Doctrina lui “Dar dacă mă înşel?”

Este nici mai mult, nici mai puţin decât ceva cu care ne-am obişnuit. În orice problemă ne-am da cu părerea, fie ea de mediu, politică, de sport ori ştiinţă, ne-am obişnuit să ne bazăm pe specialişti. Ceea ce, în fond, nu este rău. Dar dacă mă înşel? Dacă nu sunt chiar specialişti cei pe care îi cred şi până la urmă părerea mea, de bun simţ, este cea bună?

 

Foto: Cătălin Georgescu

de Costin Lucian-Gheorghe

 

Ei bine, deja avem o problemă, se pare. În ce să te încrezi, în propriile-ţi simţuri şi cunoştinţe sau în ceea ce alţii îţi prezintă ca fiind adevărat, cu încredere în sine, cu un limbaj adecvat, profesionist şi având în spate recomandările adecvate? Ok, ok, ar trebui să mă încred. E ca la doctor, când vrea să te liniştească. După ce îţi înşiră câteva fraze greu desluşibile, specialistul în corpuri umane îţi spune să o laşi mai uşor cu carnea de porc, că nu e bună. Dar alţi specialişti ce fac? Cam acelaşi lucru, îţi zic ceva ce ştii sau crezi că ar trebui să fie aşa, pe un limbaj care pare… profesionist. Toate bune, nimic ieşit din comun. Cu toţii trebuie să trăim şi nu am vrea să fim cu toţii la fel, să le ştim pe toate şi să le mai şi zicem cum trebuie. N-are nimeni timp de astea!

Dar dacă specialistul se înşelă? Dacă un doctor îţi zice că trebuie să îţi tai un picior, că altfel nu se poate, ce faci, îl crezi? Sigur mai întrebi pe cineva.

Ei bine, întrebarea “dar dacă mă înşel?” ar trebui să existe şi în mintea specialistului. Căci părerea sa va avea consecinţe. Nu vine de la un neavizat. Nu vorbeşte despre chimie un critic literar, să zicem. El se va baza totuşi pe ceea ce ştie deja, pe cunoştinţele sale, pe experienţa sa şi pe rezultatele avute anterior, pentru a emite o ipoteză.

Dar dacă profesionistul respectiv are interesul să nu-şi prezinte opinia într-un mod profesionist,  ori are tot interesul să nu îşi pună la îndoială o opinie însuşită prin studiu, practică şi experienţă, întrucât l-ar afecta pe el, breasla sa şi, în final, i-ar face pe ceilalţi să îşi pună întrebarea “dar dacă nu este aşa?”.

Ok, ok, poate nu este aşa. Dar dacă mă înşel? Cine sunt eu şi de ce aş zice altfel? Nici vocabularul adecvat nu-l am, cum i-aş putea contrazice? Vedeţi voi, încrederea e bună, dar prostia nu se iartă. Gândiţi-vă mereu: unde se termină încrederea şi unde începe prostia?

Ei bine, uşor, uşor ajungem unde voiam. Hai să ne uităm puţin la “liderii” noştri, la politicieni. La cei care ne fac legile şi ne impun felul în care să le aplicăm. La cei care jonglează cu opinia despre justiţie după cum suflă vântul sau vânturile, mai bine zis. Ei sunt profesionişti din toate domeniile. Ei ştiu cel mai bine cum să ne zică nouă, pe înţelesul nostru, lucrurile pe care vrem să le auzim şi cum să ne spună ceea ce nu vrem să ştim, în aşa fel încât să nu înţelegem. Ei sunt cei care ne vor binele şi noi trebuie să îi credem pe cuvânt. La drept vorbind, ce diferenţă găsim între un nobil, un uns al domnului sau un uns al unsului domnului şi un politician, un uns al partidului sau un fiu al unsului de partid. Ne tot ungem şi ne-am îmbâcsit. Aceşti specialişti nu sunt cu nimic originali. Au existat fie sub forma guvernatorilor, fie sub forma nobililor, a republicanilor sau a democraţilor.

“Dar dacă mă înşel?” S-a schimbat ceva, se poate altfel? Ce pot eu să fac? Păi, să nu fim pesimişti, în primul rând. Da, cineva şi-a asumat mereu rolul de inafailibil. Fie el Împăratul Roman, fie el Papa de la Roma ori Regele ori Preşedintele, ori cine vreţi voi, marele preot. Dar important e să fie cineva bine-intenţionat. Cineva care este conştient că oricând se poate înşela, că, deşi a avut ocazia să îşi însuşească limbajul pentru a putea convinge pe alţii mai puţin instruiţi că ceea ce el doreşte este bun şi poate chiar are motive întemeiate să creadă aşa este, ei bine, acel cineva nu poate să nu ţină cont de părerea altora, poate mai puţin instruiţi în ale limbajului specific, dar poate mai bine intenţionaţi.

Nu uitaţi domnilor, mai sunt oameni care îşi doresc un viitor aici, care nu vor să plece altundeva, deşi ar putea, iar, în fine şi la urma urmei, dumneavoastră sunteţi principalul motiv pentru care ei îşi doresc să plece. Să nu vă mai audă, să nu vă mai vadă şi să nu mai simtă că se consumă degeaba. Lăsa-ţi-o baltă, nu vă mai folosiţi de rahaturi, că nu suntem chiar aşa proşti. Nu toţi. Vă înţelegem limbajul şi, sincer, nu e atât de specializat pe cât l-aţi crede. Vreţi să rămâneţi singuri? Se rezolvă, dar ţineţi minte că o societate imobilă este o societate moartă!

Părerea Voastră

Am deschis pe TOTB.ro o nouă rubrică, unde vom publica textele primite de la voi, cititorii vigilenți care, din când în când, puneți mâna pe tastatură și ne scrieți. Într-o lume unde e din ce în ce mai limpede că jurnalismul cetățenesc poate compensa pentru hibele unei prese centrale predominant corupte și animate de interese politice și presiuni comerciale, cu toții sutem datori să rupem, măcar din când în când, bariera dintre consumatorși producători. Adică să devenim prosumatori, să ne implicăm și să dăm mai departe mesajele noastre: Acțiunea e contagioasă. Cu alte cuvinte, așteptăm textele voastre pe Facebook sau pe adresa [email protected].