Pentru majoritatea studenților de la Universitatea Leiden din Olanda, e o zi ca oricare alta. Anul academic a început recent și peste tot e forfotă. Dar în spatele ușilor de la sala de conferință numărul 19, în condiții de strictă securitate, are loc un eveniment fără precedent.
de Bianca Olivia Niţă (Passepartout.olivianita.com)
Şapte foști oficiali de rang înalt din Coreea de Nord s-au adunat să vorbească despre experiențele lor și despre realitățile celei mai închise țări din lume. A State of Non-Legitimacy: North Korean Voices in Exile este primul eveniment de acest gen, și în aer plutește sentimentul unei ocazii unice. Majoritatea celor din public s-a născut în țări libere și a trăit toată viața în democrație, conștientă că are drepturi și că stă în puterea ei să și le revendice. Prăpastia dintre această percepție a realității și ce se povestește la microfon este imensă. Mai mult, există ceva copleşitor în simpla idee că cei din fața noastră vorbesc despre o realitate trăită și că noi, la rândul nostru, suntem martorii acestor relatări.
Din motive de securitate, aparatele foto sunt interzise, la fel și folosirea canalelor de socializare și a oricărei forme de înregistrare audio, ceea ce amplifică sentimentul unui moment aparte. În plus, prin participare, toți cei de față au acceptat să respecte regulile Chatham House, ceea ce înseamnă că vor păstra secretă identitatea celor prezenți.
În fața noastră, se află un fost colonel al Armatei Poporului, un fost oficial al Ministerului Securității Poporului, un fost responsabil pe politici externe, un fost angajat din Ministerul Afacerilor Economice și doi foști diplomați. Unul dintre cei din urmă a fost şi translatorul lui Kim Il-Sung și vorbește franceză fluent. Rând pe rând, fiecare relatează despre structura din care a fost parte și invariabil cu toții au povești care par incredibile.
Astfel, aflăm de la fostul responsabil pe politici externe că toate documentele trimise Conducătorului suprem sunt sigilate și că, într-o zi ca oricare alta, o muscă a fost sigilată împreună cu documentele. Kim Jong-Un a încercuit musca cu roșu și a trimis documentele înapoi, neatinse, iar responsabilul cu sigilarea a fost trimis în lagăr. Ulterior, fostul oficial al Ministerului Afacerilor Economice povestește cum în Coreea există două economii : cea a conducătorului, bazată pe pura fantezie a acestuia, și cea a poporului, falimentară. De exemplu, aflăm despre o întreagă mobilizare de forțe atunci când Conducătorul suprem a decis că Elveția este foarte asemănătoare cu Coreea de Nord și, prin urmare, și Coreea ar trebui să crească vaci. Ideea a fost întâmpinată cu entuziasmul cu care este întâmpinată orice inițiațivă a Conducătorului și imediat s-a început plantarea masivă de iarbă, pentru ca vacile să aibă ce mânca.
Singurul invitat a cărui identitate poate fi revelată este Jang Jin-Sung, fostul “poet oficial” al lui Kim Sung Il. Cu voce calmă, ne vorbește despre artă și rolul ei, și despre viața lui în Coreea de Nord. “Până să-l cunosc pe Kim Jong Il în persoană, credeam că nici la toaletă nu merge. Eram convins că vreau să îmi dedic viață lui,” mărturiseşte Jang. Dar cunoscându-l pe conducător în persoană, a descoperit un om simplu, scund și suferind de dureri de picioare. Apoi a observat diferența de nivel de trai dintre cercul său privilegiat și lumea din afară. Momentul cheie a fost atunci când un prieten a uitat în tren o carte interzisă pe care Jang i-o împrumutase. Cartea era marcată că secretă, iar Jang avea acces la ea în virtutea poziției sale privilegiate. Clauza de împrumut spunea clar că distribuția cărții este pedepsită cu execuția pentru trădare. Asa că Jang si prietenul său nu au mai văzut cale de întoarcere și au fugit în China. La începutul anului acestuia, Jang a publicat o carte de memorii cu titlul Dear Leader (Rider, 2014), despre viața sa ca poet oficial și despre aventura evadării spre libertate.
“Dacă vrei să înțelegi Coreea de Nord,” spune Jang, “trebuie să înțelegi ce face regimul nord-coreean cu copiii. Copiii pierd total contactul cu realitatea. Și există doar două emoții care le sunt încurajate: dragostea pentru conducător și ura față de dușmanii lui.” Îl întreb despre viața dublă a oamenilor și dacă sub suprafața de obediență și conformitate există altceva. Îmi răspunde cu un nu ferm. Statul este pretutindeni și nimic nu poate lua formă fără o aprobare prealabilă. Tot ce înseamnă cultură e o expresie a propagandei menite să-l glorifice pe conducătorul suprem. Singurul mod prin care oamenii pot comunica altfel e prin zvonuri. Zvonurile nu sunt scrise. Orice e scris e periculos și potențial compromițător.
Jang locuiește acum la Seul și este păzit de gărzi non-stop de teama represaliilor regimului de la Pyongyang. El și ceilalți șase invitați sunt exemple de curaj și de capacitatea de a spune lucrurilor pe nume. Și cu toții și-au asumat riscuri imense pentru a ajunge aici. Dar în spatele libertății de exprimare și a admirației celor din jur, sunt oameni care își trăiesc viața în umbra amintirilor lăsate în urmă. Și cine știe ce e în sufletul lor cu adevărat.
La momentul de față, accesul la realitatea Coreei de Nord e foarte dificil și, de obicei, înțelegerea pe care presa o facilitează nu merge mai departe de o anume doză de absurd. Mărturiile acestor foști oficiali aflaţi acum în exil reprezintă probabil punctul cel mai apropiat de adevăr pe care îl putem atinge la momentul de față. Este destul de complicat să înțelegi cum funcționează relațiile de putere în această țară închisă, și acesta este un lucru pe care exilații nord-coreeni sunt în măsură să îl explice. Dar chiar și primind explicații elaborate, complexa configurație a regimului, cu nenumărate ministere, comisii și departamente, supervizate de serviciie secrete nord-coreene (OGD), este foarte de dificil de pătruns.
“Dacă vrei să înțelegi cum funcționează lucrurile,” explică fostul colonel al Armatei Poporului, trebuie să-ți imaginezi că OGD scrie un scenariu de film. Partidul asigură actorii, iar armata garantează că actorii vor dansa în funcție de scenariu. Oamenii de rând sunt figuranții care pot dispărea oricând e nevoie. Iar Marele Conducător este actorul principal”. Fostul colonel continuă, spunând că Kim Sung Il era și actorul principal și regizorul filmului, dar fiul său, actualul Kim Sung Un, este doar actorul principal. Lipsit de experiență, el va avea nevoie de cel puțin 10 ani pentru a ajunge si regizor.
Analogiile sunt necesare pentru ca cei din public să poată relaționa cu explicațiile. Și totuși, întrebările care apar din public denotă prăpastia uriașă dintre lumea democratică liberă și viața condusă de regimul totalitar de la Pyongnyang. “Cum își exprimă nord-coreenii individualitatea?” întreabă un profesor de la Oxford, iar răspunsul care i se dă este simplu și direct: “Individualitatea nu este încurajată și poate fi periculoasă”. “Poate fi Curtea Penală Internaţională o soluție pentru Coreea de Nord?” întreabă un profesor în drept internațional. Între această întrebare și răspunsul care urmează se instalează un moment de liniște. “Dacă percepi Coreea de Nord ca fiind o țară normală, atunci da. Dar Coreea de Nord nu e o țară normală” vine răspunsul. “În Coreea de Nord, sunt executați prizonieri politici, dar și oameni bolnavi mintal, pentru că ei sunt singurii cărora nu le mai este teamă să critice regimul. Probabil vă întrebați ce fel de țară își execută bolnavii mintal. Nu știu. Ce pot să vă spun este că și eu am fost aproape să-mi pierd mințile trăind acolo. Nu cred că puteți înțelege asta”.
Conferința A State of Non-Legitimacy: North Korean Voices in Exile a avut loc pe data de 17 si 18 Septembrie la Universitatea Leiden din Olanda.
Foto: The Guardian
Puteţi urmări şi:
Un comentariu
Wow! mişto propagandă! N-au băgat-o şi pe aia cu executarea oamenilor cu ajutorul cîinilor de luptă înfometaţi?