Dezbatere: Să dăm sau nu bani la cerșetori?

9

În fața supermarketului din cartierul unde locuiesc, cerșește mai mereu o bătrână ca vai de ea. Într-o zi ploioasă, i-am luat niște covrigi, altădată i-am dat un leu și probabil că i-aș mai fi dat, dacă n-aș fi surprins momentul în care un puști a venit să-i ceară partea lui. Femeia a scos puținii bani câștigați și i-a împărțit cu tânărul. Pentru mulți dintre noi, un astfel de indiciu e suficient pentru a spune nu cerșetoriei, refuzând astfel să alimentăm circuite care ni se par suspecte – ne simțim înșelați, manipulați, actori involuntari de ”Filantropica”.

 

55846601.Beggingformoneyonalocalbridge

 

de Andra Matzal

Însă, în același timp, putem ajunge la un prag de cinism care ne împiedică să-i mai ajutăm pe cei cu adevărat disperați, pentru care cerșetoria este, poate, soluția ingrată, dar necesară supraviețurii. Pentru bătrânelele cocoșate, care se adăpostesc în vreo scară de bloc, cerșind după pâine, ori pentru unii oameni ajunși în stradă, cei câțiva lei primiți pot însemna uneori un ceai cald sau o masă frugală.

Am început să mă gândesc mai serios la povestea cerșetoriei acum câteva luni, când m-am trezit acasă cu o tânără a cărei poveste, aveam să aflu din nenumărate mărturii, a reușit să strângă mulți bani de-a lungul anilor, prin combinația perfectă de dramatism și joc actoricesc, demn de un autentic teatru invizibil. Tânăra se dădea drept străină, jefuită în plin București, pe deasupra și orfană și diabetică, aflată în mare nevoie de bani pentru a ajunge la Iași, unde să-și întâlnească grupul de lucru. Nu i-am dat bani, știind că povestea ei era o fabulație, însă nici n-am rămas cu conștiința împăcată și periată de propria perspicacitate: era clar de la o poștă că femeia avea, într-adevăr, probleme, chiar dacă altele decât cele declarate cu patos. Avea un ochi vânăt și mulți dinți lipsă, iar paloarea feței nu putea trăda decât o sănătate precară.

La scurtă vreme după ce am întâlnit-o, am revăzut-o pe tânără și am confruntat-o, în împrejurări despre care aș vrea să scriu cu altă ocazie, vrând să aflu care e ”adevărata” ei poveste și ce anume o face să bată străzile, dându-se drept slovenă ajunsă la mila românilor nesimțitori. Iar istoria ei povestită, dacă nu reală, cel puțin plauzibilă, era mult mai tristă decât cea livrată potențialilor samariteni. Dacă e să o credem pe cuvânt și judecând după câteva semne vizibile, femeia avea o îndelungată dependență de droguri, care o scosese demult din circuitul social și profesional. De câțiva ani, ieșea la cerșit – chiar dacă savant, cu scenariu persuasiv și joc de improvizație – în slujba concubinului ei, ”care stă toată ziua la televizor și așteaptă să vin cu banii acasă.” Prețul rebeliunii ei era, spunea femeia, bătaia, iar pleoapa vânătă și umflată stătea drept mărturie. Fără ajutor specializat, fără asistenți sociali sau consilieri care s-o ajute împotriva dependenței, exclusă de pe piața muncii, tânăra a rămas la mâna unui bărbat violent, pe care-l întreține din cerșit. Desigur, pentru a-i convinge pe trecători, a fost nevoită să pună la punct o poveste lacrimogenă sofisticată, căci altfel cine i-ar fi dat bani de mâncare, știind că o parte din ei ar fi mers direct pe droguri? Cu toate astea, povestea ei așa-zisă ”reală” e mult mai dramatică și mai neagră, scoțând la iveală bube sociale greu de vindecat într-un sistem în care cei slabi sunt împinși cât mai la margine. Și, chiar dacă participarea la un lanț al slăbiciunii prin a oferi bani cerșetorilor nu e soluția eficientă, ne putem întreba dacă răspunsul just din partea noastră poate fi, pe alocuri, un banal gest de solidaritate. Mă încăpățânez că cred că, oricât de multe tentacule ar avea caracatița de tip Filantropica, oamenii ajunși în postura de a îngheța pe străzi pentru mila trecătorilor au, într-adevăr, nevoie de ajutor.

Exemplul de mai sus este unul perfect pentru a ilustra totodată argumentele principale împotriva cerșetoriei: dând bani cerșetorilor, putem spune că încurajăm nu doar rețele invizibile de interese, în care cerșetorii sunt simple marionete, ci și un model comportamental defectuos. Încurajăm submisivitatea și pasivitatea, slăbiciunea profesionalizată, în defavoarea unui discurs care promovează împuternicirea, autodeterminarea ș.a.m.d. Cu alte cuvinte, încurajăm lenea și complacerea în sărăcie acceptând să dăm bani cerșetorilor care, altfel, în absența ajutorului nostru, și-ar putea găsi căi ”onorabile” de a face bani. Într-un astfel de scenariu, un cerșetor care nu va primi multă vreme niciun leu și-ar lua inima-n dinți și, odată ajuns la oficiul pentru recrutarea forțelor de muncă, ar fi gata să-și înceapă o nouă și solidă carieră, pentru care să mulțumească în gând tuturor necunoscuților care au refuzat să-i dea bani. Teoretic, ar suna încântător. Practic, însă, o fantasmă care să ne facă să adormim mai ușor.

Totodată, argumentul principal din campaniile de descurajare a cerșetoriei mizează pe faptul că cei care scot bani din buzunar încurajează traficul de persoane și exploatarea acestora de către șefii rețelelor. Desigur, atunci când dai doi lei unei bătrâne gârbovite care ți-a atins punctul slab cu privirea pierdută, iar apoi o vezi dându-i partea de contribuții unui tânăr în putere, nu-ți poți reprima furia că ai fost tras pe sfoara compasiunii. Totodată însă, nu cred că cetățenii obișnuiți sunt cei care întrețin rețelele de cerșetorie, ci autoritățile care nu-și fac treaba și care, fără îndoială, sunt unoeri în strânsă legătură cu verigile lor principale. Nu cetățeanul ar trebui să ducă la dezintegrarea grupurilor mafiote, refuzând paranoic să mai dea vreun leu amărâților, ci polițiile, jandarmeriile și toate celelalte instituții care ar trebui, în principiu, să prevină astfel de abuzuri.

Fără doar și poate, cerșetoria nu e o soluție de supraviețuire pe care s-o încurajăm în masă, însă nici un flagel pe care să-l cultivăm cu fiecare bancnotă. Printre sutele de persoane invizibile pe lângă care trecem zilnic pe stradă, se numără mulți pentru care un minim gest de atenție, fie el sub forma unei donații în bani sau a unei porții de mâncare, poate fi vital. De altfel, cred că, pentru a fi generos și solidar cu cei defavorizați, nici nu e neapărată nevoie să așteptăm până vedem un cerșetor. Doar sunt nenumărați alți oameni nevoiași care, deși locuiesc în stradă, refuză să întindă mâna, fără a refuza însă și ajutorul venit ca din senin. În același timp, nici n-ar trebui să uităm morala deja clișeului ”mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”. Calea cea dreaptă în jungla urbană e una găsită pe cont propriu, după reguli, legi și principii morale pe care fiecare în parte le elaborăm în funcție de experiențe.

În ceea ce mă privește, nu pot da bani tinerilor care, aparent, nu au nicio problemă care să-i împiedice să muncească: femei tinere cu copii purtați ostentativ în brațe, bărbați în floarea vârstei care preferă să lălăie ani la rândul aceleași cântece dezlânate prin autobuze, decât să se angajeze undeva. Însă, când vine vorba de bătrâni care ajung să-și vândă și cele mai prăfuite și jigărite obiecte personale, pentru a face un ban de pâine, sau de copii trimiși de cine știe ce părinți la cerșit, prefer să le ofer ceva de mâncare sau de băut. Asumându-mi riscul naivității, nu vreau, totodată, să-i privesc invariabil pe toți acești oameni ca pe niște potențiali infractori.

Foto: Pbase.com


9 comentarii

  1. Si eu prefer sa dau ceva de mancare decat bani..tocmai pentru a descuraja acei traficanti care se folosesc de oameni nevoiasi pentru a cersi. Imi aduc aminte mereu de bucuria unei batrane cand i-am luat o prajitura foarte apetisanta. Poate dansa nu facea parte din acea retea, insa stiu ca cu banii cersiti nu si-ar fi luat prajitura aceea deoarece ar fi preferat sa isi ia ceva de mancare!

  2. buba-i alta. toti nenorocitii aia care exploateaza amaratii astia pe care-i pun la cersit, toti aia – si sa fie clar, 99% sunt tigani – fac parte din organizatii criminale care au protectie asigurata de catre… politie. apoi, serviciile sociale care ar trebui sa se ocupe de aceste persoane cu probleme: pe de o parte, n-au bani, sunt subfinantate si, conform obiceiului locului, capusate de fel de fel de persoane (fizice si juridice) interesate; coruptie ca peste tot. pe de alta parte, nu risca sa intre in conflict cu gruparile infractionale care coordoneaza aceasta activitate aducatoare de venituri frumoase, cersatoria. concluzia: amaratii aia, copii, batrani, persoane cu dizabilitati, bolnave fizic, psihic, continua sa slujeasca interesului jigodiei cu burta ce isi supravegheaza “antepriza” dintr-o masina neagra, parcata convenabilla coltul strazii, din care razbat manele si seminte de dovleac scuipate pana departe.

  3. Femeile care cersesc cu copii adormiti in brate nu sunt mamele lor. Copii sunt tinuti adormiti cu alcool sau alte substante, si din aceasta caua mor otraviti in cateva luni. Apoi femeia primeste un alt copil… Cei care dau bani la cersetori participa la CRIMA!!

  4. Tanara mentionata in articol, cu povestea aceea cum a fost jefuita in Bucuresti etc. m-a abordat si pe mine in zona Victoriei. De obicei nu dau bani la cersetori, de fapt nu mai dadusem de mult, si in cazul acesta imi dadeam seama ca e prea cusut totul cu ata alba. Totusi i-am dat si o suma destul de maricica. Odata ce a plecat am stiut imediat ca totul a fost o minciuna, urmele de intepaturi sunt poate de la droguri. Dar nu cred ca am gresit, nu-mi pare rau. Obiectiv vorbind, binenteles ca banii ar fi putut fi folosit intr-un mod mult mai util, insa totusi suntem oameni si nu putem gandi numai in termeni de eficienta si bine calculat. Un astfel de gest poate e dovada ca inca nu sunt de piatra. Am incercat sa fac un lucru bun, ca altcineva a profitat de pe asta nu mai e in puterea mea. Poate undeva exista un Dumnezeu care intoarce lucrurile fiecaruia.

  5. Nici eu nu mai dau in ultima vreme la cersetori. Totusi, mi-aduc aminte de raspunsul unui duhovnic al nostru (am fost de fata, dar nu mai stiu cand, unde si daca era Cleopa sau Teofil, s-a intamplat cu multi ani in urma) la intrebarea: sa-i dau bani de pomana cuiva despre care stiu ca s-ar duce sa-i bea? Raspunsul a fost clar, da, pacatul nu este al celui care da ci al celui care ii foloseste in alte scopuri decat äcelea pentru care a cerut. Si a argumentat apoi ca in Biblie scrie: “cere si ti se va da”…

  6. In urma cu 30 de ani,aveam 4 anisori.Imi amintesc obligatiile zilelor de duminica,petrcute la bunici(Gura Raului,Sibiu).Una din aceste obligatii era sa merg impreuna cu bunicul meu,la biserica.La plecare mi se atragea atentia asupra “conduitei,pentru urmatoarele 2 ore”.Dupa terminarea discursului,mi se dadea 1 leu pentru “disc” si OBLIGATORIU 1 leu pentru cersetorul(pe atunci era doar unul)din fata bisericii.Si eram foarte atent supravegheat sa nu cumva sa uit sa pun banutul in mana lui.Cand te formezi astfel,e greu sa nu-i dai amaratului ceva.Chiar daca tu in sinea ta sti probabil ca acei bani sunt folositi in alte scopuri si nu in cele invocate(mancare,haine etc).Probabil ca o triere,la o prima vedere,ar fi de adoptat dar de unde stim ca imaginea,vanduta,e veridica?

Leave A Reply