De ce să trăiești 12 ani fără sex

Apariția romanului-eseu Arta de a dormi singură – deocamdată netradus în limba română – a strânit în presa și blogosfera globale dezbateri interminabile. Povestea scriitoarei și jurnalistei Sophie Fontanel, care a renunțat din proprie inițiativă la viața sexuală, a provocat două tabere la fel de înflăcărate: cea exaltată și eliberată că, în sfârșit, cineva a spart tabuul, și cealaltă complet debusolată de o asemenea atitudine radicală, considerată de mulți nenaturală.

”Pentru foarte multă vreme, și nu aș vrea să spun cici când, nici cât a durat, am ales să trăiesc în, poate, cea mai gravă dintre insubordonările vremilor noastre: nu am avut niciun fel de viață sexuală,” începe cartea autoarei franceze, ajunsă de curând la cel de-al doisprezecelea volum. Motivul care a stat la baza acestei hotărâri a fost unul cât se poate de simplu: nemulțumirea. ”Mi-am petrecut 10 ani din viața mea adultă făcând, sincer vă spun, sex nesatisfăcător. Era mecanic, chiar și atunci când îmi oferea plăcere. Am crezut că, până la urmă, voi învăța cum să-l potrivesc cu toate descrierile pe care le citisem și le auziem,” mărturisește Fontanel într-un interviu pentru The Telegraph. Prin urmare, după multe tentative și mulți parteneri care, indiferent de personalitățile lor, împărtășeau o atitudine erotică dezamăgitoare pentru actuala colaboratoare a revistei Elle, aceasta a luat decizia care avea să-i simplifice, dar să-i complice totodată viața:  a renunțat la sex. Mica epifanie care a adus-o în acest punct a fost într-o vacanță la schi, unde a mers singură și unde, dormind într-un pat încăpător și liniștit, și-a dat seama că de asta avea nevoie.

Fontanel nu a dus o viață plictisitoare, călătorind și lucrând cu spor de-a lungul anilor, și nici nu se consideră nenorocoasă în amor. A avut relații lungi, cu bărbați seducători, dar care așteptau ca ea să se conformeze invariabil dorințelor și tabieturilor lor. ”Unul dintre ei mă trezea noapte de noapte la 4:30 sau 5 dimineața, pentru a face dragoste, fără să-i pese că eu nu mai puteam adormi apoi. Eram mereu epuizată. Și nici nu refuzi în astfel de condiții, pentru că ar dura de două ori mai mult decât dacă ai accepta. Cu toate astea, dacă mă trezeam în toiul nopții pentru un pahar cu apă, asta îl deranja și urma un șir interminabil de reproșuri,” povestește scriitoarea, a cărei confesiune despre refuzul sexului a devenit imediat bestseller internațional.

Reacțiile celor din jur în fața deciziei sale de a merge pe mâna abstinenței au fost însă extrem de sugestive pentru raportarea pe care oamenii o au, în gerene, referitor la sexualitate. Dacă citim sau urmărim filme în care abundă sexul, de orice fel ar fi, rareori intervin obiecțiile legate de moralitate. În ceea ce privește abstinența însă, aceasta e cel mai frecvent privită cu extremă suspiciune. ”Mi s-a spus că sunt frigidă, anormală, nevrotică, lesbiană – o prostie, de altfel, atâta vreme cât, ca lesbiană, mi-ar fi făcut plăcere sexul,” spune Fontanel, ai cărei prieteni au făcut nenumărate încercări de a-i găsi un partener.

Apariția cărții ei a stârnit însă și valuri de reacții favorabile, din partea multor femei care la rândul lor au ales celibatul, fără a avea curajul de a discuta deschis despre această temă. De cele mai multe ori, spune scriitoarea, oamenii se împăunează sau se laudă cu viețile lor sexuale, nevorbind niciodată despre lipsa de satisfacție sau despre disfuncționalitatea lor. Să vorbești despre celibat e, în urma experienței sale, un tabu cât se poate de serios. ”Cred că orice femeie, din orice moment istoric, m-ar putea înțelege. În Franța sau Anglia suntem destul de norocoase; de regulă, dacă nu mai vrem sex, ne putem opri. E interesant însă să vedem și că multe femei din aceeste țări libere, care nu-și mai doresc cu adevărat să facă sex, continuă totuși, invocând apoi tot felul de scuze – migrena, oboseala…”

Fontanel recunoaște că în cei 12 ani de abstinență i-au lipsit două lucruri: ”mai întâi, pierderea de sine din momentele când faci dragoste, când totul e atât de bine și de puternic, încât pierzi controlul. Când nu faci dragoste, ești mereu deținătorul controlului. În al doilea rând, mângâierea, îmbrățișarea unui bărbat, pe al cărui braț să-ți sprijini capul.”

Sursa: The Telegraph

Foto: Francois Coquerel