Două noi sentinţe blochează avizarea proiectului RMGC la Roşia Montană

0

Instanţele de judeactă din România au pronunţat, acum două zile, două sentinţe deosebit de importante pentru Roşia Montană, informează un comunicat de presă al Asociaţiei Alburnus Maior, pe care îl puteţi citi mai jos.

 

 

Prima sentinţă se referă la anularea avizului de mediu pentru Planul de urbanism zonal modificat (PUZ) pentru zona de dezvoltare industrială a Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Cea de-a doua sentinţă respinge recursul înaintat de compania minieră privind suspendarea descărcării de sarcină arheologică a masivului Cârnic.

Cele două sentinţe reprezintă o piedică seminificativă în calea planurilor RMGC de exploatare cu cianuri a zăcământului de la Roşia Montană. Ambele verdicte au impact asupra validităţii unor acte administrative obligatorii pentru RMGC în vederea obţinerii acordului de mediu. Practic, în aceeaşi zi, demersurile de avizare, cu o vechime de peste 8 ani, au fost anulate, iar instanţele au certificat condiţiile de nelegalitate în care au fost emise aceste acte.

Curtea de Apel Suceava a soluţionat definitiv suspendarea certificatului de sarcină arheologică nr. 9/2011 a masivului Cârnic. Este cel de-al doilea certificat obţinut de RMGC pentru descărcarea de sarcină arhelogică a acestui masiv şi contestat în justiţie de Alburnus Maior. Hotărârea privind suspendarea are efecte imediate, aceasta urmând să fie validă până la judecarea acţiunii de anulare a aceluiaşi certificat de către Tribunalul Buzău. Perioada estimată pentru soluţionarea sa irevocabilă este de 2 ani. Avizul anterior a fost anulat de Curtea de Apel Braşov.

Masivul Cârnic de la Roşia Montană găzduieşte cea mai extinsă şi mai bine conservată reţea de galerii miniere de epoca romană, medievală precum şi modernă din Europa şi este protejat conform legislaţiei româneşti în vigoare (Legea 5/2000 şi Legea 422/2001), fiind clasat ca monument istoric de interes naţional ([1]). Conform experţilor britanici ([2]), masivul Cârnic adăposteşte „cel mai însemnat sistem de minerit roman descoperit până acum în vechiul Imperiu”.

„Instanţa a constatat aparenta nelegalitate a certificatului de descărcare de sarcină arheologică considerând în mod irevocabil că reprezintă un prejudiciu iminent pentru patrimoniul cultural de la Roşia Montană. Este, fără îndoială o victorie impoartantă în oprirea proiectului minier”, a declarat  avocatul Dr. Marius Liviu Harosa, care reprezintă asociaţiile reclamante în cauză.

În aceeaşi zi, Tribunalul Covasna a anulat decizia Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului (ARPM) Sibiu de emitere a unui aviz de mediu favorabil RMGC. Avizul era aferent Planului de urbanism zonal modificat (PUZ) pentru zona de dezvoltare industrială a RMGC şi reprezenta un act obligatoriu în continuarea procedurii de evaluare a impactului de mediu. Asociaţiile reclamante au arătat în principal că decizia de a emite avizul de mediu desconsidera grav statutul de protecţie a monumentelor naturale şi istorice din Roşia Montană.

„Este o dublă victorie pentru Roşia Montană. Cele două sentinţe arată incapacitatea companiei miniere de a dezvolta un proiect minier legal în România. Instanţele de judecată recunosc ilegalitate după ilegalitate şi complicitatea autorităţilor române în detrimentul nostru, al comunităţii locale”, a declarat Eugen David, preşedintele Alburnus Maior.

 

Citiţi şi:

România Curată – Dublă victorie în justiţie pentru salvarea Roşiei Montane

România Curată – Gabriel Resources sfidează hotărârile judecătoreşti din cazul Roşia Montană

 


1              În Lista Monumentelor Istorice reactualizată, aprobată prin prin Ordinul nr. 2.361/2010, la nr. crt. 146, se regăsesc listate „galeriile din Masivul Cârnic”, sat Roşia Montană, comuna Roşia Montană, având Cod AB-I-s-A-20329, datare epoca romană, medievală, modernă.

2              Andrew Wilson (Universitatea Oxford), David Mattingly (Universitatea Leicester) şi Mike Dawson (CgMS)

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger