Descoperire inedită, după 192 de ani, în opera muzicală a lui Beethoven

0

Un aranjament muzical realizat de compozitorul german Ludwig van Beethoven pentru un imn religios foarte vechi a fost identificat abia după 192 de ani, de către profesorul Barry Cooper de la Universtatea din Manchester, Marea Britanie. Potrivit acestuia, compozitorul a scris o armonie pentru cântarea gregoriană Pange Lingua şi i-a modificat puţin sonoritatea.

 

Pasajul muzical era scris într-un caiet de schiţe muzicale şi fusese considerat un simplu exerciţiu sau o structură incipientă pentru o piesă ulterior compusă, în nici un caz un aranjament muzical de sine stătător. Însă profesorul Cooper a reuşit să identifice linia melodică a imnului în bucata scrisă de Beethoven şi, astfel, să catalogheze bucata drept o lucrare în sine a compozitorului, necunoscută până acum. „Este un exemplu rar de muzică religioasă scrisă de Beethoven. Am fost foarte surprins când am descoperit asta, nu credeam ca Beethoven să fi scris ceva de acest gen”, a declarat Cooper, care este expert în opera lui Beethoven.

Caietul cu schiţe muzicale în care se află această nouă descoperire este proprietatea bibliotecii publice din Berlin şi datează (cu aproximaţie) din anul 1820, dar a fost transcris şi publicat numai în anul 2010. Potrivit lui Cooper, cei care au cercetat anterior opera lui Beethoven nu au putut identifica piesa ca fiind de sine stătătoare pentru că, pur şi simplu, „ea arată ca o înşiruire de note”, nimic mai mult. „Când am analizat-o, am realizat că este vorba, de fapt, de linia unui imn religios cu armonia lui Beethoven”, a explicat Cooper. Compozitorul a făcut nişte schimbări la linia melodică a Pange Lingua (un imn gregorian vechi de 1.000 de ani), dar nu esenţiale. Este posibil, mai crede profesorul britanic, ca această piesă să fi fost cântată la o ceremonie specială, în anul 1820, când compozitorul avea vârsta de 49 de ani (în cadrul ceremoniei, protectorul lui Beethoven, arhiducele Rudolph al Austriei, a fost ridicat la rang de arhiepiscop de Olmutz).

În lumea muzicală, descoperirea profesorului Cooper este considerată extrem de importantă. Este dovada că, deşi poate cu o singură ocazie sau extrem de rar, totuşi, Beethoven a scris şi muzică destinată unui scop precis, anume, în acest caz un scop religios, dar pentru o ceremonie religioasă obişnuită. Alţi analişti au descris piesa drept „foarte rudimentară”: „Când am făcut transcrierea schiţelor muzicale, am crezut că era un fel de exerciţiu, nu am putut să plasez bucata nicăieri”, a precizat profesorul William Drabkin, de la Universitatea Southampton, care a publicat caietul cu schiţe muzicale. „Este fără îndoială o bucată muzicală necunoscută până acum. Aduce o contribuţie, mică, dar contribuţie, la ceea ce ştim despre activitatea lui Beethoven în perioada anilor 1820”, a adăugat el. Autorul descoperirii, profesorul Cooper, este acelaşi care, acum 14 ani, a stârnit controverse în lumea muzicală prin crearea Simfoniei a X-a pe baza unor schiţe muzicale neterminate ale lui Beethoven.

 

Sursa: BBC


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger