Cel mai nou muzeu al Australiei – Museum of Old and New Art (MONA) – a şi devenit, rapid, cel mai controversat. Numit “Disneyland-ul subversiv” al adulţilor, acest spaţiu împinge limitele şi propune publicului arta care şochează, dar atrage tocmai prin şocul creat.
Muzeul se află în Tazmania şi găzduieşte aproximativ 400 de opere de artă, de la mumii egiptene la lucrări ale unor tineri şi controversaţi artişti britanici. Însă piesa care a reuşit să stârnească rumoare şi să aducă muzeul în atenţia lumii este „Cloaca Professional” (foto sus) – sau, mai simplu numită, „maşina de excremente”. A fost concepută şi construită de artistul belgian Wim Delvoye şi reproduce acţiunile sistemului digestiv uman, de la ingerarea mâncării până la transformarea ei în excremente. Maşina este „hrănită” de două ori pe zi la un capăt, iar la capătul celălalt aşteaptă, cuminţi, nişte recipiente de sticlă, puse la rând. În maşinărie, mâncarea trece prin procesul pe care îl suportă în sistemul digestiv uman, iar la ora 2 fix după-amiaza, la capătul unde stau recipientele de sticlă, apare rezultatul fecal. Mirosul din încăperea unde se află maşinăria este atât de puternic, încât puţini vizitatori reuşesc să îl suporte. „Este un atac la adresa simţurilor”, l-au caracterizat unii.
„Cloaca” face parte dintr-o serie de cinci maşinării similare construite de artistul belgian (una dintre ele fiind „maşina de vomă”); este cea mai detestată piesă din cele expuse în prezent în muzeul australian, dar, totodată, cea mai vizitată. Muzeul s-a deschis acum mai bine de un an şi este proprietatea unui excentric filantrop, David Walsh, care şi-a construit o avere din cariera de jucător profesionist de jocuri de noroc. Moto-ul muzeului este „să şocheze, să ofenseze, să informeze şi să distreze”. Turiştii care au trecut pe acolo au recunoscut că, în mod cert, muzeul şi colecţiile sale lansează o provocare serioasă asupra înţelegerii şi interpretării artei. Nu doar „Cloaca” este o piesă controversată; în muzeu se află şi „Holy Virgin Mary”, a artistului britanic Chris Ofili, care pune laolaltă bălegar de elefant şi imagini cu organe genitale din reviste porno (lucrarea a stârnit mari controverse în 1996, când fostul primar al oraşului New York, Rudolph Giuliani, a caracterizat munca artistului drept „bolnavă”).
Un alt exponat este „Matrix”, al artistei Jenny Saville: o pictură uriaşă, frontală, a unui transsexual bărbat, cu organele genitale modificate expuse fără perdea. Criticii spun că unele dintre lucrările expuse aici nu ar avea ce să caute într-un muzeu, dar unii dintre vizitatori deja se întreabă dacă nu cumva aici este viitorul artei: în cât mai mult şoc, în sfidarea tuturor regulilor pe care încă le mai acceptăm şi respectăm. Modalitatea de expunere a lucrărilor în muzeu contribuie, şi ea, la crearea efectului de lipsă a oricărei limite: operele nu sunt grupate în vreun fel, nu sunt plasate cronologic, ci sunt puse la întâmplare. Taxa de intrare în muzeu este de 20 de dolari australieni şi, în primul său an de existenţă, locul a atras 389.000 de vizitatori.
Sursa şi foto: Reuters