Sîntem învățați de mici să explicăm ce simțim și să ne justificăm față de ceilalți acțiunile. Mare parte din justificări sînt construite pentru urechile celorlalți, sentimentele reale care au stat la baza acțiunilor fiind mai greu de explicat. Iar de multe ori ne păcălim singuri – facem ceva ce n-am face doar pentru că e mai simplu de explicat de ce.
Profesorul Timothy Wilson de la Universitatea din Virginia a făcut următorul studiu: Participanții, studenți de ai săi, au fost rugați să evalueze cinci postere de genul celor pe care se pun în camerele de cămin universitare. Două erau artistice – crinii lui Monet și irișii lui Van Gogh – și celelalte trei erau un desen comic cu niște animale într-un balon și celelalte două cu pisici spunînd ceva amuzant.
Studenții au trebuit să evalueze posterele iar jumătate dintre ei să dea și motive pentru care le plac sau nu (prima jumătate, grupul de control, au fost întrebați de ce și-au ales tema pe care și-au ales-o pentru examenul final de diplomă). După ce și-au dat evaluările, studenților li s-a permis să aleagă cîte un tip de poster pe care să-l ducă acasă.
Cei din grupul de control au notat cu mai multe puncte posterele artistice (scor mediu, 7 din 9) și au fost relativ neutri în privința celor comice (4 din 9 le-au apreciat). Cînd și-au ales afișul să-l ducă acasă, 95% au ales unul artistic.
Grupul care a trebuit să-și justifice evaluările au acționat diferit. Acestora le-au plăcut mai puțin posterele cu picturi și tot foarte puțini și-au luat acasă acest gen de afișe.
La o vreme după teste, la sfîrșitul semestrului, cercetătorii i-au sunat pe subiecți și le-au pus întrebări legate de posterele pe care le-au luat acasă. Cei din grupul care au trebuit să-și justifice rațional alegerea nici nu se sinchisiseră să pună afișele (cele comice, cum aveau cei mai mulți) pe pereți sau le puseseră doar pentru scurt timp. Ceilalți încă și le păstrau pe ale lor.
Cercetătorii spun că atunci cînd au fost provocați să se justifice rațional, participanții au dat motive care erau simplu de verbalizat. Și cel mai simplu e să explici de ce preferi o imagine comică – e veselă. Studenților, nefiind deloc experți în artă, li s-a părut mai greu să explice de ce le plac totuși tablourile. Astfel, și-au adaptat sentimentele la raționalitate, prin acel proces numit disonanță cognitivă și au ales ceea ce nu le plăcea în mod deosebit. După un timp, și-au dat seama că le-ar fi vrut de fapt pe celelalte.
Ceea ce arată studiul e că în unele situații introspecția și analiza poate interfera cu sentimentele noastre, pe care nu le mai luăm ca ghid de încredere pentru acțiuni.
Expertiza în ceva presupune munca de a discerne momentele cînd introspecția e cea mai bună strategie. Studenții participanți nu aveau experiență în gîndirea sau discutarea artei deși le plăcea. Cînd unor experți în artă li s-a cerut să dea justificări raționale pentru sentimentele lor față de o lucrare sau alta, aceștia au reușit să sincronizeze rațiunea cu intuiția.
Cum se aplică totuși aceasta în viața de zi cu zi? Să luăm munca de birou, de exemplu: la o ședință, o parte din timpul alocat acesteia e discutarea unor lucruri triviale, tocmai pentru că fiecare membru al echipei poate contribui cu ceva. Dacă lumea vorbește despre un restaurant nou sau despre mașini sau cultură pop, toți pot contribui. Cînd se vorbește despre chestiuni mai complexe, să îți aduce contribuția e mai complicat, mai riscant. Uneori ai intuiții pe care e greu să le justifici rațional în cîteva fraze deși în spatele lor stă multă experiență și rațiune. Pericolul e ca, de teama unei lumi care-ți cere mereu justificare și măsurători precise pentru orice, să verbalizezi mai mult acele lucruri care sînt mai ușor de justificat și de măsurat și nu pe cele care de fapt sînt mai profund justificate și mai importante.
SURSA: Introspecting about Reasoning