Până nu demult, Sega (Octavian Segărceanu) era un nume sonor în lumea publicităţii. Dupã 11 ani de reclame, prin iunie 2008 a luat calea Orientului, în căutarea unui Dumnezeu pe care nu l-a găsit la mănăstirile de pe muntele Athos; îl mistuiau întrebările fără răspuns, golul lăuntric şi superficialitatea în care trăise. Aşa că şi-a adunat toată disperarea într-o bocceluţă de curaj şi a plecat să vadă cine este cu adevărat. Timp de un an, paşii l-au purtat de la ashramul lui Osho din Pune, până la locul naşterii lui Buddha în Nepal, din nordul tibetan al Indiei şi până în sudul ei dogoritor.
de Camelia Moga
A cunoscut acolo întunericul cel mai apãsãtor al conștiinței, dar și culmile extazului și ale libertãții. Povestea cãlãtoriei inițiatice a lui Sega este spusã cu lux de amãnunte în Namaste, romanul de aventuri spirituale prin India și Nepal, aflat în curs de apariție.
La aproape 80 de ani dupã Maitreyi-ul lui Eliade, romanul lui Sega spune povestea unui om onest, liber, cãruia nu-i lipsește un umor sãnãtos. Povestea unui om care și-a dat voie sã înfrunte demonii din interior, sã urce pe valul maiestuos al iubirii, dar sã și goleascã pânã la fundul paharului otrava dezamãgirilor în dragoste, pentru a face loc înțelegerii, transformãrii, iubirii autentice.
Romanul are 3 pãrți. În prima, Sega spune pãțaniile prin care a trecut la Osho International Meditation Resort din orașul indian Pune. A doua carte îl surprinde pe Sega la un curs ‘hardcore’, cum îi place sã zicã, de meditație Vipassana în izolare și alte peripeții prin Nepal. Iar în a treia își continuã drumul care trece prin Dharamsala (unde trăiește Dalai Lama), Rishikesh (capitala mondialã yoga), Varanasi (orașul sfânt de pe malul Gangelui), Bodh Gaya (locul iluminãrii lui Buddha), încheindu-se pe plajele toride din Goa, unde Sega cunoaște nu atât iluminarea, cât iubirea.
NAMASTE se pregãtește sã vadã lumina tiparului undeva prin primãvara lui 2012, doar cu prima parte. Pânã atunci, 23 de capitole ale primului volum sunt accesibile – aici . Despre fascinanta, dar și înfricoșãtoarea lui cãlãtorie, din exterior spre interior, Sega a rãspuns pentru TOTB în rândurile ce urmeazã.
Ce te-a mânat sã renunți la tot și sã pleci peste mãri și țări, sã cauți repere într-o culturã total diferitã de cea a locurilor în care te-ai nãscut?
Am plecat în cãlãtoria asta din disperare, nu din curaj. Am și scris la începutul cãrții cã mi-am adunat toatã disperarea într-o bocceluțã de curaj. M-am lãsat de publicitate pentru cã nu puteam sã mã mai agãț de nimic din povestea aia. Sigur, aș putea gãsi o grãmadã de justificãri – superficialitatea mediului, obtuzitatea clienților, etc. Aș fi tentat sã o fac, dar nu ãsta este adevãrul. Mi-am dat seama cã m-am folosit greșit de publicitate. Personalitatea mea are o componentã narcisicã destul de dezvoltatã. Și, ca orice mic narcisist, cauți sã evadezi în tot ce faci. Sã-ți gãsești o formã care sã placã cuiva, sã faci ceva care sã te justifice cã exiști într-un fel. Publicitatea a fost terenul ideal pentru o personalitate ca a mea, pentu cã faci un lucru sclipicios, îți câștigi existența de pe urma lui, lumea te și poate admira, mai câștigi și niște premii pe la diverse festivaluri și micul ego narcisic e hrãnit. Și poți sã stai acolo într-o astfel de ecuație de viațã care poate funcționa. Ei bine, când am observat mecanismele pãguboase ale minții mele, armele mi-au cãzut din mânã, mãștile au început sã se fractureze. Pentru mine, publicitatea nu mai era o sursã de nimic. Deja îmi vãzusem masca, îmi vãzusem vicleșugul pentru care mã aflam în acea poveste. Și atunci simți cã-ți fuge pãmântul de sub picioare, realitatea îți scapã printre degete. Te trezești ca într-un vis și ceilalți sunt în altceva. Nu mai există comunicare între aceste douã lumi, aici e durerea. Îți vine sã-ți pui ștreangul de gât!
Cum ai ajuns sã-ți vezi mãștile astea?
Chiar nu știu ce anume m-a fãcut sã le vãd. Suferința… În relațiile apropiate, intime, acolo vezi cât ești mască. Tu vrei de fapt iubire, dar pentru cã tu ai trãdat atât de mult în tine, nu poți s-o capeți și nici nu poți s-o dãruiești. Am trãdat mult pentru a-mi proteja acea bulã iluzorie, fantasticã – nu ce eram eu în publicitate, ci coconul acela existențial în care eu mi-am gãsit justificarea mincinoasã, fãrã sã am lucruri rezolvate în mine. Ele deveneau deodatã tãioase într-o relație. Eram în niște cãtușe care tãiau. Nu puteam sã mã apropii de nimeni și nimeni nu putea sã se apropie de mine. Ce mai poți sã faci într-o astfel de situație?! Începi sã te apropii de 30 și un pic de ani, când problemele fundamentale încep sã te priveascã cu semne mari de întrebare. Pânã atunci te-a luat valul tinereții, te-ai pierdut într-un soi de teribilism, în lucruri gratuite. Și începi sã cauți reperele. Le cauți în exterior prima datã. Le cauți în religie și vezi cã nu le gãsești. Și vezi cã e o cursã contra-cronometru.
Athos
Am observat cã existã o minciunã la toți oamenii pe care îi cunosc, toți care au gãsit reperele în exterior, adicã în religie sau în lucruri asemãnãtoare. Sigur, îi invidiez pentru minciuna asta. E ceva extraordinar sã crezi în ceva, sã ai un sistem de credințã în jur care sã te protejeze. Îți dã o putere în viața de zi cu zi, sã treci peste lucruri. Nu vorbesc de lucruri simple, ci de moartea cuiva, de pierderi, de lucruri dramatice, peste care oamenii trec cu credință puternicã. Nu vreau eu sã râcâi, nu e felul meu de a fi atât de provocator, dar am observat minciunica din povestea asta. Poziționarea mea este pentru adevãr. Pe mine chiar mã intereseazã adevãrul, pentru cã am vãzut ce înseamnã minciuna în mine. Tendința mea este sã gãsesc adevãrul, nu sã mã protejez, nu sã-mi gãsesc un tatã transcendental, doar ca sã fiu eu protejat sau o fustã a unei mame transcendentale dupã care sã mã ascund. Nu vreau sã mã mai ascund. Din intenția asta a mea care mã strãbãtea de la un capãt pânã la altul am plecat în diverse cãlãtorii, cum ar fi spre Athos, la mãnãstiri, și n-am gãsit ceea ce cãutam. Probabil cã gãsești tot proiecțiile din tine – fricã, ipocrizie, convenționalism.
Am fost trei prieteni pe Athos (în 2007). Și asta ar fi o carte frumoasã de scris. Cu unul mã știam din facultate. În seara de înviere, ăsta era la o țigarã palmatã mai sus de Prodrom, pe o stâncã undeva. Se dãdeau ture în jurul bisericii. Nici unul dintre noi nu zicea nimic. Și, la un moment dat, sintetizeazã el tãcerea noastrã: „mã, ori noi ori ãștia sunt scrântiți”. Lucrurile rãmân așa, ori-ori, nu știi cum stau cu adevãrat. Nu mã trãgea ața sã rãmân. Felul în care rezonam la lucrul respectiv nu era cel potrivit pentru mine, lucru care m-a fãcut sã mã simt vinovat. Vorba unui cãlugãr de acolo – „Dacã nici aici nu l-ai gãsit pe Dumnezeu, atunci unde?”
Dupã ce ai fãcut cãlãtoria asta de un an prin țări exotice, nu mai asculți cine vorbește în numele lui Dumnezeu. Cine poate vorbi? Ce este sau cine este Dumnezeu pânã la urmã? E un concept pe care îl are fiecare și fiecare vorbește din punctul de vedere al acelui concept, nu al unei realitãți. Este o pãrere, o impresie, care este cu atât mai întãritã când vine pe un fond cultural, e clãditã de generații și îți dã o putere foarte mare în a afirma ceva. Eu n-am putut. Sunt un tip care s-a nãscut în ’71, într-un comunism ideal la vremea respectivã, care s-a denaturat urât de tot spre anii ’80, când eu eram șoim al patriei sau pionier, apoi cu revoluția din ’89… Sunt varzã! Eu nu am repere. Nu știu dacã generația mea nu are repere, dar eu personal nu am, recunosc. Pentru mine nici comunismul nu a fost un reper, nici creștinismul ãsta habotnic de tipul cãlcat pe picioare ca sã pup moaștele Sf. Paraschiva nu mã caracterizeazã. Și nu din mândrie, ci dintr-o minimã corectitudine fațã de mine. Nici creștinismul rafinat intelectual al unor oameni de înaltã erudiție. Nu rezonez cu discursul lor. Parțial, discursul lor îl regãsesc și la înțelepții indieni, și la cei tibetani, și la cei tailandezi… Înțelepciunea nu este apanajul unei religii.
De ce este importantã conștientizarea unei apartenențe?
În clipa în care e clarã tradiția, e clar filonul din care te tragi. Atunci pasul pe care îl faci în experiența autenticã, în afara cercului de cunoaștere a ceea ce ești tu și ce te reprezintã, pasul acela aduce lumina, aduce progresul, un nou salt în gândire. La mine, cel puțin, venind pe fondul unei degringolade totale, de lipsa de repere, e mai puțin probabil sã se producã ceva.
A reușit cãlãtoria în Orient sã deschidã o poartã cãtre tine, cãtre împãcarea cu sine?
Și acolo sunt minciunele, dar marele merit al locului unde am fost (Osho Meditation International Resort) este cã-ți aratã lucrurile așa cum sunt. Dacã ar fi sã condensez și sã spun ce a reprezentat Osho – un vaccin împotriva tuturor falselor credințe. Credința este diferitã de încredere și presupune o micã, mică minciunică, o necunoaștere încã a adevãrului – a crede într-o poveste pe care n-ai trãit-o tu, n-ai argumente sã zici cã lucrurile au fost așa. Gãsești tot felul de justificãri. Acolo vezi ca într-o oglindã foarte clarã cum ești. Vãzând asta, îți dai seama cã trebuie sã te împaci cu tine, sã te uiți în interiorul tãu. Asta te obligã Osho sã faci. Osho este un antidot, un vaccin împotriva credințelor, nu mai crezi, trebuie sã intri, sã vezi cum e, sã experimentezi direct ceea ce ești tu, cu mizeriile tale, cu gunoaiele din tine. Natural, nu sã îmbrãțișezi o altã religie, nu sã îmbrãțișezi tot felul de formule magice sau prostii de genul ãsta.
Cum l-ai descoperit pe Osho?
“Cartea despre ego” mi-a schimbat viața. Când am deschis-o, am deschis o paginã în mine, atât de cursiva era. Un flux m-a strãbãtut din cap pânã în picioare. Ceva a rezonat cu mine 100%, la nivelul cel mai intim. Acele cuvinte erau ca un șuvoi al vieții care trecea prin mine. Aceea a fost marea mea zguduire. Nu mari revelații mistice, nu despre asta e vorba. Este o conexiune pe care n-am mai simțit-o demult cu nimeni, a fost o reconectare. Pentru o perioadã foarte scurtã, dar a fost. N-a fost o excitare mentalã – ce idee mișto! Nu, e vorba de un șuvoi care m-a strãbãtut. Era viața din mine pe care o simțeam, pe care nu o mai simțisem, fiind preocupat de aspectele artificiale, adicã aspectele mentale, printre dilemele mele. Dilemele minții sunt foarte puțin fațã de ce suntem noi în interiorul nostru. Apoi am început sã caut în direcția asta și sã mã documentez și au apãrut informații și pro și contra, pentru cã partizanii creștinismului au creat o imagine a lui Osho ca fiind diavolul în persoanã. Și, cu toate astea, mi-am dat seama cã, dacã rãmân și nu trec prin frica asta, risc sã rãmân dupã fustele unei religii care nu mã reprezintã, într-o hainã care nu mi-e potrivitã. Problema s-a pus așa pentru mine și am spus – „fie ce-o fi, merg acolo”. Și am vãzut niște oameni. Nu am vãzut ritualuri satanice sau orice altceva îți poți închipui cã poate fi mai rãu. Sunt niște oameni care cautã sã se înțeleagã pe ei, sã-și găsească un loc în lumea asta, în universul ãsta. Nu am vãzut oameni – la vestici mã refer – care sã se sacrifice în vreun mod pentru un maestru sau știu eu ce bazaconii poate sã le mai treacã unora prin cap.
Cãlãtoria din exterior cãtre interior
A intra în interiorul tãu nu înseamnã a gândi despre interiorul tãu. Problema e cã nu putem înțelege pentru cã gândim despre interiorul nostru. Dar cum putem vedea interiorul? Pur și simplu realizând cã ne uitãm mereu în afarã. Și atunci îți dai seama de opus. Toate cãutãrile noastre în viațã sunt în general exterioare. Cãutăm permanent o validare exterioară, pentru cã nu am gãsit cu adevãrat resorturile intime. Pe acelea le gãsești în clipe dramatice. Sunt atâtea situații limitã în care te poți descoperi pe tine cum ești și vezi de ce ești capabil. Pentru unii se întâmplã, pentru alții nu. Sau alții sunt frãmântați ca mine și caută, ajung pe marginea aia de unde nu mai poți sã te întorci, iar înainte cazi. Unde sã te duci, ce să faci?
Care este adevãrul pe care l-ai gãsit despre tine?
Consider cã este un proces de o viațã întreagã. Și așteptările cu care am venit la Osho au fost foarte înalte, deși nu mi le recunoșteam. Nu-i așa. Nu se poate dupã 3 luni. E o muncã de o viațã și adevãrul nu e ca un giuvaer pe care l-ai luat, ai pus mâna pe el și zici ”gata, am pus mâna pe adevãr”. Nu, e o descoperire progresivã, în straturi, ai mai dat o foițã de ceapã la o parte sau un val de mizerie, și-ai mai dat unul, și încã unul, și tot dai… Îmi știu și pãrțile întunecate și pe cele luminoase, și am ajuns în punctul în care nu mã mai las copleșit nici de una, nici de cealaltã. Despre asta e vorba. Încerc sã simt care este calea de mijloc. Calea de mijloc nu este mediocritatea. Calea de mijloc este sã nu pui botul nici la extrema extazului, nici la extrema iadului, a deznãdejdii. Pentru cã toate astea sunt fenomene mentale. Le știu, le-am vãzut prin meditație.
Ce este meditația, cum trebuie sã o practici? E un exercițiu, o tehnicã?
Dincolo de tehnicã, încep sã se declanșeze adevãratele procese în tine. Nu vorbesc de o tehnicã prin care sã vezi o sferã albastrã și alta portcalie care se rotesc în jurul tãu sau sã se deschidã o oglindã magicã prin care vezi trecutul și viitorul. Nu. Începi sã știi sã mergi cu tine. E ca și cum te apuci mâine sã alergi într-un parc și vezi cã la început alergi greoi, te dor mușchii, tendoanele. Același proces e și în introspecție. Introspecție nu înseamnã un exercițiu formal – stai cu picioarele încrucișate și spui o mantrã. Sunt tehnici exterioare care te ajutã, sigur cã da. Dar exersând aceste lucruri îți dai seama cum ești, cum funcționezi tu mai bine. Și acolo se întâmplã revelația, acolo începe sã se decanteze mizeria care era amestecatã cu ce e curat în tine. Minciuna e mizeria, zgura, și ceea ce e curat numesc adevãr. Minciuna, mizeria se duc, mãștile se duc… Uitã-te la corpul nostru, creștem, ne degradãm și murim. Unde suntem noi în toatã povestea asta? SUNTEM toatã povestea asta.
În final, ce te-a învãțat aceastã cãlãtorie atât interioarã, cât și exterioarã?
Înțelegerea mea, dar nu intelectualã, simțitã, profundã a lucrurilor este cu totul diferitã de cum era acum câțiva ani, înainte sã plec, când eram înfricoșat și de umbra mea. Eram în scindarea asta colosalã între corpul iluzoriu al unei religii în care nu am crezut cu adevãrat niciodatã. M-am dus unde mi s-a zis sã nu mã duc. Și m-am întors. Orice s-ar întâmpla, pot sã cadã munții, sã vinã apocalipsa, eu mã uit la mine și vãd cum reacționez în situația respectivã, asta e cel mai important.
Sã nu mai folosești cârje, sã nu te mai minți. Sã mergi atletic când tu ești de fapt în cãrucior cu rotile, asta e o chestie de ignoranță, de confuzie, de orbire. Consider cã ritualurile sunt frumoase, și ritualurile creștine – toate lucrurile astea sunt frumoase, dar eu nu mã regãsesc în ele, nu le pot face din toatã inima. Eu mã întreb, când clopotele vor înceta sã mai batã în lumea noastrã, ce se va întâmpla? Momentul ãla va veni, dar vom pune ceva în loc sau ne vom fi descoperit pe noi?! Vom mai avea nevoie de suporturi exterioare? Vom mai avea nevoie de Catedrala Mântuirii Neamului, de lucruri exterioare, grandioase? Bine, clipa asta nu va fi acum, deși mulți speculeazã cã s-ar putea sã fie un reviriment, o renaștere spiritualã a omenirii. Nu cred, mai avem mult pânã sã scãpãm de sub tutela fricilor noastre, sã începem sã ne vedem pe noi și cum stau lucrurile cu adevãrat.
Care este lucrul cel mai important pentru tine acum?
Sã nu mã mint. Prin a nu te minți ai șansa sã ajungi la adevãr, nu la un adevãr abstract, ci la un adevãr în tine, la o bazã, la un fundament, dincolo de zgurã, sã ajungi la ceea ce strãlucește, la ce este lumină. Dacã e luminã, e și iubire. Asta este marea poartã, când nu mai ești prins în coconul de frici, compulsii și atașamente pe care de obicei le numești iubire, când te agãți de altcineva, dar aia nu este iubire.
A cãuta un adevãr e un demers extraordinar. Începi sã-ți dai seama cã ești un mincinos ordinar în tine, și însuși demersul, pentru orice Dumnezeu ar fi, este minunat sã vezi un purice din ăsta care cautã. Este o asumare a micimii tale, dar și a potențialului tãu uriaș, de fapt, a nu rãmâne blocat în spaimele tale care capãtã dupã aceea forme foarte interesante, psihologic vorbind, în credințele alea nestrãmutate care te fac sã te încrunți când vezi diavolul în orice. Ești în paranoia și pa!, de fapt. Asta am vãzut în cei pe care i-am vãzut militanți înverșunați. Cãlugãrii budiști, prin comparație, sunt foarte relaxați.
Traseul inițiatic: între agonie și extaz
3 luni am stat acolo la Osho. Poate cã n-aș fi stat atât, dar m-am înscris într-un program “work and meditation (muncă și meditație)”. Am muncit și am meditat de mi-au sãrit capacele. Mi-a venit de câteva ori sã abandonez. Simțeam cã nu se prinde nimic de mine, cã nu e locul meu, eram decepționat și de ce vedeam în jur. Dar toate sunt proiecțiile tale, totul e un proces. Dupã aceea îți dai seama ce copilãros ești de fapt. Noi vrem sã ne maturizãm, dar mai bine sã fim copii… În 3 luni am desțelenit un pic acest prim pas în a-mi asuma sã fiu cu totul în povestea asta. Sunt niște procedee destul de dure pentru ochiul unui neofit. Dupã ce participi la ele seară de searã nu te mai impresioneazã.
A urmat un retreat de vipassana în Nepal. Acolo am mers 10 zile la ceva ce aș numi hardcore în meditație și n-aș fi putut fãrã cele 3 luni la Osho. Acum, dacã m-aș duce, nu cred cã aș rezista, pentru cã este un program foarte dur, care se practicã de pe vremea lui Buddha, cu trezire la 4 dimineața și culcat la 9 seara, cu doar 2-3 ore de odihnã și în rest meditație non-stop. În volumul doi al cãrții mele descriu stãrile prin care trec, într-un mod oarecum poetic, pentru cã nu pot sã descriu direct trãirile. E cumplit. La un moment dat ai impresia cã arzi în tine, transpiri și, oriunde te-ai duce, ești în iadul ãsta al focului și tot ce trãiești este faptul cã ESTE.
La un moment dat, am o proiecție a minții, un scenariu fascinant în a opta zi de meditație vipassana, în care am vãzut niște călugărițe gen Louis de Funes, care mergeau spre o peșterã și cântau „hello we go to hell” și mã uitam ca la un musical. Mintea e capabilã de niște construcții, n-ai idee! De la sine creeazã scenarii într-un mod absolut perfect. E fascinant sã o vezi la treabã fãrã intervenția observatorului.
Dupã 10 zile de vipassana am cunoscut un ghid, un nepalez mititel, un țãcãnit total, care a zis cã mã duce în Shangri – La. Și am pus botul. Shangri-La era cea mai dãrãpãnată cabană de pe un drum prãfos de țarã, unde m-a dus, cã avea el o concubinã. L-am urât pe omul ãla din tot sufletul. Dupã 3 luni de Osho, 10 zile de vipassana, m-am enervat de-mi venea sã-l strâng de gât. L-am și strâns la un moment dat. Delirant a fost. Acum ne iubim. Abia aștept sã-l revãd, dacã-l voi revedea. Dacã s-ar duce cineva din România acolo pe el l-aș recomanda. E o experiență de neuitat. E nebun!
M-a dus la un tatopani, unde faci baie la 40 de grade. Mi-a venit sã mor, sã crape inima în mine și ăsta fãcea poze – u are so sexy, u are so sexy. M-am enervat – „tu ești gay mã, ce-ai?” Era total nebun, mã scotea din minți, nu-ți poți imagina. Mergeam hotãrât pe drumul ãla și ăsta tot rămânea în urmã, se dãdea cu cremã, deși el e tuciuriu, n-avea nevoie. Zicea cã a fost cãrãuș la viața lui, cã a cãrat 50 de kg în spate, dar gâfâia cu un rucsăcel.
Dupã Nepal, m-am întors în India, m-am dus în nord la Dalai Lama, care nu era acasã. Acolo am amușinat puțin zona spiritualã, dar n-am mai avut putere. Deja nu mai eram permisiv, eram opac. Dupã vreo lunã jumate, am plecat spre sud, spre Rishikesh, capitala mondialã a yoga. N-am prea fãcut yoga, dar am asistat la niște prelegeri ale unui indian despre chestiile de bazã ale hinduismului și ceea ce înseamnã India. A fost extraordinară perioada respectivã din punctul ãsta de vedere.
Dupã Rishikesh am plecat mai departe spre Varanasi, poate cel mai religios loc. Toate strãzile miroseau a santal, Gangele cu morții care se ardeau …Viața și moartea se întrepãtrundeau într-un mod firesc acolo, și, în acelasi timp, terifiant pentru mintea europeanã.
Parfumul Indiei, în puține cuvinte…
India e un imens teren de joacã. E un teritoriu al descoperirilor personale, pentru cã e extrem de primitor. Oamenii sunt cu adevãrat primitori.
Murdãria în India are o frumusețe a ei. Eu n-am vãzut-o ca morbidã, o vãd ca premisa a unei lumi noi, a unei vieți noi. Toate resturile alea par cã se transformã în altceva. Nu e nimic bolnav sau nimic nelalocul lui. Pare sã facã parte dintr-o țesãturã pe care n-o vezi la prima vedere și din care se va naște altceva. Și n-am vãzut sã nascã molime mizeria aia. Sã zici cã e nasol, e murdar, o sã mã îmbolnãvesc. Nu te îmbolnãvești. Intri în spelunci jegoase și nu pãțești nimic. Sigur, la un moment dat te saturi, mai vrei sã mai vezi și lucruri curate. Și am vãzut în Coreea de Sud. Dar diferența era ca în India pãșești parcã în viațã. În Coreea nu era viața, era totul steril, foarte mișto de altfel. Clocotul vieții îl vezi în India. Urâtul e frumos, are o culoare. Cum se asociazã gunoaiele între ele au niște culori de tablou, de-a dreptul. Poate cã e și subiectivismul ãsta al cãlãtorului…Totul are culoare în India, totul are sevă, totul e puternic. Toate sunt exagerate, toate îți solicită simțurile. Ei nu intelectualizeazã, ei doar existã. Indienii au o efuziune, de zici cã sunt pe pastile de ecstasy tot timpul. Indiferent în ce stare sunt, cã au un singur ochi sau un singur picior, au o exuberanță anume, clocotesc de viațã! Produc reacții în tine. Ori te alimenteazã dacã îi primesti în inima ta, ori te storc de energie dacã îi respingi.
Thailanda, o gurã de relaxare?
Mi-am dorit sã ajung dintotdeauna în Thailanda și mi-am dat seama cã e o ocazie bunã sã o fac atunci. Am stat o lunã. M-am plimbat din nord pânã în sud, în zonele importante. E o țarã extraordinarã. Nu am mai simțit nevoia sã mã duc prin alte zone, cum e Indonezia. Eu nu cãlãtoresc de dragul de a cãlãtori, mi-am dat seama. Nu sunt un cãlãtor pursânge. Cãlãtoresc de nevoie. Sã înțeleg ce se întâmplă cu mine, sã-mi rezolv anumite probleme. Sunt unele nevoi care nici nu se pot exprima așa de ușor, nevoi care nu țin de esteticã, de exterior… Cãlãtoria este și o metaforã a vieții însãși, viața însãși este o cãlãtorie.
Într-o culturã și o lume total diferitã de a ta, lucrurile din țara ta se văd mai mici, în perspectivã, nu te mai orbesc. Și e bine, cãlãtoria e beneficã, oricine ar trebui sã cãlãtoreascã. Noi, românii, nu suntem un neam de cãlãtori, din pãcate…
Despre cartea Namaste, în curs de apariție
Dacã rezoneazã cu alții, înseamnã cã eu am fost sincer și sinceritatea mea nu este în a-mi da cu pãrerea. Am relatat povestea cum am trãit-o, încercând cât mai puține interpretãri. Nu e o carte care se va încheia cu “deci, doamnelor și domnilor, mergeți în India pentru cã acolo vã veți ilumina”. Come on, e bullshit! Sunt mulți care se duc acolo și cred dupã o lunã de stat în ashram cã, gata, s-au iluminat. Te doare capul! Deja se îmbracă în straie indiene, recitã mantre și sunt de-acolo. Deja au îmbrãțișat hinduismul, o religie extrem de complicatã, de frumoasã. Și asta contribuie la percepțiile negative asupra unei religii, frumoasã în esența ei. Creștinismul înfiereazã hinduismul ca fiind de la Satana. Și sunt tot felul de cãrți scrise extrem de perfid pe tema asta. Lucrurile nu stau deloc așa. Zeitãțile din toate poveștile care țin de hinduism sunt reprezentãri ale psihicului uman. Hinduismul este o metaforã a ceea ce suntem noi, în esențã.
Începând sã scriu, mi-am dat seama ușor-ușor de proprietãțile terapeutice ale scrisului. Cu cât devine țesãtura scrisului mai rafinatã, cu atât are proprietãți curative mai mari. Sunt niște procese de-a dreptul șamanice în scris. Recălătorești. N-am fãcut-o ca sã mã scot eu eroul poveștii, mi-am urmãrit intenția inițialã de a pãstra sinceritatea. Am romanțat sigur, dar a romanța nu este un lucru rãu în sine, pentru cã altfel nu pot sã povestesc despre stãrile mele. Le redau într-un mod indirect pe alocuri. Romanțarea reprezintã oglindiri succesive, prin care eu am încercat sã mã vãd.
O lunã jumate am stat singur la Vama Veche într-o rulotã a unui prieten și am scris prima parte, în octombrie-noiembrie 2009. De atunci, timpul pentru mine a început sã curgã altfel.
Ce urmeazã?
Nu știu. Nu pot sã mã întorc acolo decât atunci când voi încheia cartea asta. Nu vreau sã suprapun alte experiențe peste ceva ce nu am exprimat. Aceastã etapã trebuie încheiatã foarte clar. Noi suferim pentru cã nu încheiem etape, și ele ne urmãresc și se acumulază în mizerii. Trebuie sã închidem capitolele și sã trecem la urmãtoarele, altfel rãmânem scindați, nu evoluãm.
22 de comentarii
inspirational!
Draga Sega,
Aventura asta a ta pare desprinsa din miile de alte aventuri de genul celei a lui Dionysios Farasiotis. Eu la randu-mi am oscilat intre crestinism si hinduism. Am practicat yoga mai multi ani si desi initial era superincantat de ‘beneficiile’ exercitiilor de hatha yoga si a meditatiilor, momentan consider aceasta cale o infundatura.
In afara faptului de a mentiona ca sunt prea multi zei si semizei, puteri cosmice etc. la care hinduistii se inchina, nu intru in alte amanunte pentru ca nu am nici timp si nici spatiu suficient. Am participat la nenumarate meditatii si ritualuri etc. Cel mai de pret lucru pe care pot spune ca l-am dobandit in acesti ani de practica yoga este o anumita ‘detasare’…
Asanele pot fi benefice, dar practicate cu grija si atat cat trebuie. Insa acestea stimuleaza foarte mult, uneori chiar excesiv, anumite glande… Nu comentez mai mult. Vreau sa recomand totusi la final, cartea “Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie”, scrisa de Dionysios Farasiotis. Namaste!
salut, mi-a placut foarte mult articolul. imi doresc ca la anul sa ajung in india, intr-o calatorie de cateva luni asa ca sunt interesat de aventurile altor romani.
Draga Adi,
Detasatii comenteaza putin sau deloc. Mai exact deloc.
excelent articol, excelent pt ca il percep un “deja vu” propriu…
mi-as dori sa citesc un interviu cu Sega dupa cateva luni de re-trait in Romania.
..sau cine stie cand/pe unde ne-om intalni
namaste, adi
cartea lui farasiotis este una dintre piedicile care stau in calea celui care cauta. abia cand ajungi acolo, in tara diavolului, iti dai seama cat de uriasa-i paranoia in care ai trait pana atunci. si cat e de molipsitoare…
Hari OM Sega!
Felicitari pentru ‘Namaste’
Da, intradevar o descriere deosebita a Indiei si asa cum o experimentez si eu inca din 1997. Dupa 10 ani de contopire cu India totul pare natural si normal aici.
“Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie” e doar o carte care distorsioneaza realitatea din India pentru a apara crestinismul muribund. Cine are discernamant si experienta personala stie la ce sa renunte.
With OM!
Swami Ajatananda Puri – Tiruvannamalai, South India
namaste, iulius
acest interviu cu sega s-a intamplat la doi ani si ceva de cand el re-traieste in romania.
namaste, alecu
la anul, in primavara, pana la sfarsitul lumii, va aparea volumul intai. apoi volumul doi si volumul trei… s-ar putea ca pana atunci tu sa te fi intors deja din india, cu propria ta poveste, pe care m-as bucura sa mi-o impartasesti 🙂
Fiecare merge pe calea lui. Eu personal nu cred ca orientul aduce iluminarea, mai degraba o serie de metafore, dar nu esente. Personal sunt mai mult pentru ceremonia ceaiului japoneza, strategia chineza si arta sabiei, si cred ca aduc mai mult decat o meditatie nesfarsita ca topire in “Absolutul Impersonal”. Prefer o gradina japoneza decat suburbiile Indiei. La sfarsit calea desavarsirii prin antrenament de arte martiale e mai buna decat convertirea la religii cu mii de zei. In acest sens, Zenul e sincer, nu a fost creat pentru a ilumina, cat pentru a pregati samuraii pentru arta rafinamentului, a concentrarii si a razboiului si mai apoi pentru arta pacii. Nimic religios, nimic legat de guru. In ceea ce priveste elementele catarctice, nu cred ca Osho ar trebui citit, ci mai degraba Soren Kierkegaard, Nietzsche, Ayn Rand si Martin Heidegger.
Cat despre Athos, e greu de inteles, pentru ca Ortodoxia are un miez greu digerabil pentru cei ce nu o simt. In acest sens e mai ezoterica decat hinduismul, pentru ca are un nucleu inaccesibil. Acel nucleu este Hristos. In Ortodoxie exista acea rugaciune a lui Iisus care nu e nici mantra, nici tehnica, nici yoga, e ceva mai mult, e o comuniune cu un Dumnezeu real si personal, nu cu o proiectie a psihicului uman. Disciplina de la muntele Athos are si ea rigoarea ei, dar nu este pentru oricine. Insa calugarul acela avea dreptate, daca nu gasesti pe Dumnezeu la Athos, nu il vei gasi nicaieri. Si fervoarea pelerinilor de la Sfanta Parascheva are ceva unic, indetectabil pentru un neinitiat, iar Sfanta Parascheva pare vie si astazi cand o atingi. Cu toate acestea idolii indienilor raman si vor ramane morti pentru totdeauna.
namaste, ancient hermetic science
nici eu nu cred ca orientul aduce iluminarea, dupa cum nici occidentul nu are cum sa aduca mantuirea, pentru simplul motiv ca atat iluminarea, cat si mantuirea nu pot fi aduse, obtinute sau achizitionate. interesant este si faptul ca nu stim nici macar ce e mai bine sa cumparam: iluminarea sau mantuirea? care-o fi mai buna?
nu stiu cine are dreptate, pana la urma… buddha? isus? idolii mortii ai indienilor? sfanta paraschiva? cine e buddha? cine e isus? ce sunt idolii morti ai indienilor? cine e sfanta paraschiva? cine sunt eu?
stiu doar atat: noi, oamenii, suntem gata sa ucidem in numele unei credinte, asmutiti de unii care considera ca insusi dumnezeu le vorbeste. tot cadem in plasa asta de mii de ani si nu ne mai invatam o data minte 🙂
sega, sunt intru’ totul de acord cu tine in privinta religiilor….dumnezeu in sus, dumnezeu in jos, iar “noi” stam cu bratele incrucusate sa ne cada de sus…ma linisteste si ma asigura ideea ca nu toti romanii (tineri) au orbit de “ortodoxie”…calatoriile formeaza caracterul si deschid ochii/sufletul!
ma bucur sa te citesc!
o expatriata din oceanul indian de 35 de ani
Atat mai am de adaugat : “Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu” Matei 5:8. Mediteaza asupra acestui cuvant pana cand il vei intelege pe deplin. Eu nu sunt pentru factiunile asa-zis crestine care au macelarit oameni, ci pentru aceia care isi curatesc cu adevarat inima si Il vad Dumnezeu. Aceia sunt parintii sfintiti din pustie si din munti, dar si unii laici din orase si sate care marturisesc un Dumnezeu viu si iubitor, Care a murit si a inviat, un eveniment unic in istorie.
Mediteaza si ai sa intelegi ce acum nu intelegi! Mergi cu Dumnezeu !
Ai bătut un mapamond întreg ca să vezi cine are dreptate?!? Mă ia cu amețeli…
@mihai
Degeaba bati un mapamond intreg daca nu stii sa deosebesti duhurile si sa ai spirit critic. Iar a avea dreptate nu tine de comparatie, ci precum am spus mai sus, de curatirea inimii independenta de pareri si de diversitatea religioasa. Cand ai inima curata vezi si inselaciunile, dar si pe Dumnezeu. Iar pentru asta nu e nevoie neaparat sa fii glob-trotter, ci sa te rogi neincetat.
Poate omul a gasit ca e mai productiv sa colinde lumea si sa vada cum se “roaga” altii, decat sa se roage neincetat si sa ajunga un habotnic incuiat care citeaza dintr-o carte alegorica scrisa de diversi indivizi dubiosi si deformata prin multiplele traduceri. N-am nimic cu nimeni atata timp cat nu-mi pune placa cu misionarism imputit.
Pingback: NAMASTE » Noutăți
Pingback: După ce a lăsat publicitatea pentru India, Sega lansează ”Namaste” – un roman de aventuri spirituale | TOTB.ro - Think Outside the Box
primul bilant bookfest 2012: sega ocupa locul 4 in topul vanzarilor humanitas, dupa neagu djuvara, mircea cartarescu si gabriel liiceanu. detalii: http://www.mediafax.ro/cultura-media/care-au-fost-cele-mai-vandute-carti-la-bookfest-2012-9704867/
multumesc.
Felicitari!
Pentru curajul de a cauta adevarul. Pentru puterea de a rezista incercarilor. Si pentru deschiderea de a impartasi cautarile tale cu Lumea. E prima data cand am recomandat o carte fara s-o fi citit inca (pentru ca abia acum cateva zile am aflat despre ea si n-am ajuns la librarie) si asta pentru ca probabil un ceva nedefinibil a ajuns deja la mine.
Mi s-au parut interesante si comentariile de pe aceasta pagina. M-au facut sa ma gandesc ca daca am lasa la o parte incrancanarile, dogmele si ideile preconcepute, ne-am trezi brusc ca toti cautam acelasi lucru, doar ca avem ochelari de soare in nuante diferite si din cauza asta ni se pare ca doar NOI avem dreptate si CEILALTI ratacesc in intuneric.
Abia astept sa te citesc! Iti doresc spor si inspiratie pentru urmatoarele!
Cu drag,
Alina
Pingback: Vă așteptăm la ”Eroi dintre noi”. Întâlnire cu Sega, autorul romanului ”Namaste” | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Sega – un căutător anti-vrăjeală | TOTB.ro - Think Outside the Box