Din acest an, România pune în aplicare strategia de reducere a risipei alimentare

2

Organizaţia pentru Hrană şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite (FAO) estimează că, la nivel mondial, se iroseşte o treime din alimentele produse, ceea ce înseamnă de trei ori hrana necesară pentru întreaga populaţie a globului şi pierderi ce reprezintă de şase ori valoarea ajutoarelor mondiale alocate pentru dezvoltare. La nivelul statelor membre UE, risipa alimentară este de peste 89 de milioane de tone, din care 2,5% revin României. În acest context, autoritățile române au decis în urmă cu doi ani înființarea unui grup de lucru care să elaboreze o stategie pentru combaterea risipei alimentare la nivel național.

 

stire-29-oct-food-waste

 

de Cosmin Zaharia (Green Report)

 

Potrivit directorului general al Direcţiei Generale Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Viorel Morărescu, România va începe chiar din acest an să reducă risipa alimentară.

 

Care a fost punctul de pornire pentru elaborarea unei stategii la nivel național pentru reducerea risipei alimentare?

Având în vedere mai mulți factori printre care reamintim Raportul Comisiei Europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală referitor la evitarea reducerii risipei de alimente, dar și Rezoluţia Parlamentului European din 19 ianuarie 2012, care are printre obiective reducerea cu 50% a risipei alimentare la nivel EU, până în anul 2020, la inițiativa MADR, la sfârşitul anului 2013, s-a constituit un grup de lucru pentru stabilirea unor obiective strategice pe termen scurt, mediu şi lung pentru reducerea risipei alimentare, pe sectoare şi domenii.

Grupul de lucru interinstituțional își propune elaborarea unei Strategii naționale pentru reducerea risipei alimentare şi managementul deşeurilor alimentare, precum și elaborarea unui cadru legislativ național pentru reducerea risipei alimentare şi managementul deşeurilor alimentare.

Care sunt principalele linii pe care se va axa viitoarea strategie?

Viitoarea strategie urmărește punerea în aplicare a unui Plan Naţional de Acţiune pentru reducerea risipei alimentare care să conțină studii şi anchete privind evaluarea şi dimensionarea fenomenului risipei alimentare pe întregul lanţ agroalimentar la nivel național, măsuri de conştientizare a consumatorilor prin campanii de informare şi realizarea unui ghid de consum al alimentelor care să fie distribuit în şcoli, instituţii şi autorităţi publice, organizaţii care să-şi asume responsabilitatea socială şi implicaţiile economice ale risipei alimentare.

De asemenea, se urmărește organizarea unor campanii de comunicare, educaţie şi acţiuni de responsabilitate socială, dar și a unor platforme de comunicare on-line şi conexiunea la alte grupuri de comunicare şi acţiune. Totodată se vor constitui grupuri de lobby şi advocacy pentru includerea strategiei de reducere a risipei alimentare în politicile publice şi măsurile de educaţie şi dezvoltare durabilă la nivel naţional şi transnațional.

Cine sunt membrii grupului de lucru care elaborează această strategie? De ce nu participă marii retaileri?

Membrii grupului de lucru sunt reprezentanţi ai 24 de autorităţi, instituţii şi organizaţii non-guvernamentale. Amintesc aici Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Educaţiei, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor Publice, A.N.S.V.S.A, Consiliul Concurenţei. Avem de asemenea reprezentanți ai patronatelor din industria cărnii și a laptelui, din industria de morărit și panificație.

Cei din retail vor anumite lucruri. Dacă fac ceva se așteaptă ca statul să le ofere altceva în schimb, să-și reducă niște cheltuileli. Vorbim de câteva entități: producători, procesatori, retailer și consumatori. Pe tot acest lanț cei mai nemulțumiți sunt retailerii care, din punctul meu de vedere, pun la dispoziție un spațiu pe care îl închiriază și vor să scoată maxim de profit. Orice pierdere o plătește producătorul, procesatorul și consumatorul. Marea problemă cu retaileri este că ar vrea să primească, dar fără să ofere ceva în schimb.

Cum comentați clasarea Românie pe poziția a 9-a în UE în ce privește risipa alimentară?

Conform ultimelor estimări, în perioada 2006 – 2012, risipa alimentară la nivel european s-a dublat, iar ritmul de creştere a fost din ce în ce mai mare, în fiecare an. România ocupă locul 9 la nivelul UE, ceea ce reprezintă 2,55% din totalul risipei la nivel UE. Clasamentul este condus de Marea Britanie (16,12%), Germania (11,63%) și Olanda (10,59%).

Cum se spune întotdeauna, este loc de mai bine. La fel ca în restul țărilor membre UE, problema e că se aruncă. Aici apar o serie întreagă de probleme şi totul porneşte de la educație. Problema este să începem un proces de educație și informare. Toți trebuie sa fim implicați, cu o mai bună comunicare și transparență, care este foarte importantă.

Care sunt propunerile grupului de lucru pentru combaterea risipei alimentare și când va intra în dezbatere publică?

Ne propunem crearea unei platforme comune de comunicare şi informare a grupului şi constituirea unor subgrupuri tematice, on-line, cu acces public la baza de informare, atât din paginile web a membrilor cât şi din Google, în vederea intensificării acțiunilor şi realizarea obiectivelor.

Ne dorim accesarea unor fonduri şi programe de finanțare pentru realizarea strategiei. În acest sens a fost depus un proiect la Aria Tematică A10 – Cooperare pe SUERD, în luna septembrie 2014 şi urmează lansarea unei noi propuneri pe Aria Tematică A8 Competitivitate – gestionată de Ministerul Economiei, care va fi susţinut în grupul de lucru din care MADR şi alţi membri fac parte.

De asemenea, urmărim susţinerea acţiunilor prin PNDR, reducerea risipei alimentare fiind deja avizată în Strategia MADR 2014-2020. Dorim în aceeași măsură lansarea unor acțiuni de responsabilitate socială pe lanţul agroalimentar prin reducerea risipei alimentare și susţinerea unor măsuri de reducere a taxelor şi impozitelor, fundamentate şi elaborate după analize şi dezbateri în grup, cu factorii interesaţi.

Estimăm ca în prima parte a acestui an Strategia să intre în dezbatere publică.

Până la finalizarea acestei strategii cum putem acționa pentru a reduce risipa alimentară?

În primul rând prin implicarea publicului prin lansarea unor campanii de informare şi conştientizarea. Apoi acestea ar trebui desfășurate în paralel cu acțiuni de educare a tinerilor şi elevilor din clasele primare, în parteneriat cu Ministerul Educației, care face parte din grupul de lucru, și cu care am avut deja discuţii.

Care este opinia dumneavoastră despre inițiativele ONG de reducere a risipei alimentare? Schimbă ceva?

La modul general vorbind despre ONG-uri, din punctul meu de vedere, sunt unele care sunt performante şi dau dovadă de seriozitate, şi sunt altele care urmăresc doar obţinerea unui profit şi nu mai rămân banii suficienţi pentru obiectivul respectiv. Cred că şi mass-media au un rol foarte important în popularizarea celor care se implica care să fie astfel transformate în nişte „locomotive” care să tragă lucrurile într-o direcţie pozitivă.

Mai multe informaţii despre strategia României pentru combaterea risipei, puteţi citi aici.

Mai multe articole TOTB pe tema risipei de hrană puteţi citi aici.


2 comentarii

  1. Pingback: Food Waste România — Adi Hădean

Reply To Bianca Zero Waste Japan Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger