt cele mai bune mere pe care le-am gustat vreodată. Singurul îngrăşământ aplicat grădinii din care ne hrănim a fost bălegarul – care, de altfel, e singurul căruia îi putem spune natural.

      Faza cu WC-ul este o problemă reală, pentru că indică un minim de confort dorit de toată lumea, inclusiv de localnicii din mediul rural. Care au trăit multă vreme cu WC în spatele curţii şi s-au spălat în lighean. Acum, lucrurile s-au schimbat. Aproape în fiecare gospodărie locuită şi întreţinută (din câte am vizitat în ultimul an, şi nu au fost puţine) baia e în casă, cu tot ce trebuie – toaletă, vană, boiler etc. În condiţiile în care sondaje făcute de institute româneşti şi străine vin şi îmi spun, cel puţin de două ori pe an, că românii nu se spală sau nu au WC în casă (sondajele sunt pe internet), mi se pare normal să discutăm despre asta şi să vedem cum evoluează lucrurile. Foarte mulţi dintre cei care mi-au scris în acest an, pe tema downshiftingului, curioşi să vadă cum e viaţa la ţară după obişnuinţa îndelungată cu urbanul, au pus această problemă, a locului unde te speli şi îţi faci nevoile. Să nu fim ipocriţi, aşadar: este o problemă care contează. Din experienţa pe care susţineţi că nu o am (mă tem că vă contrazic), pe oameni, pe toţi cu care am avut ocazia să discut, îi interesează problema WC-ului la ţară.

      Nu cred că în acest articol apare vreundeva slăvirea Americii. Referinţele la procentul populaţiei care face downshifting acolo sunt simple referinţe. Se numeşte context.

      Mulţumesc pentru opinie 🙂

  3. Pingback: "De nimic nu mă tem mai mult decât de întoarcerea mea în oraş" | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Flori, Camelia, flori, multe flori, o gradina si o curte plina-plina de trandafiri englezesti, trandafiri cataratori, bujori parfumati, dalii si crizanteme. intelegi ideea 🙂 Pe langa hrana sanatoasa, e importanta si hrana .. estetica.

    Superb articolul, mi-a placut la nebunie. Abia astept povestile cu downshifteri.:)
    Si eu mi-as dori tare-tare mult sa pot face asta, sa pot lucra de acasa de la tara ceva pe calculator, insa din pacate nu cunosc programare si webdesign, ceea ce imi cam limiteaza posibilitatile de a gasi proiecte de free lancing. Iar proiecte pe traduceri nu prea exista, pt ca e monopol, prea putine [proiecte la un nr foarte mari de traducatori disponibili…..

  5. Pingback: Downshifting. Anul doi | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: Simplifică: 2 curente în materie de lifestyle |

    • Captain Planet on

      Adrian, tocmai m-am intors din gradina, unde am pus cartofi, traditional, adica in cuiburi facute cu sapa, dar am conchis ca, totusi, e necesara o motosapa pentru gradina 🙂 In rest, ne pregatim sa mutam rasadurile in camp, de rosii si ardei si alte cele, sa punem castraveti, dovlecei, fasole… Asadar, aventura continua si merge bine (nu m-as mai intoarce la oras pentru nimic in lume!) si promit ca revin cu text nou despre asta 🙂 Intre timp, poate imi spui unde urmeaza sa te muti tu si ce planuri ai. Poti sa imi scrii pe adresa redactiei sau pe [email protected]. Multumesc si bafta!
      Camelia

  7. dupa ani de goana dupa bani am inceput sa vad bogatia fabuloasa in mine. Abundenta. Si sa imi simplific nevoile. Nu am ajuns sa renunt la job dar sun in directia de simplificare: am redus facturi, am renuntat la facturi, am redus piinea cumparata si o fac eu, am redus supermarketul si cultiv si merg la piata etc. Totul e pas cu pas.
    Ca un prim rezultat: am banuti deoparte si am mai mult timp de hobby-uri. Mi-a trebuit mult timp sa imi dau seama ca fuga dupa bani imi aduce mai multe haine, adica mai multe de spalat la masina si mai multe dulapuri, ca in final sa zic: eu nu am cu ce sa ma imbrac. Acum cu 2 rafturi nu mai am dilema asta si imi decid hainele pe urmatparea saptamana in 5 min.

    Ma duc sa imi ud ghivecele 🙂

Reply To o femeie Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger