Defrişările, un posibil înlesnitor al răspândirii virusului Ebola

0

Există multe motive pentru care trebuie să luptăm împotriva defrişărilor, scrie site-ul Inhabitat, de la schimbări climatice la pierderea habitatului animalelor sau distrugerea unor moduri indigene de viaţă. Dar mai există un  motiv la care nu ne-am gândit până acum, adus în atenţie de cercetători: răspândirea virsului Ebola.

 

 

Potrivit oamenilor de ştiinţă, defrişările ar fi avut şi ele un rol în epidemia de Ebola din acest an: în vreme ce tăiau de-a valma copaci din pădurile africane, cei care făceau aceste operaţiuni au putut crea, neintenţionat, căi neaşteptate de răspândire pentru virus. Până acum, Ebola a ucis peste 4.500 de oameni în vestul Africii şi a creat panică la nivel global; boala a ajuns chiar şi în Europa sau SUA. Potrivit acestui raport din anul 2005, bolile infecţioase precum letala Ebola pornesc, cel mai adesea, de la animale bolnave.

Ce rol joacă defrişările, în acest context? Pe măsură ce oamenii distrug habitaturile animalelor şi intră tot mai adânc în păduri, pot intra în contact cu animale purtătoare ale virusului. Drumurile făcute prin păduri ajută la răspândirea mult mai rapidă a virusului, odată transmis de la un animal la om. În Liberia, Sierra Leone şi Guineea, ţările cel mai puternic afectate până acum de Ebola, pădurile au fost tăiate într-un ritm dramatic. În Guineea, suprafaţa actuală împădurită este o cincime din cât era înainte.

Un alt articol, din anul 2012, explică următoarele: “Defrişările masive şi activităţile umane desfăşurate tot mai adânc în păduri, în regiuni protejate natural până acum, au putut facilita, direct sau indirect, contactul dintre oameni şi habitatul natural al virusului”. Mai multe detalii în acest sens puteţi citi şi pe Discovery.

 

Sursa şi foto: Inhabitat

Puteţi citi şi:

Liberia primeşte bani de la Norvegia ca să nu îşi mai taie pădurile

Un trib brazilian i-a bătut şi pus pe fugă pe cei care defrişează ilegal pădurea amazoniană

Habitatul speciilor rare a fost defrişat în Făgetul Clujului

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger