Despre starea de ducă: călător în jurul lumii cu autostopul

“Pornesc în aproximativ o oră spre Sahara Occidentală – Mauritania şi, pentru că s-a tot întâmplat să fiu întrebat ce poate fi găsit în rucsacul meu, aveţi aici dovada faptului că nu am un rucsac fermecat. Ba chiar pun în el banalităţi: fularul Barcelonei, haine, haine de club în caz de orice eventualitate, ciocolăţi multe şi ceva conserve. Nu ştiu când o să mai pot posta, oricum notez în jurnal şi abia aştept să văd nisipurile Saharei!!!”.

 

 

de Camelia Jula

 

O zi mai târziu: “Am spus că nu mă opresc până în Sahara, dar Dl. Neprevăzut e şeful şi, dacă el nu a vrut să fie aşa, îl ascultăm! Sunt în Granada… care e extraordinară!!! De obicei, nu îmi place să fac multe poze, dar aici nu mă pot opri din fotografiat! Doar Edinburgh e mai frumos decât Granada din tot ce am văzut eu până acum! Să vedem ce va decide mai departe Dl. Neprevăzut. O zi trăznet şi vouă!”. Şi drumul continuă, până când călătorul va face înconjurul lumii. Cu autostopul.

Luni seara, din faţa laptopului, pe Skype, povesteam despre călătorii libere prin lume, absenţa fricii şi starea de ducă cu Timotei, care, marţi, a pornit, din Spania, spre Sahara. Rândurile de mai sus sunt status-urile lui de Facebook de dinaintea plecării şi odată ce a ajuns în Granada. „Cum o să dormi la noapte?”, l-am întrebat. A râs. „Nopţile de dinainte de un drum lung nu le dorm bine niciodată. Dorm iepureşte, sunt entuziasmat, visez că sunt pe drum. Dar dimineaţa mă trezesc foarte bine, chiar mai repede decât e nevoie. Nu ştiu exact la ce oră pornesc mâine, mă decid eu pe parcurs. Important e că pornesc”. Călătoria lui Timotei nu se va opri în Sahara. Planul lui este să facă înconjurul lumii. Cu autostopul. Pe uscat şi pe mare. În Spania, a lucrat o perioadă ca şi grădinar, ca să mai strângă bani. De marţi, este din nou pe drum. Aşa îi şade bine călătorului. Mai ales celui liber de orice constrângeri.

Timotei Rad nu este şi nu va fi niciodată un turist clasic, chiar dacă apreciază orice formă de a călători. La alţii. Când vine vorba de el, dacă visează că merge undeva cu avionul înseamnă că a avut un coşmar 🙂 Născut în Alba-Iulia, absolvent de Studii Europene şi Geografie la Cluj-Napoca, tânărul de 27 de ani şi jumătate este specialist în cartografie şi pasionat de călătorii. „Micul Magellan”, cum singur îşi spunea într-o postare pe contul personal de Facebook, a pornit prima dată la un drum lung cu autostopul dintr-un demers ştiinţific. Anul trecut, lucra la un studiu prin care să demonstreze că primul român care a realizat o hartă pentru un teritoriu locuit de români a fost Dimitrie Cantemir, nu Constantin Cantacuzino, cum s-a crezut până acum. Pentru munca lui de cercetare, avea nevoie să consulte două cărţi şi o hartă veche, de la 1707, care să găseau numai în biblioteci din Viena, Liepzig şi Paris. Cum a le comanda costa prea mult (cam 300 de euro), a pornit, imediat după un simpozion din Timişoara, spre Viena. Cu rucsacul în spate şi 90 de euro în buzunar.

 

Conţinutul rucsacului cu care a plecat spre Sahara…

 

Întreaga poveste a călătoriei lui a pus-o pe contul de Facebook Înconjurul lumii cu autostopul, care este pagina prin care ţine lumea la curent cu aventurile sale. Odată instalat „microbul” drumeţiilor pline de neprevăzut, de ce să nu înconjoare lumea? Oricât ar dura, dacă planul lui reuşeşte, Timotei va fi primul român care va face asta. La cât este de entuziast, curajos şi optimist, nu există niciun motiv pentru care să nu reuşească. Mai ales că, în drumurile lui, nu se bazează pe noroc. „Ce contează cel mai mult este energia pozitivă şi entuziasmul. Să fii vesel, să intri în vorbă cu omul, oriunde, într-o parcare, într-un peco. Important este să nu îţi pierzi energia, să nu ai faţa mai bleagă (mai ales după ore de aşteptare), că îţi scad şansele – de milă sau din noroc te iau maxim 15%. Nu fă faţă de plouat şi nu te ruga. Rişti să ai de pierdut. Nu are rost să te încrezi în noroc. Cel puţin 80% din cei care te iau te iau datorită energiei pozitive pe care o transmiţi”.

Dacă, la început, a plecat la drum cu experienţă minimă, mai ales pentru ce înseamnă a face autostopul în Europa, cu fiecare călătorie a învăţat tot mai mult. „Ajungi să ştii ce ai de făcut, să ştii ce să eviţi. Uite, spre exemplu, înveţi să nu devii prea relaxat, pentru că neatenţia te poate costa. În Europa este important să rămâi pe autostradă, să nu intri în oraşe. Să ştii joncţiunile principale de autostrăzi, pe care le poţi afla de la şoferi sau de pe indicatoare. Aşa vezi cât ai drum comun cu şoferul. Hărţile sunt destul de scumpe în Europa. Fixul meu este să călătoresc fără hărţi. Ajung în peco, mă uit pe hartă, totuşi şi îl rog pe şofer să mă ducă până unde consider că îmi este util (uneori oamenii sunt dispuşi să facă şi un mic ocol ca să te lase unde ai nevoie). Înveţi simţul păstrării direcţiei corecte. Dar şi aşa poţi să ai ghinion. Şoferul poate să o ia pe un drum naţional, tu dormi şi când te dai jos nu ştii unde eşti, mie mi s-a întâmplat. Însă partea care îmi place cel mai mult este neprevăzutul, de asta şi evit planificarea strictă. Dintr-o neatenţie care, iniţial, mi s-a părut un dezastru, în Franţa, am ajuns în Alpi. Dar a fost o zi foarte faină, am rătăcit prin Alpi, fără să fi fost în plan, am prins poze foarte faine, una cu un apus minunat… de asta e frumos neprevăzutul”, rememorează tânărul.

 

File din prima călătorie lungă cu autostopul a lui Timotei:

„Joi de dimineaţă am luat metro-ul până la o staţie ce se afla în apropiere de autostrada ce ducea spre Dresda – Leipzig, iar de acolo pe jos pe marginea autostrăzi preţ de vreo 5 km până la primul peco. De aci m-a luat dl. Iulian! Un şofer de tir din Neamţ! Un om super! Printre altele, mi-a zis: “Măi, copile, eu nu mă duc nici după pâine fără maşină şi tu te duci la Paris?” 🙂 Undeva, în Cehia, ne-a depăşit maşina poliţiei şi ne-a făcut semn să îi urmăm într-o parcare, l-a întrebat pe dl. Iulian eu cine sunt, iar dumnealui a răspuns:” Globetrotter”… vă închipuiţi că a crescut inima în mine… cât o pită!”

„Vineri la 09:00 am pornit din Leipzig spre Paris (am ajuns următoarea zi la 02:00 în Paris, după 17 ore de mers, 8 maşini schimbate şi 1.000 km – recorduri la vremea respectivă în materie de ore merse în continuu cu ocazia şi kilometri merşi în continuu!). (…) Pe la 15:00, într-o parcare fiind, m-am pus şi eu jos pe iarbă să mănânc, eram undeva înainte cu cca 200 km de Stuttgart. Şi deodată apar 2 rromi de la noi care işi fac zilele şi câştigă traiu’ prin parcările europene 🙂 (…) M-au întrebat ce fac, câţi bani am :)) etc. Mi se rupea, ce puteau să îmi facă?! Le-am răspuns sincer şi când au auzit unul din ei i-a spus celuilalt “Hai, mă, să facem şi noi un bine şi să îl luăm pe omu’ ăsta cu noi!”. Şi m-au dus cca 200 km, până în apropiere de Mannheim. Pe drum s-au apucat să îmi povestească cum dormeau ei în boscheţi în Paris, cum ciordeau etc. Unul din ei mi-a zis: “Tu ai faţă de om bun, dar pe mine cine m-ar lua la ocazie cu faţa asta?”

 

Pentru Timotei, nu destinaţia contează, ci drumul, oamenii pe care îi întâlneşti şi experienţele pe care le trăieşti. El vede călătoria cu autostopul superioară, în materie de dezvoltare personală, călătoriilor turistice obişnuite. Mai ales că scenariile pot fi atât de variate şi imprevizibile: „Mergeam de la Suceava la Cluj şi m-a luat un tip care mergea la Roma şi m-a întrebat dacă nu merg cu el la Roma; aş fi mers, dacă nu aveam chiar ceva important de făcut în Cluj. Dar îmi doresc să fac asta, să mă iau şi să mă duc oriunde mi se iveşte ocazia, pur şi simplu”. Înainte să pornească în drumul său în jurul lumii, a vrut să ajungă, ca voluntar, în două locuri: India („dar mi-au cerut bani, era ceva taxă, aşa că am renunţat”) şi Laponia („la 68 de grade latitudine”). În nordul îndepărtat ar fi urmat să lucreze la o fermă de câini husky şi îşi dorea foarte mult să ajungă acolo. „Nu m-au primit, asta era anul trecut. Adică, a fost, de fapt, aşa: ei trimit un document de zece pagini în care încearcă să te facă să renunţi. Trebuie să fii extrem de motivat să treci de pragul acela. Munca înseamnă 12 ore pe zi, şase zile pe săptămână, şase luni de noapte, că doar e Polul Nord, la temperaturi de minus 40 de grade Celsius, să dormi cu câinii în acelaşi pat, ca să fii una cu câinele, să faci curat, plus dresajul. Se cerea experienţă în muncă fizică ori agricultură, ca să ştii să faci un gard, să baţi un cui. Şi să ai o condiţie fizică rezonabilă. Am trecut de primul pas, dar asta era anul trecut în octombrie şi ei mi-au scris că ne mai auzim în februarie – martie, anul acesta, însă între timp a prins contur planul cu înconjurul lumii şi mă ţin de el. Câinii husky mă aşteaptă”.

 

Simbolul grafic al călătoriei lui Timotei în jurul lumii

 

Pentru a obţine vizele de care are nevoie, se informează din timp şi, de regulă, solicită viză de turist. Dar, cum este cazul Rusiei, spre exemplu, a aflat că este mai bine să ceară viză de business. „La viza de turist trebuie să îţi faci flotant la un rus acasă şi ai nevoie şi de invitaţie. Cu viza de business, poţi să te plimbi peste tot”. Profită, în cel mai bun sens, de toate site-urile cu informaţii, de toate forumurile unde se pot pune întrebări şi primi răspunsurile necesare. „Există site-uri speciale pentru hitchhiking, cu sfaturi utile, spre exemplu, locuri unde să stai la autostop, în fiecare oraş mare. Pe forumuri, pui o întrebare, mâine primeşti e-mail cu răspuns. Clar este mult mai uşor acum să călătoreşti cu autostopul decât acum 50 de ani, din punct de vedere al informaţiei şi teritorial, adică acum 50 de ani nu puteai face asta în Africa sau Asia. Acum, da, se poate”. Şi se poate mai mult decât atât: se poate face autostopul cu vaporul. Una dintre întrebările care mi-au stat pe limbă de cum am început să discutăm a fost: „Bine, bine, dar cum treci oceanele?”. Şi Timotei m-a lămurit: aşa cum există, spre exemplu, un sub-grup pe reţeaua de CoachSurfing dedicat celor care vor să facă autostopul pe Drumul Mătăsii, există şi un sub-grup specializat pe „boat hitchhiking”. „Mergi în port, intri în bar şi intri în vorbă cu marinarii; sau, există porturi care au avizier, unde pui bilet: vreau să merg în Brazilia. Trebuie doar să ştii din ce port unde poţi să pleci. Există site-uri şi pentru aşa ceva. Şi să ştii că treci din Europa în America de Sud pe apă nu când te taie capul, ci doar într-o anumită perioadă a anului. Spre exemplu, din Vladivostok ca să treci în SUA sau America de Sud o faci în ianuarie – martie. Dacă ajungi în iunie, ori aştepţi, ori o iei pe uscat în jos, ajungi în Singapore şi, dacă e perioadă bună, treci de acolo. Dacă ai viza, este în regulă. Iar pe vapor, munceşti, orice ţi se dă, ca să nu plăteşti drumul. Am înţeles că munca pe vapor e foarte grea, crimă şi pedeapsă. Şi durează cam o lună traversarea. Dar vreau să experimentez şi asta”.

 

Schiţa planului 🙂

 

Cu toţii ne dorim să călătorim, să vedem lumea, dacă se poate, într-o manieră cât mai puţin costisitoare. „Am citit undeva un proverb, cred, care spunea că toţi oamenii au trei lucruri în comun: vor să fie fericiţi, să iubească şi să călătorească”, îşi aminteşte Timotei în timpul discuţiei noastre. Sunt printre cei care ar vrea să fie în locul lui, chiar dacă, pentru o femeie, autostopul implică alte riscuri şi, implicit, alte reguli (şi Timotei mă direcţionează către un alt sub-grup CouchSurfing, dedicat special autostopistelor). „Pentru unii, călătoritul trebuie să presupună odihnă. Eu zic că te odihneşti când îmbătrâneşti. Dacă dormi toată viaţa, ce faci? Normal că dacă ai un job stresant, pe care tu ţi l-ai ales, te duci 2 – 3 săptămâni pe an să te relaxezi, să îţi încarci bateriile. Eu nu judec modul de a călători al celorlalţi, doar că eu am altă concepţie”, mărturiseşte tânărul. Este argint viu, nu cred că ar putea să îl ţină în loc vreun obstacol şi are planuri cu bătaie lungă: vrea să facă un site despre aventura lui, care să îi aducă venituri, vrea să înfiinţeze un ONG pentru tinerii care vor să călătorească, vrea ca, în 20 de ani, în România să nu se mai dea ori să se accepte bani pentru autostop. „Vreau să adun 1.000 de oameni la autostop să mergem la Paris, din Cluj, cu toţii. Români”, visează Timotei.

Frică? Nu în cazul lui. Neprevăzutul îl fascinează. Nu se gândeşte la rău şi nici nu a avut, până acum, experienţe foarte neplăcute. „M-a luat odată un japonez care mergea cu viteză foarte mare, era drogat, dădea din parapet în parapet, atunci sigur că mi-a fost frică, dar după aceea m-am urcat în altă maşină şi am mers mai departe. Dacă există un instinct de orientare geografică, atunci este şi unul al pericolului, dar neprevăzutul e neprevăzut, nu poţi să ştii. Atunci, cu japonezul, mi s-a părut mie ceva ciudat, dar.. A mai fost o situaţie cu nişte tipi, în Belgia, se sfătuiau pe ceva limbă africană dacă să mă ia sau nu şi mi s-a părut dubios şi am zis că şi dacă vor să mă ia, nu mă duc eu cu ei. Dar alte experienţe negative concrete nu am avut”. Timotei merge pe mâna instinctului său, a intuiţiei şi nu se lasă descurajat de nimic. Îi place să vadă cum se aşterne drumul în faţa lui şi se tot duce şi nu îl mai prinzi. Îi place şi îl caracterizează starea de ducă. Nu i se pare corect să i se spună „dependent de autostop”. Este o pasiune care îl mână să facă lucruri frumoase. Aşa cum fiecare avem (deşi poate unii nu realizează) câte un astfel de „microb” în sânge: motociclismul, căţăratul pe stânci, căutarea adevărului – şi nu suntem împliniţi dacă nu ne trăim pasiunile.

„Eu pentru asta fac ce fac, pentru starea de bucurie, pentru momentele acelea, foarte multe, de fericire absolută. Mâine, când pornesc spre Sahara, cred că o să fiu ca un copil din ăla prost, cu zâmbet tâmp. Uite, odată, la ocazie m-a luat un autobuz din ăla tip acordeon la mijloc, de la Viena la Arad. Vreo două ore am stat şi am fost happy, cât de tare e să te ia un autocar din ăla? Odată m-a luat ambulanţa la ocazie, ploua, nu avea loc în faţă, am stat în spate, pe targă. Acum mă duc în deşert, nu am văzut deşertul niciodată, m-a fascinant întotdeauna, ca şi Siberia, vreau să ajung şi acolo”. Şi, cu perseverenţă, Timotei va face ca visurile lui să se împlinească şi pasiunea să îl ducă într-un ocol al Pământului pe care îl documentează cu ajutorul unui jurnal, spre a-l transforma într-o carte.

 

File din prima călătorie lungă cu autostopul a lui Timotei:

„Din acea zi mi-a rămas întipărită în minte întrebarea pe care mi-a pus-o un tirist român: “Mă copile, măta ştie că ai plecat de acasă?”, Iar răspunsul meu a fost: “Dar câţi ani imi daţi?” Mi-a dat 19-20 🙂 Ca la despărţire să mă felicite pentru curaj: “Mă, ce pot să spun!? Felicitări! Uită-te la mine că îs cât un urs, dar nu aş avea curaj să fac ce faci tu! Toată bafta!”

„După cca 3 ore am prins maşină de Paris, rupt fiind am adormit… şi am avut un coşmar groaznic, am visat că, la fel ca alţii, după ce am atins destinaţia (în cazul meu, Parisul), m-am întors cu avionul… ce coşmar!!! Din fericire, era doar un vis care încerca să îmi năruie visul – realitate”.

 

Spania – Sahara – Portugalia – Londra („acolo vreau să sărbătoresc câştigarea Champions League împreună cu fanii Barcelonei”) – Scoţia – Irlanda – Amsterdam – Berlin – Polonia – România („ca să obţin vize”) – Rusia – Mongolia – China – toată Indochina (Vietnam, Laos, Cambodgia, Myanmar, Thailanda, Malaezia) – Indonezia – Singapore („de unde vreau să trec cu un vapor în Australia, ca de acolo să trec în America de Sud, unde sper să ajung la timp pentru campionatul mondial de fotbal din 2014 şi să pot susţine echipa României şi pe Messi”). Cam aceasta este, până la un punct, traseul lui Timotei. „La început, îmi spuneam că mă apuc de călătorit ca să mă îmblânzesc… Mă gândeam că astfel o să eliberez energia ce o am şi în câţiva ani oi putea fi şi eu om la casa mea, cu preocupări banale. Că nu e ceva plăcut să fii o persoană ce nu se conformează societăţii şi să trebuiască să îţi ţii în frâu tot surplusul de energie! Dar, în loc să devin mai “domestic”, devin tot mai “sălbatic”, pentru că, la fel ca orice alte abilităţi, curajul şi setea de aventură se dezvoltă folosindu-le şi antrenându-le! Iar dacă azi vei avea curaj să te baţi cu un câine, mâine cu un lup, poimâine cu un leu… răspoimâine te vei bate cu toată jungla! După cum bine mi-a zis cineva: “A crazy heart should never be tamed!”, a scris Timotei pe contul său de Facebook.

 

În România, pe Transalpina

 

A fost cu autostopul şi prin România, ca să vadă ţara. Mereu întreabă dacă se poate să fie dus gratis, pentru că ştie că la noi în ţară, chiar dacă nu se cer bani expres, se aşteaptă sau nu se refuză la final („la noi sunt mulţi autostopişti navetişti, pentru care ăsta e un mijloc de transport şi s-a încetăţenit o mentalitate de felul acesta, dincolo, în Europa, este foarte diferită viziunea”). Sunt destui care îl felicită pentru ceea ce face, care ar vrea să facă şi ei acelaşi lucru. Are şi câteva „fixuri” legate de autostop, unele deja bifate: a fost dus cu maşina ambulanţei, dar şi cu o maşină de poliţie. „În Franţa m-a luat poliţia, dar pentru că stăteam într-un loc în care nu era voie, şi m-a pus pe drumul bun. Au fost puţin ironici poliţiştii, din câte am înţeles. Altădată, eram într-o parcare, pornisem la drum în ziua de Crăciun şi era o patrulă de poliţie acolo şi unul din ei a intrat în vorbă cu mine. I s-a părut interesant ce fac şi mi-a făcut cinste cu o cafea ca să stau să îi povestesc. La sfârşit a adăugat, totuşi, că i se pare că am o viaţă instabilă şi îmi venea să întreb instabil faţă de ce?”. Călătoriile de acest fel i-au deschis şi mai mult mintea: nu este homofob („deşi eram, mai demult, din cauza mediului de aici şi a educaţiei de la noi”), nu respinge idei noi, nu judecă pe alţii după naţionalitate, religie sau orice altceva. „Deschiderea pe care ţi-o oferă autostopul este uimitoare. Când nu ieşi din confortul cu care eşti obişnuit, este foarte greu să îţi schimbi mentalităţile, de la religie la orice altceva. Călătorind în modul acesta, înveţi să fii mai open minded şi să îi accepţi pe alţii. Trebuie să ştii să găseşti echilibrul în a-i accepta pe toţi şi a-ţi expune rezonabil convingerile tale şi a-ţi păstra valorile tale. Mă întrebi dacă m-a făcut mai înţelept călătoritul… Este un proverb turcesc care spune: „Cine este mai înţelept: călătorul sau cel care citeşte multe cărţi?”. Ideal e să le faci pe ambele, dar dacă e musai să alegi… mai bine n-ar fi!”

 

Surse foto: Timotei Rad, Înconjurul lumii cu autostopul,

www.autostopmagellan.ro

Foto main: Timotei Rad în Edinburgh, Marea Britanie

 

 

P.S.: Pe Timotei îl puteţi urmări prin intermediul paginii sale de Facebook (la link-urile de mai sus), îl puteţi încuraja sau îi puteţi promova, mai departe, călătoria în jurul lumii cu autostopul. Mi-a mărturisit că va lua cu el, la drum, un însemn al campaniei „Salvaţi Roşia Montană”, pentru că îşi doreşte o cauză serioasă şi importantă pe care să o ducă cu el peste tot prin lume. Nu ştiu unde este astăzi, dar îi doresc vânt prielnic, indiferent pe ce cale se îndreaptă spre visul lui.

Credit hărți: http://www.freeworldmaps.net/