De ce se schimbă atît de greu sistemele abuzive, de ce nu reacționează nedreptățiții la nedreptate? Și nu numai că nu reacționează, dar îi susțin pe cei care îi nedreptățesc sau le găsesc scuze.
O greșeală fundamentală a ideologiilor revoluționare e ignorarea psihologiei sociale. Critici ai sistemului ca Marx privesc cu încăpățînare numai o parte a lumii (cea economică, a relațiilor de producție) și ignoră tendințele fundamentale psihologice ale oamenilor pentru că acestea nu li se par raționale.
Există o eroare cognitivă foarte importantă pentru om care se numește eroarea justificării sistemului. Aceasta, cu efectele ei paradoxale, a fost descrisă într-un număr din publicația Political Psychology.
Iată cîteva dintre efectele acestei dorințe a oamenilor de a păstra ceea ce există deja, răul cu care s-au obișnuit:
– Săracii nu sprijină tipul de politici care i-ar mai ridica din sărăcie. Numeroase studii și statistici arată că electoratul sărac susține mai puțin decît cel cu venituri mai mari schimbările din sistemul de taxe care le-ar aduce mai mulți bani. Preferințele politice ale oamenilor nu se pupă neapărat cu poziția lor în societate. Avem astfel situații paradoxale în care clasa de mijloc luptă pentru drepturile claselor sărace împotriva voinței acestora (în mitologia istorică, eroii civilizatori vin din clase superioare, Moise, Spartacus etc, chiar și Iisus era de stirpe regească).
-Paradoxul se duce și mai departe: cu cît sunt mai dezavantajați oamenii, cu atît susțin mai mult sistemul care îi persecută. În SUA, electoratul latino sărac are mai mare încredere în guvern decît electoratul latino mai prosper.
– Și mai neliniștitor pentru raționaliștii puri și duri: cu cît e mai inegal un sistem, cu atît mai mult cei nedreptățiți îi găsesc justificări. În țările sexiste, femeile sunt cele care apără cu îndîrjire valorile sistemului.
Politicienii de dreapta care susțin ideea că bogații își merită banii pentru că au muncit și săracii s-au condamnat singuri la sărăcie nu sunt aroganți, sunt populiști. Săracii cred la fel – cel care a făcut bani, indiferent de amănuntele morale, e un erou. Săracul e un fraier.
Nu înseamnă că electoratul sărac nu poate produce schimbarea. Uneori votul e dat din resentiment, din senzația că ai, din cînd în cînd, puterea să dai jos un grangur. Cel puțin așa declară electoratul înainte de alegeri. Cînd ajunge în cabina de votare, biasul susținerii sistemului, neliniștea schimbării, poate deveni însă mai puternic decît bravada de dinainte.
2 comentarii
Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute ca și o amenințare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.
Si mai este si teoria disonantei cognitive, conform careia, ca sa reducem discrepantele intre felul in care ne simtim, gandim si actionam, tindem sa incepem sa gandim in acelasi fel in care actionam. astfel, incepem sa ne gandim ca de fapt e bine situatia actuala, si ca ne si simtim bine. Oricum, orice schimbare presupune doza ei de anxietate, pentru ca e ceva nou si oarecum incontrolabil.