Dietă cu alcool: Iubitul artistei Lady Gaga explică în prima sa carte cum a slăbit 18 kilograme consumând alcool în exces

1

Lüc Carl, proprietarul unui bar din cartierul Lower East Side din New York și iubitul lui Lady Gaga, care nu are nevoie de introducere, a slăbit 18 kilograme în urma consumului excesiv de alcool. Sfaturile sale despre cum poți pierde din greutate cultivându-ți pofta etilică și alte ponturi legate de o dietă sănătoasă sunt de găsit în noua carte a lui Lord Gaga, The Drunk Diet, programată să apară în curând.

Publicația The New York Observer, cea care ne prezintă informația, nu a pus mâna pe o copie din cartea lui Lüc Carl, însă a navigat prin blogul proprietarului de bar american pentru a vedea la ce se poate aștepta lumea de la acest debut literar. Mai jos vă prezentăm fragmentele pe care le-a selectat

29 aprile 2010

După vârsta de 20 de ani, beam bere toată ziua. Fumam țigări toată ziua. În majoritatea duminicilor mă trezeam mahmur după trei până la șapte nopți petrecute la rând distrându-mă și dansând, îmi desfăceam o bere și mă întâlneam cu prietenii ca să mai bem ceva și/sau să facem un grătar. (OK, nu pot să mint, deși mă apropii de vârsta de 30 de ani, duminicile mele nu dau semne să se schimbe prea curând).

15 mai 15 2010

Sunt complet dependent de sosul picant. Este un viciu pe care l-am păstrat multă vreme, dar de care încep să mă îndepărtez încet…Am întocmit o listă cu toate sosurile picante pe care le puteți găsi într-un magazin obișnuit. Rețineți că sosul picant are o valoare nutritivă scăzută și este una dintre principalele cauze ale balonării. Mâncărurile picante pot cauza totodată și ulcer și distruge complet căptușeala stomacului. Dar la dracu’, am renunțat la țigări și la brânză, pentru numele lui Dumnezeu, pot să trăiesc și eu??

4 iunie 2010

Am fost beat 12 zile la rând. Cu excepția ultimei zile de joi, când am dormit toată ziua și toată noaptea.

4 februarie 2011

Deshidratat, leoarcă de sudoare. Am trecut linia de sosire a mișcării și m-am cuprins cu mâinile de cap pentru a-mi recăpăta răsuflarea. Apoi am băut patru sticle de apă și mi-am lucrat abdomenul. Două ore mai târziu, am desfăcut prima bere.

Blogul său include și câteva sfaturi legate de sănătate:

Despre alegeri de viață: Trebuie să alegi între abdomen și înghețată, așa că alege care dintre cele două nefericiri te coafează mai bine

Despre cumpărături: Ai grijă să fii treaz când mergi la cumpărături, altfel vei primi o mare țeapă

Despre legume și băutură: Berea și whiskey-ul merg împreuncă ca mazărea și morcovii. Dar cine spune că mazărea și morcovii merg neapărat împreună? Pot mânca mazăre fără morcovi, însă nu pot bea foarte des whiskey fără bere.

Mai jos vă prezentăm și una dintre rețetele culinare ale lui Lüc Carl, botezată „Lüc-Foo-Young”:

Puneți într-o tigaie 4 sau cinci albușuri de ouă și ulei de măsline (eu folosesc ulei de măsline organic). Adăugați un pumn de legume congelate care se călesc repede prin amestecare. Potriviți aragazul la maxim pentru cinci minute în timp ce amestecați. Adăugați puțin piper și gata! Orice idiot poate face așa ceva, nu există ceva mai bun pentru organismul vostru și poate fi consumat la micul dejun, la prânz și la cină!

Citiți și:

Iluziile consumatorilor de alcool

Totul despre alcool: Băutura la români

Aromele de zi cu zi care încurajează pierderea greutății

Încălzirea centralizată ne poate face mai graşi

Un mic dejun copios îngraşă şi nu alungă foamea pe timpul zilei

Aţi mânca opt fructe şi legume pe zi?

Foto: Captură Youtube

Tags:



Un comentariu

  1. Pingback: Alcoolul şi minciuna tradiţiei » Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger