Din rațiuni mai degrabă emoționale decât pragmatice, casa mea e la Piatra Neamț. Casa mea e un apartament, proaspăt renovat modern cu parchet, termopane și cu duș-nu-cadă. Apartamentul e la bloc. Blocul are datorii la asociație. Asociația are datorii la apă. Apa nu mai este. La toată asociația. Vecinii și-au umplut căzile, gălețile și peturile cu apă în ziua debranșării. Eu nu am cadă, găleți și nici peturi. Nu există branșamente separate pe scările de bloc, iar în apartamentele datornicilor nu se poate intra (pentru a le pune sigilii) decât cu hotărâre judecătorească. Așa că suferă toată lumea.
Text și fotografii de Andrei Dăscălescu
Mă chinui să-mi spăl o nectarină cu apă minerală. Mă gândesc că e mai rău decât în evul mediu. Atunci aș fi avut o fântână în curte. Acum trebuie să-mi cumpăr apa de la supermarket. Aud gălăgie afară. Vecinii s-au adunat și se ceartă cu președintele și administratorul asociației.
Trece o zi. Vreau un duș. Ies afară, să întreb vecinii care mai e treaba. O băbuță îmi spune calmă că ea se descurcă, are apă în cadă, iar pentru gătit ia de la pompă, arătându-mi unde e pompa cu un zâmbet complice de parcă mi-ar fi rezolvat toate problemele. “Eu nu am cadă”, îi răspund și mă îndrept, printre blocuri, spre asociație.
Între blocuri, mă întâlnesc cu o echipă Apa Serv lucrând la un canal. “Dați drumul la apă?”, întreb. “În niciun caz”, îmi răspunde, amabil, o doamnă. Privesc nedumerit. “Instalăm un robinet vertical că să-și ia lumea apă de aici”, îmi explică și mă trimite cu gândul spre câteva înjurături dulci. Mă abțin, gândindu-mă că nu au o meserie prea ușoară și că au mare noroc că nu au tăbărât toți vecinii pe ei.
Îi spun doamnei că măsura e absurdă și ineficientă din punct de vedere financiar, pentru că eu mi-aș dori din tot sufletul să consum și să plătesc niște apă zilele astea. La fel ca mine, marea majoritate a vecinilor, care sunt bun-platnici. Dacă nu consumăm, nu plătim, și tot ei ies rău. Doamna e de-acord cu mine și-mi spune că măsura e una extremă, de tipul “sulă-n coaste” pentru rău-platnici. Marea majoritate e victimă colaterală.
Domnul din canal îi dă celui de sus sculele, iese, acoperă gura de canal cu niște placaje și face proba robinetului. “Trebuia să-l puneți mai sus, să vin aici să-mi fac duș”, le zic. Ei zâmbesc și pleacă. Îmi aduc aminte de gândul de ieri, că dacă eram în evul mediu aveam fântână în curte. Acum, problema e rezolvată.
Mă întorc la blocul meu. Vecinii își umplu gălețile și bidoanele la pompă, se opresc preț de-o înjurătură-două și merg în casă. Pe nea Gică îl știu de când eram copil. Are o voce puternică: chiar dacă vorbește normal cu cineva, îl aud clar, de la etajul trei, cu termopane cu tot. Acum e nervos și vocea îi e și mai puternică. Le explică vecinilor că a fost și la Apa Serv și la Primărie și la Handicapați, să le explice că el are nevoie de apă și nu o poate căra de la pompă. I s-a răspuns că nu va mai fi apă până nu se achită datoriile.
Apoi revenim în secolul 21.
De același autor:
Un licean aduce oamenii la film, pentru a salva cinematograful din orașul lui
FOTO Pădurea Transilvania: 10 hectare plantate în câteva ore de voluntari