De ce se încreţesc degetele de la apă?

3

Un mister care bântuie omenirea de secole întregi pare să fi fost rispit de o lucrare publicată în jurnalul ştiinţific Brain, Behavior and Evolution. De ce se încreţesc degetele de la mâini şi de la picioare după ce facem baie – răspunsul: tracţiunea.

Până acum se credea că această zbârceală a pielii la contactul îndelungat cu apa se explică prin faptul că degetele absorb apă după ce petrec mult timp în submersiune. Însă prima problemă care se ridica de aici este: de ce se încreţesc doar degetele de la mâini şi de la picioare? A doua era: de ce este un fenomen neobişnuit în rândul mamiferelor (se manifestă doar la oameni şi la macaci)? A treia: dacă este doar o chestiune de osmoză, de ce nu se mai încreţesc degetele atunci când li se taie nervii? Invocând aceste hibe, lucrarea mai sus menţionată sugerează că încreţiturile asigură asanarea apei în numele unei tracţiuni mai puternice, la fel ca în cazul cauciurilor de la maşină.

După ce au analizat degetele zbârcite alte 28 de subiecţi, oamenii de ştiinţă au observat că fiecare dintre ele prezenta un tipar similar de cute: canale neconectate care se abat unul de la altul pe măsură ce se distanţează de vârful degetelor. Asta permite asanarea eficientă a apei din degete atunci când acestea sunt presate de un obiect, asigurând o apucare mai puternică. Oamenii de ştiinţă trebuie însă să studieze mai departe acest aspect, precum şi dacă vorbim de un fenomen întâlnit la doar câteva specii. Cu toate acestea, ne putem savura liniştiţi băile de acum înainte fără să ne considerăm aliens.

Sursa: Popular Science

Puteţi citi şi:

Misterul digitaţiei la păsări, rezolvat


3 comentarii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger