Doi designeri suedezi au venit în România, în căutare de meşteşugari romi

Mai mult ca niciodată, casele oamenilor din diferite colţuri ale lumii au şanse să semene din ce în ce mai mult între ele. Mai mult ca niciodată, poţi dormi pe aceeaşi canapea de la Ikea într-un apartament din Ploieşti sau într-o mansardă din Roma şi îţi poţi bea la fe de bine cafeaua din aceleaşi ceşti, fie că eşti la Bucureşti sau la Stockholm.

 

Foto: Mattias şi Tor, în vizită la romii împletitori în lemn de alun din Budacu de Sus. Credit: Marcus Lindberg

 

de Andra Matzal

 

Într-o astfel de lume, unde unformizarea şi eficienţa confortului îşi spun cuvântul, scoţând din joc diferenţe specifice şi, odată cu ele, tradiţii transmise între meşteri timp de sute de ani, din ce în ce mai mulţi designeri reîncep să meargă la rădăcini, în căutarea unor straturi de cultură îngropate azi în plastic, termopan ori rigips. Mattias Rask şi Tor Palm, amândoi designeri suedezi, sunt printre cei care au înţeles că astăzi e din ce în ce mai puţină nevoie de obiecte noi şi au hotărât să dea sens muncii lor, restabilind legătura cu puţinii meşteşugari care continuă să cioplească, să împletească ori să modeleze ceramică, în ciuda industrializării acaparatoare. După ce au lucrat cu meşteşugari din Africa de Sud, Vietnam şi Peru, Mattias şi Tor au venit în România, la invitaţia Meșteshukar ButiQ și a Asociației Romano ButiQ, să exploreze comunităţile de rudari, argintari, ceaunari, fierari şi împletitori romi.

Foşti colegi la facultate, Mattias şi Tor n-au ales drumul bătătorit al carierei de designer, preferând explorarea faţă de munca într-un birou de metropolă, în faţa unui monitor conectat la producători anonimi, din ţări îndepărtate, cu mână de lucru ieftină. În 2010, la terminarea studiilor, cei doi au decis să-şi caute inspiraţia în munca meşteşugarilor din diferite colţuri ale lumii care, în ciuda unei crize globale care îi transformă în specie pe cale de dispariţie, continuă să creeze obiecte după tradiţii şi coduri păstrate în arhivele comunităţilor din care fac parte. Mai mult, Mattias şi Tor nu s-au rezumat la un statut de colonizatori: nu şi-au luat pur şi simplu notiţe pe baza cărora să lucreze singuri, ci au ales să rămână în comunităţile pe care le-au descoperit, unde să înveţe de la meşteri. La schimb, cei doi concep obiecte impregnate cu spiritul local, dar updatate la cerinţele pieţei actuale, pe care meşteşugarii le produc şi le vând apoi prin diferite canale. Aşa se face că, de patru ani, Mattias şi Tor au pus pe picioare Glimpt, un proiect în care au lucrat până acum cu ceramişti din Africa de Sud, cu împletitori din Vietnam şi cu cioplitori în lemn din Peru. Împreună cu aceşti meşteşugari, au creat “Fructul interzis”, un model de lampă din ceramică în care nu se regăseşte doar arta meşterilor din Capetown, ci şi motive din cultura locului pe care designerii le-au “metabolizat” în timpul petrecut în Africa de Sud, “Supereroii vietnamezi”, o serie de obiecte realizate prin tehnici locale de împletit, şi “Extratereştrii preistorici, o serie de măsuţe de cafea” inspirate de cultura străveche din Peru, unde au lucrat timp de aproape un an într-un atelier de coplitori în lemn. De curând, Mattias şi Tor au făcut un tur de forţă al României, vizitând în 11 zile, alături de Meşteshukar ButiQ şi Romano ButiQ, mai multe comunităţi de meşteşugari romi: argintari din Constanţa, ceaunari din Toflea, fierari din Moţca, împletitori în răchită din Viişoara, împletitori din lemn de alun din Budacu de Sus şi căldărari din Brăteiu. Călătoria a fost, pentru cei doi designeri, un fel de drum cu maşina timpului, atâta vreme cât Suedia, asemenea multor altor ţări “civilizate,” şi-a şters de mult tradiţiile populare din repertoriul funcţional, păstrându-şi obiectele de meşteşug într-un soi de rezervaţie artificială, dedicată în mare parte suvenirelor turistice. După ce vor reuşi să strângă finanţările necesare, Mattias şi Tor vor să revină în România la toamnă şi să lucreze cu unii dintre meşteşugarii romi pe care i-au cunoscut.

 

Cele trei obiecte concepute de Glimpt: Extratereştri preistorici (Peru), Fructul interzis (Africa de Sud), Supereroi (Vietnam). Foto: Glimpt

 

Ce v-a făcut să începeţi Glimpt?

Mattias Rask: Amândoi am simţit nevoia de sens în abordarea noastră asupra design-ului. Tor şi cu mine am studiat design de mobilă timp de trei ani şi în tot acest timp ne-am format impresia că e o afacere artificială. În ziua de azi, nu mai e nevoie de produse noi, iar în Suedia şi în multe ţări europene, nici nu mai e nevoie de designeri – sunt atât de mulţi, încât nici nu au destul de lucru. Astfel că ne-am gândit cum să dăm un scop muncii noastre, prin care să putem schimba ceva şi prin care putem crea ceva mai important. În primul rând, ne-am hotărât să mergem în ţări care au nevoie designeri şi să avem un impact real asupra oamenilor cu care lucrăm.

Aşa am ajuns să vorbim cu unul din profesorii noştri de la universitate, de la care am aflat de un proiect suedez în Africa de Sud. Aşa se face că am ajuns să lucrăm în Capetown, prin intermediul unei organizaţii care lucra cu cioplitori în lemn. Ne-am apucat să cercetăm meşteşugurile din Africa de Sud şi i-am descoperit pe ceramiştii cu care am şi creat, în cele din urmă, Fructul interzis. În Peru, cel mai important proiect al nostru de până acum, am ajuns printr-o organizaţie italiană.

 

Imagini din atelierul de împletituri din Vietnam. Foto: Glimpt

 

Unelte ale ciplitorilor în lemn din Peru. Foto: Glimpt

 

Atelierul de ceramică din Africa de Sud. Foto: Glimpt

 

Cum decurge colaborarea voastră cu meşteşugarii pe care-i implicaţi în proiectele voastre?

Până acum, am procedat la fel în cele trei ţări: mergem într-o comunitate de meşteşugari, învăţăm cu şi de la ei, iar apoi creăm un obiect, pe care-l dezvoltăm împreună cu ei. În majoritatea cazurilor, prezentăm apoi produsele online sau prin cadrul unor expoziţii şi târguri, iar pe unele le vindem prin anumite firme. Ne-am dat seama însă că, pentru a schimba ceva, trebuie să vindem mai mult, pentru că asta înseamnă mai mult de lucru şi, implicit, mai mulţi bani pentru aceşti oameni. De aceea, intenţionăm să ne creen şi propriul magazin online. Încercăm totodată să variem modelul de distribuţie şi, de exemplu, în Africa de Sud, ceramiştii care lucrează în propriul atelier vând deja în anumite magazine, însă în scurt timp noi vom distribui în Europa produsele lor. În ceea ce priveşte Vietnamnul, vindem Supereroii, obiectele pe care le-am conceput pentru meşteşugarii de acolo, printr-o mare firmă italiană producătoare de mobilă, Capellini. În cazul ăsta, firma cumpără direct de la meşteşugari, însă doar ea are dreptul să le comercializeze.

Care a fost o problemă mare de care v-aţi lovit până acum?

În Peru, cea mai mare problemă a noastră e legată de bariera lingvistică. Organizatorii italieni nu vorbesc engleza, peruanii vorbesc doar spaniolă, iar noi nu vorbim nici italiană, nici spaniolă. Deşi în prima parte a proiectului am avut un translator, acum colaborarea noastră cu meşteşugarii e în stand by din cauza acestei probleme de comunicare. Pentru moment, nici nu putem vinde Extratereştrii preistorici, măsuţele create în Peru, tocmai pentru că organizaţia care ne asigura legătura cu meşteşugarii, nu ne mai răspunde.

 

Mattias, în atelierul de ceramică din Capetown, lucrând la Fructul interzis. Foto: Glimpt

Meşteşugari sud-africani şi mostre din Fructul Interzis, lămpile concepute de designerii suedezi. Foto: Glimpt

Versiuni ale Fructului interzis. Foto: Daniel Thrue

 

Aţi lucrat în colţuri foarte diferite ale lumii, unde culturile şi tradiţiile sunt foarte diferite. Ce au totuşi în comun meşteşugurile pe care le-aţi cunoscut?

Toate meşteşugurile au ceva în comun, dincolo de faptul că presupun munca cu mâinile. Deşi am lucrat cu meşteşugari care făceau lucruri diferite şi deşi toate s-au dezvoltat independent în colţuri îndepărtate ale planetei, am observat că funcţionează în moduri similare şi că toate cunoştinţele care stau la baza lor s-au transmis de-a lungul a sute de ani.

Peste tot unde aţi lucrat cu Glimpt aţi obsevat o criză de piaţă cu care se confruntă meşteşugarii?

Dacă ne referim la exemplul Suediei, nu există nevoie de meşteşugari, deoarece toată ţara e industrializată. În Suedia, poţi cumpăra obiecte create de meşteşugari doar în forma lor artificială, ca suvenir turistic. Când privim înapoi, ne dăm seama că Suedia, unde tradiţiile astea au fost şterse, a pierdut ceva important. Însă în România sau în alte ţări, meşteşugurile sunt încă vii, însă cererea lor pe piaţă nu a crescut, în ciuda dezvoltării economiei. Deşi şi în aceste locuri meşteşugurile dispar, tradiţiile astea încă există şi, dacă reuşim să găsim o soluţie, poate reuşim să le resuscităm. Poate că meşteşugarii nu-şi pot schimba prea bine produsele în funcţie de cerinţele pieţei, însă aici sperăm să ne aducem noi, designerii, contribuţia. Noi îi putem ajuta să-şi facă produsele mai cool sau mai hip, ca să le poată vinde şi ca meşteşugurile să poată supravieţui.

 

Împletitoare, la atelierul din Vietnam. Foto: Glimpt

 

Supereroii vietnamezi, obiectele de design create de Glimpt şi realizate de meşteşugarii locali. Foto: Glimpt

 

Meşteşugarii cu care aţi lucrat până acum sunt deschişi la propuneri din partea voastră sau preferă mai degrabă să-şi păstreze linia pe care au lucrat de când se ştiu?

Până acum, toţi cei cu care am lucrat s-au dovedit deschişi la propuneri şi schimbare. Poate că ei înşişi nu au educaţia şi încrederea să facă pasul, însă noi avem şi educaţia şi încrederea că această formulă ar putea funcţiona. În Peru, am încercat să-i implicăm şi pe meşteşugari în procesul de concepţie a meselor “extraterestre,” întrebându-i cum ar vedea ei produsul sau formele, însă le era foarte străin reflexul de a propune idei. Erau obişnuiţi să primească un desen, pe baza căruia să execute produse. Dar după un timp, au început să aibă păreri şi chiar să înţeleagă ceea ce făceam şi să le placă.

În România, de exemplu, am observat în ultimii ani un revival al inspiraţiei din tradiţiile locale. Mulţi designeri se întorc la forme populare, fie în design vestimentar, fie în design de obiect, fie în design de interior. Ai mai observat tendinţa asta în alte ţări?

Da, din ce în ce mai mulţi designeri din diferite colţuri ale lumii încep să meargă înapoi la rădăcini, însă nu ştiu care este cauza. Dacă odată meşteşugarii creau pentru cei din comunitatea lor, acum oamenii din mediile rurale vor să cumpere produse mai moderne, mai ieftine şi mai eficiente, care să le amintească de oraş, iar produsele meşteşugarilor au ajuns în schimb mai populare printre cei din zona urbană. În Suedia, de mulţi ani se conturează tendinţa ca orăşenii să cumpere case vechi, tradiţionale pe care să le restaureze, sau să-şi amenajeze apartamentele după modelele clasice. Dar pentru ca această tendinţă să fie viabilă, e nevoie să creăm o piaţă. Sunt mulţi designeri care creează la ei în ţară, inspiraţi de cultura locală, sau care călătoresc şi fac lucruri foarte frumoase împreună cu meşteşugarii de acolo, dar care nu-şi pot vinde produsele.

 

Meşteşugari la atelierul din Peru, unde se creează obiecte din lemn. Foto: Glimpt

 

Extratereştrii preistorici, măsuţele de cafea concepute de Glimpt şi realizate de meşteşugarii peruvieni. Foto: Glimpt

 Cum aţi ajuns în România?

Am fost invitaţi de Romano ButiQ, iar acum am venit să ne cunoaştem, să înţelegem mai bine cum funcţionăm fiecare şi să mergem prin câteva comunităţi de meşteşugari romi. Acum am început deja să strângem bani pentru a continua colaborarea.

Cum a fost călătoria prin comunităţile de meşteşugari romi? Aţi întâlnit meşteşuguri noi?

Au fost 11 zile intense, în care am făcut aproape un tur întreg al României, extrem de rapid. Toţi oamenii pe care i-am vizitat acasă au fost deschişi să ne arate cum trăiesc şi cum lucrează. În prima parte, am întâlnit un rudar foarte priceput, lucru care m-a surprins, pentru că în Suedia aceste tehnici au dispărut în urmă cu sute de ani. Apoi am fost la o familie de romi ceaunari, unde a fost foarte interesant să văd o tehnică de aplicare a aluminiului de care ştiam, dar pe care n-o înţelesesem niciodată. Împletitorii în răchită şi cei în lemn de aluni, şi căldărarii, pe care i-am cunoscut în ultima parte, m-au impresionat foarte tare, pentru că erau meşteşugari desăvârşiţi. România e o ţară foarte diversă, în care, în apropiere de Bucureşti, un oraş european ca oricare altul, ajungi într-o lume arhaică, unde căruţele merg pe stradă şi meşteşugurile încă se practică.

 

Mattias şi Andrei Georgescu, de la Meşteshukar ButiQ, asociaţia care i-a adus pe designerii de la Glimpt în România, în vizită la atelierul ceaunarilor din Toflea. Foto: Marcus Lindberg

Mattias şi Tor, în atelierul împletitorilor de răchită de la Viişoara. Foto: Marcus Lindberg

 

La prima vedere, care ar fi meşteşugurile nou descoperite ale romilor pentru care ai vrea să concepi obiecte?

Împletitorii şi căldărarii. În toamnă sperăm să ne putem întoarce să lucrăm cu unii dintre cei pe care i-am vizitat în ultimele trei zile. Printre ei se numără Maria, care împleteşte lemn de alun şi mi-ar plăcea tare mult să contribuim într-un fel la ceea ce face şi s-o putem ajuta, realizând un obiect pe care ea să-l producă şi să aibă astfel de lucru.

Romii sunt ţinta foarte multor prejudecăţi, iar ţările scandinave sunt, în ultimii ani, din ce în ce mai hotărâte să adopte legi împotriva romilor. Norvegia, de pildă, vrea să interzică cerşitul, pentru a-i descuraja pe cetăţenii romi, iar în Suedia a ieşit anul trecut la iveală că poliţia colecta neoficial date despre mii de etnici romi. Credeţi că proiectul vostru, prin care puteţi aduce pe piaţă obiecte realizate împreună cu meşteri romi, ar putea face vreo diferenţă?

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestei colaborări e lucrul cu cetăţeni de etnie romă. În Suedia sunt romi de multă vreme, însă în ultimii cinci ani au început să apară din ce în ce mai mulţi romi cerşind pe stradă şi numărul lor creşte văzând cu ochii. Media suedeză şi societatea civilă dezbat intens pe marginea acestui lucru şi multe partide politice încep să jongleze cu ideea că anumite etnii nu ar trebui acceptate în Suedia. Când am ajuns în România, trebuie să recunosc că aveam un fel de prejudecată deprinsă în Suedia, însă tocmai de aceea e bine să ai astfel de experienţe, care-ţi pună la încercare prejudecăţile. Am încercat să studiez pe marginea culturii romilor, însă e foarte greu, pentru că tradiţia romilor e în cea mai mare parte orală. După călătorie, o parte din prejudecăţi s-au confirmat, iar altele s-au infirmat. Prin proiectul cu Glimpt, sperăm să putem ajuta la o schimbare de percepţie şi să putem schimba ceva în bine în viaţa acestor meşteşugari.

 

Detalii din munca diverselor meşteşuguri tradiţionale rome. Foto: Glimpt