Democraţie cu arcanul

0

Domnul deputat Tudor Ciuhodaru a găsit sursa tuturor relelelor. Lucrurile nu merg bine, țara nu merge înainte, iar noi nu mergem la vot. Drept urmare, domnul deputat a propus un proiect de lege care, ca toate proiectele de lege din ultima perioadă, a trecut tacit de Senat. Proiectul va obliga românii să meargă la vot.

 

 

de Irina Zamfirescu (via ActiveWatch)


Șiruri de oameni vineții vor sta de-a lungul și de-a latul României la coadă la vot. Dacă îndrăznești să te opui, la prima neprezentare primești acasă amendă de 1000 de lei. La a doua – pac, ți se iau și „orice fel de facilități fiscale, ajutoare, idemnizații”. La a treia absență, se repetă amenda de mai sus, plus ștergerea de pe lista electorală.

În expunerea de motive (cea mai scurtă expunere de motive pe care ne-a fost dat să o vedem), domnul Ciuhodaru explică de ce crede el că legea asta ar fi bună. Evident, primul argument este că și alții o au. Există 11 state în care târâtul la urna de vot este de notorietate. Argumentul autorității altor state pică mănușă pentru un stat bâlbâit și impleticit în propriile proiecte. O fac și alții, deci musai să fie bine. La așa argument, ne vine să dăm argumentul vulgaro-cantitativ. Acum, în lume, sunt aproape 200 de state. Dacă doar 11 au decis că e bine, poate că nu ar trebui să fie invocat un curent, o tendință. Ce fac alții nu e întotdeauna bine. Și, mai mult, ce se întâmplă la alții, poate e bine în contextul social specific lor. Poate ne-am fi dumirit şi noi de propriul context local dacă expunerea de motive ar fi avut niște studii de impact, niște analize, nu doar opiniile medicului de gardă.

Argumentele aduse de domnul Ciuhodaru sunt, din nou, opinii, cugetări, niște inferențe logice și cam atât. Nu sunt invocate studii cu privire la motivele pentru care alegătorii nu aleg. Nici măcar cifre. E vorba doar de observația domniei sale că oamenii nu mai votează. Dacă la o șuetă pe holurile Parlamentului o observație e suficientă pentru a fundamenta un argument, pentru o propunere legislativă nu este deloc așa. Propunerea pleacă de la premisa că alegătorii sunt niște iresponsabili leneși, care lâncezesc în propria gospodărie și care nu dau doi bani pe viața cetății. Toate astea sunt spuse diplomat: „responsabilizarea populației și dezvoltarea conștiinței civice …/ determinarea cetâțenilor să se gândească mai mult la problemele societății și să iasă din izolare și indiferență”. Cetățeanul stă cu mânile în sân și burta în sus în timp ce țara se scufundă. Doar că domnul Ciuhodaru nu ia în calcul ipoteza de lucru în care cetățeanul este chinuit de focurile neputinței, de frustrarea pe care i-o generează o clasă politică  incapabilă de a-l convinge cu  proiecte politice în locul atacurilor ieftine. Nu știm în ce măsură este lenea și în ce măsură este dezgustul. Poate asta ar fi trebuit măsurat înainte de a se lansa în astfel de acuzații.

Bineînțeles, această lege ar produce un impact și asupra clasei politice: „responsabilizarea candidaților și a partidelor politice, car vor trebui să își respecte programele prezentate în campaniile electorale, astfel acestea nu vor rămâne doar la nivelul de promisiuni neonorate”. Aha! Deci admitem gargara electorală, la nivel oficial, într-un document de fundamentare al unei legi. Totuși nouă ne scapă legătura de cauzalitate între numărul de votanți și caracterul omului care, întâmplător, mai e și politician. Raționamentul ar fi cam asa: dacă târâm tot poporul la urne, politicenii își vor respecta promisiunile. Pare să lipsească o premisă. De ce? De rușine pentru timpul pierdut al cetățenilor? Din respect pentru votul tuturor? Rușinea și respectul sunt lucruri care ar trebui să se manifeste față de fiecare cetățean al țării, nu față de mulțimea amorfă a naţiunii.

Corolar, se pare că, dacă tot cetățenii vor vota, va crește reprezentativitatea aleșilor. Practic, dacă poporul trebuie musai să aleagă între a mânca un măr acru sau a mânca o pară mălăiață nu înseamnă că para este reprezentativă pentru popor. Înseamnă doar că nu sunt lucruri mai bune.

Punctul culminant al documentului este, fără drept de apel, invocarea limitării financiare a partidelor politice. Cităm: „fraudarea electorală și mita s-ar reduce drastic. Niciunpartid aflat la putere, oricâte instituții ar avea sub control, nu va putea cumpăra voturile tuturor votanților”. Foarte subtil ni se sugerează fraudarea obscenă a alegerilor, prin cumpărarea de voturi de către partidele aflate la putere. Noi putem să jurăm că am văzut găleți de toate culorile în campanie electorală. Mai mult, a face astfel de acuzații fără a aduce dovezi în cadrul unui proiect de Lege frizează buna cuviință și logica comună.

Proiectul de Lege doreşte aducerea cetățenilor abulici în secțiile de vot. Studiile ne arată că participarea cetăţenilor la exerciţiile electorale a scăzut gradual şi ireversibil în ultimii 20 de ani. Dacă adăugăm şi toate sondajele de opinie naţionale care indică obsesiv că populaţia nu mai are încredere în clasa politică, poate găsim o explicaţie a absenteismului malign din societatea noastră. Chiar şi documentul domnului Ciuhodariu începe plat, dar puternic: „În ultimii ani, absenteismul la vot a devenit o problema”. Dar niciunde mai jos nu descrie problema. Ne-am hazarda să o formulăm noi: lipsa unor opțiune viabile duce la absenteismul la vot. Toate revoltele din luna ianuarie, care încă se mai desfășoară izolat, au preluat și vehiculat mesaje precum: „USL+PD-L=Aceeași mizerie”. Cu această ocazie ni se reconfirmă că nu a existat o corectă înțelegere a acelei mișcări.

Iniţiativa domnului Ciuhodaru este bună în felul ei. Reconfirmă inutilitatea şi neputinţa celor care au fost aleşi de cei (deja) puţini. Efectul unei astfel de legi ar putea avea efect de bumerang. Posibil ca turmele de alegători să ia cu asalt cabinele de vot şi să voteze după conştiinţă şi aşteptări. Dar, la fel de bine, aceiaşi alegători s-ar putea să ia cu asalt birourile parlamentare din teritoriu sau platourile televiziunilor, ca să-i pună la treabă pe aleşi. Lucru care i-ar face viaţa imposibilă domnului Ciuhodaru. Va trebui să aleagă: ori la bal ori la spital.

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger