Kristie Robinson a aterizat în Buenos Aires, Argentina, la vârsta de 26 de ani, cu un rucsac în spate şi economii puţine şi cu gândul de a-şi deschide propriul ziar, scrie Fastcoexist. În 10 săptămâni, cu doar 6.000 de dolari la îndemână, tânăra a reuşit să facă ce şi-a propus, publicând primele 2.000 de exemplare ale bilunarului The Argentimes, care a ajuns al doilea cel mai mare ziar în limba engleză din Argentina.
Ziarul era gratuit, dar aducea câştiguri mari din publicitate graţie publicului format în mare parte din expaţi americani şi britanici şi tineri argentinieni educaţi. În scurt timp, The Argentimes a ajuns la un tiraj de 10.000 de exemplare care, după estimările lui Robinson, atingeau 30.000 de cititori. În total, 70 de oameni au contribuit la dezvoltarea lui: o echipă full-time formată din câţiva oameni şi mulţi colaboratori, fotografi, designeri, oameni de vânzări care lucrau pe bază de comision şi stagiari. Publicaţia a beneficiat apoi de o investiţie din partea unui om de afaceri argentinian, după care, la mai puţin trei ani de la înfiinţarea ei, a fost vândută unui trust de presă regional.
Înainte de acest succes, Kristie Robinson avea o situaţie incertă în Marea Britanie, unde îşi căuta job. Apoi s-a decis să plece cu rucsacul prin America Latină, pe care a cutreierat-o îndeajuns de mult încât să-şi dea seama că vrea să pornească o afacere acolo. Îi plăceau cultura şi oamenii. A reuşit să-şi convingă patru prieteni şi colegi, cu specializări diferite şi utile, să se mute în Argentina ca s-o ajute la înfiinţarea ziarului şi să lucreze voluntar la început. A stabilit contacte cu aproape 20 de universităţi din Marea Britanie şi SUA, care i-au trimis studenţi în jurnalism ca stagiari şi a economisit sute de mii de dolari după ce şi-a convins prietenii şi voluntarii s-o ajute cu ziarul.
Cei 6.000 de dolari pe care îi avea când a ajuns în Buenos Aires i-au asigurat primele două numere ale ziarului, iar după ce publicaţia a început să funcţioneze, s-a bazat pe freelanceri care au lucrat pentru The Argentimes fără să primească bani. Robinson a creat o comunitate puternică pentru a-i motiva pe aceşti oameni, prin organizarea frecventă a unor evenimente sociale. Au ajutat-o şi contactele din Argentina pe care i le oferiseră înainte să plece expaţii argentinieni cunoscuţi în Londra. Kristie Robinson locuieşte de opt ani în Argentina, unde s-a căsătorit cu un localnic, şi conduce The Argentina Independent, o publicaţie online în limba engleză.
Puteţi citi şi:
Şase lecţii de viaţă pe care le înveţi doar călătorind prin lume