Delfinii şi găştile lor

0

Oamenii de ştiinţă au mai găsit o similaritate între comportamentul social al oamenilor şi cel al delfinilor. Mai exact, în cazul delfinilor cu nas borcănat studiaţi, au descoperit că există “găşti” sau alianţe, formate între masculi, care se organizează în aşa fel încât să îşi conducă societatea – în special, ca să protejeze femelele grupului de alţi delfini, dar şi pentru alte activităţi.

 

 

Delfinii studiaţi de oamenii de ştiinţă îşi duc traiul în golful Shark Bay din vestul Australiei; ei s-au aflat sub lupa cercetătorilor timp de cinci ani, iar concluziile studiului au fost publicate recent în revista Royal Society (Proceedings B). Dar primele cercetări asupra comportamentului acestor delfini au început, de fapt, în anii ‘80, spune unul dintre cercetători, dr. Richard Connor (SUA). Studiul recent publicat arată că aceste mamifere trăiesc într-o societate deschisă, în care ierarhiile sunt flexibile şi rolurile se pot inversa foarte simplu, iar teritoriul nu se rezumă la un singur loc anume. Delfinii călătoresc în grupuri şi nu se feresc să întâlnească alte grupuri, cu care chiar interacţionează (iar modul în care interacţionează denotă inteligenţa acestor mamifere).

În cazul delfinilor din Shark Bay, cercetătorii au remarcat că aceştia se organizează în trei tipuri de alianţe. Primul tip constă în perechi de câte doi sau câte trei, care conlucrează pentru a aduna la un loc femele fertile. Al doilea tip de alianţă înseamnă formarea unor echipe de 4 până la 14 masculi, care resping atacurile altor grupuri asupra femelelor lor sau care atacă alte grupuri pentru a le lua femelele. Al treilea nivel de aliere se bazează pe relaţii de prietenie între grupurile mai mici formate deja, care se adună într-o adevărată „armată”, cu scopul de a proteja femelele de alte grupuri, mai ales dacă acestea au trecut de perioada de împerechere şi sunt pe cale să devină mame.

 

 

Pentru acest tip de operare şi coordonare, este clar, spun cercetătorii, că este nevoie de o inteligenţă extraordinară, pe care delfinii o au, cu certitudine. Ideea de bază a teoriei evoluţiei „creierelor mari” este că aceasta a fost catapultată de relaţiile sociale, consideră Richard Connor. Dovadă stă comportamentul delfinilor din Shark Bay, care au ajuns la un nivel de coexistenţă prietenoasă cu alte grupuri, ba chiar schimbă rolurile cu alte grupuri, uneori, în aşa fel încât evoluţia speciei să nu fie ameninţată. Potrivit lui Connor, doar în cazul oamenilor mai sunt cunoscute astfel de niveluri multiple de formare a alianţelor în relaţionarea socială.

 

Sursa şi foto: BBC Nature

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger