Două vaci oarbe sunt cele mai bune prietene

1

Înainte să se cunoască, Sweety și Tricia trăiau la aproape 600 de kilometri distanță una de alta, suferinde și cu un viitor negru în față, aflăm de la Huffington Post. Salvatorii umani s-au chinuit mai bine de o lună să le aducă laolaltă.

 

 

Totul a început atunci când Sweety, o bovină canadiană de opt ani, nevăzătoare și cu o infecție la una din copite, a fost salvată dintr-un abator. Cei care au izbăvit-o au anunțat apoi lumea iubitoare de animale că vaca în vârstă are nevoie de un cămin permanent. Acesta i s-a oferit într-un sanctuar de animale din New York, care găzduia o bovină mai bătrână decât Sweety. Tricia, o vacă Holstein de 12 ani, ajunsese singură și anxioasă după ce tovarășa care îi ținea companie s-a îmbolnăvit de cancer și a murit. Vacile sunt animale de turmă, iar Tricia era singura din sanctuar care nu (mai) avea partener de viață.

Vaca de 12 ani s-a născut oarbă și a ajuns în sanctuarul Watkins Glen din New York în 2008, anul în care a fost salvată de la tăiere. Sweety, noua ei tovarășă de viață, a ajuns noaptea târziu în noua ei locuință și a fost încotoșmănată pentru că trăise toată viața în grajduri iar blana nu-i era îndeajuns de groasă pentru a înfrunta frigul. Bovinele nevăzătoare și bătrâne au mugit una spre alta din două țarcuri separate până când au fost aduse laolaltă, a doua zi. În momentul întâlnirii, Sweety, înaltă și osoasă, s-a ciocnit accidental de Tricia, mai scundă și mai îndesată, și și-au atins boturile. În scurt timp, au devenit cele mai bune prietene.

Sweety încă se mai lovește de lucruri, însă noua ei prietenă Tricia o ajută adesea să evite obstacolele. Cele două vaci mănâncă și se plimbă împreună și, uneori, împart același “pat”.

 

 

Puteți accesa și:

VIDEO Văcuţele ţopăie de bucurie după ce sunt eliberate dintr-o fermă

Vacile produc mai mult lapte dacă ascultă “Everybody Hurts” de la REM


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger