Despre erezii politice, noii politruci, vampiri, droguri, credite, hoti, disidenti si partizani (I)

14

 

Scriitorii Vasile Ernu, Florin Lazarescu, Dan Lungu si Doina Rusti vor participa la festivalul de literatura „Moscow International Open Book Festival”, desfasurat in perioada 11-14 iunie. Evenimentul „Scriitori romani la Moscova” sau, cum l-au numit rusii, „Nepotii lui Dracula la Moscova”, este organizat de Institutul Cultural Roman, prin Centrul National al Cartii, in colaborare cu Central House of Artists din Moscova. Dupa foarte multi ani, scriitorii romani revin in Rusia, iar Vasile Ernu este unul dintre putinii scriitori romani tradusi in limba rusa dupa 1990, cartile lui fiind editate de editura moscovita AdMarginem. Zilele acestea, autorul volumelor „Nascut in URSS” si „Ultimii eretici ai Imperiului” a acordat un amplu interviu presei ruse. Mai jos avem varianta in limba romana a acestuia. In prima parte, Ernu vorbeste despre nostalgie, noii politruci si vampiri.

Interviu cu Vasile Ernu, realizat de Oleg S. Rotenstein (scriitor)

Draga Vasile Ernu, ai venit in “noua ta Patrie”, cum scrii in ultima carte (“Ultimii eretici ai Imperiului”, ed.Polirom, 2009), in 1990, din “necuprinsa tara mea natala”, cum spui in “Nascut in URSS”. Care este Patria ta, cum te simti ca fost cetatean sovietic in pielea unui cetatean roman?

In viata sint multe lucruri pe care nu le putem alege.  Ele ne sint date. Tara in care ne nastem, limba pe care o vorbim, parintii etc.; sint lucruri pe care nu avem cum sa ni le alegem. Sa zic ca-mi pare rau ca m-am nascut in URSS?… Nu. Sint chiar multumit de experienta avuta in aceasta tara. Ma intreb uneori ca un copil: unde mi-ar fi placut sa traiesc daca aveam de ales? Sint citeva locuri pe care le ador, dar sint mai degraba locuri livresti. In realitate, si ele sint, probabil, niste locuri-momente banale. Putine locuri-tari fac concurenta proiectului URSS. Privit acum cu putina detasare si intelegere, cred ca este unul dintre cele mai fascinante locuri. Acolo s-a acumulat atita experienta, atita tragedie si fericire, incit uneori ti-e mila de oameni. Imperiile fascineaza, oricit de violente ar fi. Iar mie mi se par mult mai interesante fenomenele tragice. Imi place si comedia, umorul si ironia, sint un om din sud, cu un umor klesmer (ruso-evreo-valah) si il folosesc din plin, insa nimic nu e mai complex decit tragedia. Tragedia si saracia sint fenomene mai interesante, mai ales pentru scriitori, decit fericirea si bogatia. E adevarat ca deseori ne cam plictiseam sa construim comunismul, insa pe mine si constructia capitalismului ma plictiseste. Fericirea spre care tindem toti nu are legatura atit de mult cu bunastarea, bogatia sau ideologia. E o poveste complicata si scriu putin despre ea in carte.

Ce spui pare putin cam masochist. Vrei sa suferi ca sa ai ce scrie?

Nu. Ceea ce vreau sa spun e ca trebuie sa fim cu mintea mai destupata si sa scapam de clisee. Suferinta, nefericirea nu dispar niciodata, ci doar se transforma, capata alte forme. Societatea in care traim stie foarte bine sa ascunda aceasta suferinta, s-o impacheteze frumos. Pe mine ma irita povstea actuala cu eficienta de care se tot vorbeste in noul regim: eu nu vrea sa fiu eficient, nu vreau sa am vila, nu vreau sa am cea mai scumpa masina, cel mai scump catafalc, ci vreau sa am timp, sa meditez la sensurile ascunse ale vietii. Intre mine si noua putere dominata exista o neintelegere profunda: in timp ce ea construieste capitalismul glorios si lupta pentru valorile monetare, Ernu isi permite luxul de a pune intrebari, si inca unele foarte incomode.

Prin urmare, sint multumit ca am trait in URSS si am vazut “Gloria si decaderea acestui Imperiu”. Cunosc marile tragedii de la prima mina. Stiu despre tragediile care au avut loc acolo si incerc sa le inteleg si sa le chestionez. Prima mea carte povesteste in mare viata cotidiana din Patria mea. Insa intr-o zi, Patria mea a disparut, iar orice moarte are si ceva tragic, chiar si cind moare un dusman. Am ajuns la studii in Romania intr-un context postcomunist. Veneam dintr-o familie in care se vorbea romaneste. Erau anii marilor desteptari nationale din zona.

Cum ai gasit Romania anilor `90?

Foarte bolnava, isterica, lipsita de capacitatea de a dialoga. Toata lumea urla si nimeni nu asculta. Eu trecusem deja prin perestroika, fenomen care ne-a lecuit de isterie. Initial mi-a fost foarte greu, fiindca eu creadeam ca “Romania din capul meu”, invatata din carti, foarte romantica, e tot una cu “Romania profunda”. Si am avut o mica revelatie: nu e suficient sa stii limba, cultura, istoria si toate cele necesare despre o tara ca sa o pricepi. Ca sa o simti “biologic”, trebuie sa traiesti cu ea, trebuie sa ai o experienta cotidiana zi de zi. Patria e ca si o limba, se invata zi de zi mai ales in copilarie. Asa ca, pentru mine, Romania este o Patrie ca o limba invatata la maturitate. Dar o invat zi de zi si poate e mai bine sa-i fiu cetatean, decit “patriot”. In Romania, ca si in Basarabia, sint prea multi patrioti si prea putini cetateni.

Ai venit in Romania si te-ai perindat prin Iasi, Timisoara, Cluj, Bucuresti, dupa ce facusesi un periplu prin orasele Odessa si Chisinau. Cum a fost acest traseu, care e locul preferat?

Da, am schimbat citeva orase. Fiecare oras e o noua viata. E foarte interesant sa schimbi orasele. Mereu i-am invidiat pe amicii mei evrei pentru usurinta cu care schimbau locul. Dar e bine sa o poti face din propria dorinta, nu din cauza unor presiuni externe violente. Insa mare atentie: sa nu confundam schimbarea de care vorbesc eu cu mecanismul instaurat in ultimii 20 de ani de schimbare de oras-job. A schimba orasul nu inseamna a schimba jobul si biroul. Toate orasele-birou sint la fel. Asta e o forma de mimare a schimbarii si, de fapt, oamenii nu schimba nimic. Schimba poate o fisa in cartea de munca. La fel e si cu nebunia turismului. A disparut spiritul explorator care a fost inlocuit cu spiritul turistului. Turismul e ca faimoasele  conserve sovietice  “Micul dejun al turistului” adica, toate-s la fel si fara nici un gust. Mergem sa vedem ceea ce deja stim, dupa trasee prestabilite. Urasc aceste ritualuri….

In Romania e foarte interesant fiindca se simt foarte bine faliile unor culturi si influente diferite. Iasul molcom-meditativ, cu aerul sau moldo-slav. Clujul, cel mai conservator oras al Romaniei, cu romani veniti foarte tirziu in oras, care se lupta sa-si aproprieze spatiul si istoria orasului si cu o comunitate inca importanta de maghiari, vechi citadini. Foarte interesant cum se simte asta, la fiecare pas. Trebuie doar sa ai ochi sa vezi si urechi sa asculti. Bucurestiul… Am descoperit un Bucuresti pe care-l iubesc exact pentru ceea ce este el urit. Este cea mai orientala capitala europeana. Aceasta combinatie il face irezistibil…. Nu trebuie sa ne temem de Orient si nu trebuie sa idealizam prea mult elementul occidental. Fiecare are avantajele si dezavantajele sale. Batalia intre Orient si Occident, conflictul celor doua mari culturi nu tine de religie, cultura in sensul ei larg sau concurenta pentru valori monetare, ci este o batalie intre doua modalitati total diferite de a gestiona timpul. In Bucuresti se simte perfect acest lucru. E o poveste foarte lunga la care lucrez acum…. Mie imi place Estul Europei tocmai pentru ca stie sa lucreze cu aceste doua forme de gesionare a timpului, cel de tip oriental si cel de tip occidental. E fascinanta povestea asta cu timpul… Chisinaul, de exemplu, e un spatiu extraordinar tocmai pentru acumularea experientei “periferiei de Imperiu”.  Din pacate, acum e un proces de distrugere a acestei comori. Asta se intimpla si in Caucaz, si in fostele republici asiatice. E o tema care ma preocupa.

Prima ta carte, “Nascut in URSS ”, s-a bucurat de foarte multa atentie, comentarii peste comentarii, premii si traduceri. Am inteles ca e la a 3-a editie, deci a fost un debut de succes. Crezi ca “Ultimii eretici ai Imperiului” va avea acelasi succes?

Succesul e o chestiune relativa. Vine si pleaca inainte de a-ti da seama ca s-a intimplat. Ideal, e bine sa nu te prinzi de asta, sa-l tratezi ca si cum el nu ar exista. In definitiv, scriitorii se bat pe citeva mii de cititori. Am suficienta autoironie ca sa ma protejez de aerele vedetismului. Fireste ca e placut sa vezi ca volumul este comentat si se citeste din moment ce se scoate cite un tiraj pe an si se traduce in mai multe limbi. Reusita unui volum tine de foarte multe necunoscute. Cind scriam prima carte, nici macar apropiatii nu ma luau in serios. Renunti la job si stai sa scrii e o chestie “neserioasa”, mai ales daca nu mai ai 20 de ani, ci 35.

Eu am lucrat citiva ani buni in industria cartii si de felul meu fac analize riguroase fenomenelor culturale. Imi place sa analizez, sa construiesc teorii si sa dau explicatii mai generale. Ma mira foarte mult credinta aproape oarba in tehnologiile de PR&marketing&management. Tot mai multa lume este convinsa ca banii si tehnologiile de comunicare si vinzare rezolva tot. Eu zic ca in domeniul cultural ele rezolva atit de putin, incit se poate renunta la ele in forma lor actuala. Din punctul meu de vedere, aceste tehnologii sint total neinteresante si vetuste. Le dedic doua capitole in noua mea carte. Mai ales ca arta si cultura sint in esenta lor produse anti-piata, sau hai sa zicem ca si Groys, ele sint in avangarda economiei. De aceea, cultura nu prea functioneaza dupa mecanismele pietei, asa cum scrie in manualele lui Kotler.

Ca ai adus vorba de PR, tu faci in citeva capitole o critica dura la adresa industriei de PR&marketing&management. Afirmi ca ei sint noii politruci, noii propagandisti. Nu te temi ca o sa-i superi?

Corect. Da, aceasta clasa sociala reprezinta echivalentul politrukului din vechiul regim. Sint oameni care nu produc nimic in sensul clasic de “tehne” si  “poesis ”, lucruri si idei. Acesti oameni produc conexiuni, pe cind eu pledez pentru deconectare. Reprezentantii acestei industrii si partizanii mei sint clase antagoniste, daca-mi permiti sintagma. Insa sa fiu inteles corect: eu nu spun ca o societate nu are nevoie de oameni care organizeaza si stiu sa comunice. Nu. De cind e lumea si pamintul societatea a avut nevoie de ei. Moise, de exemplu, a fost un bun organizator, manager cum am spune azi. Insa era o catastrofa la comunicare, de aceea l-a folosit in comunicarea cu Faraon pe fratele sau Aaron, care era un vorbitor excelent.

Eu atrag atentia asupra doua lucruri importante. Mai intii incerc sa arat ca tehnologia PR-ului, care avea ca scop initial crearea unor tehnici de manipulare, de creare a unei opinii publice favorabile comanditarului, care sa nu fie un produs al societatii, ci al unor “ingineri invizibili ”, devine treptat, treptat model social. Adica ceea ce traim, modelul social impus e o inginerie sociala de laborator. PR-istii si managerii, politrucii de azi devin eroii societatii. Tehnologia PR este de fapt o teorie a conspiratiei intoarsa pe dos si pusa intr-un limbaj de lemn. Si PR-stii, si conspirationistii cred ca lumea poate fi manipulata de citiva designeri sociali.

Al doilea lucru e legat de ideea de munca si productie. Ei produc conexiuni si iluzii. E un soi de mimare a muncii, ei nu produc ceea ce spun ca produc. Eu cred cu convingere ca 70% din toata aceasta industrie e o mare pacaleala si de fapt e o banala escrocherie. E o clasa care traieste pe sume frumoase de bani, fiind de fapt niste paraziti sociali. Insa sistemul are nevoie de acesti paraziti fiindca ei sint cea mai puternica armata a actualului regim. Ei ii cunosc acea limba de lemn pe care o predica. Ei au exact aceeasi functie sociala ca si vechii politruci si nomenclaturisti din regimul comunist.

Ai inceput sa fii tradus, deci ai pentru ce sa te bucuri.

Of… traducerile sint o noua “fata Morgana” a literaturii romane. Sa fim tradusi si sa luam Nobelul sint marile obsesii ale literaturii romane, care, dupa mine, sint in esenta lor niste tinte false. Cu Nobelul am “rezolvat partial” prin “romanca” Herta Muller. Iata, pe scurt, parerea mea. Traducerea este un aspect interesant si important, insa secundar in cimpul literaturii. Traducerea cartii/cartilor unui scriitor si punerea lui pe piata externa este in primul rind o problema de marketing, ceea ce presupune un lant intreg de mecanisme: subiect vandabil imediat, PR agresiv sau subversiv, pozitionare personala, relatii cu persoane influente, fonduri de traducere, grupuri de interese economice si culturale etc. Sa nu ne imbatam cu apa rece: valoarea estetica a unei carti nu primeaza in acest joc, ceea ce nu inseamna ca nu conteaza. Nu e nimic rau aici, fiindca acestea sint regulile globale ale jocului actual. Acest joc trebuie facut, trebuie traduse si vindute cit mai multe titluri romanesti in afara. Noi sintem insa maestrii in a alerga pe piste gresite. Sa fim atenti sa nu cadem intr-o capcana crezind ca traducrea si editarea scriitorilor nostri in strainatate ne creste cumva valoarea literara sau rezolva starea precara in care se afla literatura si piata literara de la noi. Fals. Valoarea literara si situatia literaturii romane nu au nici o legatura cu traducerea ei. Traducrea poate cel mult farda problemele noastre. Editarea in strainatate a scriitorilor nostri  e importanta, dar trebuie sa ramina secundara pentru noi. ICR-ul face insa o treaba buna in acest sens, are proiecte bune pe traducere. Face ceea ce trebuie sa faca. Insa problema literaturii romane si a pietei noastre literare se afla in alta parte.

Pe mine ma intereseaza foarte mult cititorul roman, fiindca scriu romaneste. Ma intereseaza si spatiul din R.Molodva fiindca si ei sint cititori, in mare parte, de literatura romana, se framinta cu aceleasi probleme, facem parte din acelasi spatiu cultural. A propos, e o piata foarte importanta, total neglijata de noi. Si ma mai interesaza spatiul rus. Fac parte cumva din el, tin legatura cu el, incerc sa scriu si sa activez si acolo. Vreau sa fiu un scriitor care activeaza pe cele 3 piete culturale. Celelalte zone sint secundare si cu importanta mai degraba simbolica pentru mine. Ca sa devii un scriitor important pe pietele occidentale e nevoie de mult mai mult decit sa scrii bine, dar asta e o poveste lunga. Un erou de-al meu are o intreaga teorie pe tema asta si zice: pentru a avea o literatura mare, cu impact semnificativ, trebuie mai intii sa ai o armata puternica. Armele de azi sint insa mult mai complicate si mai sofisticate.

Deci acesta e crezul tau: scrii pentru oamenii din zona din care vii si pe temele cu care ei se confrunta. E corect ce spun?

Ca sa-l parafrazez pe Dario Fo, as sintetiza convingerile mele artistice si politice cam asa… Unde este putere, acolo e politica. Unde e politica, acolo e si ipocrizie. Unde e ipocrizie, e si multa minciuna. Unde exista minciuna, apare nemultumirea. Unde e nemultumire, e si durere. Unde e durere, e suferinta. Unde e suferinta, e tragedie. Unde e tragedie, e singuratate. Unde e singuratate, e arta. Unde e arta, e protest. Unde e protest, e libertate. Unde e libertate, e viata. Unde  e viata, apare si artistul. Unde este un artist, apare, din pacate,  si Puterea. Acesta e cercul vicios in care traim in istorie. Iar arta nu e o fabrica de produs metafore cum se predica pe la noi. Arta creaza sensuri si cu ajutorul metaforelor, in timp ce sensul salveaza, iar salvarea e un gest eminamente politic.

Unii afirma ca in cartile tale manifesti o nostalgie fata de URSS, fata de comunism. Cum o explici?

De povestea asta m-am saturat. Dar stiu ca unii critici, precum D.C.Mihailescu, ma dau ca exemplu, ori de cite ori au ocazia, de “scriitor nostalgic”. Simona Sora, o fata foarte isteata la care tin, in recenzia primei carti vorbeste de un risc pe care abordarea mea l-ar implica, ca e o “carte periculoasa”, ca nostalgia este periculoasa etc. Initial, fiind inca un baiat timid, fara experienta in domeniu, incercam sa ma apar. Nu voiam sa fiu “bau-baul” si sa distrug visele criticului din “minunata lume noua”. Acum sint mult mai relaxat cu aceasta poveste. Da, sint al naibii de nostalgic, dar nu va temeti, nu sug singe de clone si minti clonate capitaliste… sau, ma rog, nu foarte des… Cine decide ce e bine si ce e rau? De ce se pune inderdictie la nostalgie? Chiar ne-am timpit cu totii?

Ideologia dominanta actuala interzice astfel de sentimente. Ei urla ca nostalgia e un lucru „rau si periculos”. Asta ma cam scoate din sarite. Comunistii au interzis un tip de sentimente umane, capitalistii, altele. Nostalgia, dragostea si ura, prietenia si disperarea sunt sentimente umane, nu putem trai fara ele. Am mai spus-o si o repet: daca excludem din literatura nostalgia, atunci raminem numai cu „fabrici si uzine”, cu suportul lor material. “Madleine-a” mea este un amarit de closet sovietic …si care e problema?

Nostalgia este un sentiment ce tine de timp, de memorie, de sens si nu de ideologii. Avem nostalgii „dupa acele vremuri”, nu dupa acele ideologii capitaliste sau comuniste. Numai fanaticii si imbecilii pot avea nostalgii dupa ideologii. Da, am avut o copilarie si o adolescenta fantastica, care, intimplator, „au avut loc” in URSS. Nu accept ca politrucii actuali sa-mi rescrie memoria si sa-mi puna interdictie la nostalgie. Jos labele de pe visul meu! Nu e de vinzare… uh.. gata, ca m-am infierbintat si se trezeste vampirul din mine…nu-mi tremura buza de sus?

Daca tot ai amintit de vampiri, in “Ultimii eretici ai Imperiului” vii cu o teorie interesanta despre vampiri, spui ca noi am fi o specie de vampiri si ca exista o batalie intre “vampiri” si “ceilalti”, ca “Dracula ” ar fi una din cele mai bune carti despre zona nostra geografica…

Nu mai vorbi, ca-mi faci pofta… Eu ma joc cu o alta forma de cartografiere culturala si alte tipologii decit cele utlizate acum. E foarte interesant cum un tip ca Stoker, care nu a calcat niciodata pe aici, descrie lumea de aici stind si citind enciclopedii si carti englezesti. E una din cele mai exacte descrieri a ceea ce e aici, fiindca el lucreza cu niste topologii britanice si nu e influentat de experienta directa, nu are emotii. Ador aceasta abordare british. Pentru mine, romanul “Dracula” este una din cele mai bune carti despre anumite tipuri de cultura si conflictele acestora. E una din cele mai bune carti despre relatia noasta cu Europa occidentala. Ce e foarte interesant in aceasta poveste?

Discutam cu Sasa Ivanov, editorul meu pe aceasta tema. El are o intreaga teorie. Mai intii aflam ca noi, cei de aici, de la periferia “civilizatiei”, aflati la margine de imperii, sintem pentru “ei” un soi de “Nosferatu”, adica “Ne-Morti”. Sintem niste fiinte prinse intre doua lumi, “nici una, nici alta” cum spune un bun amic si erou in cartea mea. Al doilea lucru important este legat de modul in care este prezentata drama occidentala de necunoastere a sinelui. Aici are loc un soi de “conflict al civilizatiilor” intre centru si periferie, constiinta victoriana clasica si periferia “necivilizata”, numita simbolic Transilvania. Conflictul intilnirii cu acei “straini”, “altii”, duce la o cunoastere de sine, vesnica obsesie europeana, dar si la aparitia unei mari fobii, aceea de pierdere a identitatii. Teama de “vampir”, de “Dracula”, nu e o teama de “celalalt” diferit fata de “noi”, ci o teama ca vampirul te va musca, acest act ducind la pierderea identitatii tale. Vei deveni si tu altceva, vei deveni un vampir si vei trai prins intre doua lumi. Si aici apare o lupta intre vampiri si oamenii “normali”, intre “imperiu” si “periferie”.

Ei vor sa ne lecuiasca sau sa ne omoare, noi vrem sa le sugem singele. “Civilizatii” dezvolta o intreaga tehnologie si institutii de verificare a vampirilor, de “lecuire” si de omorire, institutii care functioneaza si azi. Problema pe care o ridic eu este urmatoarea: acceptam sa ne pierdem identitatea, sa fim “lecuiti”, sa fim vinati si omoriti, sau le sugem singele? Parca as merge pe ultima varianta… Ar trebui poate sa scriu despre “O zi din viata ultimului Vampir”, cum au vrut sa-mi scoata dintii in vama, cum mi-au dat cu usturoi si cu tamiie in aeroport, cum m-au pus sa vada daca ma reflect in oglinda la ambasada… Dar Vampir Vampirovici are si el tehnicile lui de trucaj si o face pe omul “civilizat” pina ajunge la prima jugulara… haha.

Va urma…

Maine puteti citi despre credite, droguri si partizani. Interviul original il gasiti aici, iar un program al evenimentului, aici.

Foto: Serban Mestecaneanu

Tags:



14 comentarii

  1. Pingback: Imperiile « Sentinte

    • John tataie,
      dar nu venim si cu argumente? Ai citit si interviu? ernu e unul din putinii nostri scriitori care au si un discurs coerent. eu i-am citit ambele carti si pot spune ca asa e unic in felul lui. nu intimplator este tradus si chemat la o multime de evenimente internationale.

      • John baiatule

        Intr-o lume indoctrinata pana la refuz, acest om este o adevarata oaza de “gandire libera”. Cred ca doar unii ca el ar putea schimba ceva in aceasta lume care se indreapta cu pasi repezi spre o decadere totala…

  2. Foarte interesant D-le Ernu, felicitari! pina acum citisem doar comentariile dvs de pe hotnews (mai mult sau mai putin inspirate).
    In urma acestui articol voi cumpara cartile dvs.
    Cu stima,
    LD.

  3. Nu, zau ! Pe mine ma bate gandul sa scriu nu draculo-comunist, ci struto -camilo- comunisto-capitalist!! Mama ce cartea ar iesi. !! Hai ca ma gandesc acum s-o pun pe moate!! Spre uzul viitoarelor generatii de idioto-comunisto-draculieni! Pana atunci insa sunt sigur ca fostele imperii vor deveni noi,iar cele noi vor deveni vechi!! Traiasca nostalgia,mama amintirilor frumos de monstruoase!!

  4. gheorghita zbaganu on

    “Intre Puterea Sovietica si mine au aparut unele divergente: ea vrea sa construiasca socialismul iar eu nu vreau”. Savuros acest Vasile Ernu. Parafrazind, as zice “Intre clasa politica romaneasca (scuze) si mine au aparut unele divergente: ea vrea sa implementeze capitalismul iar eu nu vreau”. In definitiv, la ce e bun capitalismul? Macar sa ii sugem singele, daca putem.

  5. Pingback: Tweets that mention Despre erezii politice, noii politruci, vampiri, droguri, credite, hoti, disidenti si partizani (I) » Think Outside The Box -- Topsy.com

  6. Pingback: Despre erezii politice, noii politruci, vampiri, droguri, credite, hoţi, disidenţi şi partizani : Vasile Ernu

  7. Andrei Butnaru on

    ”O carte periculoasa?” Parca traim in democratie.. Moralistii capitalisti invoca dreptul la libera exprimare doar atunci cand acesta slujeste intereselor lor.
    Si eu m-am nascut in URSS,89 ce-i drept.
    Ne to 4toby sku4aiu po sovetskomu soiuzu,no vse je segodniashee govno menya uje davno zaebal.

  8. avdam nevoie de mai multe argumente pro si contra referitor la tema Romania intre orient si occident ast idei ms mult 😀

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger