Doi ”Tarzani” al zilelor noastre au fost găsiți în pădurile din Vietnam

0

În timpul războiului din Vietnam, casa lui Ho Van Tranh a fost aruncată în aer, ucigându-i soția și doi copii. În acea zi din 1973, un localnic spune că l-a văzut pentru ultima oară pe bărbat, care și-a înșfăcat unul din cei doi copii rămași în viață și a fugit în pădure. Zilele trecute, doi săteni au dat întâmplător peste o casă de bambus improvizată în pădurile din provincia Quang Ngai, unde Ho Van Tranh trăia izolat, alături de fiul său, deși toată lumea îi credea demult morți.

jungle-dwellers

Cei doi săteni care s-au afundat în junglele vietnameze au găsit o colibă ridicată în apropierea unui râu și, apropiindu-se, au descoperit înăuntru doi bărbați: un bărbat de 82 de ani, foarte slăbit, care vorbea doar în limba unei minorități etnice, și un bărbat de 41 de ani, care nu putea comunica decât prin foarte puține cuvinte. Când localnicii au chemat poliția, aceasta a confirmat că cei doi erau, într-adevăr, Ho Van Tranh și fiul său, Ho Van Lang. După câte s-ar părea, în urmă cu 20 de ani, celălalt fiu al bătrânului și-ar fi găsit tatăl în pădure, însă nu a reușit să-l convingă să revină la viața obișnuită din sat. De atunci, acesta le-ar fi adus în fiecare an provizii minimale, cum ar fi sarea și uleiul, însă cei doi oameni ai junglei nu s-au apropiat niciodată de el, iar de fiecare dată când acestea venea însoțit de săteni, cei doi bărbați ai pădurii fugeau să se ascundă.

Dieta lor zilnică era, după cum vă imaginați, destul de săracă: manioc, porumb și frunze. Totodată, în apropierea colibeli lor improvizate, cu înălțime de șase metri, a fost găsită o plantație de trestie de zahăr, întinsă pe un hectar. Cei doi bărbați își fabricaseră singuri cuțite, topoare și săgeți, pe care le foloseau la vânătoare. 

 

 

După ce, zilele trecute, cei doi au fost descoperiți, sătenii și autoritățile i-au dus într-un sat din apropiere, unde au primit îngrijiri. Însă, după cum a declarat presei nepotul bătrânului ”Tarzan”, odată reveniți în civilizație, cei doi au devenit foarte triști, dorindu-și să revină la casa lor din pădure. ”Unchiul meu nu înțelege prea multe din ceea ce i se spune, nu vrea nici să mănânce sau să bea apă. Știm că vrea să evadeze din casa noastră și să revină în junglă, așa că trebuie să fim cu ochii pe el,” a spus acesta, susținând planul apropiaților de a-i reintegra pe cei doi în societatea de unde aceștia fugiseră cu 40 de ani în urmă.

Sursa: OddityCentral


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger