De ce poartă băieții albastru și fetele roz

0

În 1918, un articol din revista americană Ladies’ Home Journal anunța: “Regula general acceptată este roz pentru băieți și albastru pentru fete. Motivul e că rozul, fiind o culoare mai categorică și mai puternică, e mai potrivită pentru băieți, în timp ce albastrul, care este mai delicat și mai grațios, e mai drăguț în cazul fetelor”. Ce s-a întâmplat mai departe? Răspunde pentru revista Smitshonian Jo B. Paoletti, istoric la Universitatea din Maryland și autoare a cărții “Roz și albastru: A distinge fetele de băieții din America”.

„E o poveste interesantă ce s-a întâmplat cu hainele neutre”, spune Paoletti, care a analizat semnificațiile hainelor copiilor timp de 30 de ani. Secole la rând, spune cercetătoarea, copiii au purtat rochițe elegante până la vârsta de 6 ani, cum a fost și cazul lui Franklin Delano Roosevelt, al 32-lea președinte al Statelor Unite. „Ceea ce odinioară a avut un caracter practic – îți îmbrăcai copilul în scutece și rochii albe; bumbacul alb poate fi înălbit uşor – s-a transformat în ‘O, Doamne, dacă îmi îmbrac copilul în ce nu trebuie, va ajunge un pervers’”.

Drumul spre hainele specifice unui anumit gen nu a fost însă liniar și nici rapid. Rozul și albastrul au intrat în schemă, alături de alte nuanțe, pe post de culori pentru copii la mijlocul secolului XIX, însă cele două culori nu au fost promovate drept indicatori ai genului până înainte de Primul Război Mondial – după cum arată articolul din revista de femei americană citată mai sus – și chiar și așa culturii populare i-a mai luat ceva vreme pentru a clarifica lucrurile. Semnificațiile de azi ale celor două culori au fost stabilite abia în anii ’40 și dictate de preferințele fabricanților de haine. Așa-numiții baby boomers au început să fie crescuți în haine specifice unui anumit gen – băieții se îmbrăcau asemenea taților lor, fetele adoptau vestimentația mamelor.

Apoi, însă, odată cu mișcarea de eliberare a femeilor de la mijlocul anilor ’60, care avea un mesaj anti-feminin și anti-modă, a început să fie promovat look-ul unisex, dar într-o manieră complet opusă față de perioada în care a crescut Franklin Roosevelt. Fetele au început să adopte un stil vestimentar masculin sau cel puțin nefeminin, fără indicii de gen. Paoletti a observat că, în anii ’70, catalogul Sears nu a înfățișat nici o poză cu haine roz pentru copii timp de doi ani. „Unul dintre motivele pentru care [feministele]credeau că fetele erau ademenite să preia roluri servile o reprezenta vestimentația”, spune istoricul american. „Dacă le îmbrăcăm pe fete ca pe băieți și nu ca pe niște fetițe cu volănașe, ele vor avea mai multe opțiuni și se vor simți mai libere să fie active”.

Hainele neutre din punct de vedere al genului au rămas la modă până în 1985. De-atunci n-a mai fost vorba doar de un articol vestimentar albastru, ci de un articol vestimentar albastru cu un ursuleț de pluș ce ținea o minge de fotbal în mână, iar scutecele de unică folosință au început să fie confecționate în tente de roz și albastru. Apoi au apărut testele prenatale, care le-au permis părinților să afle ce sex va avea copilul lor și i-a îndemnat să caute articole vestimentare pentru „fete” sau pentru „băieți”. Unele mame tinere care au crescut în anii ’80 private de articole roz, dantelă, păr lung și păpuși Barbie au respins look-ul unisex pentru fetele lor. Chiar dacă ele au rămas feministe, s-au gândit că dacă fetele lor vor ajunge chirurgi, nu e nimic rău în a fi niște chirurgi feminini.

Un alt factor important l-a reprezentat explozia consumeristă din ultimele decenii. Potrivit experților în dezvoltarea copiilor, aceștia din urmă ajung să-și conștientizeze genul între vârstele de 3 și 4 ani și nu își dau seama că va fi ceva permanent până la vârsta de 6 sau 7 ani. În același timp, ei sunt ţinta constantă a unei mașinării sofisticate și universale de advertising care tinde să întărească convențiile sociale. „Așa că ajung să creadă, de exemplu, că a fi femeie înseamnă să ai părul lung și să porți o rochie”, spune Paoletti. „Sunt foarte interesați de ce le place și de ce nu le place”.

Foto: Flickr/ccarlstead

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger