De unde porneşte revolta în Londra

4

 

Acum 2 ani am publicat în Adevărul literar un articol “de călătorie” despre Londra, şi anume despre New Cross, locul unde se petrec revoltele din ultimele zile.  Textul nu e un reportaj serios, dar cît e, cred că spune ceva despre atmosfera acelei zone şi explică oarecum ce fel de oameni îţi trebuie pentru rebeliune: săraci, furioşi şi mîndri.

de Dan Sociu

Cartierul New Cross  este faimos pentru Universitatea Goldsmiths, dar şi pentru “crime line”, punctul cel mai fierbinte al infracţionalităţii.Cartierul e împărţit între studenţi la arte şi criminali, plus Regina, care locuieşte în apropiere, la un sfert de oră distanţă, lângă parcul Greenwich.

În fiecare week-end, în New Cross se lasă cu party-uri şi sânge. La sfârşitul fiecărei săptămâni, englezii se îmbată, se droghează şi se taie sau îşi sparg capetele. Au ambulanţe speciale pentru beţivi şi în fiecare dimineaţă zona e invadată de poliţişti cu pixuri şi carneţele. Dacă eşti alb, te opresc mai rar şi ţi se pun mai puţine întrebări.

Populaţia cartierului e însă majoritar formată din imigranţi, în special caraibieni. 90% din schizofrenicii paranoizi londonezi sunt caraibieni, emigranţi pe care statutul social, clima dificilă pentru cei care au crescut la tropice, alcoolul şi drogurile îi alienează. Vorbesc singuri pe stradă, îşi bat femeile şi fac vitrinele zob cu gloanţe. Butoanele bancomatelor sunt tot timpul pătate cu sânge închegat.

În iunie 2008, un apartament închiriat de doi studenţi francezi – amândoi aveau 23 de ani – a fost spart şi golit. Din fericire, cei doi nu erau în acea zi acasă. Din nefericire, după o săptămână, spărgătorii s-au întors şi au dat peste ei, i-au legat, i-au torturat ca să le obţină codul PIN, i-au înjunghiat – pe unul de 47 de ori şi pe celălalt de 196 de ori – şi le-au dat foc.

Căminul studenţesc în care am locuit o lună era protejat cu porţi şi zeci de uşi care se deschideau cu cartele magnetice, camere video, gratii la ferestre, paznici şi poliţişti, şi cu toate acestea, dispăreau frecvent laptopuri din camere sau chiar canapele din curtea interioară, trecute peste ziduri, cumva, într-un mod imposibil de imaginat, de heroinomani şi vîndute apoi pe cîteva lire.

Păr vopsit şi fuste scurte

Violenţa, oricât de extremă, nu-i impresionează totuşi atât de mult pe britanici încât să se ascundă în case. Până la urmă, mottoul lor istoric a fost dintotdeauna, cum îmi spunea un punker londonez, “Go everywhere, kill every-one” (“Du-te peste tot, omoară-i pe toţi”). Aşa că firescul vieţii lor, reversul părţii blestemate, e unul mai sexy decât al altora. La Goldsmiths University a studiat designul Mary Quant, cea care a inventat fusta scurtă, iar rezidentele din New Cross ştiu să-i onoreze creaţia.

Frizeriile şi magazinele de cosmetice sunt locuri de socializare, unde se ascultă muzică, se dansează şi se fumează skunk, un tip de marijuana cu o concentraţie foarte mare de tetrahidrocanabinol, care te face foarte vesel şi de multe ori foarte psihotic. Părul e important pentru ei şi vopselele de păr sunt superbe.

Mâncarea congelată e bună şi ieftină, iar dacă preferi să iei prânzul în oraş, există locuri în care poţi mânca fără limită, cât de mult vrei, la un preţ fix (5-6 lire) şi ai voie să-ţi aduci şi băutura de acasă.

Clădirile sunt mici şi, astfel, o parte importantă a oraşului este cerul care, într-o oră, îşi schimbă de patru ori culoarea. Peste tot sunt parcuri cu iazuri şi raţe, veveriţe şi porumbei. Vulpile blochează uneori intersecţiile.

Studentele feministe se leagă cu lanţuri de gardurile universităţii ca să protesteze împotriva concursurilor de frumuseţe. În martie, ziarele îl dădeau ca favorit pentru titlul de Miss University London pe Cristopher, un student de 20 de ani de la filosofie. Şi bărbaţii şi femeile, albi sau negri sau asiatici, au în comun o atitudine: mândria.

Toată lumea e pe „pride“, într-o asemenea măsură, că oricât de inhibat şi complexat ai intra în Londra, după o lună ieşi de acolo cu capul sus. Pentru mine, efectul a fost şi mai mare, datorită unei mode binecuvântate care-i bântuie de câţiva ani pe englezi: bărbaţii slăbănogi sunt văzuţi ca adevăraţii masculi. Când am plecat, aveam părul vopsit portocaliu şi duceam cu mine înapoi în Bucureşti 60 de kg de mândrie băţoasă.

 

 


4 comentarii

  1. Este chiar mai frumos decat un reportaj, are de toate. Suntem interesati de perspectiva d.-voastra, nu numai privind ce se intampla in marea britanie, dar cum sa putut in norvegia, sua cu numeroasele crime colective, samd. Exzista posibilitatea sa surprindeti sau sa deschideti perspective de cunoastere a unor fenomene de relativ mare intindere, de alta natura, decat acea a sociologiilor, psihologilor, samd, specializati pe domeniu, prin detasare, radacini si influente culturale, etc. Daca se doreste un argument suplimentar, unele importante descoperiri/inovati/inventi nu au apartinut celor consacrati de domeniu. Toate cele de bine, cornel.

  2. Interesant. Şi eu am petrecut 2 luni în zona despre care vorbiţi, tot în 2008, mai spre toamnă, dar mie mi s-a părut o zonă frumoasă şi liniştită. New Cross e în sudul Londrei, iar revoltele sunt mai spre nord, dacă am înţeles bine din ştiri. Nu mi se pare că ar exista vreo legătură între zona New Cross şi nordul Londrei… ce părere aveţi?

  3. Revolte au fost in mai multe parti ale Londrei (mai concentrate in nord) dar nu au fost si in New Cross… poate va refereati la Lewisham (borough-ul din care face parte New Cross).
    Si in legatura cu mica statistica (probabil o mica parere personala): “90% din schizofrenicii paranoizi londonezi sunt caraibieni” … nu stiu daca e foarte ok sa arunci cu afirmatii de genu asta. E un pic cam inside the box thinking nu credeti?

Leave A Reply