De ce suntem atât de puțini sportivi?

0

Duminica asta, între 8 și 10, am alergat cu Szabi 15 km, după care am mai făcut aproape 10. De obicei, în weekenduri alerg mai târziu, dar Szabi, unul dintre cei mai buni atleți montani din țară, e matinal.

 

zza-1-of-4-620x217

 

de Adi Dohotaru (Social East)

 

Scriu acum pentru amicii mei sportivi amatori, dar nu numai. Ca atleți, începem să devenim o forță și mă bucur că începem să ne adunăm la concursuri cu sutele, alteori cu miile. Dar această forță e ușor de deturnat spre un „fitness lifestyle” (un fel de penitență a consumului), individualist și superficial, alergând după corpul fetei de la pagina 5 sau după bărbatul de pe copertă.

Am alergat azi în cele mai bune zone ale orașului pentru mișcare: pe malul Someșului, de la podul Garibaldi până în capătul cartierului Grigorescu, unde făceam o buclă prin Cartier. Intram și prin părculețul Rozelor… ce a mai rămas din el, căci de când s-a construit blocul, terenurile de tenis private, zona împrejmuită cu un gard unde este o clădire în ruine și de când s-a blocat accesul pe Canalul Morii doar o treime din parc e funcțională.

După ce m-am despărți de Szabi am intrat în Parcul Babeș, pe poarta dinspre Parcul Rozelor, pe unde nu se plătește accesul, după care m-am dus în Parcul Central.

În aceste două ore am văzut vreo 15 alergători. Lui Szabi i s-au părut mulți comparativ cu ce se întâmpla acum vreo trei ani când ar fi fost singur la antrenament. Inițial și mie mi s-au părut mulți, dar am început să fac niște calcule. În Cluj și în preajma orașului, al doilea oraș al țării, trăiesc peste 400.000 de oameni. Iar alte zone în interiorul orașului pentru mișcare și alergare în afara celor menționate nu prea sunt. Există desigur varianta de a alerga pe străzi sau în jurul lacului din Gheorgheni (unul singur din cele patru!, un tur repetitiv și plictisitor de 1 km).

Chiar dacă e un concurs improvizat azi în Pădurea Hoia (fără taxe care acum ajung la suta de lei, fără premii, din plăcerea alergării, bravo!), se pot aduna maximum câteva zeci de amatori. Unii ar putea alerga mai repede de ora 8, alții să vină după 10. Dar tot suntem puțini…

Există câteva motive pentru care oamenii și lucrurile se mișcă atât de greu. Oamenii spun că e o problemă de „civilizație”, de lipsă a „culturii”, de „mentalitate” etc. Dar acești termeni mai mult denotă confuzie decât să clarifice. Pentru că dacă noi, ca „orientali”, am avea o cultură „leneșă”, atunci un astfel de diagnostic fatalist nu explică prin ce mecanisme putem produce schimbare și alternative.

Listez câteva motive bio-politice, pe unele le-am mai zis:

1. Lipsa infrastructurii. Parcul Babeș e închis fiind înconjurat de ziduri. Decât să plătești o taxă pentru a intra în parc, mulți preferă să alerge pe malul râului și apoi prin parc. Apoi, de ani de zile e propusă o promenadă pe Someș, așa cum există și în alte orașe din țară (Timișoara, Oradea, Satu Mare etc.). Promenada ar putea lega Mănășturul de Mărăști, Iris, Bulgaria și astfel mai mulți amatori de mișcare să fie prin oraș. Înainte de 1989, exista o infrastructură publică sportivă superioară celei de acum, dar evident că privatizările au distrus cluburile, bazele, parcurile în numele unor interese frauduloase și veroase.

2. Sănătatea este gândită în termeni de intervenție și tratament după un diagnostic și prea puțin ca prevenție. Din prevenție marile concerne care domină piața medicamentelor nu s-ar îmbogăți.

3. Politica locală e dominată de interese de afaceri din sfera construcțiilor. Parcurile, bazele sportive, infrastructura pietonală, chiar dacă implică amenajări și construcții, nu aduc profit pe termen scurt și necesită cheltuieli administrative pe care autoritățile le refuză în lipsa unor presiuni civice.

4. Are întâietate perspectiva sportului spectacol și nu a celui de masă. Dacă se fac construcții sportive, acestea sunt pentru sportul profesionist (zecile de milioane de euro pentru stadion și noua sală a sporturilor), nu pentru sportul de masă. Zona La Terenuri din Mănăștur, cel mai mare spațiu public din cartier, este în paragină de 20 de ani. Parcul Feroviarilor și Parcul Iris care pot fi legate prin Someș sunt lăsate de izbeliște, deși în declarațiile politice de gargară ale primarului Boc & co. se bucură de susținerea autorităților. Parcul Est / Între Lacuri rămâne tot în faza de proiect (sau promisiune a unui proiect) etc.

Când spectatorul colectiv care suntem acum se va transforma în spect-actor, ca în teatrul forum al lui Augusto Boal, lucrurile se vor schimba și în sportul autohton. Ca în viziunea dr. Iuliu Hațieganu, care a dat numele parcului sportiv al orașului, pentru care idealul mișcării nu e cu 22 persoane care aleargă și alte zeci de mii care se se uită (ori alte milioane care se uită la TV, am putea adăuga), ci unul în care zeci de mii fac mișcare, iar 22 se uită.

Foto provenită din proiectul Dialectica gardurilor (video)


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger