Și acum elementele de autodenunț – nu am nimic cu vreun director editorial, cu vreo jurnalistă speriată de bombele propriului ei subiect și nici cu sensibilitățile publicului. Mă denunț însă pentru o gravă generalizare pe care o voi opera, care afectează directorii editoriali ce permit sau, mai grav, sugerează titluri de tipul “Schizofrenicii își măcelăresc familia…”.
de Mugur Ciumăgeanu (Active Watch)
Acum, ușurat de acest autodenunț, să trecem la lucruri serioase. Sînt convins că pot găsi cel puțin un director editorial cu probleme de ejaculare precoce. Cu penis mic. O directoare de redacție cu anorgasmie, cu obiceiuri pernicioase alimentare sau cu orice fel de deviație. Credeți-mă, patologia este democratic distribuită. Și în redacțiile de știri.
Dacă însă spun despre toți directorii editoriali că au probleme de potență, că nu se spală pe dinți sau că au diformități anatomice sau fiziologice, cad în păcatul suprageneralizării. Publicul atîta așteaptă. Și va chichoti pe la colțuri, pînă ce, după o campanie bine susținută, marginalizarea (sexuală) a directorilor de redacție va fi un fapt, chiar dacă majoritatea dintre ei ar da dovada unor sclipiri de potență.
La fel și cu ideile lor despre schizofrenie. Să afirmi că “schizofrenicii își măcelăresc familiile” (vezi articolul din EVZ, luni 23 iulie) este echivalentul unei condamnări publice a unor persoane care, pentru a-mi cita colegul invocat în articol, “se luptă cu propria lor boală”. Iar majoritatea, adică 99,9 la sută, ajung să nu pună în act împulsuri de violență extremă, stau cuminți în casă, cu familiile lor, și citesc articole cu titlu inept, speriindu-se de ce fac “alți” schizofrenici.
În concluzie, un titlu face mai mult decît o mie de cuvinte. Un titlu lasă bășici sociale, ca o urzică pe care o plimbi peste pielea fină a copilului tău. Iar cât timp asemenea titluri inflamează spațiul editorial, mie îmi vine să mă duc la vreun crew de desenatori să-i pun să scrie adevărul despre redactorii de știri, pe lungimea a trei vagoane de metrou, despre toți redactorii de știri, cum că e totul mic la ei – sufletul, penisul, inteligența.
În rest, numai de bine. În afară de faptul că se vor întîmpla:
a) O citație la CNCD și
b) Solicitarea formulării de scuze față de vreo 250.000 de persoane cu probleme grave de sănătate mintală care, chiar dacă au din cînd în cînd halucinații, chiar dacă derapează de la norma socială, NU comit crime sau acte de violență și sînt victimele colaterale ale unor suprageneralizări viciate.
Articol preluat de pe Active Watch.