Dosarul Roșia Montană a fost depus la UNESCO

0

Ministerul Culturii a trimis pe 4 ianuarie 2017 la UNESCO dosarul “Peisajul Cultural Minier Roșia Montană”. Depunerea dosarului pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial a fost făcută cu asumarea Ministrului Culturii Corina Șuteu, după informarea și consultarea Prim-Ministrului Dacian Cioloș și cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe. 

Depunerea dosarului Roșia Montană la UNESCO finalizează un proces început încă din 2011 (când Comisia Națională a Monumentelor Istorice a recomandat oficial Ministerului Culturii includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO) și continuat în mandatul Guvernului condus de Dacian Cioloș, prin adăugarea Roșiei Montane pe Lista Indicativă a României la UNESCO în februarie 2016.

Recunoașterea internațională a valorii universale a patrimoniului național face parte dintre îndatoririle impuse de legea românească și de convenția UNESCO semnată de România. Am considerat necesar să abordăm acest subiect cu ceea ce el are ca dată esențială: un monument istoric de importanță națională (și recunoscut ca atare de Statul Român), și universală, aflat totodată pe lista celor mai periclitate șapte situri din Europa  și a celor mai periclitate din lume. Recunoașterea internațională a unor situri de asemenea valoare este chiar misiunea UNESCO și a României, prin semnarea Convenției privind Protecția Patrimoniului Mondial, Cultural și Natural.

Corina Șuteu, ministrul Culturii

Decizia finală privind includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Roșiei Montane aparține exclusiv Comitetului Patrimoniului Mondial, în baza evaluării dosarului depus, conform următorului calendar:

  • Februarie – August 2017: Evaluare tehnică a dosarului (desk review);
  • Septembrie 2017: Vizită de evaluare pe teren a peisajului cultural nominalizat;
  • Iulie 2018: Analiză în Comitetul Patrimoniului Mondial și decizie privind înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

În prezent, România are șase poziții culturale și o poziție naturală în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Bisericile cu pictură exterioară din Moldova, Mănăstirea Horezu, Satele cu biserici fortificate din Transilvania, Cetățile dacice din Munții Orăștiei, Centrul istoric al Sighișoarei, Bisericile de lemn din Maramureș și Delta Dunării.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger