Săptămâna trecută, Fundația Soros a redeschis discuția despre situația romilor de la Baia Mare. Aceasta a pornit atât de la zidul care înconjoară câteva blocuri unde locuiesc membri ai acestor comunități, cât și de la demolările din cartierele Craica și Pirita, respectiv mutările considerate abuzive în fostele birouri ale uzinei Cuprom.
de Andra Matzal
În prezența unor cercetători și jurnaliști care au documentat acest caz, a unor activiști care s-au implicat în viața oamenilor din ”hiperghetoul” băimărean, a câtorva dintre cei care locuiesc azi în cartierele incerte Craica și Pirita și a directorului de la Serviciul de Asistență Publică Baia Mare, discuția s-a transformat într-un teren de luptă. Responsabilitatea pentru ghetoizarea romilor a fost pasată, pe rând, de la activiști, la serviciile sociale, de la instituții la comunitate, de la organizații nonguvernamentale la alte organizații – cine și cum poate sparge așa-numitele ”pungi de sărăcie” nu doar din Baia Mare, ci și din multe alte orașe românești?
Rodica Marcovici (foto)a avut timp de 15 ani mai multe slujbe în Baia Mare, însă la un moment dat s-a îmbolnăvit și n-a fost chip că-și mai găsească de lucru. Spune cu luciditate, aproape cinism, că așa sunt patronii: câtă vreme ești bun de muncă și sănătos, te vor, apoi te aruncă în stradă și-i iau pe alții la rând, cât îi țin balamalele. Ultimii ani și i-a petrecut mergând aproape zilnic la groapa de gunoi, de unde adună peturi de plastic, pe care le vinde cu 35 de bani pe kilogram. Singurul care aduce bani constant în familia ei cu 11 copii, din 12, câți a avut, este soțul de peste șaizeci de ani, al cărui salariu este de 400 de lei. Femeia locuiește în cartierul-ghetou Craica de 20 de ani, de când și-a vândut apartamentul pentru a-și opera un fiul bolnav. ”Avea inima găurită și-am vândut casa ca să-i schimbe inima. El a murit la 19 ani, iar noi am ajuns pe Craica, unde ne-am făcut cum am putut o căsuță,” povestește femeia pentru care amenințarea buldozerului a devenit în ultimul an un motiv de bătălie și de disperare deopotrivă. Deși cei mai mulți dintre copiii ei sunt la casele lor, n-a scăpat nici pe departe de griji: unul dintre fii, căsătorit, ”e retardat, are probleme la cap și din când în când mai face crize, cade pe jos”, iar în școală mai are câțiva copii. Nu știe cât îi va mai putea ține pentru că, așa cum s-a întâmplat și cu ceilalți copii, dintre care unul singur a terminat 12 clase, nu-i ajung banii. ”Ce vină avem noi, că ne-am născut țigani, și ne dau toți dintr-o parte-n alta ca pe-o hârtie mototolită?” se întreabă ea, mai mult retoric, înconjurată de activiști și jurnaliști care încearcă să dezlege firele încurcate ale poveștii de la Baia Mare. Refuzând să se mute în locuințele sociale făcute de primărie la fosta uzină Cuprom, ea nu mai are acum în minte decât două variante: fie li se dă un loc unde să-și poată face o casă, fie se gândește să-și adune cei 11 copii și să-și toarne în cap o canistră de benzină.
Cazul Rodicăi Marcovici este doar una dintre nenumăratele drame ale romilor care, după ani buni trăiți în barăcile improvizate ilegal, dar tolerate informal de autorități, s-au trezit cu ordin de demolare. Povestea ei este însă una dintre puținele care nu s-au continuat la Cuprom, unde în primăvara acestui an, primarul Cătălin Cherecheș a mutat în condiții scandaloase multe familii de romi, onorându-și astfel principala promisiune electorală. Dacă lărgim discuția, ghetoizarea romilor de la Baia Mare nu face decât să se încadreze într-o tendință amplă, la care se aliniază evacuarea romilor de la Miercurea Ciuc sau mutarea celor din Cluj în groapa de gunoi de la Pata Rât.
Foto: Mugur Vărzariu
Dezbaterea organizată la București de Fundația Soros, pe tema ”Grupuri vulnerabile, de la discriminare la bune practici”, a scos – esențial – la iveală încrengătura vicioasă a mecanismelor care cultivă și alimentează aceste ”pungi de sărăcie”, de cele mai multe ori create în jurul unui criteriu etnic. Dacă jurnaliști ca Oana Sandu (Decât O Revistă) sau actori sociali independenți, cum este fotograful Mugur Vărzariu, au mers la Baia Mare pentru a spune povestea acestor comunități și pentru a o da mai departe, s-ar părea că organizațiile nonguvernamentale n-au dat buzna la sprijinirea celor evacuați. Iar eforturile celor câteva nume care s-au implicat nu sunt de ajuns pentru a oferi soluții palpabile, de durată, pentru toți acești oameni: Fundația Romani Criss folosește pârghiile juridice, intentând procese și oferind consiliere, însă această cale este lungă și anevoioasă; Asociația Romano ButiQ, care a derulat timp de câteva săptămâni activități cu copiii din zonă, atrage la rândul ei atenția că ar fi necesară o solidarizare coerentă, pe termen lung a organizațiilor; singura voce ONG locală, Asociația Umanitară Împreună pentru Ei, nu poate suplini toate funcțiile lăsate descoperite de lipsa unei politici sociale eficiente.
În ceea ce privește ”eficiența”, una dintre mizele principale ale discuției privește chiar înțelegerea nevoilor acestor oameni, pe baza cărora să poată fi trasat un proces de ”integrare”, termen care a bântuit, de altfel, cele câteva ore de dezbatere. În acest sens, întrebarea lansată de moderatorul discuției, antropologul Bogdan Iancu – ”Ce înseamnă să faci bine?” – și, mai ales, imposibilitatea de a-și găsi un răspuns, pune pe tapet o disfuncție elementară a politicilor sociale care îi privesc pe romi, care antrenează cam toți vectorii, de la insituțiile statului, la organizații neguvernamentale. În lipsa unei educații care să le ofere oamenilor puterea de autoreprezentare, în prezența unor lideri romi formali și informali, care folosesc comunitatea ca masă de manevră pentru diverse interese personale, în condițiile în care dislocarea a sute de familii atrage câștig electoral, iar serviciile de asistență socială se scaldă undeva între incompetență și cinism, cine și cum poate pretinde că ”face bine” acestor oameni descoperiți?
Foto: Mugur Vărzariu
Conferința de la Muzeul Țăranului nu a reușit, după cum e și firesc, să ofere răspunsul la această întrebare, însă a avut marele merit de a aduce la suprafață tensiunile dintre grupurile implicate. Numai prezența lui Bogdan Gavras, directorul Serviciului de Asistență Publică din Baia Mare, a fost suficientă pentru a produce scântei. Pregătit cu un filmuleț realizat în cartierul Craica, de unde cei mai mulți au fost mutați la Cuprom, dar și într-unul dintre blocurile de birouri transformate peste noapte în locuințe sociale, Gavras a recitat netulburat poezia despre binele făcut de autorități. Pentru el, cel de la care, pe rând, oamenii cer disperați case sau ajutor, povestea de la Cuprom este una cu final fericit. Chiar dacă – lucru pe care filmulețele propagandistice nu-l arată – oamenii mutați în fosta uzină nu au căldură și nici băi proprii: pe fiecare culoar, există un grup sanitar, de cele mai multe ori nefuncțional, iar dușurile sunt inexistente. Familiile numeroase înghesuite în câte o cameră, două, sunt astfel nevoiți să spele în lighean sau să meargă la o cantină din alt cartier, unde să stea la coadă pentru a se putea spăla. În fața tuturor încălcărilor ale drepturilor esențiale ale omului și a ilegalităților comise în virtutea lor, Gavras nu face decât să invoce ”binecuvântarea” ambasadorului francez asupra ”condițiilor” oferite romilor din Baia Mare, afirmând cinic ”Vom lua Nobelul pentru integrarea romilor.”
Foto: Mugur Vărzariu
Dacă din partea autorităților, de care oricum membrii acestor comunități sunt dependenți, ajutorul vine sub forma unor cai troieni, nici mâinile întinse de organizațiile neguvernamentale nu sunt întotdeauna sigure. De altfel, Nicolae Gheorghe, cunoscut sociolog de etnie romă, a atras în primul rând atenția asupra corupției care și-a făcut loc în rândurile multor activiști romi din Baia Mare. În al doilea rând, după părerea lui Nicolae Gheorghe, este esențială construirea încrederii în aceste comunități: ”Fără încredere, nu poți construi case.” Primul pas al acestui proces ar implica însă deopotrivă eforturile asociațiilor și ale cetățenilor romi, dispuși să traverseze pașii anevoioși ai acestei tranziții – ”Cine vrea să stea în ghetou și să continue practicile de cămătari, de trafic de persoane, de cerșetorie, de exploatare ș.a.m.d., să stea în ghetou. Cine vrea să iasă din infern, îl ajutăm să-și creeze o alternativă, în speranța că autoritățile vor coopera,” a spus sociologul, atrăgând atenția că o asemenea adeziune presupune costuri și eforturi individuale considerabile. ”Dacă nu reușim să generăm mecanisme de schimbare socială din interiorul comunității de romi, situația se degradează continuu, se cronicizează, așa cum am văzut de prima dată când am mers la Baia Mare, încercând să particip la niște proiecte alături de activiștii romi din zonă,” a concluzionat Nicolae Gheorghe.
În așteptarea unei coaliții de organizații care să susțină, pe de o parte prin mijloace legale, pe de alta, prin susținere propriu-zisă și ajutor în lungile zile de așteptare a unui viitor mai sigur, romii de la Baia Mare rămân la mijloc, pe terenul incert al locuirii ilegale sau al locuirii de mântuială. După epuizanta sesiune de discuții, despre empowerment și responsabilitate, cei trei invitați băimăreni au primit poate mai multă motivație, însă sub problemele sufocante ale supraviețuirii, prea puțin din teorie a ajuns la ei. Întrebată cu ce a rămas după dezbatere, Florentina Jigovene, din cartierul Craica, n-a transmis oamenilor din public decât rugămintea aproape live a unei rude de la Cuprom, care cere cu disperare să fie mutată alături de un membru al familiei, bolnav de cancer.
Puteți citi și:
Mircea Toma: ”Cum e privit premierul Ungariei, așa vor fi și politicienii noștri”
Roxana Marin: Despre oameni și vite
Amintiri din Strada Cantonului fără număr
Doar 35% din romi au avut un loc de muncă în 2011
Interviu cu regizoarea documentarului ”Școala noastră”, o poveste de integrare cu final de segregare
Romanian Beauty la Pata Rât: Primul marș anti-segregare din România
2 comentarii
Sunt destul de interesat pe tema asta, dar am o problema. Romii au o cultura (a educatiei, a muncii, a relatilor sociale, etc.) diferita de populatia majoritara. Populatia majoritara vrea sa le integreze (sau cel putin asa pretinde), dar tocmai din cauza acestor diferente culturale romii nu vor, nu reusesc sa se integreze. Iar daca se intampla ca unii indivizi romi reusesc “integrarea” acestia sunt pur si simplu exclusi din comunitatea propiu. Spun toate astea dupa ani de observare si incercare de a gasi o solutie pe aceasta tema, asa ca spun cu convingere ca ar merita premiul Nobel, oricine ar gasi solutia pe problema romilor.
draga leonid, chiar te simti comod cu tine sa perorezi explicatii “culturale” pentru un proces de excluziune care e in mod evident perpetuat sistematic si pe scara larga de institutiile statului si de majoritari deopotriva? pe bune, “blaming the victim” si situatia din craica sint o combinatie de un mare prost gust, let alone ca sint complet pe linga subiect. mai uita-te o data la poze, reciteste textul, cauta niste info si incearca sa vezi pe bune daca e de vina “cultura romilor” (whatever that means) pentru tot ce se intimpla cu comunitatile evacuate fortat sau mentinute intr-o stare de saracie si dependenta care amintesc de asa-zisa lume a treia. dar probabil ca si despre asta vei zice ca e in cultura africanilor (toata, asa, pe continent) sa fie “subdezvoltati”