De ce trebuie să ne plictisească muzica clasică?

1

Muzica clasică în sine nu ne plictisește deloc, dimpotrivă, ascultăm mai multă decît în toată istoria ei – cea mai multă sub formă de coloane sonore la filme și jocuri video. Pentru că numai în forma aceasta liberă, neritualizată, o putem suporta.

 

 

 

Dintotdeauna am avut senzația, și nu cred că sunt singurul, că regulile de audiție ale muzicii într-o sală de concerte sunt făcute de oameni foarte constipați, care urăsc de fapt muzica. De cînd eram elev și eram dus cu școala la filarmonică, șîșîiturile indignate ale doamnelor severe cînd ne foiam pe scaune sau șușoteam (mi se întîmpla și dacă băteam ritmul cu degetele pe marginea scaunului sau cu piciorul pe podea) mă enervau de muream, pentru că semănau cu cele de la biserică. N-am avut niciodată curaj să-mi asum aceste gînduri, am crezut mereu că e ceva care mă depășește și așa trebuie să fie.

De aceea mi-a făcut o atît de mare plăcere articolul ăsta – un om implicat cu totul în muzica clasică, manager al filarmonicii din Brooklyn, își exprimă aceeași enervare dar cu argumente mult mai articulate decît aș fi putut să găsesc eu. Practic, ce spune el (și vă las să citiți singuri articolul, o să fac doar un rezumat) e că sunt atît de puțini participanți – și mai ales participanți tineri – la concertele de muzică clasică pentru că regulile de bună-purtare în sala de concert sunt opresive și-ți taie orice plăcere.

Pentru un american, ideea de a sta supus ore întregi, fără să poată reacționa cu bucurie cînd muzica îi dictează asta, fără să poată aplauda cînd vrea să-și manifeste aprecierea entuziastă, e inacceptabilă. Și nu numai pentru un american. Pînă pe la începutul secolului XX, oamenii țipau și strigau la concerte, se urcau pe scaune, plîngeau cînd erau emoționați și aplaudau cînd simțeau nevoia. Media de vîrstă la concerte era de treizeci de ani, nu 60, cum probabil e acum.

Ceea ce trebuie să facem mai întîi, spune Richard Dare, să curățăm muzica de plictiseală e să-i facem audierea ei mai puțin reverențioasă și paralizantă.


Un comentariu

  1. Si pe mine ma plictiseste muzica clasica. Dar pana in urma cu vreo douaj’de ani mergeam saptamanal la concerte, deseori chiar de doua ori pe saptamana. La filarmonica. Iar luni seara la orga. La biserica reformata de pe Kogalniceanu. In Cluj. Dar nu pentru muzica. Ci pentru a asculta aplauzele, tipetele si scartaiturile scaunelor, fericite de fericirea celor ce le calareau entuziasmati. Plansul si aplauzelele imi dadeau fiori, iar cate o ragaitura de placere imi dadea o senzatie de-a dreptul orgasmica. Cu usturoi. Ragaitura. Pacat ca nu veneau si americanii sa ne putem bucura impreuna. De ragaituri.
    Acum nu mai merg. Nu mai am filarmonica. A dat-o afara omul de cultura Andrei Marga. Acum ministru. Din spatiu. Filarmonica desigur. Afara din spatiul unde functiona. Domnul e un ministru de pe pamant. Foarte apropiat pamantului. Daca ar sti filozofie ar fi potrivit la agricultura. Daca nu credeti, mai intrebati. La Cluj. Bine ca nu l-au pus la cultura. Impostura ar fi ajuns la punctul culminant. Pe pamant si in spatiu. Poate ca daca s-ar fi ragait la filarmonica i-ar fi placut si scapa. Filarmonica.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger