Cluj: Dezbatere pe tema defrişărilor din România

2

Vineri, 28 noiembrie 2014, la ora 14:00, Think Outside the Box vă invită la Cluj, la o discuţie despre problema defrișărilor din România. Dezbaterea este realizată în cadrul proiectului “Think Outside the Box – TOTB.ro”, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

 

MG_74801

 

Discuția va încerca să sublinieze soluţiile guvernamentale (de ex. „Radarul pădurii”), focusându-se pe experienţe UE în domeniul defrişării şi biodiversităţii. Se va discuta despre implementarea directivelor UE despre biodiversitate, subliniând programul Natura 2000, și despre importanţa discuţiilor cu sectorul privat. Întrebarea principală va fi aceea de cum poate contribui sectorul privat la oprirea exploatării forestiere ilegale şi de pierdere a biodiversităţii, cum putem realiza o industrie forestieră durabilă, cum putem implementa şi aplica legislaţia UE. Vor fi prezentate informații detaliate despre măsura defrișărilor in ultimii 2 ani, mai ales despre tăierile ilegale de păduri în ariile protejate sau rezervațiile naturale.

Vă aşteptăm la casa Tranzit (Str. Bariţiu nr. 16., intrarea de pe strada Fără Nume, etaj I.), să stăm de vorbă cu reprezentanţii guvernului și cu reprezentanții organizaţiilor neguvernamentale de protecție a naturii din România.

Invitaţi: Attila Korodi, ministrul mediului, Magor Csibi, director de program WWF Romania, Róbert Szép, comisarul şef adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Tamás Papp, preşedinte, Grupul Milvus, Hans Hedrich, coordonator de proiect, preşedinte, Asociatia Sighişoara Durabilă.

Dezbaterea va avea loc în limba maghiară.

Foto: George Popescu

 


2 comentarii

  1. As dori foarte mult sa particip dar nu inteleg maghiara. Exista vreo posibilitate de participare, s-ar putea gasi traducatori sau s-ar putea tine prezentarea in romana / engleza / franceza / spaniola care sunt limbi ce le inteleg?

Reply To Captain Planet Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger