De la palmă, până la lege. Cum le protejază statul român pe femei în fața bărbaților bătăuși

Unul dintre cele mai mari obstacole pe care le întâlnește o victimă a violenței domestice din România a fost înlăturat anul trecut, după legiferarea ordinului de protecție, prin care o femeie agresată poate fi apărată de lege în fața partenerului abuziv. În cele câteva luni de aplicare a noii legi, în toată țara au fost eliberate puțin peste 1.000 de astfel de ordine de protecție, aflăm dintr-un studiu realizat de mai multe organizații din domeniul drepturilor femeilor.

 

 

de Roxana Bucată

 

Aceeași cercetare constată și că femeile abuzate sunt încă în pericol, din cauza deficiențelor din aplicarea legii, cum ar fi durata mare între cererea și emiterea ordinului, o problemă mai ales în orașele fără centre pentru victimele violenței domestice, unde solicitantele să se poată refugia. Așa se face că, deși multe femei cer ajutorul autorităților pentru a le pune la adăpost de partenerii agresivi, ele n-au, practic, de ales decât să rămână acasă.

Situația din primele nouă luni de aplicare a noii legi arată astfel: din 176 de instanțe judecătorești din România, 123 au fost sesizate cu cereri pentru emiterea unui ordin de protecție. Dosare înregistrate – 1.009; cereri admise – 406; cereri respinse – 268; retrageri reclamantă – 100; retrageri reclamant – 5; cereri nesoluționate – 192; se suspendă –32.

Durata medie la nivel național pentru soluționarea unei cereri este de 33,3 de zile. Din acest interval, 9,7 zile, în medie, se scurg de la înregistrarea cererii și până la primul termen. Cel mai scurt termen mediu de soluționare este de 14 zile în județul Arad, județ în care nici o cerere nu a fost admisă din 7 înregistrate. Cea mai lungă durată medie o găsim în județul Vâlcea și este de 71 de zile. Numărul mediu de termene acordate cu ocazia soluționării unei cereri este de 3, cu minimum 2 termene în București și maximum 7 în județul Covasna. La nivel național, cel mai mic număr de zile scurse între două termene este zero (respectiv cererea a fost admisă în chiar ziua înregistrării acesteia la instanţă) și cel mai mare este de 118 zile.

Păstrează distanța, dar din dormitor

Printre ordinele de protecție emise, se numără și unele paradoxale. De exemplu, un ordin de protecție eliberat în Hunedoara prevede interzicerea accesului pârâtului în sufrageria din locuinţa comună şi în acelaşi timp interzice pârâtului de a avea orice contact cu reclamanta, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod. De asemenea, o decizie din Mehedinți prevede păstrarea unei distanţe minime de 50 metri faţă de reclamantă pe o perioadă de 30 de zile, dar este respinsă cererea reclamantei privind evacuarea temporară a pârâtului din locuinţă, precum și cererea reclamantei privind interzicerea oricărui contact cu reclamanta, inclusiv telefonic sau prin corespondenţă ori în orice alt mod. Un alt ordin de protecţie din Olt impune următoarele măsuri: păstrarea unei distanţe de 4 metri faţă de reclamantă şi minori, dar şi păstrarea dreptului de folosinţă a dormitorului, iar într-un ordin de protecţie din Sibiu se prevede păstrarea de către pârât a unei distanţe minime de 100 m faţă de reclamantă, dar se respinge solicitarea reclamantei de predare a armei de către pârât.

“1.000 de cereri pentru emiterea ordinului de protecție în 9 luni de zile nu reprezință o cifră care să sugereze un nivel extrem de ridicat de manifestare a fenomenului violenței domestice, dar trebuie să avem în vedere faptul că instanțele sunt localizate în municipii, că demersul de prevenire și oferta de servicii sunt mai mult decât inegal distribuite la nivelul tării și că aceste condiții nu favorizează victimele violenței în familie să apeleze la justiție”, se arată în raportul coordonat de Asociația Transcena.

“Explicația numărului mare de cereri retrase este durata mare a judecării cererii de emitere a ordinului de protecție. Ordinul de protecție există în lege ca măsură de urgență. Prin ordinul de protecție ar trebui să se asigure îndepărtarea agresorului de victimă imediat atunci cînd situația o cere. În prezent, nu avem norme sau proceduri care să stabilească măcar câteva condiții minime în care să fie sigur că victima poate fi protejată IMEDIAT. Dacă victima rămâne în casă cu agresorul timp de 33 de zile după e a depus cererea la judecătorie, înseamnă cu sunt 33 de zile în care agresorul poate să o intimideze, să o șantajeze, să îi promită luna de pe cer sau să o agreseze mult mai rău decât până atunci. Când victima depune o cerere de emitere a ordinului de protecție, practic ea sfidează puterea agresorului. Iar agresorul, atunci când este confruntat de victimă devine mai violent și poate chiar ajunge la paroxism și la gestul fatal, crimă. Victima știe aceste lucruri și de multe ori preferă să-și retragă plângerea pentru este calea cea mai sigură de a rămâne în viață”, explică Mihaela Săsărman, președintele Asociației Transcena.

Guvernul a făcut economie pe seama femeilor abuzate

Ordinul de protecție ar fi foarte util, dacă ar și funcționa, spune, la rândul său, Tudorina Mihai, reprezentantă a Asociației Front, care a contribuit la realizarea raportului. Instanţele sunt supraaglomerate şi nu judecă cererile în regim de urgenţă, cum ar trebui, Poliția nu are norme interne clare de implementare a acestor ordine și slaba lui promovare în rândul opiniei publice sunt principalele motive pentru care această măsură nu este eficientă. “Nu există, în momentul de față, o structură în administraţia publică centrală care să se ocupe de violenţa împotriva femeilor. De asta se ocupă acum Direcţia Protecţia Copilului. Există în Ministerul Muncii o Direcţie a Egalităţii de Șanse între Femei şi Bărbaţi, dar nu are violenţa împotriva femeilor în atribuţiile sale. Ceva de neînţeles, dar aşa funcţionează aparatul de Stat în acest moment”, spune Tudorina.

Ordinul de protecție este una dintre problemele cu care se confruntă statul român la capitolul de prevenire și combatere a violenței în familie. Instituțional, avem de-a face cu un mare gol, după desființarea Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse, în 2010, după ce guvernul a decis să facă economie. În prezent, există o propunere legislativă de modificare a Legii 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați care își propune, printre altele, şi crearea unei Autoritări pentru Drepturile Femeilor şi Egalitatea de Şanse. Gabriela Crețu, senator PSD, este una dintre inițiatorii acestui proiect și spune că ideea i-a venit de la societatea civilă. “Sunt 13 femei în Senat din 176 de membri, exact în coada clasamentului mondial; Yemen se situează, totuși, după noi, dar Afganistanul este cu o sută de poziții mai sus!”, spune Gabriela Crețu. “Violenţa domestică este doar vârful de aisberg al inegalităților structurale care încă persistă; ea se manifestă atunci când bărbatul crede că are drept de control asupra vieţii femeii şi legitimitatea să o disciplineze. Mulți continuă să gândească astfel, atâta timp cât societatea tolerează fenomenul și nu face nimic sau nu face destul pentru a-l scoate la suprafață și a-l elimina”, adaugă senatoarea.

De ce e nevoie de modificarea legii:

Starea de fapt arată că țara are nevoie de politici coerente și de obiective urmărite cu consecvență în domeniul egalității dintre femei și bărbați; analizele, fie și superficiale, ne spun că inegalitățile și discriminarea nu se manifestă doar în muncă; există în politică, educație, cultură, sănătate, media etc. Autoritatea, aflată în subordinea directă a Primului Ministru și cu atribuții mult îmbunătățite, poate să joace un rol important în realizarea unor progrese mai rapide și palpabile.

Dacă unora nu le pasă de ameliorarea condițiilor de viață și a statusului social pe care îl au cetățenele României, cred că societății îi pasă; măcar și pentru că femeile sunt sensibil majoritare în cadrul populației. Aceasta este rațiunea pentru am preluat inițiativa de la ONG-uri și am lucrat, cu migala pe care un text de lege o cere, la varianta aflată în dezbatere. Nu știu dacă este încă optimă. Faptul că un număr mare de colegi au co-semnat propunerea legislativă ne oferă motive de optimism; constrângerile bugetare prea des invocate de guvern, altfel de motive…

Gabriela Crețu

Reprezentare în instanță gratuită pentru femeile care vor să obțină ordin de protecție

Giulia Crișan este avocat, din noiembrie 2012 face parte din echipa Asociației ANAIS și le ajută pe femeile abuzate, fără posibilități materiale, să obțină ordin de protecție. Asociația are un parteneriat cu Primăria Capitalei, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului București, și cu Poliția Capitalei. Ca urmare a acestor parteneriate, victimele violenței domestice beneficiază de toate serviciile necesare: cazare, masă și pază în centrele Primăriei sau ale partenerilor privați, consiliere juridică și reprezentare în instanță, precum și execuția și urmărirea ordinului de protecție pe toată durata sa. Giulia Crișan a oferit consiliere juridică pentru peste 100 de femei care s-au prezentat la asociație și a obținut câteva zeci de ordine de protecție de la sfârșitul anului trecut până în prezent.

Din experiența sa, unul dintre cele mai problematice aspecte este executarea ordinului de protecție, pentru care legea are doar două articole generale și nicio normă de aplicare. Pentru a soluționa dificultățile Poliției de a pune în aplicare ordinele, Asociația ANAIS a organizat sesiuni de informare pentru toți comandanții de secții, șefii de departamente și angajații de la Relații cu Publicul, au fost împărțite peste 9.000 de flyere și s-a ajuns la o colaborare mai bună cu polițiștii care au început să înțeleagă fenomenul și să ofere asistență victimelor care vin la secție, inclusiv să le direcționeze către asociație.

Ordinul de protecție se poate elibera pentru o perioadă de maxim șase luni, dar dacă agresorul încalcă acest ordin sau starea de pericol se menține, se poate prelungi pentru maxim alte șase luni. Printre măsurile care se pot cere prin ordinul de protecție se numără și consilierea psihologică a agresorului, care se poate oferi, de asemenea, gratis, de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului București. Orice încălcare a ordinului înseamnă dosar penal și închisoare de la o lună la un an, fără posibilitatea suspendării.

 

 

“A pornit greu, ca orice început, dar instituțiile statului au început să se miște cât pot, cum pot, cu bugete zero. Poliția Capitalei are buget zero, pe ideea că mai vin niște ONG-uri, mai fac niște flyere, le mai dau niște pixuri, mai și printează cererile că Poliția nu are toner, hârtie etc”, spune Giulia Crișan.

Dintre femeile care vin să îi ceară ajutorul, unele vor doar să se informeze, ele neconsiderându-se victime. “Îmi spun: nu m-a bătut, mă înjură, nu mă lasă să ies cu prietenele, nu mă lasă să îmi vizitez familia, să merg la petreceri, nu mă lasă să mă îmbrac decât cu ce vrea el etc. Noi avem teste prin care stabilim dacă o femeie este victima violenței, despre ce grad de violență e vorba, iar în curând le vom avea pe site . Femeile române nu reacționează la prima palmă, ele reacționează ori când sunt băgate în ghips, ori când toată gama de violențe e atinsă – și fizică, psihică, economică, religioasă”, mai spune avocata.

Asociația ANAIS are, de asemenea, programe de consiliere pentru copiii victimelor. “În cazul copiilor este foarte grav. Norocul lor este că nu avem unde să-i instituționalizăm. Să-l iei din familie și să-l duci într-o casă de copii, mai bine îl lași acolo că măcar trăiește într-o singură traumă, nu îl expui la mai multe”, spune Giulia Crișan care a văzut în aceste luni cazuri de copii cu trauma forte grave după ce au asistat la scene de violență în familie. Când mama obține ordin de protecție, copilul este, implicit, protejat de agresor. Problema intervine când mama alege să ignore ordinul de protecție și îl primește înapoi pe agresor, pentru că și copilul își pierde protecția. “Studiind statisticile țărilor europene care au zeci de ani de experiență în violența în familie, am observat că nu e o anomalie ca ele să se întoarcă la agresor. Peste jumătate dintre ele se întorc la agresor. Chiar și după ce au obținut ordinul de protecție, renunță la el. Victima pleacă definitive cam după ce se întoarce de trei ori la agresor. Eu aș fi militat în procesul de modificare a legii, pentru introducerea unei sanțiuni împotriva victimelor care se întorc care ar consta în plata costurilor aferente emiterii ordinului”, spune Giulia Crișan.

Organizațiile de protecțiea drepturilor femeilor vor continua monitorizarea ordinelor de protecție și vor cerceta modul în care sunt puse acestea în execuție.