De pe canapea, pe cal. Psihoterapia cu cai, pentru prima dată în România

O femeie a adoptat patru copii, dintre care unul suferea de sindromul Asperger. În alte cuvinte, era autist. Cum băiatul nu reușea să învețe tabla înmulțirii și cum familia lui avea doi cai, mama sa l-a îndemnat să-i spună toate înmulțirile cu 2 unuia dintre ei și pe cele cu 3 celuilalt. Copilul a reușit să învețe și să comunice animalelor ce a învățat, dar era timorat că va trebui să facă asta și în fața profesoarei. Așa că mama i-a spus: Când te va pune să spui tabla înmulțirii, închizi ochii și îți imaginezi că îi spui calului.

 

de Ionuț Dulămiță

 

Copilul a făcut întocmai, iar profesoara lui, surprinsă de performanța elevului autist, l-a întrebat cum a reușit. Mi-am imaginat că sunteți un cal, i-a spus băiatul. Așa că profesoara l-a ținut toată ziua cu fața la perete. Terapia cu cai poate face minuni în rândul copiilor cu autism, dar și în cazul altor tulburări, iar psihoterapeutul Anda Păcurar, care va face parte dintr-un proiect de echitație psihoterapeutică, ne explică de ce în interviul de mai jos. Proiectul va fi derulat de asociația City Arts, care se ocupă de proiecte de responsabilitate socială, în parterneriat cu centrul de echitație Equestria, care se află la ieșirea din București. Fiind oarecum unicat în România, având în vedere că această formă de terapie a fost practicată doar izolat, nu a fost instituționalizată, după cum spune Anda Păcurar, proiectul a fost gândit inițial pentru copiii cu autism, dar va fi deschis și copiilor obișnuiți și adulților. Membrii asociației românești au venit cu ideea lui după ce au vizitat un centru de echitație psihoterapeutică din Spania, unde s-a dus și Anda Păcurar să se formeze.

Ce înseamnă terapia cu cai?

Anda Păcurar: Mie îmi place cel mai mult denumirea de echitație psihoterapeutică, pentru că se referă la ceea ce vrem noi să facem. În România, o să găsești denumirea de hipoterapie, dar aceasta se referă la terapia asistată de cai pentru persoane cu dizabilități fizice. Calul te ajută pe mai multe categorii de terapie. Una e cea fizică, pe partea de recuperare sau de stimulare pentru persoane cu dizabilități. Calul e singurul animal confortabil de călărit și are mersul tridimensional, exact ca omul, are oscilațiile de bazin pe care le are și omul. Atunci, o persoană cu dizabilitate urcată pe cal merge ca un om normal. E o stimulare pe care o poate face doar calul, fizioterapeuții n-o pot face. Mai e și faptul că animalul are o temperatură mai ridicată decât cea a corpului nostru; căldura stimulează corpul, îl relaxează, iar fizioterapia e mult mai ușor de făcut. Asta e ramura cea mai cunoscută, inclusiv la noi în țară. Se practică și la noi, dar pe proiecte mici. Ceea ce vrem noi să facem, echitația psihoterapeutică, se leagă de psihic și social. E o terapie în echipă, formată dintr-un psihoterapeut și un instructor de cai, o persoană specializată în a dresa și a îngriji calul.

 

 

Pe partea asta psihică, există beneficii imediate și generale, de care au parte toți. Evoluția e foarte rapidă, de multe ori vezi rezultate în termen de 5-10 ședințe. Se lucrează pe anumite tipuri de dificultăți sau tulburări psihice sau psihiatrice, dar sunt câteva beneficii pe care le poate avea orice persoană. În primul rând, calul te învață autocontrolul, atât al posturii și al corpului, cât și al emoțiilor. Calul e foarte sensibil și îți oglindește reacțiile, mișcările. De exemplu, dacă ești pe cal și te-ai dezechilibrat sau dacă nu stai într-o poziție corectă, dacă stai aplecat spre stânga sau spre dreapta sau dacă coloana ta nu stă într-o poziție corectă, calul sesisează asta și se oprește. Funcționați împreună, așa că trebuie să mergi corect. Pe partea emoțională, dacă tu nu îți controlezi, gestionezi emoțiile, calul nu cooperează. El are și capacitatea de a reacționa față de o incongruență între ce e în interior și ce încearcă persoana care îl călărește să arate la exterior. De exemplu, tipică este frica omului de anumite animale. E clar că multora le e frică de cal, care e masiv. Noi am fost învățați încă de mici, de exemplu, că nu trebuie să-i arăți câinelui că ți-e frică de el, pentru că te mușcă sau te atacă. Suntem învățați să afișăm o postură care să arate că suntem siguri pe noi în fața unui câine, chiar dacă nu suntem. Ei, calul sesizează incongruența asta. Tu încerci să fii foarte ferm, să mergi drept și apăsat, să-i dai comenzi scurte și la obiect, dar calul sesizează că tu ai pulsul ridicat, că inima îți bate mai repede, iar asta îl confuzează. De foarte multe ori, calul, când se oprește sau nu reacționează, transmite ceva; înseamnă că tu faci ceva greșit sau ar trebui să încerci altfel. De multe ori, adulții se blochează într-o soluție greșită, iar dacă nu vrea să meargă calul, trag și mai tare și-și fac răni în palme de la hamuri. Ori ideea e să încerci și altfel și să fii atent tot timpul le nevoie animalului, ceea ce iarăși e un beneficiu. Calul spune ceva când se oprește, nu o face pentru că n-are chef să meargă.

 

 

Se poate trata doar teama de animale sau teama în general?

Poate fi tratată orice fel de fobie. Învățând relația cu calul, crește stima de sine. Acesta e următorul beneficiu pe care îl au toți clienții. Să fii capabil să urci pe un cal, să comunici cu un cal, să-l faci să răspundă la comenzile tale când el are sute de kilograme și e mai înalt decât tine, îți dă o stimă de sine crescută. Având efectul acesta, există beneficii foarte mari pe partea de anxietate, de depresie, care merg de multe ori împreună. Desigur, una din marile probleme care îi împiedică pe oameni să meargă la echitație, fie că e terapeutică, fie că e sportivă, e exact teama de cal. De multe ori, filmele prezintă genul de accidente în care cineva cade de pe cal și rămâne paralizat. Dacă ți-e teamă de cal, iar el e un animal atât de sensibil, de empatic, și lui îi va fi teamă. De aceea se lucrează în echipă cu un instructor care are o relație de lungă durată cu animalul, îl cunoaște. Fiecare cal are personalitatea și particularitățile lui, iar instructorul le știe și îi spune persoanei ce să facă și ce să nu facă sau reacționează când calul are o dificultate. Dacă ai încredere în instructor și vezi că el relaționează bine cu calul, în felul acesta se transferă încrederea în cal și în tine. În plus, când lucrezi cu un cal, nu înseamnă că te urci imediat pe el. Un procent covârșitor din relația cu caii e pe pământ. Asta înseamnă că îi observi, vezi care din ei vine spre tine, care te place, ai grijă de ei, le cureți copitele, îi perii, îi speli. Toate ședințele încep cu partea asta de îngrijire. Există trei mari categorii de cai: cei cu sânge fierbinte, cei cu sânge rece și cei cu sânge cald (o împerechere între fierbinte și rece). Sângele fierbinte sau sângele rece nu se referă la temperatură, ci la temeperament. Calul cu sânge rece e un cal liniștit, de multe ori e folosit pentru tracțiune, iar caii cu sânge fierbinte sunt caii arabi, acei cai maro închis, foarte atletici, foarte iuți, cu care trebuie să fii foarte atent; sunt foarte sensibili, se sperie foarte repede și o iau la fugă sau se luptă să scape. Eu am lucrat în Spania cu cai cu sânge rece, foarte masivi, hispano-bretoni, folosiți la tracțiune în Pirinei. Să-i ridici copita unui asemenea cal, dacă el nu vrea, e imposibil. Când trebuia să i-o curăț, dacă nu aveam postura corectă, dacă eram prea aplecată, dacă nu eram hotărâtă, dacă mă rugam de el să-mi dea copita, nu reușeam.

 

 

Ce alte beneficii mai sunt?

La fel de importante și de general valabile sunt beneficiile legate de stimulare. Un cal te stimulează și fizic, și psihic. Despre un cal se spune că e 50% fizic și 50% emoțional. Importantă e comunicarea pe care el o realizează. Spre deosebire de oameni, e mult mai vizibil când un cal reacționează. De exemplu, dacă te ascultă, își întoarce urechile spre tine sau își apleacă capul când ești pe pâmânt. Caii respiră pe nări și, de multe ori, în timpul ședințelor de terapie, le verificam nările; când un cal sufla aer puternic și fierbinte, era clar că persoana care îl călărea avea niște emoții foarte puternice la momentul respectiv. Eu, ca terapeut, sunt jos, la nivelul solului, și însoțesc instructorul, care plimbă calul. În anumite situații, îl încalec și eu dacă e necesar, dacă e vorba de un copil mic sau de o persoană care are nevoie de ajutor la început. Sunt și anumite exerciții pe care le poate face persoana pe cal, anumite mișcări care îi deschid cumva emoțiile. Când îmbrățișezi calul, se produce o acțiune fizică asupra ta, îți apasă sternul. De multe ori nu poți să îmbrățișezi calul când presiunea emoțională e mare și îți apasă sternul, pentru că e dureros. Și atunci se fac niște exerciții de respirație ca persoana să se poată echilibra puțin. Apoi, dacă îmbrățișezi calul și apleci capul în jos, e ca și cum ai da un shutdown creierului; creierul nu mai poate gândi, îi dai o pauză și te relaxezi. Aplecând capul, care e foarte greu, relaxezi și corpul, îi dai o pauză și corpului. Apropo de creier, dacă tot suntem la partea cu stimulările, de multe ori, echitația terapeutică e folosită și pentru dizabilități de învățare sau memorare. Se relaxează creierul și apoi apare memorarea. Funcționează foarte bine la copiii care au probleme de învățare, la copiii autiști, cărora le e foarte greu să rețină anumite lucruri. De multe ori făceam tabla înmulțirii cu copiii pe cal (n.r. – vedeți exemplul de la început).

Următorul beneficiu e reabilitatea. Fie o reabilitare fizică, după anumite accidente, fie o reabilitare emoțională după diverse traume sau tulburări. Sunt oameni care vin la terapie și ca să se pregătească pentru un anume eveniment, cum ar fi o operație. Un rezultat firesc al terapiei de acest fel e și faptul că apar emoții pozitive autentice. Alături de cal, nu poți fii altfel decât autentic. Iar aceste emoții pozitive, psihologic vorbind, sunt contagioase.

Cum se desfășoară ședințele de echitație psihoterapeutică?

Persoana vine și i se arată centrul. De cele mai multe ori, unde sunt cai, sunt și alte animale. Există și conceptul de fermă terapeutică. De exemplu, unde am fost eu, erau porcușori de Guineea, care trăiau cu iepurii, găini, cu care trăia un porc vietnamez, și foarte mulți câini. Persoana vine, vede tot centrul și, uneori, dacă e o persoană foarte anxioasă sau un copil, se poate merge la început pe stimularea relației cu unul dintre aceste animale mai mici. Persoana poate cumva să îl adopte și atunci va veni periodic și va învăța să aibă grijă de el. Treptat, treptat, se merge spre a stimula relația cu calul. Când persoana e îndrumată spre cai, mai întâi îi observă, cum spuneam, vede ce cal se apropie, iar instructorul și terapeutul îi spună lucruri despre calul respectiv, care este dus într-un alt loc unde poate fi îngrijit. Ai o perie pentru coamă, ai perii de masaj, ai peria cu care-i cureți copitele. E un întreg proces de învățare și de început de relație cu calul. Apoi persoana poate ajunge să urce pe cal, poate să se plimbe în interiorul sau în exteriorul centrului, poate să facă exerciții de pe cal. Unde am fost eu era un coș de baschet la care putea să arunce pentru diverse stimulări. Tot timpul se urmărește ritmul persoanei, nu e forțată să facă ceva. Nu se urmează niște pași clari: ai venit, ai văzut, ai periat calul, te-ai urcat pe cal, te-ai dat jos, ai plecat. Dacă persoana nu se simte confortabil să călărească, nu călărește. Ea spune ce ar vrea să facă.

 

 

Psihoterapeutul ce face?

Terapeutul, în primul rând, observă clientul. Îl însoțește în plimbări și în procesul de îngrijire a calului. Terapeutul are aceeași treabă pe care o are și în cabinet. Crează relația cu clientul, care trebuie să aibă încredere nu numai în instructor, ci și în terapeut. De cele mai multe ori, terapeutul cunoaște și calul și prin asta îi dă siguranță clientului. Singura grijă a instructorului este calul, în orice situație, pe când terapeutul este atent atât la persoana de pe cal, cât și la cal, trebuie să înțeleagă emoțiile și reacțiile atât ale persoanei, cât și ale calului. Uneori poate să fie un translator între cal și persoană. Instructorul e în față și e foarte atent să nu aibă treabă cu ce se întâmplă pe cal. Calul e foarte atent la instructor. Dacă animalul merge în pantă și instructorul se uită la persoana de pe cal să se asigure că nu cade, se dezechilibrează și calul, pentru că și el se întoarce. Instructorul dă direcția calului. Apoi, pentru terapeut începe partea de investigare. De multe ori, persoanelor le e mai ușor să comunice de pe cal, să-ți spună anumite lucruri ca și cum n-ar mai conta, deși pentru ei sunt foarte importante. Le e mai ușor s-o facă de pe cal, pentru că animalul îi scoate din realitatea lor imediată. Urcat pe cal, nu mai ești cu picioarele pe pământ și nu mai ești atât de atent la diverse constrângeri interioare sau sociale, comunicarea e mai liberă.

Ce tipuri de tulburări pot fi tratate prin intermediul echitației psihoterapeutice?

Sunt persoane care nu funcționează la alt tip de terapie, dar reacționează spectaculos la terapia cu calul. Mai ales categorii precum discriminații, defavorizații, exclușii. Am avut, de exemplu, o ședință cu o tânără care era lesbiană și care a venit împreună cu partenera ei. Era într-o stare psihică foarte gravă, avusese intenții și tentative de suicid. S-a lucrat și cu ea, și cu partenera ei, au urcat și împreună pe cal. Tânăra avea nevoie de acceptare și de creștere a stimei de sine și a funcționat. De foarte multe ori, caii au fost folosiți în terapia cu adolescenții problematici, cu tulburări grave de comportament, sau cu infractori. Au fost folosiți în închisori, pe partea de reabilitare socială. Când lucrezi cu un cal, te responsabilizezi față de el și, încet, încet, devii o persoană mai responsabilă.

Apoi sunt tulburările alimentare și adicțiile, care țin de autocontrol. Am locuit acolo cu o tânără care era dependentă de alcool și de hașiș, le și combina, avusese și o comă alcoolică în urma căreia se vedeau sechele neurologice. Practic, nu mai avea autocontrol. Dacă făcea mâncare, era în stare să toarne jumătate de pungă de orez. Dacă închidea sertarul, ori îl trântea, ori și-l închidea peste mână. Ce era uimitor era că fata asta îngrijea și ajunsese să călărească un cal arab, care e foarte sensibil, cu care trebuie să fii foarte atent și foarte în control, pentru că accidentele cu caii arabi sunt foarte dese. Ei reacționează foarte puternic. Calul arab, dacă vrei să-l legi, când vede sfoara întinsă, se sperie ca de un șarpe și încearcă să scape. Odată, unul a călcat o fată pe picior și a rănit-o destul de urât.

 

 

Apoi, funcționează în cazul persoanelor agresive sau care au tendința de a fi abuzivi cu ceilalți. Totodată, persoanele autiste pot relaționa mai bine cu animalele decât cu oamenii. Creând o relație bună cu animalele, copiii cu autism pot s-o transforme apoi într-o relație cu oamenii. Apoi, funcționează în cazul familiilor aflate în anumite situații, un divorț de exemplu. Am auzit o poveste cu un bebeluș care nu se mișca deloc. Toate investigațiile medicale nu arătau că ar fi avut vreo problemă, iar părinților li s-a recomandat să facă echitație terapeutică. Mama era puțin mai agitată, mai emotivă, tatăl era puțin mai stabil emoțional, așa că el a urcat cu copilul pe cal. După un timp, bebelușul a întins mâna spre coama calului. Era prima oară când își întindea degetele. Apoi, tatăl având mâinile pe cal ca să-l asigure, copilul a pus mâna pe mâna tatălui, ceea ce a fost teribil de emoționant pentru tată, care nu mai simțise așa ceva. După un timp, copilul a întins mâinile și spre mamă, care era la sol.

Apoi, funcționează în cazul tulburărilor de stres posttraumatic, depresie, anxietate și abilități de viață. Sunt persoane care, din anumite motive, ori de boală, ori sociale, nu au fost antrenate pentru viață, iar alături de cal învață să fie responsabile, atente. În momentul în care ajungi să ai grijă de cal, înveți să ai grijă și de tine. În ceea ce privește depresia, am avut o tânără cu o depresie foarte gravă, care ținea de doi ani. Era foarte abătută, nu ridica capul din pământ, nu era interesată de nimeni, și atunci oamenii de acolo au ales un cal care într-un fel îi semăna. De multe ori se aleg cai și în funcție de tulburările persoanelor. De exemplu, un cal care a fost maltratat, care a fost prost hrănit, poate fi foarte de ajutor pentru o persoană care are tulburări de alimentație sau care a fost abuzată. Ce a fost interesant a fost că femeia care suferea de depresie s-a simțit bine cu un anumit cal și cu un anumit terapeut. După a treia ședință, a început să facă schimbări radicale în viața ei, s-a dus în sfârșit să-și recupereze hainele din casa soțului, pentru că toată depresia pornise după ce a fost părăsită de soț și pierduse casă, slujbă, tot.

Cât de accesibilă este această formă de psihoterapie?

Din păcate, terapia asistată de cai e o terapie scumpă, pentru că sunt multe costuri pe care trebuie să le iei în considerare. Cum în România nu se face, nu pot să dau un preț, dar probabil că ar putea să ajungă la 200 de lei pe ședință. Terapia cu copiii autiști, care este o componentă principală a proiectului nostru, este foarte costisitoare. De aceea programul e deschisi și pentru copii tipici și adulți, pentru că persoanele care își vor permite să plătească pot contribui la tratamentul copiilor cu autism, la cazurile sociale. Totodată, se vor căuta și sponsori pentru anumite persoane. Sperăm să lansăm proiectul în primăvara aceasta.