Donarea de organe în România sau cadoul vieții aruncat la gunoi

7

Transplantul de organe reprezintă singura șansă de supraviețuire pentru unii oameni, în timp ce altora le poate îmbunătăți semnficativ viața, ca alternativă la o serie de tratamente medicale chinuitoare – cum ar fi dializa pentru cei al căror rinichi nu mai funcționează normal.  În această situație se aflau, la sfârșitul anului 2009, un număr de 2.760 de pacienți, conform statisticilor Agenției Naționale de Transplant (ANT). Viața acestor oameni este condiționată de primirea unui nou organ; din păcate, ne informează aceleași statistici, nu toți au și posibilitatea de a-l primi având în vedere faptul că, în același an, 65 de oameni au murit aflându-se pe lista de așteptare. Folosind termeni din economie, cererea depășește oferta. De ce?

de Andrei Mihail

Accesul la noua viață

Pentru bolnavii care au nevoie de transplant există două posibilități de a primi organul necesar. Prima este găsirea unui donator în familie sau printre prieteni. Legea permite rudelor sau persoanelor cunoscute să doneze organe apropiaților, fără a primi nici un beneficiu material. Din păcate, această procedură este posibilă numai în cazul transplantului de ficat (organ regenerabil) și rinichi (organismul putând funcționa doar cu unul dintre cei doi), fiind, de asemenea, condiționată și de gradul de compatibilitate existent între persoana care donează, donatorul, și cea care primește, receptorul. Practic, atât pentru cei ale căror inimă, plămâni și pancreas nu mai funcționează, cât și pentru cei care nu reușesc să găsească un donator compatibil, această soluție nu este viabilă. Pentru aceștia există șansa primirii unui organ de la un donator necunoscut aflat în moarte cerebrală.

În momentul în care doctorii anunță că un pacient este în moarte cerebrală (fază în care creierul nu mai funcționează, organele fiind ținute în stare de funcționare doar de aparatura medicală), un coordonator regional de transplant întreabă familia persoanei decedate dacă este dispusă să îi doneze acesteia organele. Din punct de vedere al legislației românești, familia este singura care poate accepta sau refuza acest lucru. Revenind la anul 2009 și la statisticile ANT, reiese că un număr de 70 de familii au refuzat propunerea de donare a organelor persoanelor decedate. 70 de refuzuri care are fi putut să nu le fie fatale celor 65 de persoane înscrise pe listele de așteptare. Care este motivația acestui refuz, aparent irațional, ținând cont de faptul că organe într-o stare foarte bună de funcționare, în loc să salveze viața altor oameni, sunt îngropate pentru a se descompune împreună cu persoana decedată? Nu este asta o mare risipă?

Motivele refuzului

Principalele motive ale acestor refuzuri au fost analizate într-un Eurobarometru Special realizat în 2009. Conform acestuia, din totalul subiecților care au spus că nu ar accepta să doneze, în cazul în care ar fi întrebați, organele unei rude apropiate, 17% au invocat motive religioase, 15% neîncrederea în sistemul medical românesc, iar 11% frica manipulării corpului uman. Restul participanților la sondaj au invocat alte motive (9%) sau au ales să nu răspundă (48%). Cifrele sunt interesante, ținând cont de faptul că Biserica Ortodoxă Română , prin departamentul său de bioetică, declară pe site-ul oficial că transplantul este „o performanță a științei și a practicii medicale pe care Biserica o binecuvintează atâta vreme cât, prin transplant, se rezolvă criza determinată de lipsa altor soluții de vindecare și se redă viața normală unei persoane”. Neîncrederea în sistemul medical ține mai mult de o necunoaștere a procedurilor de transplant din România; acestea sunt foarte stricte, fiind adaptate la cadrul legislativ european, și nu lasă, practic, loc practicilor ilegale. În plus, așa cum declară Amali, membră în comitetul de conducere al Asociației Transplantaților din România (ATR): „Ce doctor ar fi atât de nebun să riște pierderea definitivă a licenței și închisoarea atunci când, lucrând legal, are o mulțime de avantaje, atât materiale cât și profesionale?”. Lipsa de informație apare și în cazul celor cărora le este frică de modul în care este manipulat corpul omenesc în cazul donării de organe. Aflăm de la vicepreședintele ATR, Gheorghe Tache, că trupul persoanei donatoare arată, după ce organele au fost prelevate, în momentul ieșirii de la morgă, exact la fel ca în momentele premergătoare extragerii lor. Declarația sa este întărită și de legea transplantului, care prevede că „medicii care au efectuat prelevarea de organe şi ţesuturi de la o persoană decedată vor asigura restaurarea cadavrului şi a fizionomiei sale prin îngrijiri şi mijloace specifice, inclusiv chirurgicale dacă este necesar, în scopul obţinerii unei înfătişări demne a corpului defunctului” (art. 8, alin. 7).

Soluții

Există două soluții pentru ca cei înscriși pe listele de așteptare să primească organul necesar. Una este mai eficientă, dar mai controversată, cealaltă are un grad de acceptare mult mai ridicat, însă performanțele nu sunt la fel de mari.

Prima soluție presupune, foarte pragmatic, ca toți indivizii să fie considerați din oficiu donatori, având în același timp posibilitatea de a fi șterși, la cerere, de pe listă. Este practic o inversare a sistemului din prezent. Această soluție poartă numele de consimțământ prezumat și a avut rezultate foarte bune în țările în care a fost implementată. Conform datelor Comisiei Europene, în Spania, țară în care e legiferat acest sistem, există un număr de 33,8 donatori la un milion de locuitori; cifra este imensă dacă facem comparația cu țara noastră, care are 1 donator la un milion de locuitori. Consimțământul prezumat este o soluție eficientă, dar care, atunci când a fost propus ca lege de către dr. Irinel Popescu, a stârnit numeroase controverse, BOR fiind unul dintre cei mai înverșunați adversari. Motivele invocate de către Sfântul Sinod sunt, conform comunicatului disponibil pe site-ul oficial, următoarele: consimțământul prezumat „contravine principiilor morale creștin-ortodoxe, anulează principiul dăruirii de sine și al dragostei frățești cuprins în consimțământul explicit și exclude rolul familiei în cazul persoanelor aflate în moarte cerebrală sau decedate, dacă acestea nu și-au exprimat clar acordul în timpul vieții”.

A doua soluție presupune păstrarea cadrului legislativ actual, dar și o colaborare mult mai bună între BOR, mass media, asociațiile persoanelor transplantate și instituțiile statului. Practic, lipsa de informare în legătură cu poziția oficială a BOR, în cazul celor care invoacă motive religioase, dar și în ceea ce privește practicile existente și cadrul legislativ, face ca, anual, zeci de persoane a căror viață ar putea fi salvată să moară degeaba. Problema este observată și de vicepreședintele ATR, care povestește că: „Am constatat pe propria noastră piele, în acțiunile pe care le desfășurăm în fiecare an (…), că oamenii, în teritoriu, când ne văd pe noi, transplantații (…), și aflând de la noi toate informațiile (…), mulți spun să le dau ceva să se inscrie pe loc”. O cunoaștere mai bună a procesului de transplant, precum și a diferențelor de viață pre- și post-operație a persoanelor transplantate ar duce la creșterea ratei de donare. Din păcate, ca în cazul oricărei campanii de informare, efectele se văd, mai degrabă, pe termen mediu și lung, viitorul fiind foarte scurt pentru cei aflați pe listele de așteptare.

Articolul face parte dintr-un proiect de implicare în spațiul public organizat de studenții la sociologie din cadrul SNSPA, care pregătesc și un blog în acest sens.

Foto: Flickr/coneybeare

Tags:



7 comentarii

  1. Andrei Mihail on

    Frica este neintemeiata. Traficul de organe nu se face prin canalele oficiale ci pe cai informale cum ar fi anunturi la mica publicitate. Daca familia unei persoane aflate in moarte cerebrala se hotaraste sa-i doneze organele, acestea sunt monitorizate foarte strict pana ajung in corpul receptorului;acesta nu poate avea calitatea asta daca nu este inscris de o comisie speciala pe lista de asteptare.

  2. Mai degraba e vorba de egoism si de aici alegerea asumarata a ignorarii, decat frica de trafic de organe.

  3. Andrei Mihail on

    Eu cred că este vorba despre lipsa de informație în rândul publicului larg cu privire la ce înseamna cu adevărat transplantul. Lipsa de informație duce la necunoaștere care, la rândul ei, duce la o teamă de ceva necunoscut.

  4. Pingback: zing.ro | Zeitgeist Moving Forward (în română) – solutia radicala pentru criza globala prin care trecem

  5. Pingback: Transplanturile animale se apropie | TOTB.ro - Think Outside the Box

  6. Pingback: VIDEO Dacă aveţi nevoie de un rinichi, intraţi pe Facebook | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply