Dependența de obiecte. Cinci lucruri care ne fac funcționali social

0

Oricât am încerca, e imposibil să ne imaginăm lumea fără obiecte. Chiar dacă ne-am muta într-o comunitate autarhică ce trăiește după legile naturii, departe de mediul urban și de consumul lui în exces, tot am avea nevoie de ele. Fie de unele de utilitate imediată, cum ar fi sapa cu care am plivi culturile de roșii, fie de unele afective, cum ar fi poza înrămată a unui părinte.

de Ionuț Dulămiță și Andra Matzal

Imagine no possesions, ne îndemna John Lennon la începutul anilor ’70. Versul era, evident, un statement împotriva acumulării inutile și inegale de avere și bunuri. Dacă ar fi să-l interpretăm însă dintr-o perspectivă reducționistă, ne-am da seama că nu am putea supraviețui fără obiecte, mai ales într-o lume hipertehnologizată, cu revoluții pe Twitter și rețelele sociale după care ne organizăm imaginea, ideologiile sau legăturile cu Ceilalți. Până și așa-numiții „nomazi globali”, care călătoresc mai mult de 60% dintr-un an și despre care se spune că sunt mai puțin atașați de bunurile materiale nu-și pot imagina viața fără anumite obiecte din cuibarul rotind de ape al consumerismului, deși, pe drumul strămutării geografice, ar apărea ca obstacole. Chiar dacă se atașează de ele contextual, nomazii globali au nevoie de bunuri portabile (dispozitivele electronice, de exemplu) și le apreciază pe cele care îi țin conectați la rețele. Deși ei spun că au nevoie de aceste obiecte pentru valoarea lor funcțională și pentru accesibilitate, se poate observa că dorința primară o reprezintă nevoia de a rămâne în contact cu lumea, de socializare.

La fel, familia Gáspár din Ungaria, care ne-a povestit într-un interviu cum a plecat în Hawaii să-și construiască propriul sat de vis („Satul de Basm”), unde vrea să trăiască desprinsă complet de rețelele de electricitate, scârbită de „toată societatea de consum”, folosește baterii solare, generatoare pe benzină (dacă nu vor fi suficiente primele) sau cărți electronice – toate produse ale aceleiași societăți, care asigură supraviețuirea și deconectarea. Iar britanicul Mark Boyle, care ne-a povestit într-un alt interviu de ce a ales să trăiască fără nici un ban, într-o rulotă, nu a putut renunța la telefonul mobil, la computer și la Internet pentru că, spunea el, daca ar renunța complet la posibilitățile de comunicare, convingerile lui n-ar fi auzite de nimeni. Cum nu ne putem imagina viața fără anumite obiecte, ne-am gândit care ar fi cinci dintre lucrurile care ne fac funcționali social pe fiecare dintre noi și legăturile nevăzute pe care acestea le stabilesc dincolo de funcțiile lor de bază. Am ales o serie de obiecte dintr-un repertoriu masculin și una dintr-o perspectivă feminină pentru a arăta cât de tare s-au integrat anumite obiecte în viața noastră.

[coloana]

Ionuț Dulămiță:

PORTOFEL


Este un ansamblu de obiecte de o mare importanţă funcţională şi socială pentru mine. Găzduieşte cardul bancar, buletinul, permisul de conducere şi abonamentul RATB – în alte cuvinte, puterea de cumpărare, identitatea birocratică şi accesul la mobilitate. Port cu mine tot timpul aceste accesorii la un loc, chiar dacă îmi îngreunează buzunarele şi chiar dacă nu am nevoie de ele tot timpul. Sunt pe principiul enunţat într-un episod din Seinfeld de George Costanza, cu care mă identific în mai multe privințe: „Nu contează dacă e mai confortabil [fără portofel], e greşit. Lucrurile importante sunt plasate într-o carcasă. Ai un craniu pentru creier, un buzunar pentru pieptene şi un portofel pentru bani”. Portofelul, cu tot ansamblul lui de accesorii mai sus amintit, îmi conferă ideea de siguranţă, prin dependenţa implicită ce derivă din controlul social cu care sunt asociate componentele lui. Prin intermediul lor, sunt un individ funcţional social. Fără unul din ele, m-aş simţi destabilizat. Mai ales că prietenii au ajuns să-mi personifice portofelul, care în sine are o imagine foarte puternică, mult mai puternică decât cea a unor bancnote împăturite în buzunar, și care îi alimentează constant cu bani de împrumut. Asta îmi consolidează un statut social ce generează la rândul său dependenţă, dependenţa celorlalţi faţă de mine. Mai exact, reproduce şi întreţine legături sociale, ceea ce mă face încă o dată un individ funcţional social.

 

MP3 PLAYER


Aici vorbim iarăşi de un ansamblu de obiecte de aceeaşi importanţă funcţională şi socială – aparatul de redat muzică, căştile care permit redarea ei şi muzica în sine, care este obiectificată. Port aparatul în acelaşi buzunar cu portofelul când ies în oraş, sunt tot timpul nedezlipite. Player-ul e mic, deci uşor de mascat, firele de la căşti sunt trase pe sub tricou, difuzoarele lor sunt și ele mici, nu foarte uşor de detectat, iar muzica pătrunde direct în urechi, fără contact cu exteriorul (căştile sunt şi bine izolate fonic), ceea ce face ca acest ansamblu de obiecte să pară o parte integrantă din mine. La fel ca portofelul, mp3 player-ul a devenit o marcă identitară – când ajung la destinaţie şi opresc muzica, nu-mi scot căştile să le pun în buzunar, le las să atârne peste pulover sau tricou, ceea ce i-a făcut pe prietenii mei să spună că par ca nişte excrescenţe ale corpului meu, nişte tentacule. Şi la fel ca portofelul, mp3 player-ul mă face funcţional social, asigurând un echilibru între funcţiile normative furnizate de primul şi nevoia de evadare de sub controlul social pe care o facilitează cel de-al doilea, de depersonalizare socială să-i spunem – muzica, în acest context, apare ca un instrument pus în slujba acestui echilibru.

 

COMPUTER (DESKTOP)


A ajuns ansamblul de obiecte (mă refer aici la aplicaţiile şi serviciile pe care le facilitează, internetul fiind cel mai important dintre ele) care îmi intermediază o parte din relaţiile profesionale şi sociale. Și asta pentru că de aproape doi ani lucrez de acasă, desktop-ul meu devenind astfel principalul canal de comunicare cu exteriorul (într-o mult mai mare măsură decât telefonul sau interacţiunile face to face). Îl folosesc pentru a obţine informaţii, pentru a scrie articole, pentru a stabili şi întreţine contacte cu sursele, pentru a conversa şi întreţine relaţii cu prietenii, pentru a cunoaşte persoane noi şi a consolida legături amoroase. În lipsa lui, nu aş avea cu ce să-mi alimentez portofelul şi mp3 player-ul (în acest din urmă caz mă refer la download-ul ilegal de muzică de pe internet), iar relaţiile mele sociale ar fi mai restrânse – mediul online, prin impersonalitatea şi lipsa contactului direct care îl caracterizează, potenţează confesiunea şi dezinvoltura pe de o parte, iar pe de altă parte face singurătatea implicată de lucratul de acasă mai puţin amară. Zilele în care se taie internetul ori curentul sau în care se avariază una dintre componentele sau unul dintre serviciile acestui ansamblu de obiecte sunt zile moarte şi anxioase. Prin urmare, computerul mă face la rândul său funcţional social.

 

TENEȘI


O pereche de teneşi Timberland gri cu verde, cumpăraţi în 2008, cu 50 de euro, dintr-un magazin din Bruxelles, au devenit un obiect simbol prin trecerea pe care au făcut-o dintr-o zonă gri, ştearsă, într-una alternativă şi cool, pe care s-a mulat garderoba şi identitatea mea (de data aceasta nebirocratică) ulterioare. M-au făcut şi ei să fiu funcţional social prin intrarea pe care mi-au facilitat-o într-o lume cu note subculturale diverse la care aspiram din nevoia de validare şi de erotism (ca să n-o dau pe ocolite, fetele din zona asta sunt mai pe gustul meu).

 

PUI DE PERNĂ


Este singurul obiect non-consumerist care mă face funcţional social, de data aceasta din raţiuni pur afective. Un pui de pernă din zestrea mamei, pătat şi îmbâcsit, fără faţă de pernă şi cu penaj precar (arată ca o cârpă). A devenit un obiect-fetiş pe la vârsta de 5-6 ani, când un văr de-ai mei mai mare mă lovea cu el în joacă şi îl trântea de pereţi și de geamuri, spunându-mi la un moment dat că n-am curajul să-l miros. I-am demonstrat că am şi de atunci îl miros încontinuu, noaptea, înainte de a adormi, un fetiș insalubru, sinistru. Dar îmi aminteşte de tata, care a murit acum 10 ani. Avea şi el unul identic, pe care nu îl mirosea, dar fără de care nu putea adormi. Câteodată îl luam pe al lui ca să-i simt mirosul şi să adorm în siguranţă. Sentimentul ăsta a dăinuit, motiv pentru care nici acum nu pot să adorm fără el şi nu pot să-l miros dacă e curat, trebuie să fie impregnat cu izurile pe care le emană respiraţia mea noaptea (şi care sunt asemănătoare cu cele emanate de respiraţia tatei). Îl iau cu mine şi atunci când plec din Bucureşti. În lipsa lui adorm mai greu şi mă odihnesc mai prost, iar asta mă face mai puţin funcţional social.

[coloana]

Andra Matzal:

LAPTOP


Mulți dintre cei care mă cunosc pot spune că am un atașament puțin ieșit din comun pentru laptopul meu, cu siguranță unul dintre obiectele pe care le-aș lua pe o insulă pustie (alături de o baterie solară). Și lucrul ăsta nu se datorează doar faptului că laptopul a devenit însuși biroul, mutat în cei aproape doi ani de când lucrez de acasă mai peste tot: în grădină, în parc, în pădure, pe plajă, la terase, în cafenele, în pat sau direct în stradă. Laptopul, pe care-l păzesc ca pe ochii din cap, cu tot cu stickerele care-l personalizează, e extensia care cumulează nenumărate alte funcții, pe care le cunoașteți prea bine cu toți. E mediatorul pentru oameni, fie că e vorba de prieteni, colaboratori sau valuri de anonimi din rețelele de socializare, e interfața prin care pun cap, cu informații și opinii din agorele virtuale, mersul țării și al lumii, e biblioteca și fonoteca perfecte. Desigur, și pretextul numai bun pentru procrastinare.

 

BICICLETĂ


Nefiind o persoană tocmai temerară, faptul că în ultimii ani am văzut Bucureștiul în mare parte mergând pe bicicletă a funcționat ca un stimul care se potrivește ca o mănușă selfesteem-ului. Bicicleta roz, cumpărată de la un second hand cu 200 de lei acum doi ani, cu coș cumpărături împletit, luat pe tocmeală din Obor, e mai mult un jaf cu care pedalez hurducăindu-mă pe străzi așa cum merg târâș Daciile vechi printre bolizii lucioși. Până nu demult, credeam că e un model antifurt în sine, însă nu demult mi-a dispărut din curte, din fericire doa temporar. După câteva ore, tatăl hoțului, un bărbat burtos, de etnie romă, mi-a returnat-o, după ce și-a altoit bine fiul. Atunci m-am hotărât s-o recondiționez și să-mi continui cu și mai multă dăruire drumurile, bucurându-mă ușor malițios la depășirea cârdurilor de mașini cu șoferi nevrozați. Ce m-a făcut dependentă de bicicletă e, culmea, independența față de mijloacele de transport în comun & taxiuri, care vine la pachet cu o cu totul altă cunoaștere a orașului: nu după rute prestabilite, ci după chef și hazard.

 

TELEFON MOBIL


Dacă e să am o relație de love&hate cu vreun obiect, aceea e fără doar și poate cu telefonul mobil. Indispensabil până la ticuri obsesive (am impresia că mi-am pierdut telefonul de câteva ori pe zi, motiv pentru care am ajuns să pipăi în conștient buzunarul unde îl țin de obicei), mobilul e cel care mă scoate din încurcătură și mă bagă în angoase. Un model vechi și banal, fără touchscreen, fără Internet, telefonul îmi dă senzația de siguranță, dar și de expunere continuă. Dacă merg pe o stradă mai întunecată, unde simt că paranoia s-ar putea instala, gândul că am telefonul la mine mă liniștește, știind că pot suna oricând pe cineva. Putând fi însă la rândul meu sunată oricând, de oricine, mai ales după o experiență destul de lungă în jurnalism și relații publice, mi se întâmplă în momente de maximă relaxare să nu-mi doresc decât un mare buton de OFF pentru apeluri.

 

GEANTĂ


Probabil multe femei, aproape toate obișnuite să meargă peste tot cu geanta/poșeta pe umăr, s-au întrebat măcar o dată cum își transportă bărbații obiectele, atâta vreme cât îi vedem cu mâinile în buzunare. Eu n-am aflat răspunsul, altfel aș fi renunțat poate la geanta în care încap întotdeauna cele mai curioase obiecte. Obligatoriu trebuie să fie o geantă mare, încăpătoare, care se transformă treptat, cu fiecare drum, într-un portal unde, dacă bagi mâna, poți scoate de la pixuri, carnețele, cărți sau cabluri, până la biscuiți sau surprize de Kinder. E trusa de spraviețuire în orice condiții, care te poate salva de răceală printr-un Paracetamol uitat sau în care te poți accidenta, pipăind o broșă lăsată în vreun buzunar cine știe când. De altfel, nici atunci când nu duc după mine prea multe obiecte nu mă prea despart de geantă – e ca și când aș umbla semidezbrăcată.

 

CARTE


Din geantă nu lipsește niciodată o carte. Și cum am multe genți, mai toate găzduiesc vreun volum întrerupt după ultima călătorie cu autobuzul, metroul sau trenul. Pentru aceste intervaluri de așteptare în sau între stații, cartea este obiectul salvator, care face ca timpul să se contracte și ca mintea să iasă din cadrul real, urmărind cine știe ce intrigi sau argumente. Pentru că nu se știe niciodată cât vei avea de mers, cartea de drum trebuie să fie groasă și captivantă. Nu o dată mi s-a întâmplat să petrec mult timp în fața bibliotecii, neputându-mă hotărî care ar fi cea mai bună alegere. Din păcate, unele dintre ele nu trec testul suprem, rămânând cu lectura după câteva capitole pe care le voi relua cine știe când, atunci când voi lua din cuier cutare geantă spre cutare destinație. Pe lângă volumele din dotare, citesc întotdeauna peste umărul colegilor de banchetă.

 

Foto main: Bobrichillustration.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger