Despre morți, numai de bine

4

Sunt un om care-și face tot felul de probleme morale și ține lungi monoloage interioare când îi ia în calcul pe ceilalți. Acum câțiva ani, mergeam cu trenul de la Arad la București și, fiind singură-n compartiment, mi-am pus, precaută, rucsacul sub cap. Pe când mintea se topea spre somn, mi-am zis că-s o paranoică plină de prejudecăți, care-și imaginează hoți peste tot și mi-am reproșat că fac tocmai ceea ce nu-mi place să văd la alții: nu am încredere în aproapele meu. Mi-am suit ruscacul în standul de bagaje și am adormit. Când m-am trezit, rucsacul dispăruse.

 

Phone_WetGrass_RGB

de Andra Matzal

 

Acum ceva vreme, mi-am pierdut telefonul mobil. Îmi căzuse din buzunar când am coborât din mașină în fața porții, iar când mi-am dat seama că lipsea, era deja prea târziu. Locuiesc la țară, pe o stradă super liniștită, chiar lângă biserică. Lăcașul are o aură bine întreținută de cântece evlavioase, repetate îndelung de pe CD player-ul popii, legat la boxele duhovnicești. Îmi pică fisa c-ar fi putut fi Vaca Nebună, pe care-l văzusem mai devreme la gard, venit cel mai probabil să strige dup-o țigară. Vaca Nebună era arhicunoscut în sat, un bărbat care muncea cu ziua pe la cine-l trata cu câțiva lei și foarte mult combustibil alcoolic, sub orice formă, un bărbat cam tare de urechi și foarte guraliv, bodogănind mereu, vag inteligibil. În tinerețe, muncise pe șantiere din mai toată lumea, unde se zice că, din singurătatea platformelor petroliere, și-ar fi pierdut mințile și-ar fi dat în patima băuturii, iar când s-a întors acasă, nevastă-sa și copiii i-au luat banii și l-au gonit, cu tot cu ordin de restricție. De atunci, rămăsese meșter bun, dar devenise mai mult o umbră, mereu nevoit să găsească ceva de muncit în fiecare zi, ca să-și câștige pâinea. Sau mai degrabă alcoolul, fiindcă refuza mereu mâncarea și mai cerea un pahar. Vaca Nebună mai venea pe la noi cu treburi, să pună ciment, să descarce pământ, să mai sudeze câte ceva, și mereu își spunea povestea vieții în gura mare, în frenezie de bețiv, ca la final să primească bani și pachet. În dimineața cu telefonul, era în curtea bisericii, despre care se spune că el cu mâinile lui a ridicat-o, muncind ca zidar și om bun la toate, până când ar fi fost dat afară, acuzat că furase niște scule. ”Al dracu’ să fiu, Doamne iartă-mă, dac-am pus mâna pe ceva!,” zicea mereu.

”Auzi, dom’le, când ai venit matale la poartă, n-ai găsit pe jos un telefon? Unul mare-așa, căzut lângă mașină?” îl întreb io, iar Vaca Nebună, care pregătea toate cele pentr-o înmormântare, scutură din cap și-ncepe s-o dea pe ”Vai, da’ ce să văd, că n-am văzut nimica?! Io am trecut p-acolo, da’ n-am văzut, că dacă vedeam, nu v-aduceam? Poate l-o fi luat vreunu’, văzând că sclipește-n iarbă.” Și tot așa, până când încep să mă simt aiurea, cum să suspectez pe cineva doar pentru că-i sărac și bețiv, că poate l-a luat vreun puști, să-și bage aplicații pe el, de ce tocmai Vaca Nebună, doar el vine la noi să muncească. Da’ de unde știa totuși că telefonul lucea? mă-ntreb c-un aer de Agatha Christie la țară.

Caut repede aplicații de tracking pentru telefonul cu Android, care nu avea nimic similar instalat, pentru a fi depistat cu ușurință. După multe tab-uri deschise, încercări și erori, harta se detaliază, iar zoom-ul focalizează chiar pe strada mea: telefonul e chiar acolo, la câteva sute de metri distanță. Din păcate, aplicația nu localiza decât foarte aproximativ, indicând un perimetru vag, dar era deja o pistă serioasă. Am pornit cu mașina: prietenul meu, la volan, eu în dreapta, cu laptopul în brațe, mergând cu 20 la oră și scanând peisajul, de parcă deasupra casei unde se afla ar fi trebuit să apară un semn. Stickul de net nu funcționa mai deloc, harta aproape că nu se mai încărca, iar până la urmă am pierdut conexiunea cu telefonul. Am renunțat la mașină și am luat-o pe jos, sunând mereu la numărul meu, în speranța că voi auzi din vreo gospodărie acordurile de la No Alarm and No Surprises. În scurt timp însă, a fost și închis, astfel încât l-am pierdut de tot, iar noi ne-am crizat ca o echipă de hackeri sabotați de o pană de curent.

La câteva zile, Vaca Nebună a fost confruntat din nou, iar de data asta a-nceput să se-nchine și să se jure pe Fecioara Maria și pe sfântul altar că n-a luat el nimic, ”să mor io, așa om mă știți?”. Chiar și nea Ghiță țiganul de peste gard, unul dintre cei mai simpatici oameni pe care-i știu, i-a sărit în apărare, ”că și pe noi dă vina lumea dacă le dispare ceva, că ne vede-nchiși la față. Păi ce, n-am intrat io în case de generali și colonei, care mamă-mamă ce-avea acolo, boierie, nu alta, și nu m-am atins d-un cap de ață?!” Deja începusem să mă simt și mai prost pentru suspiciune și să-mi imaginez viața grea a Vacii Nebune, un mărginaș căruia toată lumea îi dădea de pomană, un om care-a pierdut tot, mai puțin sticla fără fund.

La puțin timp după asta, când mergeam cu bicicleta la magazin, mă oprește un vecin mai mereu proptit în fața unei case dărăpănate, cu grădina numai buruieni înalte, din care latră violent un câine în lanț. E un bărbat bărbos, cu o privire înciudată, în cărucior cu rotile, care cere mai mereu ”o injecție d-aia”; adică o țigară. Mă apropii de el și mă-ntreabă dacă mi-am găsit telefonul. Zice că știe precis cine l-a luat, se uită atent în dreapta și-n stânga, l-a văzut chiar în ziua aia pe Vaca Nebună, aplecându-se în iarbă lângă mașină și băgând ceva în buzunar. Sigur-sigur el a fost, că doar el stă mereu la poartă și vede tot ce mișcă. Îi mulțumesc omului ăstuia care-mi inspiră un pic de teamă și despre care tot nea Ghiță mi-a zis c-a ajuns în cărucior de om rău ce-a fost. Dintr-o dată îmi imaginez scena decisivă: Vaca Nebună, constrâns să mărturisească, recunoaște c-a vândut mobilul pentru bani de băutură. Nu mai aveam doar o intuiție-n bătaia vântului, ci și un martor.

Cazul s-a complicat însă atunci când am aflat că Vaca Nebună era, nu se mai știe de ce, dușmanul de moarte al bărbatului în cărucior, care și el fusese părăsit de femeie și de copii, de rămăsese singur, să cadă casa pe el. Oricum ar fi, abia așteptam să apară hoțul și să-i spun că știu și că nu mai are ce căuta nici măcar la poartă. După vreo săptămână, aflu că Vaca Nebună a murit: era la o pomană, unde i s-a făcut rău și l-au dus la spital. ”I s-au topit organele-n el de la băutură. Era distrus pe dinăuntru, zice doctorul.” Am avut un mic șoc, doar cu puțină vreme-n urmă îl auzisem pentru ultima dată zicând ”să mor io dac-am furat ceva.” ”Și-a murit și ăla-n cărucior. Era bolnav de multă vreme,” am aflat tot atunci, acum de-a dreaptul uimită, doar ambii protagoniști din povestea mea dispăruseră iremediabil în câteva zile, ca la un semnal nevăzut. ”Dumnezeu să-i ierte”. Chiar așa, ce om să fii să mai învinuiești un om mort?

În fine. Au trecut două luni de atunci, Vaca Nebună nu mai strigă la poartă, iar casa bărbatului în cărucior a fost luată în primire de rude, care i-au dărâmat acoperișul, au scăpat de câine și i-au scos toate lucrurile-n curte, unde zac în saci, printre buruieni. Într-una din seri, pe strada asta ca-n decorul din Dogville, primesc un telefon de la tata, care la rândul lui fusese sunat de cineva care pretindea să-mi fi găsit telefonul. L-am sunat imediat și mi-a zis că-l cumpărase la mâna a treia de la cineva care-l cumpărase de la … ”Vaca Nebună,” am completat automat, iar vocea continuă surprinsă ”da, de la omul care-a murit. Dar de unde știați?”. Îmi zice că l-a cumpărat cu 4 milioane și că, dacă-l vreau înapoi, îi pot da un telefon la schimb, dar că nu-i vine să mi-l dea pe degeaba, că nu stă prea bine cu banii. Se oferă însă să-mi returneze cartela SIM, doar știe și el ce rău e să-ți pierzi toate numerele din agendă. Îl iertasem deja pe Vaca Nebună, doar ce sens ar mai fi avut să porți pică unui om plecat între cei drepți, dar cu toate astea, o vagă frustrate cinică încă plutea în aer, atâta vreme cât n-avusesem siguranța și nici curajul să merg pe mâna intuiției și lăsasem din nou filtrul compasiunii să tulbure claritatea judecății. ”Păi ce să-i faci; despre morți, numai de bine,” a tăiat cineva nodul gordian al dilemei morale de detectiv eșuat.


4 comentarii

  1. Auzi, pisi stai la tara, dar ai telefon cu Android si prieten cu masina. Mai degraba stai la oras sau poate esti vreo increzuta din aia cu ifose, vezi Doamne ce ti-a facut tie ala si ce intuitie ai tu, cica sa inveti ce e munca pura… Deja mi-e clar ce fel de “om” esti si sper sa nu mai deschid din greseala pagina sa-ti citesc mizeriile si aberantele cum stai tu oraseanca mutata la tara.

  2. Vai câtă ură, Ioane, toată lumea doarme, numai eu nu pooot săă dooorm că mi-am pierdut telefonul cu Android şi n-am mai putut intra pe feisbuc toată săptămâna, îţi dai seama? O tragedie. Oricum e haioasă povestea pentru că realizez ce probleme au unii. Andra, keep writing, lasă-l pe Ion.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger