Doi şobolani şi-au împrăştiat creierii la comun pe internet

0

Cu ajutorul unor interfeţe şi al internetului, oamenii de ştiinţă au conectat creierii a doi şobolani aflaţi la mii de kilometri depărtare unul de altul, scrie The Guardian, ceea ce le-a permis rozătoarelor să împărtăşească informaţii senzoriale şi să colaboreze la sarcini simple pentru a câştiga recompense, cum ar fi o gură de apă.

Experimentul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea Duke din Durham, SUA, şi de cei de la Universitatea din Natal, Brazilia şi reprezintă un pas important înspre făurirea primului “computer organic” din lume, cum îl numesc oamenii de ştiinţă. Mai exact, unul care să permită încrucişarea mai multor creieri pentru împărtăşirea de informaţii.

Şobolanii au fost antrenaţi să apese o manetă de fiecare dată când se aprindea o lumină deasupra ei; când îndeplineau sarcina corect, primeau o duşcă de apă. Pentru a testa abilitatea rozătoarelor de a-şi împărătăşi informaţii cerebrale, cercetătorii le-au plasat în două compartimente diferite; lumina se aprindea deasupra manetei numai în unul din ele. Când un şobolan apăsa maneta, o versiune electronică a activităţii sale cerebrale era transmisă direct în creierul celuilalt şobolan. Acesta din urmă a răspuns corect în 70% dintre cazuri la semnalele cerebrale importate de la partenerul său (cel cu lumină în cabină), apăsând maneta. Dacă rozătoarea care primea semnalele nu reuşea să îndeplinească sarcina, şobolanul expeditor nu era recompensat cu apă şi părea să-şi modifice comportamentul în aşa fel încât să facă sarcina mai uşoară pentru partenerul său fără lumină.

Într-un alt test, rozătoarele au colaborat la o sarcină care le cerea să distingă între deschizături înguste sau largi folosindu-şi mustăţile. Iar în cel final, cercetătorii au conectat cerebral doi şobolani aflaţi pe continente diferite şi le-a îndemnat să-şi împărtăşească activitatea cerebrală pe internet. În ciuda transmisiei zgomotoase şi a întârzierilor de semnal, rozătoarele au reuşit să comunice şi pe această cale pentru a-şi îndeplini sarcinile.

Aflaţi mai multe pe The Guardian.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger