Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Sheffield, Marea Britanie, au legat declinul global al coloniilor de albine de căpuşa Varroa destructor, care injectează un virus letal în fluxul de sânge al insectelor, informează The Guardian. Ei avertizează că virusul a ajuns unul dintre cele mai răspândite şi mai contagioase virusuri de pe planetă în rândul insectelor, ameninţând coloniile de albine chiar şi după ce apicultorii stârpesc căpuşele. Alte cercetări au asociat declinul şi cu utilizarea anumitor insecticide, care afectează capacitatea de navigare a albinelor.
Flickr/DBduo Photography
Parazitul Varroa destructor s-a răspândit din Asia în întreaga lume în ultimii 50 de ani şi a decimat numărul albinelor, împreună cu alţi factori precum distrugerea habitatelor acoperite cu flori (sursa de hrană a insectelor cu pricina) şi folosirea insecticidelor în agricultură. O veste alarmantă în condiţiile în care albinele şi alte insecte care polenizează sunt vitale în producţia unei treimi din toată mâncarea pe care o consumăm. Rolul căpuşelor în dispariţia albinelor nu a fost neclar până acum, însă odată ce au ajuns în 2007 în Hawaii, oamenii de ştiinţă au avut pentru prima oară ocazia să le depisteze modul de răspândire.
La un an de la debarcarea parazitului, 274 din cele 419 colonii de albine din Insula Oahu, adică 65%, au fost vânturate, căpuşele mutându-se anul următor în Marea Insulă a Hawaii. În urma lor, un virus care era prezent în niveluri mici înainte să intre în contact cu căpuşele, virusul aripilor deformate, a ajuns la niveluri alarmante la un an după dispariţia paraziţilor. O altă observaţie a fost că un subtip al acestui virus a ajuns să constituie 100% din populaţia virală, de la un procent de 10%, fiind asociat cu pierderi masive de albine. Mai multe detalii puteţi afla pe The Guardian.
La începutul săptămânii, în urma mai multor cercetări recente care au demonstrat că există o conexiune între declinul populaţiei de albine şi utilizarea unor anumite pesticide (din clasa celor bazate pe nicotină), Franţa a anunţat că are în plan interzicerea produselor de acest tip. Mai exact, a produsului Cruiser OSR, un insecticid produs de compania Sygenta. Autorităţile franceze au declarat că vor acorda două săptămâni companiei menţionate pentru a demonstra că produsul său nu dăunează albinelor.