Din 24 octombrie, cea mai mare acțiune de împădurire din România

8

Începând cu 24 octombrie, Plantăm fapte bune în România inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat despre care v-am povestit pe TOTB, va deschide cea mai mare acțiune de împădurire din țară. Peste 30 de județe vor demara împădurirea simultană cu un milion de puieți pe terenuri publice neproductive,  copăceii urmând să fie îngrijiţi pe o perioadă de mai mulți ani, până la atingerea maturității.

Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, echipa de la Plantăm fapte bune în România va oferi tuturor celor interesați cadrul în care să cunoască pașii prin care o pădure ajunge la stadiul de maturitate și totodată să contribuie la creșterea suprafeței împădurite a țării prin plantarea unei păduri în județul propriu.

Acest demers amplu este inițiat de Asociația EcoAssist din București, alături de cinci organizații non-guvernamentale de protecția mediului din România și are drept Partener Instituțional Principal Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. R.N.P. ROMSILVA va furniza gratuit puieții necesari realizării acestei acţiuni și asistență de specialitate pe toate plantațiile pe care voluntarii se vor implica.

Inițiativa se află încă din anul 2013 sub auspiciile Înaltului Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, fapt ce atestă dedicarea și calitatea muncii tuturor membrilor și partenerilor implicați în inițiativă.

„Împădurirea națională este un vis pe care, începând cu anul, acesta ni-l îndeplinim. Ne dorim să ajutăm românii să conștientizeze etapele prin care trece o pădure până ajunge la maturitate, beneficiile pe care le are pădurea matură pentru mediu și om şi urmărim să-i și implicăm concret și palpabil în acest demers care contribuie la creșterea suprafeței împădurite a României”, a declarat Liana Buzea, fondatorul inițiativei Plantăm fapte bune în România.

Mai multe informații despre localitățile unde vor avea loc acțiunile de împădurire și despre procedura de înscriere ca voluntar la aceste acțiuni, puteți afla de aici.

Dacă vreți să fiți parte din acest proiect, puteți răspunde apelului lansat de organizatori pentru găsirea unor colegi de plantat fapte bune. Astfel, inițiatorii caută câte un coordonator de judeţ, 4 coordonatori regionali, câte un coordonator de voluntari pe județ, șefi de parcele în ziua de plantare, 3 fundraiseri din București, 2 comunicatori din București şi un administrator de platformă online. Pentru a afla care sunt atribuțiile fiecăruia dintre membri, găsiți mai multe informații aici. Până pe 27 august, puteți trimite CV-uri și o scurtă motivație, pe adresa [email protected].

 

 

 


8 comentarii

  1. “Lista județelor vizate dar și a primăriilor deja confirmate este următoarea…”
    Asta inseamna ca miscarea se poate extinde si in alte judete, nu? Daca sunt voluntari pentru rolul de organizator.

  2. Buna! Sunt din Topoloveni, Arges. Cum as putea proceda ca sa ajung la locul respectiv? Ma incadrez in grupul celor care beneficiaza de transport?

  3. Sper ca in scurt timp sa ma pot prezenta in fata natiunii romane cu acte de proprietate pentru mostenirea de 6,89 ha. compusa din 5 parcele teren arabil in jud. Teleorman. Intentionez sa-l plantez cu puiet de garnita si cer iar imprejmuirea de protectie sa o realizez cu caina alba care sa fructifice, si sa descurajeze prin acei ghimpi foarte
    mari si ascutiti Credeti ca ma puteti ajuta cu proiectrea si puietul certificat pentru plantat pentru intreaga suprfata? Perimetrul celor 5 parcele insumeaza aproximativ 3200m, cea mai mica parcela este de 0,8100 ha.. . Din cat am studiat pentru un ha. sunt necesari aproximativ 5000 de puieti forestieri I Sper in ajutorul d-voastra Nu am suportul financiar pentru astfel de investitii. Sunt pensionar si pot traii doar din pensie ., dar nu vreau ca pe viitor sa ramana pamantul de izbeliste Multumesc.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger