Dezbateţi! Nu aveţi nimic de pierdut, în afară de ignoranţă!

1

Cea mai frumoasă pledoarie pentru dezbateri pe care am întâlnit-o este motto-ul unuia din turneele la care am participat acum câţiva ani – ”Dezbateţi! Nu aveţi nimic de pierdut, în afară de ignoranţă!”. Este cea mai mare lecţie pe care o poate primi un fost debater (care a participat la prima dezbatere la 16 ani şi nu s-a mai putut opri de atunci).

 

Old_senate_debate

de Alexandru Lazarovici, Analist de Resurse Umane – Google

 

Dincolo de informaţia brută, subtilităţile logicii formale, retorică, marea lecţie a dezbaterii este că nu poţi niciodată să ignori faptul că, în orice act de comunicare, există cineva care ascultă şi evaluează cele spuse. Odată înţeles acest lucru, debaterul primeşte un instrument important pentru dezvoltarea sa personală şi profesională.

Dacă acesta ar fi un articol academic, ar spune că cea mai valoroasă experienţa pe care o primeşte un debater este cea pe care nu o menţionează nici un manual de dezbateri: comunicarea cu cel care trebuie să ia o decizie. Dincolo de aparența relaxată şi elegantă, dată de spectacolul oratoric şi artificiile de retorică, dezbaterile au o oarecare duritate – nu există remiză – la final, una din echipe câştigă şi cineva decide câştigătorul. Operând în acest mediu, debaterul învaţă cum să comunice şi să convingă pe cel care trebuie să ia decizia (fie că este vorba de un individ sau de un grup – arbitrii), concentrându-se asupra acelor argumente, strategii şi tehnici stilistice care vor avea un impact asupra arbitrilor (decidenţi).

Debaterul dobândeşte astfel exerciţiul de a optimiza comunicarea către cei de care depinde obţinerea rezultatului dorit (victoria în runda / competiţie), sub sancţiunea eşecului dacă uită cine este, de fapt, consumatorul mesajului şi argumentelor proprii. Acest mod de a gândi este un factor de succes esenţial în lumea reală unde, de cele mai multe ori, climatul este competitiv, iar atenţia celor care iau decizii limitată. Debaterul are deja experienţa comunicării directe cu o audienţă dezinteresată sau, uneori, chiar ostilă şi ştie care sunt mecanismele cu care să convingă şi să obţină o decizie favorabilă.

Pentru mine, dincolo de cât este de important să direcţionezi actul de comunicare (nu doar să convingi, ci să convingi pe CINEVA / pe CINE TREBUIE), dezbaterile au  însemnat locul în care înveţi cum să reacţionezi la o situaţie neprevăzută şi să răspunzi controlat la ea. Având experienta multor (probabil sute) de intervenţii / întrebări venite de la partenerii de dezbateri (pentru care nu există alternativă la a da un răspuns la obiect), interviurile de angajare prin care nu trecusem încă nu erau o situaţie cu totul nouă, ci doar o creştere (că timp şi număr de întrebări) a ceva ce ştiam deja, chiar şi pentru întrebările şi testele care erau în afara zonei mele de confort.

După ce am primit o reducere la „taxa de acces” (interviul mai uşor pentru angajare), domeniul în care lucrez (destul de complex, pentru că implică interacţiuni cu oameni şi tehnologie la nivel global) foloseşte atât abilitatea de a construi modele abstracte, generale, plecând de la o serie de exemple punctuale, dar şi pe aceea de a simplifica şi a reduce un proces / o cerinţă abstractă la o acţiune concretă. Flexibilitatea în gândire şi exerciţiul de a pendula foarte uşor între analiză (din discursul constructiv) şi sinteză (în discursurile conclusive) rămâne şi acum, la mulţi ani după ultima dezbatere la care am participat, unul din punctele tari în carieră.

În dezbateri am învăţat şi ce înseamnă autenticitate şi stil personal şi cum performanţa nu este posibilă decât dacă persoana pe care o construieşti în dezbatere este aproape de ceea ce eşti tu de fapt că persoană. După o serie de experimente ratate, în care am încercat să fac ceea ce făceau alţii, am înţeles cât de important este un stil firesc pentru ceilalţi şi câtă încredere se câştigă aşa. Nu am înţeles decât mult mai târziu, în timpul unui training de leadership organizat de firma la care lucrez, că fără să îmi dau seamă am internalizat prima şi cea mai importantă lecţie pentru un manager: FII AUTENTIC!

Pentru că nu este un articol strict academic, pot spune şi că dezbaterile înseamnă un mod de viaţă. Comunitatea de dezbateri din România este, pentru mulţi dintre noi locul în care am crescut, spaţiul în care ne-am format şi am format la rândul nostru. Aici am învăţat ce înseamnă să câştigi sau să pierzi din cauza unui cuvânt spus sau uitat (asta înseamnă, de obicei că meciul a fost unul bun şi că nimănui nu îi mai pasă cine câştigă formal), cât pot cântări cele 5 minute în care ultimul arbitru îşi anunţa decizia. Şi tot aici am spus pentru prima dată ”renunţ”, că peste 20 de minute să intru în runda următoare, am învăţat să înţeleg că ”arbitrul nu a priceput” este doar un eufemism pentru ”nu am fost în stare să explic suficient de clar”. Tot de aici, am aflat cât este de important să îţi asculţi partenerii de echipă, de a căror viziune şi disciplină depinde rezultatul final tot atât cât depinde de abilitatea oratorică a fiecăruia.

Aici am învăţat ce înseamnă o mare prietenie şi o mare rivalitate (de multe ori, persoană fiind aceeaşi), ce înseamnă un model sau un mentor şi că dintr-o înfrângere se învaţă mai mult decât dintr-o victorie. În această comunitate s-au construit mari prietenii, uneori familii (a apărut şi prima generaţie de debate-babies, născuţi în familii de foşti debateri) şi s-au împărţit bucurii şi, din păcate, tragedii atunci când unii dintre noi ne-au părăsit înainte de vreme.

Toate aceste mici piese din povestea individuală a fiecăruia dintre noi rămân legate de un singur liant – pasiunea pentru arta argumentului enunţat şi a mării confruntări de idei – DEZBATEREA.

În mişcarea de dezbateri din 1997, Alexandru Lazarovici a fost campion naţional şi internaţional, arbitru, instructor, trainer de dezbateri. 

Între 5-9 septembrie, a avut loc Forumul Național de Dezbateri Academice pentru Elevi 2013 – una dintre cele mai mari competiții de debate din România. Mai multe detalii pe site-ul ARDOR Muntenia. Proiect finanțat prin programul Tineret în Acțiune.

Foto: Senatul SUA, 1850, de  Peter F. RothermelSursa: Wikimedia Commons

 

 

 


Un comentariu

  1. Pingback: SemneBune > Revista Presei Culturale-SB-2009-RPC

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger