Dicționarul marijuana/Ro

2

Hai să vorbim despre iarbă, să o naturalizăm. E absurd să nu zicem nimic. Mi s-a luat de toată secretomania, nu-mi place să mă ascund, n-am 5 ani, sînt un om cinstit în general, dar uite că sînt și un infractor, ceea ce nu-mi convine și cred că nici vouă. Vă dau cîteva articole dintr-un posibil dicțional al cannabisului și completați cu sugestii, poate iese ceva.

 

 

Anonimitate

Se fumează enorm dar nu se vorbește despre. Anonimitatea, impusă de lege, s-a internalizat – așa s-a ajuns la situația ciudată în care fumătorii se uită urît la ăia care dau pe față, care o spun public. Ce, ești la liceu, să te lauzi cu așa ceva. Practic, acest obicei nici nu există în Ro. În afara tricourilor cu buruiana, a aluziilor sau șopîrlelor din piese hip-hop și statusurilor cu glume de pe FB nu auzi nimic despre fenomenul. Fumează doctori, avocați, copii de politicieni, copii palizi de proletari, vedete, studenți, artiști, toate categoriile – dar nu se știe, nu se cunoaște mai nimic, nu știm, nu vorbim. N-a fost vreodată un protest cît de mic, un pride. Și cînd apare un banner, un carton cu așa ceva la cîte o manifestație, cum a fost în Piața Universității în 2012, e ușor codificat prin limba engleză – Legalize (mesajul direct, ca în poza de mai sus, luată de pe Realitatea, e ceva rar). Unii spun că e un subiect frivol, că sînt alte probleme decît plăcerile noastre hipsterești. Am tot auzit asta de vreo 10 ani. Poate că e o frivolitate, și ce dacă.

Bogardeală

Nu se face, e semn de educație proastă. Termenul vine de la Humphrey Bogart, care ținea tot timpul o țigară în mînă. Tragi două-trei fumuri și o dai mai departe, în ordinea acelor de ceasornic sau invers. Mai e și Spirala, să o pasezi cuiva din fața ta, de pe cealaltă emisferă a cercului, de obicei gagică-tii sau unei gagici pe care-o placi. Nici asta nu prea se face.  Unii se prefac că au ceva interesant de spus și țin jointul în cealaltă mînă decît cea cu care gesticulează, să nu te prinzi că-l bogardesc. Ca unul care și-ar pune o pătură în cap și ar încerca să treacă granița clandestin. E naiv, te vedem. Sîntem cu ochii pe joint. Am o prietenă care suferă de plămîni și trebuie să tragă fumuri mici mici și mai multe decît media. Pare lacomă și nu de puține ori mi-am dorit să le explic celorlalți, că le vedeam colțurile ochilor sclipind reptilian, ce e cu ea. Ar trebui să-și scrie pe un tricou, pe o insignă.

Conversații

Pe alcool timpul se accelerează, pe iarbă încetinește. Îți dai seama cel mai bine cînd gătești. După un joint, ora în care aștepți să se facă puiul în cuptor e o viață. Un ceai îți ia luni de zile, după ce ai implorat apa să fiarbă dracului o dată. Nu e slow-motion, ca în filme, legile mișcării rămîn la fel – deși un prieten se jura că ventilatorul PC-ului huruie mai blînd după ce a fumat. Întrebi cît e ceasul, crezînd că se apropie dimineața și afli că e abia 10, că abia a început seara.

Pe iarbă, prezentul e împărțit în cicluri scurte de memorie, de cîteva secunde pînă la un minut, care dispar și sunt înlocuite de altele. Asociațiile sar ca pop-cornul, unele dau în obsesii și introspecție, fiecare are un spectacol interior special – în aceste condiții, conversația trebuie să fie o artă. Cine are școala băieților, a poveștilor pe gărduț, în fața blocului, știe ce zic. O școală cu estetică spartană, unde toți au dreptul la microfon (lasă-l bă și pe el să zică, hai zi, ce ziceai?) dar nu e karaoke, nu e ca la fete – important-e-să-participi. Important e să nu ne plictisești. Conversațiile prăjiților sunt capitalism sălbatic, fiecare are ceva, multe, totul, de zis. Să nu crezi că dacă unii tac e pentru că nu vor să spună ceva. E pentru că nu apucă, gîndirea e mai rapidă decît trăncăneala și pe iarbă gîndirea e electricitate.

Cîteva reguli deci – lasă narațiunile pentru serile cu alcool. Dacă povestești ceva, fă-o în maxim trei fraze, cît un silogism simplu. Nu te pierde în amintiri, în emoții personale, în amănunte, nu fă Proust, nu uita că marijuana e ego-centristă și e ego-centrată la toți. Toți au cîte un ego pe care se centrează. Dacă vrei să-l plasezi, dă-i product value, ca la orice artă, pune-i umor, adîncime, ce vrei tu, dar cu economie, cu precizie chirurgicală. Cînd ești în grup, altfel, în doi, trei, mai ales intimi, care te știu, dinamica s-a reglat de mult, e altă treabă. Cea mai armonioasă soluție sînt totuși discuțiile impersonale, cu mici inserturi personale. Inevitabil, se ajunge ca-n Dostoievski la Dumnezeu, la Revoluția. Cînd e un isteric adevărat în grup, e o plăcere să auzi cum exprimă inconștientul celorlalți fără să-și dea seama. Istericii sînt frumoși pentru că spun/exprimă în gesturi adevăruri (să dau și un exemplu, să zicem că e cineva foarte gras în preajmă sau ieșit cumva fizic în evidență – ceilalți o să ocolească subiectul dietelor sau orice din zona aia, istericul fix acolo o să ajungă, senin). Drogangeala e o școală.

Bea apă des, altfel nu se înțeleg consoanele, în special labialele.

Cabluri

Se rup, ăla de la laptop în primul rînd. Parcă-s roase de pisici invizibile. Cablurile se rup și paharele din casă se crapă (nu se sparg, doar se crapă misterios, cum mi-a revelat un prieten).

Chei

Nu le pierzi dar nici nu le găsești. Rar mi s-a întîmplat să fiu fumat și să-mi pierd cheile – sau altceva – dar la fel de rar mi s-a întîmplat, cel puțin pe la începuturi, să le găsesc din prima. După ce bagi mîna în toate buzunarele, bagi din nou mîna în toate buzunarele și le găsești în primul buzunar în care le căutaseși. Memoria scurtă a THC-ului creează tot timpul astfel de aventuri. Bagi mîna în buzunar, dai de bani, bagi mîna în alt buzunar, să vezi dacă n-ai și pe acolo niște bancnote, să vezi cum stai și tot așa, pînă te întorci la primul, unde dai de aceiași bani care ți se par alții. Pe moment, crezi că ai de două ori mai mulți bani și te bucuri. Ai uitat că ai căutat acolo prima dată dar cumva ți-a rămas în cap că ai niște bancnote deja.

În primul an de iarbă, anul magic, și uneori și mai tîrziu, ești tentat să găsești explicații supranaturale pentru toate aceste mici erori ale creierului. Cheia pe care o căutai în primul buzunar și n-o găseai dar acum ai găsit-o acolo a fost pusă între timp. A dispărut și a reapărut. Universul e jucăuș, te tachinează. Și de ce nu, logicianul non-aristotelic Stephane Lupasco povestea că a scăpat o dată o linguriță și pînă să ajungă pe podea, a dispărut. Majorității oamenilor nu li se întîmplă niciodată așa ceva în niciuna din zilele vieții lor dar ei nu sunt atît de speciali ca Lupasco și nici ca tine (totuși, de ce nu găsești cheile de prima dată, în primul buzunar? e un spațiu mic, dai peste ele.)

Oricum, nu te panica la primele semne de prăjeală. Continuă să fumezi, în timp o să înveți să le controlezi pe toate de la sine, cu ușurință. La început, îți scoți cheile cam de la 10 metri înainte să ajungi la bloc și le ții strîns în mînă pînă ajungi la ușă. După 4-5 ani, te trezești în fața ușii și tragi cheia din buzunar dintr-o mișcare, ca Billy The Kid. Nu te îngrijora, iarba e saturniană, te învață limitele, nici n-o să fii bucuros de cît de subtil și acut o să percepi asperitățile concretului (și ale inconștientului). Acțiunea ei reală e exact inversului clișeului hippie. După o perioadă mercuriană, în care legile flu ale minții par singurele legi ale lumii, începi să resimți reversul. Cum ziceam, e o școală.

Credință

Se zice că iarba te face mistic. Cinicii ar zice că după ce drogul marijuana nu-și mai face magia, creierul frustrat caută compensație în spiritualitate. În cazul meu, e invers, cînd iau pauze de la iarbă, dau în religie. Cannabisul mă ține cu picioarele pe pămînt.


2 comentarii

  1. Pingback: Cannabis – Dictionar » Magazin seminte cannabis feminizate | Ghid complet de crestere a marijuanei

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger