Două specii de fluture din România, ameninţate de extinderea oraşelor

0

Un nou argument în favoarea extinderii limitelor sitului Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii este dat de faptul că alte două specii de fluturi periclitate: gălbiorul roşcat (Colias myrmidone) şi albiliţa de pădure (Leptidea morsei) sunt în pericol din cauza extinderii zonei metropolitane clujene. La fel ca în cazul unora dintre speciile prezentate anterior, cercetătorii au găsit gălbiorul roşcat numai în vecinătatea ariei protejate (în total doi indivizi, la o distanţă de aproximativ 1,7 km de limitele zonei).

 

coliasmyrmidone_vizauercsaba5

Gălbiorul roşcat (Colias myrmidone). Foto: Vizauer Csaba

 

 

În ceea ce priveşte albiliţa de pădure, au numărat doar 18 indivizi (dintre care doi tot în afara ariei protejate) – rezultă din evaluările stărilor de conservare a speciilor protejate și a habitatelor acestora în aria naturală protejată, efectuate anul trecut în cadrul unui proiect finanțat de UE al Asociaţiei „Apáthy István Egyesület”.

După cum aminteam şi în articolele noastre anterioare, cei mai mulţi fluturi sunt în strânsă legătură cu propriile habitate, iar conservarea lor depinde în mare măsură de prezenţa plantelor gazdă, dar şi de modul în care se aplică planul de management al zonei în viitor. În cazul anumitor specii, chiar şi cele mai neînsemnate schimbări ale condiţiilor de mediu pot determina extincţia acestora, chiar şi de la un an la altul. Este deci o veste bună faptul că indivizi din cele două specii de fluturi diurni pot fi găsite încă în zonă, dar e nevoie să recunoaştem faptul că aceste populaţii sunt extrem de fragile şi că, fără un management corespunzător, acestea pot dispărea.

Arealul de răspândire a gălbiorului roşcat a cuprins în trecut bazinul hidrografic al Dunării, putând fi găsit spre vest la limita Munţilor Ural. În ultimele 4-5 decenii, efectivele sale au scăzut dramatic, în această perioadă fiind constatată dispariţia totală a speciei în opt state europene. Acest fenomen s-a extins apoi spre estul Europei, astfel că în prezent populaţii mai mici pot fi găsite în jumătatea estică a Poloniei şi poate în Slovacia, cele mai cunoscute efective fiind cele din România, mai exact din zona Transilvaniei.

Lista roşie pentru fluturii diurni din Europa realizată în anul 1999 a identificat gălbiorul roşcat ca o specie vulnerabilă, însă din cauza declinului dramatic al speciei în următorul deceniu, în ediţia din 2010 a listei roşii pentru fluturii diurni din UE, acest fluture a fost considerat o specie critic periclitată. Nivelul de periclitare al acestei specii are valoare predictivă, dacă luăm în considerare datele cuprinse în lista roşie: dintre cele 421 de specii de fluturi diurni din Uniunea Europeană, doar două specii sunt aproape de extincţie, dintre care una este gălbiorul roşcat.

coliasmyrmidone_vizauercsaba4În România, gălbiorul roşcat a cunoscut un declin similar. Datele colecţionarilor şi informaţiile din literatura de specialitate arată că prezenţa acestui fluture a fost semnalată în cel puţin 75 de localităţi de pe teritoriul României; după anul 2000 a mai putut fi găsit în 12 localităţi, iar după 2005 doar în 5 localităţi. În prezent, sunt cunoscute două populații mai numeroase și stabile, unul în Depresiunea Giurgeului și al doilea în Munții Gilău, însă și aceste populații sunt expuse extincției din cauza intervenției umane din ultimii 3-4 ani. Aceste populații nu sunt incluse în rețeaua Natura 2000, habitatul lor fiind distrus prin defrișarea totală a vegetației arbustive și intensificarea pășunatului. Alte fragmente de populații se găsesc în Cheile Turzii, în nordul Munților Trascău și cea prezentă în zona Făgetul Clujului, a căror efective s-au redus tot din cauze similare. Până în anul 2000, Făgetul Clujului era cunoscut pentru prezenţa unuia dintre cele mai mari efective ale gălbiorului roşcat, care însă de la un an la altul a cunoscut un declin aproape total, din motive încă necunoscute de cercetători.

Gălbiorul roşcat (foto stânga: Vizauer Csaba) poate fi întâlnit mai degrabă pe pantele şi pe vârfurile dealurilor însorite, cu orientare estică sau sudică, dar şi pe pajişti extensive sau la liziera pădurilor. Aceşti fluturi iernează în stadiul larval, iar  indivizii adulţi zboară în două perioade estivale (de la mijloc de mai până la final de iunie, iar mai apoi de la mijloc de iulie până la final de septembrie). În aceste perioade, femelele depun ouă pe diferite specii de Cytisus, pe care ulterior se vor dezvolta larvele: drobul (Chamaecytisus ratisbonensis), drobul austriac (C. austriacus) sau grozama mare (Cytisus nigricans). În Depresiunea Giurgeului, planta gazdă este Chamaecytisus triflorus, care trăieşte pe pajişti extensive (cu păşunat redus), formate în urmă defrişărilor, şi care sunt acoperite în proporţie de 15-25% cu arbuşti. Gălbiorii roşcaţi pot să zboare pe distanţe de câţiva kilometri, căutând locuri potrivite pentru depunerea ouălor de-a lungul pâraielor sau pe pantele dealurilor.

Anvergura aripilor masculului este de 5 cm, iar cea a femelei este puţin mai mică. Gălbiorul roşcat şi-a căpătat denumirea de la culoarea intensă portocalie pe care o are. Marginea exterioară a aripilor este neagră, iar în cazul femelei aripile sunt împodobite cu pete galbene. Aripile superioare au câte o pată neagră dispusă simetric. Partea inferioară a aripii este de culoare galben pal-verzui, pe care poate fi observată aceeași pată neagră. Pe partea inferioară a aripilor posterioare se observă o pată deschisă la culoare. În cazul femelelor, zonele marginale ale aripilor anterioare prezintă pete galbene. Alte specii asemănătoare sunt gălbiorul migrator (Colias croceus) şi gălbiorul de stepă (Colias chrysotheme), întâlnite adeseori alături de gălbiorii roşcaţi. Determinarea speciilor de gălbiori necesită experiență, astfel diferențierea acestor specii se pot realiza doar de specialiști consacrați în acest domeniu.

Acţiunea comună sau individuală a mai multor factori a contribuit la scăderea efectivelor speciei: schimbările climatice (încălzirea globală), schimbarea modului de utilizare a terenurilor (suprapăşunatul, distrugerea arbuştilor sau arderile) sau distrugerea în totalitate a habitatelor speciei (extinderea terenurilor arabile, împăduririle şi construcţiile). Având în vedere faptul că în România sunt întâlnite cele mai puternice populații ale acestui fluture din întreaga Uniune Europeană, avem o responsabilitate crescută în ceea ce priveşte cartarea populaţiilor încă prezente dar şi în ceea ce priveşte conservarea şi reabilitarea habitatelor acestora.

În situl Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii nu a fost prezentă planta gazdă, acesta fiind motivul probabil pentru care specia nu a putut fi găsită aici. Gălbiorul roşcat este una din speciile periclitate datorită dispariţiei habitatelor sale. Specialiştii presupun că păşunatul intensiv, distrugerea arbuştilor, arderile pajiştilor şi alte activităţi umane distructive au contribuit de asemenea la dispariţia habitatului şi a speciei. Dacă ar dispărea factorii perturbatori, ar exista şanse reale ca specia să fie recolonizată în aria protejată. Din acest motiv, în cazul gălbiorului roşcat este nevoie de extinderea ariei protejate şi de protejarea plantei gazdă.

 

leptideamorsei_urakistvan1Albiliţa de pădure (Leptidea morsei). Foto: Urak Istvan

 

Albiliţa de pădure este o specie caracterizată de o distribuţie disjunctă de răspândire: este nativă în zonele vestice şi estice ale arealului eurasiatic. Acest fluture este răspândit din Europa Centrală şi de Est, Siberia, partea sudică a Rusiei şi nordul Chinei, ajungând până în zona râului Amur din Asia de Est, dar poate fi întâlnit şi în Coreea şi Japonia. În Europa Centrală şi de Est trăieşte o subspecie distinctă a acestui fluture, şi anume Leptidea morsei major. În România prezenţa sa a fost semnalată în mai multe locuri, în special în Transilvania, zonele vestice ale Moldovei, în Câmpia de Vest şi în Banat. Efectivele sale cunoscute sunt reduse ca număr, iar datele din literatura de specialitate privind prezenţa în diferite areale sunt discutabile, având în vedere faptul că acest fluture poate fi uşor confundat cu alte două specii de albiliţă prezente în România.

În Făgetul Clujului – Valea Morii, albiliţa de pădure este prezentă doar în partea de sud-vest a sitului. Specia preferă pădurile tinere de foioase, trăiește în zona stratului arbustiv de la marginea pădurilor, foarte rar putând fi observată pe suprafeţe deschise de vegetaţie. Planta gazdă este măzărichea neagră (Lathyrus niger), prezentă solitar sau în grupuri restrânse, care creşte până la o înălţime de 30-120 cm şi preferă habitatele ferite de soare. Femela depune ouăle direct pe frunzele plantei, acestea semănând cu mici puncte albe. Specia este bivoltină (are două generaţii anuale); prima generaţie zboară de la mijlocul lunii aprilie până la final de mai, iar a doua de la sfârşitul lunii iunie până la mijloc de august.

Aripile albiliţei de pădure sunt complet albe, iar pe partea dorsală prezintă nervuri de culoare gri întunecată. La vârful aripilor anterioare se găseşte o pată neagră, care este mai mare şi mai puternică în cazul masculilor, iar la femele poate chiar lipsi. Albiliţa de pădure seamănă foarte bine cu fluturele alb de pădure (Leptidea sinapis) şi cu specia Leptidea reali. Pe teren este greu de decis care specie o ţinem în mână, ele fiind atât de asemănătoare. Cercetările de natură genetică arată însă că albiliţa de pădure este clar diferenţiată de alte specii asemănătoare.

Supravieţuiea speciei de albiliţă de pădure este periclitată de fragmentarea habitatelor sale, de păşunatul intensiv şi de arderea pajiştilor. Pentru a preveni reducerea continuă a efectivelor speciei, este nevoie de măsuri speciale de protecţie a lizierelor pădurilor, de limitarea intensităţii activităţilor forestiere şi de protejarea habitatelor plantei gazdă. Printre măsurile de conservare a speciei propuse în planul de management se regăsesc interdicţia de a construi în aria protejată, controlul activităţilor turistice, informarea turiştilor dar şi interzicerea totală a arderilor.

Seria noastră de articole ţinteşte cunoaşterea de către publicul interesat a speciilor şi habitatelor prezente în cele trei arii protejate. Inventarierile prezentate au avut ca scop estimarea efectivelor speciilor protejate şi cartarea habitatelor potenţiale ale acestora, fiind necesare pentru pregătirea planului de management al ariilor protejate.

În cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, Asociaţia „Apáthy István Egyesület”, o instituţie conexă Institutului Maghiar de Biologie şi Ecologie a Universităţii Babeş-Bolyai, a pregătit planurile de management pentru cele trei situri Natura 2000 din judeţul Cluj, care au fost dezbătute de factorii interesaţi în luna februarie în cadrul unor întâlniri publice. Denumirea proiectului: „Elaborarea planurilor de management integrat pentru siturile de importanţă comunitară ROSCI0074 – Făgetul Clujului – Valea Morii, ROSCI0356 – Poienile de la Șard și ROSCI0394 – Someșul Mic”. Planurile de management pot fi consultate pe pagina web a asociaţiei. Aşteptăm comentarii şi propuneri pe adresa de mail [email protected]

 

Puteţi citi şi:

O specie protejată de fluture nocturn e posibil să fi dispărut din Făgetul Clujului şi Valea Morii

Două specii de fluture dispar din Făgetul Clujului

Cum putem salva fluturii pe cale de dispariţie din Făgetul Clujului


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger